Actualitate
Proteste masive după ce judecătorii i-au redus pedeapsa unui violator pe motiv că victima „s-a jucat cu focul”
Statutul neutru al Elveției este pus la încercare zilele acestea de reacția societății civile. Sute de oameni au ieșit la proteste duminică, 8 august, după ce judecătorii unei instanțe au decis să reducă pedeapsa primită de un violator. Motivarea: violul a durat numai 11 minute, iar victima „s-a jucat cu focul”.
La Basel, elvețienii au ieșit cu mic, cu mare pe străzile frumosului oraș, mărșăluind spre Tribunalul Civil. În fața instituției, s-a scandat „11 minute înseamnă 11 minute prea mult!”, ca răspuns la decizia judecătorilor.
Violatorul, iertat de un an și trei luni de închisoare
Oamenii au protestat față de reducerea pedepsei primite de un violator în vârstă de 33 de ani, de la patru ani și trei luni la trei ani de închisoare. Sentința a stârnit furia societății civile nu atât pentru pedeapsa blândă dictată, cât mai ales din cauza motivației judecătorului în caz.
Violul s-a produs în februarie 2020. Victima (33 de ani) a petrecut într-un club de noapte, acolo unde l-a cunoscut pe atacatorul ei, care era însoțit și de un prieten, de doar 17 ani. În decizia dată, judecătoarea Liselotte Henz a motivat că victima violului le-a trimis „anumite semnale” celor doi bărbați. Cu alte cuvinte, „s-a jucat cu focul”, după cum notează presa helvetă. În schimb, judecătoarea a spus că există „o vină moderată” în cazul făptuitorului, în contextul legii penale elvețiene.
Conform presei locale, mai mulți factori au fost luați în considerare în reducerea pedepsei. În primul rând, violul a durat 11 minute, „a fost relativ scurt”, a motivat judecătoarea. Apoi, victima nu a avut răni fizice permanente.
- Cei doi bărbați implicați în viol sunt cetățeni portughezi. În cazul lor, pedepsele vor include și o perioadă de deportare din țară, care se așteaptă să fie de șase ani pentru agresorul adult. Situația minorului încă nu a fost stabilită.
Societatea civilă, revoltată
Sutele de persoane ieșite la protest au scandat că „nu există un viol scurt”. Elvețienii acuză faptul că sistemul juridic „trimite semnale greșite” publicului larg. Agota Lavoyer, care conduce o organizație de asistență a victimelor agresiunilor sexuale, a declarat că „acest verdict rușinos cimentează miturile violurilor”.
#BS0808 11Schweigeminuten als Anklage gegen das Skandalurteil. 11 Minuten dauerte die Vergewaltigung. Laut dem „Gericht” eine kurze #Vergewaltigung pic.twitter.com/dsK5Mi5lWb
— element (@__investigate__) August 8, 2021
Și politicienii au condamnat verdictul. Atât grupurile politice de stânga, cât și cele de dreapta s-au pronunțat împotriva acestuia. Ronja Jansen, președintele Tinerilor Social Democrați, a declarat că verdictul le-ar putea face pe femei mai puțin dispuse să raporteze violența sexuală:„Faptul că femeia este înfățișată ca o complice pentru că ar fi putut intra în contact cu alți bărbați este un amestec dăunător între act consensual și viol”.
Marcel Columb, din partea social-democraților din Basel, a declarat: „O pedeapsă de patru ani este deja prea ușoară, dar să implici că femeia a fost complice la viol din cauza comportamentului ei față de cineva care nu este implicat în viol este revoltător. Ce semnal pentru toate victimele violenței sexuale!”.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
Actualitate
2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat
Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio, iar în 1937 Amelia Earhart și Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unui zbor istoric.
Amelia Earhart a dispărut în 1937 FOTO Arhivă
1504 – A murit Ștefan cel Mare
La 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți conducători din istoria românilor. Domn al Moldovei timp de aproape 47 de ani, el a condus țara între 1457 și 1504, remarcându-se prin numeroase victorii militare împotriva Imperiului Otoman, Regatului Ungariei și Poloniei. S-a născut în jurul anului 1433 și este considerat simbol al rezistenței și independenței Moldovei medievale.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 FOTO Arhivă
În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a consolidat statul moldovean, a întărit administrația și a susținut construirea a zeci de biserici și mănăstiri. Pentru rolul său în apărarea creștinătății, a fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.
1698 – A fost brevetat primul motor cu abur
La 2 iulie 1698, inginerul și inventatorul englez Thomas Savery a obținut brevetul pentru ceea ce este considerat primul motor cu abur utilizabil practic. Născut în jurul anului 1650, Savery a conceput o mașină destinată evacuării apei din mine, o problemă majoră pentru industria extractivă a vremii.
Invenția sa, cunoscută sub numele de „The Miner’s Friend”, a reprezentat un pas important către Revoluția Industrială. Deși avea limitări tehnice și nu era foarte eficientă, creația lui Savery a deschis drumul pentru dezvoltările ulterioare realizate de inventatori precum Thomas Newcomen și James Watt.
1897 – Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio
La 2 iulie 1897, inventatorul anglo-italian Guglielmo Marconi a primit la Londra un brevet pentru sistemul său de telegrafie fără fir, considerat unul dintre momentele fondatoare ale radioului modern. Marconi se născuse la 25 aprilie 1874, în Italia, și încă din tinerețe a experimentat transmiterea semnalelor prin unde electromagnetice.
Realizarea sa a revoluționat comunicațiile la nivel mondial, permițând transmiterea mesajelor fără cabluri pe distanțe din ce în ce mai mari. În anii următori, tehnologia dezvoltată de Marconi a fost utilizată pe scară largă în navigație și telecomunicații, iar inventatorul a primit, în 1909, Premiul Nobel pentru Fizică 1909.
12 iunie: Ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat pe viață
1914 – A murit scriitorul Emil Gârleanu
La 2 iulie 1914 a murit Emil Gârleanu, prozator, publicist și ofițer român cunoscut pentru operele sale dedicate naturii și lumii copilăriei. Născut la 5 ianuarie 1878, la Iași, Gârleanu a devenit una dintre figurile importante ale literaturii române de la începutul secolului al XX-lea.
Emil Girleanu FOTO Wikipedia
Cea mai cunoscută lucrare a sa este volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, o colecție de schițe și povestiri despre animale. De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroase publicații și a contribuit la promovarea literaturii române, lăsând în urmă o operă apreciată și astăzi.
1934 – S-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi
La 2 iulie 1934 s-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi, operațiunea de epurare ordonată de Adolf Hitler împotriva adversarilor și rivalilor săi politici. Printre victime s-a aflat și Ernst Röhm, născut la 28 noiembrie 1887, comandantul organizației paramilitare SA.
Desfășurată între 30 iunie și 2 iulie 1934, operațiunea a dus la uciderea a zeci de persoane, consolidând controlul lui Hitler asupra regimului nazist. Eliminarea lui Röhm și a altor lideri SA a întărit poziția armatei germane și a contribuit la transformarea dictaturii naziste într-un regim și mai autoritar.
18 iunie: Dincolo de „Formele fără fond”: peste un secol de la moartea lui Titu Maiorescu, fondatorul „Junimii”
1937 – Amelia Earhart și Fred Noonan au fost declarați dispăruți
La 2 iulie 1937, aviatoarea americană Amelia Earhart și navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unei tentative de a înconjura globul pe calea aerului. Earhart, născută la 24 iulie 1897, era deja celebră pentru că devenise prima femeie care a traversat singură Oceanul Atlantic cu avionul.
Dispariția aeronavei a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din perioada interbelică, fără niciun rezultat concludent. Misterul soartei celor doi a rămas nerezolvat până în prezent și a alimentat numeroase teorii, de la prăbușirea în ocean până la ipoteze privind o aterizare forțată pe insule izolate din Pacific.
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 3 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum o ziAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 13 oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





