Actualitate
Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă
Fostul primar din Sectorul 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, joi, la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, potrivit deciziei emisă de instanțele de judecată.
Marian Vanghelie a fost trimis suspendat din funcție și trimis în judecată, în 2015, pentru 26 de infracțiuni de corupție, alături de Laura Ciocan, directorul de atunci al Economat Sector 5 SRL.
Prejudiciul se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care peste 30 de milioane de euro ar fi reprezentat mita primită de acesta lui Marian Vanghelie.
HOT.
13.05.2021
- condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârairea infractiunii de luare de mită în formă continuată condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de abuz în serviciu în formă continuată
- condamnă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracyiunea de spălare de bani în formă continuată.
- contopeste cele 3 pedepsele concurente de câte 7 ani închisoare, urmând a stabili pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care va adăuga 1/3 din restul pedepselor aplicate, adică 4 ani si 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani si 8 luni închisoare.
- interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
- interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.
- deduce din durata pedepsei rezultante durata retinerii, arestării preventive si a arestului la domiciliu din prezenta cauză, respectiv de la 12.03.2015 la 13.03.2015 (1 zi) si de la 14.03.2015 la 16.12.2015.
Alte trei persoane au fost condamnate cu pedepse cuprinse între 3 și 8 ani de închisoare.
În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae, Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru. Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan
De asemenea, Tribunalul București a decis ca inculpatul Dumitru Marin să fie condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare; inculpatul Niculae Mircea- Sorin la pedeapsa rezultanta de 8 ani închisoare; inculpatul Ciocan Sorin- Ștefan la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- condamnă pe inculpatul Dumitru Marin la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de dare de mită
- condamnă pe inculpatul Niculae Mircea- Sorin la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată
- condamnă pe inculpatul Niculae Mircea- Sorin la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârsirea infractiunii de spălare de bani
contopeste pedepsele concurente de 6 ani si 6 ani închisoare, urmând a stabili pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care va adăuga 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, adică 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare. - condamnă pe inculpatul Ciocan Sorin- Stefan la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infractiunea de spălare de bani / dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani
- dispune achitarea inculpatei Ciocan Laura pentru săvârsirea infractiunii de complicitate la luare de mită,
Se confiscă următoarele bunuri:
• Mai multe imobile puse sub sechestru pe 09.04.2015, de la intimata Dinu Mariana- Carla.
• părtile sociale ale S.C. EUROWEST IMOB CONSULTING S.R.L., de la Dinu Mariana- Carla, cota de participare fiind de 45, puse sub sechestru pe 09.04.2015
• părtile sociale ale S.C. EUROWEST IMOB CONSULTING S.R.L., de la Murgoci Adrian, cota de participare fiind de 55%, puse sub sechestru pe 09.04.2015
• suma de 13.313.000 lei de la S.C. CALEX BUSINESS GRUP S.R.L., reprezentând contravaloare creditări;
• suma de 3.851.000 lei de la S.C. BUCURE?TI S.A., reprezentând contravaloare creditări;
• suma de 2.085.000 lei ?i 124.000 euro de la S.C. FASHION BRAND MANAGEMENT S.R.L., reprezentând contravaloare creditări;
• o vilă de peste 400 m2 și terenul 318 m2 teren, de la S.C. Bucure?ti S.A.
• un spatiu comercial de la S.C. CALEX BUSINESS GRUP S.R.L.
• constructie ”Hotel Restaurant Bulevard” si clădire anexă ”Locuintă de serviciu”, situate în Predeal, apartinând S.C. Calex Business Grup S.R.L
Bunurile inculpaților, menținute sub sechestru
Se mentine sechestrul asigurator din 09.04.2015, instituit prin decizia procurorului de caz, pe bunuri până la concurenta sumei de 15.044.700 euro, de la:
• Vanghelie Marian- Daniel
• Dinu Mariana- Clara
• Niculae Mircea- Sorin
• S.C. Fashion Brand Management S.R.L.
• S.C. PC Splai S.A.
• S.C. Eurowest Imob Consulting S.A.
• S.C. Calex Business Grup S.R.L.
In temeiul art. 51 din legea nr. 129/2019 raportat la art. 112, alin. 1, lit. b si e C.pr.pen. dispune confiscarea speciala a urmatoarelor bunuri:
dispune mentinerea sechestrului asigurator dispus de catre procuror, cu privire la urmatoarele persoane si bunuri, pana la concurenta sumei de 15.044.700 euro:
- dispune ridicarea masurilor asiguratorii dispuse cu privire la bunurile mobile si imobile, respectiv sumele de bani aflate in conturile inculpatilor Ciocan Sorin- Stefan si Ciocan Laura, precum si cu privire la bunurile numitilor Cristea Reveica, Cristea Florian si Cristea Marian.
- dispune ridicarea masurilor asiguratorii dispuse cu privire la bunurile mobile si imobile apartinand intimatei Dragoe Hannerl- Charlotte
- dispune ridicarea masurilor asiguratorii dispuse cu privire la bunurile mobile si imobile si sumelor de bani aflate in conturile bancare apartinand intimatei Niculescu- Mizil- Stefanescu Oana.
- dispune mentinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor personale ale intimatului Bodea Tiberiu.
- dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra bunului intimatei Cucu Iulia.
- dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra imobilului, detinut in prezent de intimata Diaconescu Nicoleta.
- dispune restituirea bunurilor catre intimatul Geoana Mircea- Dan si ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra lor.
- respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor apartinand inculpatului Vanghelie Marian- Daniel ce au facut obiectul dosarului nr. 11117/94/2020 al Judecatoriei Buftea.
- respinge ca nefondata cererea de interventie in interes propriu formulata de intimata SC TERASA BERARILOR PP S.R.L.
Prezenta hotărâre se comunica Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, după rămânerea definitivă.
- obligă pe inculpatul Vanghelie Marian- Daniel să plătească în favoarea statului suma de 20.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
- obligă pe inculpatul Niculae Mircea- Sorin să plătească în favoarea statului suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
- obligă pe inculpatul Dumitru Marin să plătească în favoarea statului suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
- obligă pe inculpatul Ciocan Sorin să plătească în favoarea statului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Tribunalul București a decis ca fostul edil PSD de la Sectorul 5, Marian Vanghelie, să restituie comunității peste 15 milioane de euro, reprezentând daune materiale.
Actualitate
De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust deosebit, în altul simți o notă ușor metalică sau un iz discret de clor. Diferențele apar chiar și între cartiere ale aceluiași oraș.
Apa potabilă respectă standardele legale. Gustul diferit nu indică automat un risc pentru sănătate, ci reflectă compoziția minerală, sursa apei, modul de tratare și instalațiile prin care aceasta circulă până la tine acasă. Iată ce trebuie să știi!
Apa nu este doar H₂O – ce îi influențează gustul?
Apa pe care o bei conține minerale și urme de substanțe dizolvate în mod natural. Pe traseul ei prin sol și rocă, apa dizolvă calciu, magneziu, sodiu sau fier. Stațiile de tratare adaugă dezinfectanți, iar conductele pot contribui și ele la profilul final.
Câțiva factori care influențează gustul:
- Mineralizarea – cantitatea totală de săruri dizolvate în apă.
- Duritatea – conținutul de calciu și magneziu.
- pH-ul – nivelul de aciditate sau alcalinitate.
- Dezinfectanții – în special clorul.
- Materialele instalațiilor – țevi, baterii, racorduri.
Apa complet lipsită de minerale, cum este apa distilată, are un gust plat. Majoritatea oamenilor preferă un anumit nivel de mineralizare, care oferă o senzație plăcută. Totuși, preferințele diferă.
Geologia zonei și compoziția minerală
Apa dură vs. apa moale
Duritatea descrie concentrația de calciu și magneziu.
- Apa dură apare frecvent în zonele cu sol calcaros. Are gust ușor mineral sau amar pentru unele persoane. Produce depuneri de calcar pe baterii și în aparate electrocasnice.
- Apa moale conține mai puține minerale. Este întâlnită adesea în zone montane. Mulți o percep ca fiind mai „ușoară”, dar unii o consideră neutră.
Duritatea nu afectează, în mod obișnuit, siguranța apei pentru consum. Ea influențează gustul și modul în care apa reacționează cu săpunul sau detergentul.
Mineralizarea și gustul asociat
Pe lângă calciu și magneziu, apa poate conține:
- Sodiu – oferă o notă ușor sărată.
- Fier – poate genera un gust metalic.
- Sulfați – pot da un gust ușor amar.
Sursa apei și sistemul de distribuție
Apă de suprafață vs. apă subterană
Furnizorii folosesc două surse principale:
- Apă de suprafață – râuri, lacuri, acumulări.
- Apă subterană – puțuri și izvoare.
Apa subterană trece prin straturi de sol și rocă, ceea ce îi crește conținutul de minerale. De aceea, are adesea un gust mai pronunțat. Apa de suprafață este, în general, mai puțin mineralizată, dar poate conține mai multe substanțe organice naturale. Stațiile de tratare ajustează procesul în funcție de sezon și de nivelul acestor substanțe.
Rețeaua de conducte
După tratare, apa circulă prin kilometri de conducte. Vechimea rețelei influențează experiența finală.
- Conductele vechi pot elibera urme de fier, ceea ce duce la gust metalic.
- Apa care stagnează peste noapte în țevi capătă un gust mai intens.
De ce simți uneori gust de clor?
Clorul este principalul dezinfectant folosit în tratarea apei potabile. El distruge bacteriile și menține apa sigură pe tot traseul până la robinet.
Gustul de clor depinde de:
- Distanța față de stația de tratare.
- Temperatură (vara se ajustează dozajul).
- Timpul petrecut în rețea.
Dacă locuiești aproape de stație, este posibil să percepi un gust mai intens. De regulă, nivelul rămâne în limitele admise.
De ce apa îmbuteliată este diferită?
Apa îmbuteliată are un profil mineral stabil, specific sursei sau stabilit prin procesare. De aceea, gustul rămâne constant de la o sticlă la alta. Apa de la robinet reflectă variațiile locale.
Dacă preferi un gust uniform, dar vrei să reduci numărul de sticle mici și costurile asociate, poți alege varianta cu bidoane reutilizabile. Descoperă oferta H2On și poți beneficia de bidoane de 19 litri, livrate direct la domiciliu, fără contract și cu livrare proprie.
Această opțiune oferă:
- Cost per litru mai redus comparativ cu apa îmbuteliată la 2L.
- Mai puțin plastic de unică folosință.
- Aprovizionare planificată, fără drumuri repetate la magazin.
Ce poți face pentru un gust mai plăcut al apei?
Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența zilnică, urmează acești pași:
Verifică informațiile oficiale
Intră pe site-ul operatorului local și citește valorile pentru duritate, pH și mineralizare. Astfel, vei înțelege de unde provin diferențele.
Aplică soluții simple
- Lasă apa să curgă după perioade de stagnare.
- Curăță periodic aeratorul robinetului.
- Păstrează apa la frigider pentru consum.
Alege un sistem de filtrare potrivit
Pentru rezultate optime, instalează un filtru certificat conform standardelor europene. Respectă intervalele de schimbare a cartușelor.
Evaluează alternativele
Dacă îți dorești gust constant și control mai bun asupra aprovizionării, analizează opțiunile de apă livrată la bidon. Compară costul per litru, condițiile de livrare și posibilitatea de a comanda fără contract pe termen lung.
Nu există un singur tip de apă potrivit pentru toată lumea. Important este ca apa să respecte standardele de potabilitate și să îți ofere confort în consumul zilnic. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce bei, informează-te, testează soluții simple și discută deschis cu furnizorul. Astfel, poți lua decizii bazate pe date clare.
Actualitate
Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”
Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, dar și jucător de baschet.
Paul Itu FOTO: Facebook Mesagerul de Sibiu
Paul Itu joacă la CSU Sibiu, încă de la 7 ani. De acum, planurile sale se vor axa pe facultate.
„Sunt foarte fericit. Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu mă așteptam la 10 curat. M-am trezit, am verificat telefonul și am rămas destul de surprins. Chiar nu mă așteptam la o notă atât de mare”, a declarat Paul.
El a mai adăugat că părinții lui au fost surprinși plăcut de notă și sunt foarte mândri de el.
Pregătirea pentru examen a fost diferită în funcție de disciplină. Procesul de învățare a început chiar din clasa a IX-a, când abia pășea pe băncile liceului.
„La matematică m-am pregătit pentru Bacalaureat încă din clasa a IX-a. La biologie și la limba română am început pregătirea cu aproximativ o lună înainte de examen, dar foarte intens”, a mărturisit absolventul.
Paul va studia Business Management la universitatea prestigioasă din Bruxelles, KU Leuven, alegere despre care spune că i se potrivește și îi oferă mai multe oportunități de dezvoltare.
„Am găsit o facultate care îmi place, într-un domeniu care mă pasionează. În străinătate cred că mă pot dezvolta mai mult și pe plan personal”, explică Paul.
De asemenea, doi elevi din județul Hunedoara au obținut media 10 la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat, Ana Maria Chirițoiu din Hunedoara și Victor Buble din Simeria fiind felicitați de autorități și conducerile școlilor de unde provin
„Ana-Maria Chirițoiu de la Colegiul Național Iancu de Hunedoara este singura absolventă din municipiul Hunedoara care a obținut media 10 la Bacalaureat, în această sesiune. Practic, ea și-a confirmat statutul de șefă de promoție.
Ana-Maria a fost timp de 4 ani o liceană doar de nota 10, la profilul Matematică – Informatică. (…) Felicitări, Ana-Maria! Hunedoara se mândrește cu tine! Mult succes!”, a transmis Primăria Hunedoara.
Citește mai departe pe Click!
Actualitate
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid.
Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.
Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.
„Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.
Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.
Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte
Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.
„Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.
Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.
Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.
Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.
-
Actualitateacum 3 zile
Avertismentul medicilor privind pastilele banale din farmacii care pot deveni toxice sau își pierd efectul din cauza caniculei
-
Actualitateacum 3 zile
Mâncărurile delicioase pe care le poți face cu numai două ingrediente. Printre acestea se numără și un desert italian legendar
-
Actualitateacum 2 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Breakingacum 2 zileEmmanuel Macron și-a luat cu el faimoșii ochelari de soare la cina cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa
-
Actualitateacum 2 zile
Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi
-
Actualitateacum o zi
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi
-
Actualitateacum o zi
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur





