Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cristian Ghinea: Autostrada A7 va avea perdea forestieră și stații de încărcare pentru mașini electrice

Publicat

pe

Cristian Ghinea: Autostrada A7 va avea perdea forestieră și stații de încărcare pentru mașini electrice

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că autostrada A7, care ar urma să lege Ploieștiul de Pașcani, ar putea fi gata în anul 2024. „Va fi prima autostradă din România la standarde de 2021.”

„Va fi relativ ușor de construit, pentru că e în zona de câmpie. Va fi și prima autostradă din România la standarde de 2021, de la bun început va avea perdea forestieră și stații de încărcare pentru mașini electrice”, a spus ministrul la Digi24.

„CNAIR are deja proiectul tehnic făcut”

Lucrările la autostrada A7 ar putea fi gata în 2024

„Pentru autostrada A7 avem totul făcut, inculsiv proiectul tehnic. Îi dăm constructorului doar schițele. Nu mai pasezi acea responsabilitate. În mai se lansează la licitație de execuție până la Buzău, Ploiești-Buzău. După 3 luni urmează Buzău-Focșani, după 2-3 luni urmează Focșani-Bacău și sper să intre tot anul asta Bacău-Pașcani”, a spus Cătălin Drulă.

„Acum vom vedea cât durează o licitație în România. În ultimii ani s-au mișcat mai repede. Există eforturi să mai eficientizăm partea de achiziții. Aș vrea anul acesta să încheiem contractele efectiv. Lucrările ar trebui să dureze în zona mai ușoară doi ani, în unele se duc spre doi ani și jumătate. Până în 2024 ar trebui să avem mare parte din această autostradă gata, dacă nu chiar pe toată”, a mai spus Drulă.

În ce stadiu se află lucrările la Drumul Expres Craiova – Piteşti

Vești bune în ceea ce privește Drumul Expres Craiova – Pitești.  Tronsonul 2, de aproximativ 40 de kilometri, este gata în proporție de 60%. Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat că „promisiunea constructorului este că va finaliza acest tronson până la sfârșitul anului”.

Potrivit Digi24, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat că „promisiunea constructorului este că va finaliza acest tronson până la sfârșitul anului. Este vorba de 40 de kilometri care reprezintă și o variantă ocolitoare pentru Balș și Slatina, care erau cele două puncte de pe traseul Craiova – Pitești unde se bloca traficul.

Cei 40 de kilometri vor asigura o variantă ocolitoare, nu se mai intră în Balș și Slatina.

Va fi gata mai repede, pentru că în acest caz este vorba de o pregătire mai bună a proiectului. Noi, și la minister ne-am străduit în aceste săptămâni să rezolvăm, de exemplu, niște exproprieri. Erau câteva locuințe care trebuiau demolate și am asigurat mutarea celor care locuiau acolo în anumite localități.

Echipa mea și CNAIR s-au luptat să înlăture barierele birocratice.

E vorba și de acest constructor român care are multe utilaje și foarte mulți oameni, deci nu lucrează cu subcontractori, și atunci au forța de a se mobiliza și a lucra într-un ritm alert.

Se poate, atunci când lucrurile sunt așezate corect.

Pentru Tronsonul 3 contractul este deja semnat cu aceeași firmă românească de la Lotul 2. Au început deja organizarea și pregătirile de șantier, iar luna viitoare probabil încep lucrările în plin.

Iar pentru Tronsonul 4 a fost făcută o reevaluare dispusă de Instanță, este gata, săptămâna viitoare se transmite de către CNAIR noul câștigător al licitației pentru acest lot.

Comentarii Facebook

Actualitate

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Publicat

pe

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Alegerea unei bijuterii de lux nu ține niciodată doar de design sau de strălucirea unei pietre prețioase. Este, mai presus de toate, o decizie bazată pe încredere: încrederea că brandul ales are expertiza, rigoarea și transparența necesare pentru a susține o investiție menită să dureze generații întregi. În România, un singur nume a transformat această încredere într-un reper pentru întreaga industrie a bijuteriilor fine: TEILOR. De la un mic atelier fondat în 1998, povestea brandului a ajuns astăzi la o rețea internațională de peste 60 de magazine, fără ca angajamentul față de calitate să fie vreodată compromis.

Când a fost fondat brandul TEILOR?

TEILOR a fost fondat în 1998, pornind de la un atelier mic, axat pe manoperă atentă și pasiune pentru detaliu. Era o perioadă în care piața românească de bijuterii era abia la început de drum, dominată de mici afaceri de familie și lipsită de un jucător capabil să impună standarde internaționale.

Chiar din acel moment, fondatorii au mizat pe o viziune pe termen lung: nu doar crearea unor bijuterii frumoase, ci construirea unui brand în care clienții să poată avea încredere deplină, la fel cum ar avea-o într-o casă de bijuterii cu tradiție seculară. De atunci, TEILOR are peste 25 de ani de activitate neîntreruptă, iar filozofia de la fondare a rămas neschimbată: s-a rafinat constant, pe măsură ce brandul a crescut.

Care este istoria brandului de bijuterii TEILOR?

Istoria TEILOR este, în esență, istoria unei creșteri constante, marcate de repere clare. Șapte ani după fondare, în 2005, brandul a devenit primul din România care a lansat colecții de bijuterii cu diamante și pietre prețioase, într-un moment în care astfel de piese erau greu accesibile pe piața locală sau rezervate aproape exclusiv brandurilor internaționale. Treisprezece ani mai târziu, în 2018, TEILOR a devenit din nou pionier, fiind primul brand românesc care a oferit clienților diamante certificate GIA (Gemological Institute of America), cea mai respectată certificare la nivel mondial pentru autenticitatea și calitatea diamantelor. 

Aceste repere explică de ce TEILOR nu este perceput doar ca un retailer, ci ca un brand care a modelat activ evoluția pieței locale de bijuterii fine, transformând treptat un atelier local într-un nume recunoscut la nivel internațional.

Câte magazine are rețeaua TEILOR și în ce țări este prezentă?

TEILOR operează astăzi cea mai extinsă rețea de magazine de bijuterii fine cu diamante din România, cu peste 60 de magazine, în 4 țări din regiune: România, Polonia, Bulgaria și Ungaria. Prezența brandului este completată de 5 platforme de e-commerce, care aduc colecțiile mai aproape de clienți, indiferent de locație.

Pentru cei care caută piese de excepție, TEILOR operează și 6 locații Exclusive, dedicate seriilor limitate de bijuterii handmade, unde meșteșugul artizanal întâlnește exclusivitatea unor creații realizate în cantități restrânse. Expansiunea, susținută atât prin puncte de vânzare fizice, cât și digitale, reflectă o strategie de creștere construită pe reputație, nu doar pe extindere rapidă, motivul pentru care rețeaua TEILOR este astăzi un reper regional în domeniul bijuteriilor de lux.

Este TEILOR un brand românesc de bijuterii de încredere?

TEILOR este un brand 100% românesc, recunoscut drept cel mai mare retailer local de bijuterii fine cu diamante, iar încrederea acumulată în peste 25 de ani de activitate se bazează pe standarde riguroase aplicate fiecărei piese, indiferent de magazinul sau țara în care este achiziționată. Brandul folosește exclusiv aur de 18K (750‰), ales pentru durabilitatea sa superioară și capacitatea de a susține optim monturile bijuteriilor de lux. 

Despre TEILOR se pot povesti și mai multe: respectă totodată Procesul Kimberley, garantând clienților că fiecare diamant comercializat este 100% Conflict-Free, o condiție esențială pentru cumpărătorii care vor ca achiziția lor să respecte standarde etice internaționale. Pentru transparență completă, brandul oferă consiliere gemologică bazată pe sistemul internațional al celor 4C (Carat, Cut, Color, Clarity), alături de servicii profesionale post-vânzare și mentenanță. Acest ansamblu: origine românească, certificare internațională și suport continuu face din TEILOR un reper de încredere pentru orice cumpărător matur de bijuterii fine.

De la un atelier fondat în 1998 la o rețea prezentă în 4 țări, povestea TEILOR este, în esență, povestea unei promisiuni respectate constant. Colecțiile de diamante din 2005, certificarea GIA din 2018, extinderea internațională și standardele de calitate aplicate astăzi fac parte din același fir narativ: transformarea unei ambiții locale într-un brand de încredere, capabil să concureze cu case de bijuterii internaționale. Pentru cumpărătorul care caută nu doar o bijuterie, ci o investiție cu valoare reală și o poveste autentică în spate, TEILOR rămâne un reper de stabilitate, inovație și profesionalism în industria bijuteriilor fine.    

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase

Publicat

pe

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase

Dacă deții bijuterii vechi, resturi industriale sau materiale care conțin aur și argint, valoarea lor reală depinde direct de modul în care le evaluezi și le procesezi. O analiză incompletă sau o cântărire imprecisă poate reduce considerabil suma pe care o încasezi. În schimb, o evaluare realizată corect, cu metode recunoscute și documente clare, îți oferă predictibilitate și siguranță juridică.

În România, piața metalelor prețioase funcționează într-un cadru reglementat. Operatorii trebuie autorizați, iar tranzacțiile trebuie documentate. În acest articol afli cum se desfășoară procesarea și evaluarea metalelor prețioase, ce metode de analiză există, ce factori influențează prețul și la ce trebuie să fii atent înainte de a preda materialele către un rafinator.

Ce înseamnă procesarea metalelor prețioase?

Procesarea include toate etapele prin care trece un material cu conținut de aur, argint sau alte metale nobile: colectare, sortare, analiză, topire, rafinare și certificare. Rafinarea reprezintă doar etapa în care elimini impuritățile și obții un metal cu puritate ridicată.

Termeni de bază pe care trebuie să îi cunoști

  • Finețe (titlu) – proporția de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată în miimi (‰).
  • Carat (K) – unitate folosită pentru aur; 24K înseamnă 999‰ (aproape pur).
  • Assay – analiză de laborator care stabilește conținutul exact de metal prețios.
  • Decontaminare – îndepărtarea substanțelor nedorite înainte de rafinare.

De exemplu, un lanț marcat 750‰ conține 75% aur și 25% alte metale. Dacă îl vinzi pentru rafinare, evaluatorul va calcula valoarea doar pentru conținutul efectiv de aur, nu pentru greutatea totală brută.

Ce tipuri de materiale poți procesa

În practică, operatorii autorizați prelucrează:

  • bijuterii uzate sau rupte;
  • monede și lingouri deteriorate;
  • resturi rezultate din producția de bijuterii;
  • contacte electrice și componente industriale;
  • reziduuri tehnologice cu conținut de metale nobile.

Bijuteriile reprezintă cea mai frecventă sursă pentru persoane fizice. În mediul industrial, volumele provin din procese tehnologice sau din reciclare.

Cum se realizează evaluarea metalelor prețioase?

Evaluarea corectă stabilește două elemente: greutatea și puritatea. Fără aceste date, nu poți calcula valoarea reală.

Analize nedistructive – rapide și orientative

Cea mai utilizată metodă este analiza prin fluorescență cu raze X, cunoscută drept XRF. Aceasta identifică compoziția chimică a suprafeței fără să deterioreze obiectul. 

În majoritatea cazurilor, XRF oferă rezultate precise pentru aliaje omogene. Totuși, analiza măsoară stratul exterior. Dacă obiectul este placat, aparatul va detecta doar stratul superficial.

Analize chimice și metode de laborator

Pentru tranzacții importante sau loturi industriale, laboratorul poate utiliza:

  1. Cupelația (fire assay) – metodă gravimetrică recunoscută internațional pentru aur.
  2. Spectrometria de absorbție atomică (AAS) – determină concentrația metalelor în soluție.
  3. Analiza ICP – utilizată pentru probe complexe.

Fire assay oferă o precizie foarte ridicată și este standard în tranzacții comerciale mari. Această metodă implică distrugerea probei, motiv pentru care se aplică doar dacă volumul justifică testarea.   

Solicită întotdeauna un raport de analiză scris. Acesta trebuie să conțină metoda utilizată, rezultatul și data testării.

Cum decurge procesul de rafinare a metalelor prețioase?

După evaluare, urmează procesul efectiv de purificare. În România, RAFINOR este singura rafinărie specializată exclusiv pe aur, cu o capacitate de peste 2 tone anual. Compania utilizează clorurare chimică și tumblere cu aqua regia, procese care asigură eficiență operațională și control strict al impurităților.

Etapele standard includ:

Sortare și pregătire

Operatorul separă materialele pe categorii și elimină elementele neconforme. O sortare corectă reduce pierderile tehnologice.

Topire și omogenizare

Metalul se topește pentru a obține un aliaj uniform. În această fază se îndepărtează impuritățile grosiere și se pregătește materialul pentru purificare chimică.

Purificare chimică

În cazul aurului, procesul poate implica dizolvarea în aqua regia și precipitare controlată sau clorurare chimică. Procedura prin care se realizează rafinarea aurului si a argintului permite obținerea de aur și argint cu puritate 999‰, adecvat pentru turnarea lingourilor sau pentru utilizare industrială.  

Turnare și certificare

Metalul purificat se toarnă în lingouri sau granule și se marchează cu finețea obținută. Certificatul emis atestă compoziția și lotul de producție. Pentru tranzacții comerciale, acest document facilitează revânzarea sau exportul.

Ce influențează valoarea finală a metalelor prețioase?

Valoarea pe care o primești rezultă dintr-un calcul obiectiv. Principalii factori sunt:

  • Greutatea netă stabilită pe balanțe verificate metrologic;
  • Finețea determinată prin analiză;
  • Cotația internațională (prețul spot) publicată pe bursele de mărfuri;
  • Costurile de rafinare și comisioanele.

Formula uzuală este:

> Greutate × puritate × preț spot – costuri de procesare = suma netă.

Prețurile aurului și argintului fluctuează zilnic. Consultă surse financiare recunoscute și ține cont de volatilitate. Dacă intenționezi să vinzi sau să cumperi volume importante, discută cu un consultant financiar sau un auditor pentru a evalua impactul fiscal și riscurile asociate.

Cadrul legal aplicabil în România

Activitățile de prelucrare și comercializare a metalelor prețioase se desfășoară sub supravegherea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Direcția Metale Prețioase.

Ce trebuie să verifici

  1. Autorizația operatorului emisă de ANPC.
  2. Existența ștanței legale pe bijuterii.
  3. Emiterea documentelor fiscale și a raportului de analiză.
  4. Înregistrarea firmei în Registrul Comerțului.

Operatorii autorizați păstrează registre de evidență și asigură trasabilitatea metalelor. Această trasabilitate te protejează în cazul unui control sau al unei dispute comerciale.

Recuperarea din surse industriale și electronice

Aurul, argintul și metalele din grupa platinei apar frecvent în electronice și catalizatori. Totuși, conținutul pe unitate este redus.

Pentru rezultate stabile, procesarea acestor materiale necesită:

  • volume mari;
  • analiză de laborator înainte de preluare;
  • instalații adecvate pentru separare chimică.

Pentru o persoană fizică, recuperarea din electronice nu este rentabilă la scară mică. În schimb, companiile care generează deșeuri industriale pot valorifica aceste materiale prin parteneriate cu rafinatori autorizați.

Metalele prețioase ca instrument investițional

Aurul fizic, sub formă de lingouri sau monede, oferă deținere directă. Argintul are volatilitate mai ridicată și implică costuri mai mari de depozitare raportat la valoare. Platina și paladiul depind puternic de cererea industrială.

Acest articol are scop informativ și nu substituie consultanța financiară. Înainte să investești sume relevante, analizează:

  • orizontul de timp;
  • lichiditatea necesară;
  • regimul fiscal;
  • riscurile de piață.

Colaborează cu instituții autorizate și solicită documente de proveniență pentru fiecare lingou sau monedă.

Cum alegi un partener potrivit pentru rafinarea și evaluarea metalelor prețioase

Selectează operatorul pe baza unor criterii obiective:

  • autorizații valide;   
  • laborator propriu și metode recunoscute;
  • proceduri transparente de cântărire;
  • contract scris și raport de analiză.

Un rafinator specializat îți explică pașii, îți prezintă rezultatele și îți oferă documente complete. Dacă reprezinți o companie, solicită și informații despre capacitatea anuală și procedurile de conformitate.

Dacă deții metale prețioase și vrei să le evaluezi sau să le rafinezi în condiții controlate, solicită o analiză într-un cadru autorizat și documentat. Informează-te, compară opțiunile și colaborează doar cu profesioniști care îți oferă transparență deplină asupra fiecărei etape.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 

Publicat

pe

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 

Spațiul influențează direct modul în care trăiești și lucrezi. În orașe, apartamentele devin mai compacte, iar chiriile pentru spații comerciale cresc constant. Dacă te afli în plin proces de mutare, renovare sau îți dezvolți afacerea, lipsa spațiului poate bloca decizii importante. Externalizarea depozitării îți oferă o soluție clară: închiriezi o boxă securizată, pentru perioada de care ai nevoie, și îți eliberezi locuința sau sediul fără investiții majore. 

Ce înseamnă externalizarea depozitării și cum funcționează

Externalizarea depozitării presupune să închiriezi un spațiu dedicat – o boxă individuală – într-o locație special amenajată pentru păstrarea bunurilor. Plătești lunar pentru suprafața pe care o folosești și alegi perioada contractuală în funcție de nevoile tale.

Nu investești în amenajări, nu instalezi sisteme de securitate și nu gestionezi utilități. Furnizorul îți pune la dispoziție un spațiu curat, monitorizat și accesibil conform programului stabilit, adesea 24/7.

Soluția se potrivește dacă:   

  • te muți și ai nevoie de depozitare temporară;
  • renovezi și trebuie să scoți mobilierul din casă;
  • păstrezi echipamente sezoniere (biciclete, schiuri, anvelope);
  • administrezi un magazin online și ai stocuri variabile;
  • vrei să arhivezi documente fără să ocupi spațiul din birou.

Dacă te întrebi dacă merită, analizează două aspecte: cât te costă spațiul ocupat inutil și cât de des ai nevoie de acces la bunuri.

Costuri controlate și fără investiții suplimentare

Primul avantaj ține de buget. Extinderea locuinței sau mutarea într-un apartament mai mare implică chirie mai mare, utilități crescute și, de multe ori, costuri de amenajare. Pentru o firmă, închirierea unui spațiu comercial mai mare înseamnă angajamente financiare pe termen lung.

Prin externalizare, plătești doar metri pătrați utilizați. Nu suporți cheltuieli cu pază, sisteme de alarmă sau întreținere. În majoritatea cazurilor, tariful lunar include aceste servicii.

Gândește practic: dacă ții în sufragerie cutii cu produse sau dosare care nu îți folosesc zilnic, plătești indirect pentru acel spațiu prin chirie sau rată. O boxă de depozitare mută costul într-o zonă controlabilă și predictibilă.

Flexibilitate contractuală pentru perioade scurte sau lungi

Nevoile tale se schimbă. Poate ai nevoie de depozitare pentru două luni cât renovezi, sau pentru un an cât îți stabilizezi afacerea. Un serviciu profesionist îți permite să alegi durata și să ajustezi dimensiunea boxei.

Dacă volumul bunurilor crește, poți trece la o unitate mai mare. Dacă reduci stocurile, poți opta pentru un spațiu mai mic. Această adaptare rapidă te ajută să eviți costuri inutile.

Pentru un magazin online cu vârfuri sezoniere, flexibilitatea face diferența. În perioada sărbătorilor, crești stocul. În lunile mai liniștite, îl reduci. Plătești exact cât folosești.

Siguranță și condiții optime de păstrare

Mulți proprietari de locuințe subestimează riscurile la care își expun bunurile. Umiditatea din boxele improvizate, lipsa ventilației sau accesul necontrolat pot duce la deteriorare.

Spațiile profesionale oferă:

  • supraveghere video;
  • control al accesului;
  • iluminare adecvată;
  • curățenie și ventilație;
  • protecție împotriva dăunătorilor.

Dacă depozitezi mobilier din lemn, documente sau echipamente electronice, aceste condiții reduc riscul de degradare. Pentru firme, securitatea contează și mai mult, mai ales dacă păstrezi marfă sau arhive contabile.

Dacă ai nevoie de un spațiu de depozitare București, este util să alegi o locație specializată, unde infrastructura a fost gândită pentru protecția bunurilor, nu adaptată ulterior.

Acces rapid, fără complicații

Un serviciu eficient îți oferă acces extins, uneori permanent. Intri în spațiu atunci când ai nevoie, fără programări dificile.

Imaginează-ți că:

  • ai listat un produs online și trebuie să îl expediezi urgent;
  • ai nevoie de dosare vechi pentru un control;
  • vrei să schimbi anvelopele și trebuie să le recuperezi din boxă.

Accesul facil îți permite să tratezi boxa ca pe o extensie a spațiului tău, nu ca pe un loc izolat și greu de utilizat.

Locuință mai aerisită și mai ușor de organizat

Dacă păstrezi în casă obiecte pe care le folosești rar, spațiul devine aglomerat. Dulapurile se umplu, balconul se transformă în depozit, iar garajul nu mai poate găzdui mașina.

Prin mutarea acestor lucruri într-o boxă, obții:

  1. Mai mult spațiu de circulație.
  2. Organizare mai clară a lucrurilor folosite zilnic.
  3. Mai puțin stres vizual.

De exemplu, poți depozita mobilierul vechi pe durata renovării, colecțiile voluminoase sau echipamentele sportive sezoniere. În majoritatea cazurilor, oamenii constată că folosesc mai eficient locuința după ce elimină obiectele neutilizate frecvent.

Eficiență operațională pentru afaceri locale

Pentru o firmă mică, fiecare metru pătrat din sediu trebuie să genereze valoare. Dacă transformi biroul în depozit, reduci zona dedicată activității productive.

Externalizarea depozitării te ajută să:

  • separi clar spațiul de lucru de cel pentru stocuri;
  • arhivezi documentele conform cerințelor legale;
  • păstrezi echipamentele sezoniere în afara sediului;
  • menții un spațiu prezentabil pentru clienți.

Un cabinet de contabilitate, de exemplu, poate muta arhiva fizică într-o boxă securizată și poate folosi biroul pentru întâlniri și activitate curentă. Un magazin de decorațiuni poate depozita stocul suplimentar în afara showroom-ului, păstrând zona de vânzare ordonată.

Această organizare îți oferă claritate și îți permite să te concentrezi pe dezvoltare, nu pe lipsa spațiului.

Sprijin real în perioade de tranziție

Mutările, relocările profesionale sau reorganizările de firmă aduc incertitudine. De multe ori, nu poți sincroniza perfect eliberarea unui spațiu cu ocuparea altuia.

Depozitarea externă îți oferă o etapă intermediară sigură. Păstrezi bunurile într-un spațiu monitorizat până când finalizezi achiziția unei locuințe sau amenajarea noului sediu.

Situații frecvente:

  • te muți din chirie și noul apartament nu este încă disponibil;
  • pleci temporar din țară și nu vrei să vinzi mobilierul;
  • reorganizezi firma și reduci temporar suprafața biroului;
  • primești marfă înainte să finalizezi amenajarea magazinului.

În aceste cazuri, boxa de depozitare îți oferă timp pentru decizii calculate.

Cum alegi corect un furnizor de depozitare

Pentru rezultate stabile, analizează câteva criterii simple:

  • Locația – să fie ușor accesibilă din zona în care locuiești sau lucrezi.
  • Securitatea – verifică existența camerelor video și a controlului de acces.
  • Condițiile de păstrare – spațiu curat, ventilat, fără infiltrații.
  • Flexibilitatea contractului – posibilitatea de ajustare a dimensiunii boxei.
  • Transparența costurilor – evită situațiile în care apar taxe suplimentare neanunțate.

Nu alege exclusiv pe baza prețului. Un tarif mic nu compensează lipsa securității sau accesul limitat. Calculează realist volumul bunurilor și discută cu furnizorul pentru a identifica dimensiunea potrivită.

Ghid rapid de implementare

Dacă vrei să începi, urmează câțiva pași simpli:

  1. Evaluează ce obiecte sau stocuri nu folosești zilnic.
  2. Măsoară aproximativ volumul acestora.
  3. Alege o boxă potrivită ca dimensiune.
  4. Ambalează corect bunurile (cutii etichetate, folie de protecție).
  5. Stabilește un sistem simplu de organizare pentru acces rapid.

O planificare minimă te ajută să folosești eficient spațiul și să eviți drumuri inutile.

Externalizarea depozitării îți oferă control asupra spațiului, fie că vrei mai mult confort acasă, fie că urmărești eficiență în afacere. Analizează nevoile tale reale și alege o soluție care îți permite să te adaptezi rapid.  

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR
Actualitateacum 11 ore

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Alegerea unei bijuterii de lux nu ține niciodată doar de design sau de strălucirea unei pietre prețioase. Este, mai presus...

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase
Actualitateacum 11 ore

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase

Dacă deții bijuterii vechi, resturi industriale sau materiale care conțin aur și argint, valoarea lor reală depinde direct de modul...

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale  Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 
Actualitateacum 11 ore

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 

Spațiul influențează direct modul în care trăiești și lucrezi. În orașe, apartamentele devin mai compacte, iar chiriile pentru spații comerciale...

Actualitateacum 4 zile

Apeleaza cu incredere la un expert contabil Bucuresti

In lumea antreprenoriatului, timpul este una dintre cele mai importante resurse. Gestionarea unei afaceri presupune numeroase responsabilitati, de la relatia...

Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe? Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?
Actualitateacum o săptămână

Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?

Cheia mașinii stă lângă telefon, contractul e împăturit într-un buzunar al rucsacului, iar în față se deschide ieșirea din oraș....

Asigurare locuință online vs. polița PAD online: ce trebuie să știe proprietarii înainte să își protejeze casa Asigurare locuință online vs. polița PAD online: ce trebuie să știe proprietarii înainte să își protejeze casa
Actualitateacum o săptămână

Asigurare locuință online vs. polița PAD online: ce trebuie să știe proprietarii înainte să își protejeze casa

Dacă deții o locuință, gestionezi mai mult decât un bun personal. Administrezi un activ care influențează stabilitatea ta financiară și,...

De ce doi oameni cu venituri asemănătoare trăiesc inflații complet diferite? De ce doi oameni cu venituri asemănătoare trăiesc inflații complet diferite?
Actualitateacum 2 săptămâni

De ce doi oameni cu venituri asemănătoare trăiesc inflații complet diferite?

Doi colegi de birou, aceeași firmă, salarii nete care diferă cu vreo două sute de lei. La prânz, unul spune...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro