Actualitate
Horoscop zilnic. Horoscopul zilei de 4 septembrie 2021
Horoscopul zilei de 4 septembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna va intra astăzi în zodia Leu și ne va aduce mai multă îndrăzneală și nevoie de a ne pune în lumină. Vom fi mai afectuoși, mai generoși, dar și mai dramatici și mai autoritari. Astăzi, dar și mâine, sunt încurajate relațiile romantice, activitățile artistice, creative și distractive.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec – 4 septembrie 2021
Dragoste
Luna îți tranzitează sectorul iubirii și nevoia de a fi alături de partener este mare. Cei care sunt deja parte a unui cuplu vor deveni mai romantici, mai dornici să petreacă timpul cu persoana iubită, iar cei singuri vor fi mai dornici de flirt.
Carieră și bani
Dai dovadă de multă creativitate și-ți expui cu încredere talentele artistice, iar asta te poate ajuta în toate activitățile întreprinse.
Sănătate
Resimți din plin dorința de a te dedica hobby-urilor tale, acelor activități care-ți fac plăcere și te relaxează, așa că nu mai sta pe gânduri și ieși din casă.
Horoscop zilnic Taur – 4 septembrie 2021
Dragoste
Azi va trebui să dai dovadă de mai multă răbdare cu cei din familie, în special cu părinții pentru că pot lua naștere conflicte de idei, tensiuni din cauza viziunilor diferite sau tensiuni care pleacă de la lucruri mai vechi nespuse sau nelămurite.
Carieră și bani
Interesul tău se canalizează asupra casei astăzi și cel mai probabil te vei ocupa de treburile gospodărești.
Sănătate
Universul tău interior trece prin multe emoții, semne de întrebare, tensiuni interioare. Fă o introspecție, analizează trecutul și nu ezita să vorbești cu cei dragi despre ce te apasă.
Horoscop zilnic Gemeni – 4 septembrie 2021
Dragoste
S-ar putea să fii mai certăreț astăzi și mai dornic de a le demonstra celorlalți că nu au dreptate. Ai grijă să nu exagerezi cu reproșurile și acuzele.
Carieră și bani
Nu este o zi foarte bună pentru negocieri pentru că ai tendința de a nu lăsa deloc de la tine, fie din teamă, fie din dorința de a avea mai mult, chiar mai mult decât tu știi că ți se cuvine.
Sănătate
Starea de sănătate nu-ți ridică probleme, însă nevoia de a te plimba, de a ieși din casă și de a socializa este mare, așa că profită că este weekend și fă o plimbare sau chiar o vizită la rude.
Horoscop zilnic Rac – 4 septembrie 2021
Dragoste
Azi vei cere atenție mai multă, vei vrea să te expui și să te faci admirat și nu este exclus să fii mai gelos și mai autoritar în cuplu.
Carieră și bani
Este o zi perfectă să-ți pui în lumină talentele personale, abilitățile, să scoți la lumină ceea ce te temi să arăți de multă vreme.
Sănătate
S-ar putea ca pe seară să te simți mai obosit, mai fără chef, însă este weekend așa că poți profita pentru a te odihni.
Horoscop zilnic Leu – 4 septembrie 2021
Dragoste
Ești mai atrăgător ca niciodată și asta pentru că știi să te pui în valoare, iar complimentele altora te bucură nespus. Atenție totuși la tensiunile cu partenerul care pot lua naștere din nimicuri.
Carieră și bani
Ești plin de idei creative, de dorință de afirmare a talentelor personale și te expui cu mai multă nonșalanță astăzi. Ieși pe scenă pentru că astăzi tu ești vedeta!
Sănătate
Cu Luna în tranzit prin zodia ta ai parte de toată energia, vitalitatea și pofta de viață necesare unei zile de weekend. Ești mai optimist și determinat să faci ceea ce-ți place.
Horoscop zilnic Fecioară – 4 septembrie 2021
Dragoste
Posibil să ai senzația că partenerul de viață sau cei din jur te mint sau că îți ascund ceva și asta să te facă să scormonești mai adânc o problemă.
Carieră și bani
Evită să muncești astăzi, fie că ai lăsat sarcinile neterminate la locul de muncă, fie că ai activități casnice care te apasă și se cer rezolvate. Cu siguranță, totul poate fi amânat.
Sănătate
Nu te simți în apele tale și cel mai probabil oboseala acumulată pe parcursul săptămânii își spune cuvântul. Evită stresul, nervii și tensiunile și odihnește-te cât mai mult.
Horoscop zilnic Balanță – 4 septembrie 2021
Dragoste
Nevoia de socializare este mare și vei dori să ieși cu prietenii, însă s-ar putea a tocmai din mijlocul anturajului să vină și o mare deziluzie astăzi, așa că ai grijă.
Carieră și bani
Cei care lucrează astăzi trebuie să fie mai atenți la intențiile pe care le au asociații, pentru că nu toate sunt curate.
Sănătate
Nu ezita să ieși din casă, să faci o scurtă plimbare și să te relaxezi psihic. Ai nevoie de asta pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit.
Horoscop zilnic Scorpion – 4 septembrie 2021
Dragoste
Încearcă să nu fii autoritar cu persoanele dragi pentru că există riscul să-ți strici tot tu imaginea. Nu sunt excluse geloziile și suspiciunile.
Carieră și bani
Deși este weekend, dacă deții o funcție importantă s-ar putea să fii obligat să găsești niște soluții rapide la o problemă profesională.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate. Cel mult îți faci gânduri, visezi prea mult, ceea ce nu este rău dacă știi care sunt limitele.
Horoscop zilnic Săgetător – 4 septembrie 2021
Dragoste
Ai toate șansele să ajungi la o viziune comună cu persoana iubită și să vă faceți chiar planuri de viitor împreună. Unii nativi pot avea un dialog cu o persoană pe care nu au mai văzut-o de multă vreme.
Carieră și bani
Ești interesat astăzi să te dezvolți într-o anume direcție. Poate ai descoperit un domeniu nou și te atrage peste măsură, poate vrei să citești o carte sau să urmărești un documentar.
Sănătate
Simți din plin nevoia de a călători, însă fii cu ochi-n patru dacă vrei să-ți cumperi un bilet de vacanță astăzi sau dacă pleci în deplasare. Ai grijă la acte în primul rând.
Horoscop zilnic Capricorn – 4 septembrie 2021
Dragoste
Ai toate șansele să readuci pasiunea în cuplu și să înlături monotonia instalată, așa că profită și vino cu idei pentru a reanima viața intimă.
Carieră și bani
O situație financiară poate fi destul de nemulțumitoare, mai ales dacă ai de returnat o datorie, dacă trebuie să primești bani de la cineva sau să-ți analizezi profitul unei investiții.
Sănătate
Sunt griji, frici interioare care se pot manifesta acum. Poate chiar frica de a pierde ceva sau pe cineva, teama pentru propria ta sănătate, așa că ai grijă să nu dai curs unui viciu ascuns.
Horoscop zilnic Vărsător – 4 septembrie 2021
Dragoste
Cu Luna în tranzit prin sectorul relațiilor, nevoia de a te dedica vieții de cuplu este mare, însă crește și posibilitatea unor tensiuni în cuplu care pleacă de la nimicuri.
Carieră și bani
S-ar putea ca astăzi să cunoști persoane noi, importante, să te întâlnești cu persoane pe care le admiri și asta să te bucure. Nu uita să notezi contactul acestora. Nu se știe când vei avea nevoie de ele.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate.
Horoscop zilnic Pești – 4 septembrie 2021
Dragoste
Poți fi mai conflictual astăzi și ai toate șansele să strici niște relații apropiate sufletului tău pentru că nu ești atent la ce vor ceilalți.
Carieră și bani
Ai grijă la tendința de a lucra și astăzi. Chiar dacă sunt sarcini neterminate la locul de muncă sau activități gospodărești, astăzi ar trebui să le lași deoparte și să te odihnești.
Sănătate
Luna îți tranzitează sectorul sănătății și îți cere mai multă odihnă. Tendința de suprasolicitare este mare și te poți confrunta cu simptome ale unor afecțiuni care ți-au dat bătăi de cap în aceste ultime luni, deci nu face excese.
Actualitate
Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara
Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele de cale ferată din cele două judeţe. Prejudiciul se ridică la peste 50.000 de euro.
FOTO: Poliția Română
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.
Din cercetările efectuate de către poliţişti, a reieşit că începând din anul 2025 şi până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum şi alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timişoara.
FOTO: Poliția Română
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril şi 4 role membrană bituminoasă. Practic, polițiștii spun că a fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.
Șase persoane au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Actualitate
China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane
Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.
Dronă Shahed/FOTO:X
Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.
Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.
Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere
Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.
Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.
O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.
Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.
Rețele comerciale și sancțiuni
În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.
„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).
Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.
Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.
Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.
Actualitate
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi
Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia
„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.
Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.
„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.
Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat
„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.
Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.
Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.
„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.
Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.
În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.
„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.
Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.
În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.
„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.
Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.
De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.
-
Actualitateacum 3 zileCiucu exclude două nume vehiculate pentru funcția de premier tehnocrat: „Ar semăna cu guvernarea Cioloș, care a fost «bumbăcită»”
-
Actualitateacum 2 zile
Marți, „Ziua Z” pentru Guvernul Bolojan. Moțiunea de cenzură se joacă la doar două voturi distanță. Ce urmează pentru România
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?
-
Breakingacum 3 zileCe i-a spus arbitrul antrenorului de la Dinamo, Zeljko Kopic, după faza scandaloasă din meciul Craiova-Dinamo: „Ce să mai vorbim”
-
Actualitateacum 2 zilePanouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele
-
Breakingacum 20 de oreGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Actualitateacum 2 zile
Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR
-
Breakingacum 2 zileÎncă zece senatori social democraţi cer să fie coautori de proiect




