Actualitate
Uniunea Europeană își dublează stocul de vaccinuri Pfizer/BioNTech
Uniunea Europeană își dublează stocul de vaccinuri Pfizer/BioNTech după ce a încheiat un nou acord cu compania germano-americană pentru furnizarea a 300 de milioane de doze suplimentare din vaccinul anti-COVID-19.În comparație, conform datelor oficiale vaccinul Pfizer ar neutraliza cele trei noi mutații ale coronavirusului, apărute în Marea Britanie şi Africa de Sud.La ora actuală,România se află pe locul 14 la nivel global în clasamentul vaccinării împotriva COVID.
UE și-a asigurat 300 de milioane de doze Pfizer în noiembrie anul trecut și a anunțat un acord preliminar pentru alte 300 de milioane de doze pe 8 ianuarie, sub rezerva discuțiilor despre condițiile noului contract. Un oficial implicat în discuții cu compania Pfizer a declarat că, în cadrul noului acord, statele UE au plasat deja comenzi pentru 200 de milioane de doze care urmează să fie livrate anul acesta, în timp ce discuțiile despre calendarul celorlalte 100 de milioane de doze sunt încă în curs de desfășurare.
Reamintesc faptul că în urmă cu o lună, Comisia Europeană a propus statelor-membre ale UE „să cumpere o cantitate suplimentară de 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de BioNTech-Pfizer, cu opţiunea de a achiziţiona alte încă 100 de milioane de doze”, potrivit unui comunicat al CE.
„Acest lucru îi va permite UE să cumpere în total 600 de milioane de doze din acest vaccin, care este deja folosit pe teritoriul UE”, e subliniat în comunicat.
Executivul UE a fost puternic criticat în ultimele săptămâni după ce furnizorii de vaccinuri, inclusiv Pfizer, au anunțat întârzieri în livrări în primele trei luni ale anului. Alături de lideri ai UE, Comisia Europeană a devenit şi ea ţinta criticilor, cetăţenii europeni fiind nemulţumiţi de relativa încetineală cu care a demarat campania de vaccinare pentru cei 450 de milioane de locuitori ai blocului comunitar.
Recomandări prețioase
Statului român i s-a recomandat să aplice vaccinul de la AstraZeneca celor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Acest lucru a fost confirmat pentru postul de televiziune B1 TV de către coordonatorul principal al acestei campanii, medicul Valeriu Gheorghiță.
Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Medicamente sunt foarte aproape să decidă în această săptămână lista întocmită în prealabil, în funcție de priorități, cu privire la grupele de vârstă care vor primi vaccinul AstraZeneca.
„Foarte probabil vaccinul AstraZeneca va avea această indicație pentru grupul de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. În această săptămână, așa cum am anunțat, această decizie va fi luată după consultări cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și Agenția Națională pentru Medicamente, ”a explicat domnul Gheorghiță.
Autoritățile sanitare din Franța, Germania și Austria au recomandat vaccinul celor cu vârsta sub 65 de ani, în timp ce Belgia și Italia l-au recomandat persoanelor mai mici de 55 de ani. Polonia a stabilit pragul la 60.
România administrează concomitent vaccinul Pfizer BioNTech și va începe să-l utilizeze și pe cel al firmei americane Moderna, sosit în țară încă de pe data de 4 februarie.
„România ar trebui să primească un număr de 800.000 de doze de vaccin Astra Zeneca în această lună”, a mai spus medicul Gheorghiță.
România are deja lansată în prezent cea de-a doua fază a campaniei sale de vaccinare, vizând grupurile vulnerabile și cei care lucrează în zone esențiale. Până la 9 februarie, 629.176 de persoane au primit vaccinul Pfizer BioNTech: 470.150 prima doză și 153.026, de asemenea, a doua. Începând cu data de 15 februarie, alte 180 de centre de vaccinare urmează să fie deschise în țară, a mai anunțat medicul român Gheorghiță.
Riscurile vaccinării
Ceea ce frapează în prezent este părerea unanim acceptată că „ar fi normal să avem anumite reacții după vaccinare”. Cu alte cuvinte, din moment ce nu se poate vorbi de „eficiență totală”, odată cu inserarea acestor seruri ( indiferent de marcă), pot exista o serie de disfuncționalități care pot transpuse în fenomenul de înroșire a tegumentului, de umflături sau durere în jurul locului de injectare.
Oboseala, febra, cefaleea și durerile la nivelul membrelor sunt, de asemenea, neobișnuite în primele trei zile după vaccinare. Aceste „reacții normale la vaccin” sunt în opinia anumitor specialiști din sfera medicală de obicei ușoare și ar dispare după câteva zile.
În plus față de reacțiile tipice de vaccinare, au existat și cazuri individuale cu efecte secundare uneori severe după vaccinare, cum ar fi șocurile alergice, care au fost raportate în detaliu. Dar acestea, nu sunt deloc „cazuri izolate”.
În general, vaccinurile aprobate că ar fi sigure, conform Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) prezintă anumite deficiențe.
Un document creat de FDA din luna octombrie 2020 a prezentat o listă lungă de efecte adverse grave ce au apărut în prezent după administrarea de vaccinuri de tip mARN:encefalomielita (inflamație a creierului și a măduvei spinării), encefalita, convulsii, narcolepsie, infarct miocardic,boli autoimune,trombocitopenie, complicații ale sarcinii și nedoritul deces.
Așa-numitele vaccinuri mARN – sunt diferite de vaccinurile stabilite deoadece nu conțin virusuri slăbite sau ucise. În schimb, acestea conțin doar un plan pentru o componentă a agentului patogen COVID-19. Altele sunt așa-numitele vaccinuri vectoriale care utilizează adenovirusuri inofensive (cum ar fi virușii reci care afectează doar cimpanzeii) ca transportatori pentru a introduce proteina de suprafață a SARS-CoV-2, proteina spike, și astfel declanșează răspunsul imun.
Câteva astfel de complicații au apărut deja la cei vaccinați.Conform unui comunicat al Agenției Reuters, o doctoriță de 32 de ani din Mexic a făcut encefalomielită după vaccinare, iar un doctor pe deplin apt, sănătos de 56 de ani din Florida a dezvoltat o trombocitopenie severă după vaccinare ce i-a provocat un accident cerebral hemoragic și automat decesul.
De asemenea, potrivit datelor furnizate de VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System) din SUA , până pe 5 februarie au fost raportate 324 de internări de urgență provocate de vaccinul Moderna și 1363 , de vaccinul Pfizer.
Fără epilog, fără (de) sfârșit
Noile vaccinuri bazate pe tehnologia mARN-pe care unii specialiști nu le consideră vaccinuri, ci mai degrabă agenți patogeni sintetici cu rol terapeutic-au ridicat și continuă să conteste eficacitatea din punct de vedere medical dar și juridic.Medical vorbind, protocoalele companiilor producătoare nu pot răspunde unor întrebări fundamentale:”Poate vaccinul să prevină cazurile grave de Covid?Oprește transmiterea virusului?Reduce mortalitatea?”
Din punct de vedere juridic, multă lume e pe deplin neliniștită din moment ce firmele producătoare au solicitat din partea autorităților de stat exonerare totală de răspunder pentru eventualele efecte adverse, de aceea orice persoană trebuie să semneze în prealabil o declarație pe proprie răspundere, prin care își asumă eventualele riscuri.
În criza multiplă generată de acest virus ucigaș creat în laboratoarele chinezești, vaccinul salvator se dorește o soluție „sigură și eficientă” și îndeosebi „eliberatoare”, care să posede capacitatea de a readuce societatea la normal și să relanseze economia.Însă, atributul de „a fi sigur” nu e inclus în terminologia științifică și nici în cea jurnalistică, fiind mai degrabă un termen prezent și preluat din limbajul avocaților.Acest lucru cere acea experiență și fler în a discerne dacă ceea ce ni se părea fi „sigur” ar fi un fel de Omerta a informațiilor propagate de către Sistemul Mondial prin organismele sale oficiale precum Organizația Mondială a Sănătății.
Sursa foto: https:// google.com
Acest material a fost realizat de către Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național
Actualitate
Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
Compania ucraineană SkyFall a dezvoltat un nou sistem de atac la distanță care trece deja prin teste operaționale în misiuni împotriva Rusiei. Informația a fost publicată de agenția Bloomberg, pe fondul intensificării atacurilor ucrainene cu rază lungă de acțiune destinate perturbării logisticii militare ruse.
Zelenski, întâlnire cu comandanții de corpuri de armată/FOTO:X
Noua armă de atac are un fuselaj cu aripă fixă, motor cu elice, o anvergură a aripilor de aproximativ 3,5 metri și este capabilă să lovească ținte aflate la o distanță de cel puțin 600 de kilometri.
Inovații în interceptarea dronelor
Prezentat în cadrul expoziției internaționale Farnborough International Airshow, noul sistem este preconizat să devină complet operațional în următoarele luni. În paralel, compania ucraineană finalizează testele pentru o nouă versiune a dronei P-1 Sun, proiectată special pentru interceptarea dronelor de atac rusești de tip Shahed.
Modelul Jetkiller atinge o viteză de până la 370 km/h, permițând ajungerea din urmă a dronelor de atac în faza finală de zbor. Varianta X-wing este o versiune mai rapidă, echipată cu un încărcătură explozivă redusă (500 de grame comparativ cu 800 de grame la modelul de bază) și motoare electrice modernizate.
Arma are ghidaj autonom: odată ce operatorul selectează ținta, un sistem avansat bazat pe inteligență artificială preia controlul asupra etapei finale de navigare. Sistemul este compatibil cu conexiunile prin satelit, inclusiv Starlink.
Dezvoltarea interceptoarelor ieftine a devenit o prioritate strategică nu doar pentru Ucraina, ci și pentru statele europene care lucrează la crearea unui „zid de drone” pentru protecția frontierelor.
Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de arme
În plan intern, președintele Volodimir Zelenski a anunțat introducerea unui nou format de lucru în cadrul Statului Major al Armatei. Pentru prima dată, comandanții de corpuri de armată care luptă pe front s-au întâlnit direct cu principalii producători de armament din Ucraina.
Întâlnirea a vizat evaluarea directă a echipamentelor, remedierea deficiențelor tehnice identificate pe câmpul de luptă și eficientizarea lanțurilor de aprovizionare.
„Este esențial ca producătorii să primească feedback direct de pe front și să remedieze rapid problemele semnalate. Comandanții trebuie să fie cei care definesc prioritățile de producție,” a declarat președintele Ucrainei.
Noul format de consultări va deveni permanent, fiind coordonat de Ministerul Apărării și Consiliul Național de Securitate și Apărare, în încercarea de a accelera producția internă de rachete, drone și echipamente de protecție antiaeriană.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-22T01:06:39.506Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/ucraina-testeaza-o-noua-arma-cu-raza-lunga-de-2544715.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”ucraina-testeaza-o-noua-arma-cu-raza-lunga-de-2544715.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ucraina-testeaza-o-noua-arma-cu-raza-lunga-de-2544715.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Ministrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că marile festivaluri de muzică din România au un rol important în economie, prin atragerea turiștilor, stimularea consumului și generarea de investiții private.
Festivalul Untold FOTO: Untold
Potrivit lui Nazare, cele mai mari festivaluri din țară reunesc anual peste un milion de participanți, atrag zeci de mii de turiști străini și generează un impact economic de milioane de euro.
„Fiecare turist care participă la un festival înseamnă nopți de cazare, consum la restaurante, transport, cumpărături și servicii locale. Înseamnă venituri pentru antreprenori, locuri de muncă, încasări suplimentare la bugetele locale și la bugetul de stat”, a transmis, marți, ministrul interimar al Finanțelor, pe Facebook.
Acesta a subliniat că beneficiile unor astfel de evenimente depășesc impactul economic direct, contribuind și la promovarea imaginii României în străinătate.
„Aceste evenimente poziționează România pe harta marilor destinații europene şi reprezintă o formă de promovare de țară care susține direct antreprenoriatul românesc”, a arătat Nazare.
În opinia sa, capacitatea de a organiza festivaluri de amploare transmite un semnal pozitiv investitorilor și poate contribui la creșterea interesului pentru turism și pentru organizarea altor evenimente internaționale.
„O țară care demonstrează că poate găzdui în condiții excelente sute de mii de participanți transmite un semnal puternic despre capacitatea de organizare și despre potențialul său economic”, a precizat ministrul.
Alexandru Nazare a afirmat că Ministerul Finanțelor lucrează la măsuri care să asigure un cadru fiscal „predictibil și competitiv” pentru investițiile private din acest domeniu.
„În ultimul an am demarat grupuri de lucru dedicate, pentru a aduce mai multă echitate fiscală acestui sector generator de beneficii economice şi sociale multiple”, a spus el.
Ministrul consideră că România are șanse să devină una dintre principalele destinații europene pentru turismul de evenimente, însă acest obiectiv depinde de stabilitatea și predictibilitatea mediului fiscal, care să încurajeze investițiile pe termen lung
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-21T19:01:36.012Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/economie/ministrul-finantelor-sustine-ca-festivalurile-de-2544819.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”ministrul-finantelor-sustine-ca-festivalurile-de-2544819.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/ministrul-finantelor-sustine-ca-festivalurile-de-2544819.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Eugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”
Eurodeputatul PMP și consilierul onorific al președintelui, Eugen Tomac, a declarat marți, 21 iulie, la „Interviurile Adevărul”, că „Rusia și-a construit întreaga existență statală pe această logică militară”.
Acesta avertizează că „atât timp cât va avea aceste ambiții imperiale, atât Republica Moldova, cât și statele membre ale Uniunii Europene se vor afla în pericol”.
De aceea, acesta subliniază că, spre deosebire de alte state, „România rămâne în continuare o țară expusă”.
Eurodeputatul a afirmat că Rusia reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității României și a susținut că punerea sub semnul întrebării a sprijinului pentru Ucraina și atacurile la adresa Republicii Moldova contravin intereselor naționale ale României.
„Poate acești politicieni, care au mult talent de a improviza și de a prezenta deformat realitatea, vor afla și ei că peste 50% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt și cetățeni ai României.”
„În schimb, liderii politici care încearcă să pozeze în salvatori, prin atitudinea lor, au avut de multe ori poziții identice cu cele ale Kremlinului, iar asta este foarte periculos”, avertizează Eugen Tomac.
Ajungând la criza politică, acesta spune că speră ca președintele să ajungă la un consens cu partidele pentru desemnarea unui premier care să obțină sprijinul Parlamentului, subliniind că actualul blocaj poate fi depășit doar printr-o soluție politică.
SURSE Ședință tensionată la PNL. Bolojan, acuzat că impune în funcții oameni din POT și SOS. Șase președinți de filiale, demiși
Eugen Tomac subliniază că nu este atât de simplu să se ajungă la alegeri anticipate.
„Pentru organizarea acestora este nevoie de timp: se desemnează un premier, acesta își formează echipa, iar dacă nu obține votul Parlamentului, procedura trebuie reluată cu un alt premier”, explică acesta.
Cu toate acestea, spune că scenariul alegerilor anticipate rămân o opțiune, însă „nu este de dorit în momentul de față.”
„După doi ani de tensiune politică și electorală, să împingi din nou țara într-o nouă campanie electorală mi se pare destul de riscant”, explică eurodeputatul, adăugând că ar prelungi criza politică și ar putea avea consecințe economice serioase în contextul actualelor dificultăți economice și al războiului din regiune.
Nu în ultimul rând, Eugen Tomac afirmă că experiențele electorale recente ar trebui să îi determine pe liderii politici să fie mai prudenți și consideră că, în actualul context intern și internațional, nu este momentul potrivit pentru declanșarea unei noi campanii electorale.
Întregul interviu cu europarlamentarul PMP Eugen Tomac poate fi urmărit mai jos:
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-21T12:44:50.872Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/interviurile-adevarul/eugen-tomac-ii-critica-pe-liderii-politici-care-2544718.html”,”pathArray”:[„”,”interviurile-adevarul”,”eugen-tomac-ii-critica-pe-liderii-politici-care-2544718.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/interviurile-adevarul/eugen-tomac-ii-critica-pe-liderii-politici-care-2544718.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Breakingacum 2 zileSpania este noua campioană mondială după o victorie cu 1-0
-
Actualitateacum 2 zileKimi Antonelli, victorie spectaculoasă în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei
-
Actualitateacum 3 zileCaz-școală: Jens Spahn, homosexual și președintele grupului parlamentar al conservatorilor germani demisionează în urma unui scandal ciudat
-
Breakingacum 2 zileTrump, un nou moment viral la finala Cupei Mondiale 2026. A rămas pe scenă când Spania ridica trofeul suprem, ignorându-l pe șeful FIFA
-
Actualitateacum 2 zilePreședintele SUA solicită o revizuire a manualului ştiinţific folosit de judecători. „Merită fapte, nu fraudă politică şi ştiinţă falsă privind clima”
-
Breakingacum 2 zilePeter Magyar o propune la președinția Ungariei pe cea mai bună jucătoare din istoria șahului
-
Breakingacum 3 zile19 Iulie, calendarul zilei: Ilie Năstase împlinește 80 de ani, Diana Mocanu 42. Brian May face 79
-
Actualitateacum o ziRomânul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”





