Actualitate
A fost deschis un call-center pentru rudele sau aparținătorii pacienților de pe secția ATI-COVID-19 de la Institutul „Marius Nasta”
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a implementat un call center, la inițiativa Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, prin care rudele și aparținătorii pacienților COVID-19 internați pe secția ATI a unității medicale pot afla zilnic informații despre starea lor de sănătate.
Cei care vor să afle informații despre rudele lor internate pe secția ATI-COVID-19 din cadrul Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” pot apela apela numerele 031.9472 şi 031.433.5231. Însă informațiile vor fi oferite doar persoanelor care au fost numite în prealabil de către pacienții în cauză la momentul internării.
Programul call center-ului
- Luni – Duminică – 08:00 – 13:00 şi 14:00 – 20:00
Acesta va fi deservit de mai mulți voluntari, care sunt studenți la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
STS informează că studenții care deservesc call center-ul vor beneficia și de suportul unui grup de psihologi pentru relaționarea cu aparținătorii, sprijinul acestora având scopul de a îmbunătăți înțelegerea nevoilor celor care apelează.
„Consider extrem de importantă comunicarea pe care trebuie să o avem atât cu pacienții, cât și cu aparținătorii acestora, mai ales atunci când starea de sănătate a celor internați în spital este extrem de gravă. Este absolut firesc să putem să oferim toate informațiile în privința stării de sănătate a pacientului către persoana desemnată să țină legătura cu spitalul. Din păcate, în anumite situații, dar și în contextul actual, pandemic, în care volumul de muncă este foarte mare și mulți dintre noi, cei care facem parte din personalul medical, am ajuns aproape de epuizare, am observat o imposibilitate de a răspunde de fiecare dată prompt aparținătorilor acestor pacienți”.
Dr. BEATRICE MAHLER, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”
„Am vrut să fim mai aproape de aparținători”
„Astfel, am decis să înființăm această linie telefonică de tip call center, pentru a veni cât mai aproape de rudele celor internați la Institutul «Marius Nasta» în stare gravă, în ATI COVID-19, și să le oferim toate detaliile despre pacienți. Înțelegem cât de greu este să ai pe cineva în stare gravă în spital, înțelegem suferința și înțelegem că pandemia a îngrădit accesul aparținătorului la ruda suferindă. Astfel am vrut să fim mai aproape de aparținători, să îi ajutăm și să îi asigurăm că facem tot ce ne stă în putință pentru ca totul să fie bine. Luptăm cu toate forțele pentru fiecare minut din viața pacienților noștri și vă asigur că acestea nu sunt doar vorbe”, a mai transmis managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, șef lucr. dr. Beatrice Mahler.
Pentru operaționalizarea acestui call center, STS a furnizat servicii de comunicații de date și tehnologia informației, astfel încât inițiativa Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” să poată fi pusă în practică, iar personalul voluntar să poată oferi informații rudelor și aparținătorilor. STS a furnizat soluția de tip call-center pentru preluarea apelurilor, asigurând funcționalitatea acestuia, în condiții optime, se arată într-un comunicat STS.
„Cu toate că perioada pandemiei de COVID-19 a însemnat o creștere semnificativă a numărului de servicii furnizate de instituția noastră, în toate domeniile tehnice, am răspuns afirmativ fiecărui demers de responsabilitate socială. Înțelegem cât de important este ca rudele să cunoască starea de sănătate a celor internați și înțelegem nevoia de relaționare a pacienților și a aparținătorilor cu personalul medical. Suportul tehnic furnizat de STS Institutului «Marius Nasta» face posibilă menținerea legăturii între aceștia, serviciile de comunicații reprezentând, de fapt, servicii de solidaritate în beneficiul populației”, a transmis directorul STS, general-locotenent ing. Ionel-Sorin Bălan.
Actualitate
Kelemen Hunor respinge ideea alegerilor anticipate: „Deschid uşa mai larg extremiştilor”. Soluția UDMR
Kelemen Hunor pledează pentru refacerea majorităţii
pro-europene PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi şi avertizează că alegerile anticipate ar accentua instabilitatea politică şi ar favoriza
ascensiunea extremismului.
Kelemen Hunor respinge ideea de alegeri anticipate. FOTO: gov.ro
Preşedintele UDMR,
Kelemen Hunor, consideră că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie pentru
actuala criză politică şi susţine că prioritatea partidelor parlamentare
trebuie să fie refacerea unei majorităţi pro-europene capabile să asigure
stabilitatea guvernării.
Într-un mesaj
publicat pe Facebook, liderul Uniunii a comentat situaţia politică de la
Bucureşti după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzând PSD şi AUR că
au contribuit împreună la răsturnarea Executivului.
„Multă lume a întrebat ce se întâmplă în Bucureşti. Pe
scurt: PSD şi AUR răstoarnă împreună guvernul condus de Ilie Bolojan. Cu toate
acestea, nu au rezolvat o problemă în acest sens, ci au creat una nouă. Este
bine ştiut că este mai uşor să răstorni guvernul decât să conduci ţara”, a scris Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a
atras atenţia asupra riscurilor economice generate de instabilitatea politică,
în special în ceea ce priveşte implementarea Planului Naţional de Redresare şi
Rezilienţă. Potrivit acestuia, România se află într-un moment critic, iar
întârzierile pot duce la pierderea unor fonduri importante din partea Uniunii
Europene.
„Timpul nu este de partea noastră. 116 zile rămase până
la închiderea PNRR şi dacă nu reuşim să progresăm, vom pierde resurse ale UE.
Vorbim despre miliarde – bani care vor lipsi”, a avertizat acesta.
Kelemen Hunor a
reafirmat poziţia UDMR în favoarea refacerii coaliţiei pro-europene formate din
PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale. El a precizat că
această variantă trebuie analizată înaintea oricărei alte formule de guvernare.
„Am spus clar tuturor poziţia UDMR la recentele
întâlniri. În primul rând, trebuie să verificăm dacă majoritatea pro-europeană
anterioară se va putea forma din nou: PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile”, a transmis liderul Uniunii.
În opinia sa,
viitorul Executiv are nevoie de un premier cu autoritate profesională şi
credibilitate politică, capabil să gestioneze actuala criză.
„Avem nevoie de un premier-candidat instruit profesional,
credibil politic şi capabil să facă faţă crizei politice, guvernamentale”, a mai scris Kelemen Hunor, care a punctat, însă, că un
guvern minoritar nu reprezintă o formulă ideală, dar ar putea fi acceptat în
actualul context politic.
„Deşi, în general, un guvern minoritar nu este o soluţie
stabilă, este acceptabil în situaţia actuală”, a explicat liderul UDMR.
Totodată, Kelemen
Hunor a exclus categoric orice asociere politică cu AUR.
„Este clar pentru noi că acolo unde este AUR prezent, noi
nu suntem acolo”, a subliniat
el.
Preşedintele UDMR a
susţinut că partidele extremiste nu ar trebui să ajungă la guvernare şi a punctat
că organizarea de alegeri anticipate ar amplifica tensiunile politice şi
incertitudinea.
„Alegerile anticipate nu sunt o soluţie. (…) Oricine
încurajează alegerile anticipate creşte incertitudinea şi deschide uşa mai larg
extremiştilor”, a afirmat
acesta.
În final, liderul
Uniunii a transmis că responsabilitatea depăşirii actualei crize revine atât
preşedintelui, cât şi partidelor parlamentare.
„Acum, sarcina preşedintelui este să găsească o soluţie
care să asigure o guvernare stabilă şi să nu facă România vulnerabilă în faţa
forţelor extremiste. Sarcina partidelor din coaliţie este (…) de a pune
interesele ţării pe primul loc”, a transmis Kelemen Hunor.
Actualitate
Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței
Vremea călduroasă vine la pachet cu o atmosferă relaxantă, în care distracția și planurile de vacanță iau locul momentelor de învățare activă. Deși este văzută adesea drept o pauză binemeritată, care nu are efecte semnificative asupra juniorilor, adevărul este puțin diferit – fără studiu constant, abilitățile de citire și competențele lingvistice pot avea de suferit în sezonul estival. Partea bună este că cei mici au posibilitatea de a accesa resurse educaționale captivante, capabile să transforme exersarea cunoștințelor în amuzament.
Iar Novakid, școala online de engleză pentru copii, este una dintre opțiuni. Cu un ecosistem de învățare bogat și o flexibilitate sporită în stabilirea programului, platforma face studiul disponibil oricând și oriunde. Mai multe informații despre eficiența și beneficiile sale sunt prezentate în acest articol.
Integrarea cursurilor online în rutina de vacanță
Ali Sullivan, profesoară de engleză la Novakid, subliniază: „Copiii învață mai repede atunci când au o rutină în care fiecare activitate are rost și se leagă de cea anterioară. Fără un plan, învățarea devine fragmentată și greu de consolidat”. Lecțiile Novakid sunt ușor de inclus în programul juniorilor, chiar și în perioada vacanței. Luând forma unor sesiuni interactive, pline de joacă, ele mențin motivația la un nivel înalt și învăluie studiul în plăcere.
Pe lângă că asigură confortul unui spațiu familiar, cursurile online reușesc și să diminueze din presiunea de a performa, întâlnită adesea în cadrul lecțiilor tradiționale. Greșelile devin parte naturală a procesului de învățare, iar cei mici nu se mai tem să își facă ideile auzite. Astfel, blocajele în vorbirea englezei sunt depășite cu mai mare lejeritate, iar încrederea în forțele proprii crește – un avantaj considerabil în progresul academic.
Adaptarea experiențelor educaționale la nevoile specifice
Novakid oferă multiple modalități de învățare, adaptate la nevoile specifice ale copiilor. Printre variante se numără prietenii de studiu bazați pe AI (aplicația NovaPals), sesiunile de grup cu profesori certificați și cursurile 1:1. Această abordare este una cu efecte vizibile în scurt timp. În medie, 96% dintre elevi își îmbunătățesc competențele de engleză în decurs de 6 luni, iar 75% dintre părinți observă rezultate pozitive chiar din prima lună.
Inteligența artificială este esențială pentru modul în care are loc personalizarea experienței, contribuind la asocierea elevilor cu profesorii potriviți, adaptarea ritmului lecțiilor, urmărirea progresului în raport cu standardele Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR) și crearea unor călătorii individuale de învățare. Max Azarov, CEO și cofondator Novakid, punctează: „Inteligența artificială ne permite să extindem personalizarea și să facem învățarea mai fluidă și mai ușor de măsurat. Cu toate acestea, îndrumarea pedagogică, empatia și evaluarea rămân în mâinile profesorilor. Eficiența se obține prin integrare, nu prin înlocuire”.
Pregătirea copiilor pentru interacțiuni internaționale
Platforma Novakid îi încurajează pe copii să fie pregătiți pentru vacanțele în străinătate și să se bucure de un plus de independență pe durata lor. Ca atare, pune la dispoziție un curs special, numit „English for Travel”, care îi antrenează să facă față cu brio interacțiunilor din medii internaționale. De la oferirea informațiilor despre propria persoană, la expresii de politețe sau fraze cheie pentru situații de urgență, cei mici își consolidează competențele lingvistice și dezvoltă fluența prin contexte de comunicare similare cu cele din viața reală.
Părinții care își doresc să ofere copiilor lor o experiență de studiu personalizată, pot opta pentru pachetele de abonamente Novakid, gândite special pentru a răspunde necesităților particulare de studiu. Ei pot alege între 2 formate diferite: program fix (cu opțiune de reprogramare cu 24 de ore înainte de începerea cursului) sau învățare flexibilă / lecții la cerere. În această manieră, toate metodele de învățare potrivite pentru juniori se regăsesc într-un singur abonament, continuitatea și progresul fiind valorificate.
Despre Novakid
Novakid este o platformă digitală de ultimă generație pentru învățarea limbii engleze, dedicată copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, care oferă lecții individuale și în grupuri mici. Aceasta are peste 3.700 de profesori vorbitori nativi, dar și o aplicație de învățare cu jocuri pentru autoexersare. Programa de învățare bazată pe tehnici de gamificare, aliniată la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), folosește imersiunea, gamificarea și metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a dezvolta abilități de comunicare în viața reală – concentrându-se pe vorbire și rezolvarea problemelor mai degrabă decât pe memorare.
Platforma este prietenoasă cu juniorii, oferind lecții interactive și 3D, precum și o monitorizare a progresului prin inteligență artificială, care adaptează învățarea la nivelul, ritmul și interesele fiecărui copil. O abordare centrată pe învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) conectează limba engleză cu materiile școlare, sprijinind fluența naturală și dezvoltarea bilingvă timpurie.
Până în ianuarie 2026, peste 1,1 milioane de copii au încercat lecțiile Novakid, peste 940.000 de familii din peste 50 de țări având încredere în platformă. Novakid este evaluată cu 4,7/5 pe Trustpilot, cu un scor net de recomandare al părinților (NPS parental) de 90%.
Actualitate
Mircea Lucescu înființase un nou business chiar la începutul anului 2026. Cine a preluat, acum, afacerea de care nu a mai apucat să se bucure marele antrenor
Cel mai titrat antrenor din istoria României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. Tehnicianul a înregistrat succese masive de-a lungul carierei sale, dar s-a implicat și în alte proiecte, în zona afacerilor imobiliare.
Mircea Lucescu Foto/Arhivele Adevărul
Potrovit Golazo, cu puțin timp înainte de a trece în neființă, în luna ianuarie a acestui an, Mircea Lucescu a înființat o nouă socitate cu profil imobiliar, LSV Premium Developments SRL, cu sediul în Capitală. Firma a fost autorizată în baza unei cereri depuse la data de 22 decembrie 2025, conform informațiilor expuse în Monitorul Oficial.
Nepotul lui Mircea Lucescu a preluat afacerea
În documentele oficiale, Mircea Lucescu apare ca fondator al firmei. Cu toate acestea, la scurt timp după decesul marelui antrenor, Matei-Mircea Lucescu (32 de ani), nepotul acestuia și fiul lui Răzvan, a fost desemnat să se ocupe integral de administrarea companiei care are ca obiectiv principal dezvoltarea și comercializarea de bunuri imobiliare proprii.
A lăsat în urmă o avere de 35 de milioane de euro
Se amintește, totodată, de Lakeside View SRL, compania de dezvoltare imobiliară pe care regretatul antrenor a lansat-o în urmă cu un deceniu, în 2016. Prin intermediul acestei firme, familia Lucescu a reușit să pună bazele celor două ansambluri imobiliare recunoscute în Capitală, Lake House 1 și Lake House 2.
Mircea Lucescu i-a oferit și în trecut nepotului său, Matei, rolul de administrator al firmei Lakeside View SRL, pentru următorii 50 de ani. De-a lungul timpului, selecționerul a fost implicat în mai multe afaceri, fiind asociat cu 11 companii. Averea pe care ar fi lăsat-o în urmă este estimată la aproximativ 35 de milioane de euro.
-
Actualitateacum 3 zile
Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere
-
Breakingacum 3 zileGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Breakingacum 2 zile6 Mai, calendarul zilei: George Clooney împlinește 65 de ani. Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc
-
Breakingacum 2 zileO navă a Franței a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz de un proiectil de origine necunoscută: mai mulți marinari răniți. Ce anunță Guvernul de la Paris
-
Actualitateacum 3 zile
Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti
-
Actualitateacum 2 zile
Una dintre cele mai șocante și ireale bătălii din istorie. Cum au reușit să țină piept 65 de oameni unei armate de câteva mii
-
Actualitateacum 2 zileRegulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native
-
Actualitateacum 2 zileCum se realizează evaluările moderne pentru tulburările de memorie – by PROMEMORIA





