Actualitate
Spitalul modular Pipera va începe să funcționeze de marți
Raed Arafat a declarat, duminică, că Spitalul modular COVID-19 din Pipera va primi pacienți începând de marți. Unitatea spitalicească va dispune de un maxim de 374 de paturi pentru bolnavii de COVID, dar în primă fază vor fi reoperaţionalizate 100, a mai spus Raed Arafat. Ullterior, şi premierul Florin Cîţu a anunţat că spitalul din Pipera va deveni funcţional cât mai repede.
Întrebat, duminică, când se va deschide spitalul, Raed Arafat a spus că „se lucrează, spitalul este chiar foarte bine pregătit şi urmează să vină şi echipamentele medicale. Sper ca pacienţi cu COVID să poată fi internați de marți”.
În ceea ce priveşte personalul medical care va deservi unitatea sanitară, Arafat a declarat că „va fi personal de la ASSMB şi va fi suplimentat şi din personalul din afara ASSMB”.
”Am venit în vizită să vedem etapa în care este spitalul. De marți sperăm că o să înceapă să primească pacienți.
Va fi personal de la ASSMB și va fi suplimentat personal și din afara ASSMB. (…) 370 de paturi maxim, dar vor începe prima dată cu primii 100 săptămâna asta”, a spus Raed Arafat.
Secretarul de stat din MAI a precizat că România a primit concentratoarele de oxigen solicitate prin Mecanismul European de protecţie civilă: „Concentratoarele au intrat în ţară şi o să ajungă în noaptea asta la depozitul nostru, care este în zona Prahova, şi mâine dimineaţă vor fi aduse aici”.
Spitalul Mobil de la Lețcani va fi redeschis marți, după 8 luni în care a fost închis pentru curățenie. Potrivit șefului DSP Iași, acolo vor fi tratați pacienți cu forme grave de COVID-19.
Şeful DSP Iaşi a spus că în prima fază vor fi disponibile şase paturi de terapie intensivă pentru bolnavii Covid, iar după câteva zile va mai fi deschis un salon cu încă şase paturi.
Trei paturi ATI libere pentru bolnavii de Covid-19 în toată țara
În data de 10 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.În București sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări
La nivel national sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul Județului Constanța și 2 la nivelul Municipiul București, .
Actualitate
Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara
Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele de cale ferată din cele două judeţe. Prejudiciul se ridică la peste 50.000 de euro.
FOTO: Poliția Română
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.
Din cercetările efectuate de către poliţişti, a reieşit că începând din anul 2025 şi până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum şi alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timişoara.
FOTO: Poliția Română
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril şi 4 role membrană bituminoasă. Practic, polițiștii spun că a fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.
Șase persoane au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Actualitate
China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane
Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.
Dronă Shahed/FOTO:X
Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.
Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.
Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere
Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.
Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.
O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.
Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.
Rețele comerciale și sancțiuni
În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.
„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).
Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.
Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.
Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.
Actualitate
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi
Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia
„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.
Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.
„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.
Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat
„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.
Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.
Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.
„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.
Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.
În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.
„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.
Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.
În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.
„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.
Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.
De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.
-
Actualitateacum 2 zile
Marți, „Ziua Z” pentru Guvernul Bolojan. Moțiunea de cenzură se joacă la doar două voturi distanță. Ce urmează pentru România
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?
-
Breakingacum 3 zileCe i-a spus arbitrul antrenorului de la Dinamo, Zeljko Kopic, după faza scandaloasă din meciul Craiova-Dinamo: „Ce să mai vorbim”
-
Actualitateacum 2 zilePanouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele
-
Breakingacum 20 de oreGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Actualitateacum 2 zile
Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR
-
Breakingacum 15 ore6 Mai, calendarul zilei: George Clooney împlinește 65 de ani. Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc
-
Breakingacum 2 zileÎncă zece senatori social democraţi cer să fie coautori de proiect




