Actualitate
13 decembrie, ziua în care a murit Nichita Stănescu. 39 de ani de la plecarea unui geniu
13 decembrie este Ziua etniei tătare și Ziua tipografilor. În această zi, în 1967 s-a născut solistul de muzică populară Ioan Bocşa, iar în 1983 a murit poetul Nichita Stănescu.
Nichita Stănescu. FOTO Arhivă
1887 – S-a născut poetul Mihail Cruceanu.
Mihai Cruceanu s-a născut la Iaşi. Încă de când era elev a frecventat cenaclul lui Al. Macedonski, iar ulterior s-a apropiat de cercul lui Ovid Densuşianu. A fost avocat la Târgu Jiu şi profesor la Alexandria, Craiova, Râmnicu Vâlcea.
În 1949 a devenit profesor la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti; preşedinte al fi lialei bucureştene a Societăţii de Ştiinţe Filologice. Poezia sa este de factură simbolistă. Amintim dintre volumele sale: „Altare nouă” (1915), „Fericirea celorlalţi” (1920), „Povestiri pentru tine” (1924), „Lauda vieţii” (1945), „Poezii alese” (1957), „Versuri” (1967), „Pălării şi capete” (1972), „Poeme alese” (1974). A scris şi interesante evocări memorialistice – „De vorbă cu trecutul…” (1973). A tradus din Alphonse Daudet („Scrisori din moara mea”). A murit la Bucureşti. )
1917 – S-a născut sociologul, istoricul şi omul politic Miron Constantinescu
Miron Constantinescu, membru titular al Academiei Române s-a născut la Chişinău. A fost redactor-şef al ziarului „Scânteia” (1944). A ocupat o serie de funcţii în stat. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti (din 1948), director al Institutului de Cercetări Economice (1957-1958), şef de secţie la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1959-1965). A desfăşurat şi o bogată activitate ştiinţifi că şi culturală în domeniile istoriei, sociologiei şi economiei.
1947 – S-a născut solistul de muzică populară Ioan Bocşa. (75 de ani)
Interpretul supranumit sufletul colindelor româneştI a venit pe lume într-o comună din apropierea oraşului Alba Iulia, unde a avut o copilărie foarte fericită, petrecută mai mult în localitatea Cutina, pe râul Sebeş, la fratele mamei sale.
Oficial, pasiunea sa pentru muzica populară s-a concretizat prin absolvirea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca în anul 1970. Neoficial, dragostea faţă de folclor a dobândit-o încă din copilărie. Rapsodul a colecţionat mii de colinde, pe care le-a strâns de-a lungul anilor din tot Ardealul.
Ion Bocșa. FOTO Arhivă Adevărul
1983 – A murit poetul Nichita Stănescu, membru post-mortem al Academiei Române
Nichita Stănescu, poetul care-a trăit şi-a ars toată viaţa numai pentru arta sa orfică, a rămas o voce distinctă a liricii universale contemporane fiind tradus în tot mai multe limbi străine.
A debutat cu poezie simultan, în martie 1957, în revistele „Tribuna” şi „Gazeta literară”, iar debutul editorial are loc în 1960 cu volumul Sensul iubirii, inaugurând colecţia „Luceafărul” a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă.
În anul 1975 a fost distins cu Premiul Internaţional pentru Poezie „Gottfried von Herder”, decernat de Academia Austriacă în 1976, iar în 1982 câştigă Marele Premiu „Cununa de Aur” la Festivalul Internaţional „Serile de Poezie de la Struga”, din Macedonia. În 1979, Nichita Stănescu este nominalizat de Academia Suedeză pentru candidatura la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Odiseea Elytis, Max Frisch, Léopold Sédar Senghor şi Jorge Luis Borges.
1990 – A fost promulgată Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CSAT
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) este o autoritate administrativă autonomă din România, care are atribuții în organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.
1996 – Preşedintele României, Emil Constantinescu, a participat la reuniunea Consiliului European de la Dublin. (13-14 decembrie)
Un an mai tarziu, în 1997, Summitul Uniunii Europene a avut loc la Luxemburg, principalul scop fiind acela al extinderii acesteia către Est. La reuniune a participat şi preşedintele României. Emil Constantinescu, însoţit de Adrian Severin, ministrul de Externe, Alexandru Herlea, ministrul Integrării Europene, şi Ion Caramitru, ministrul Culturii. România nu a fost inclusă în primul val de extindere, dată fi ind situaţia economică a ţării.
1999 – Biroul de Conducere, Coordonare şi Control (BCCC) al PNŢCD a retras sprijinul politic premierului Radu Vasile
Revocat din funcţie de preşedintele Emil Constantinescu, Radu Vasile a refuzat iniţial să-şi dea demisia „din motive morale” şi a creat în interiorul partidului (14 dec. 1999) Grupul Popular de Refl ecţie. La 27 decembrie 1999, Radu Vasile a fost exclus din partid pentru încălcarea statutului şi crearea unui „partid în partid”.
1797 – S-a născut poetul şi publicistul Heinrich Heine.
Heinrich Heine, cel mai reprezentativ scriitor german al epocii romantismului târziu, s-a născut în Düsseldorf, afl at la acel moment sub controlul trupelor revoluţionare franceze. A studiat în cadrul mai multor şcoli catolice unde a învăţat limba franceză. În 1814, Heine a frecventat cursurile unei şcoli de afaceri din Düsseldorf, unde a învăţat şi limba engleză. Şi-a început studiile de drept la Bonn, în 1819, le-a continuat la Göttingen şi Berlin. A fost interesat de studierea istoriei şi literaturii. În perioada petrecută la Berlin a publicat primele volume de cântece: „Suferinţe de tinereţe” (1821) şi „Intermezzo liric” (1823).
La Hamburg, în ianuarie 1826, Heine l-a pe întâlnit Julius Campe, care a devenit unicul său editor. Mai târziu, a reunit versurile din tinereţe în volumul „Cartea cântecelor”, în care se regăsesc baladele sale celebre („Grenadirii”, „Baltazar”, „Pelerinajul la Kevlaar”), alături de poezii lirice sau de minunata „Lorelei” din ciclul „Întoarcerea acasă”.
Heine s-a stabilit la Paris, în calitate de reporter al ziarului „Allgemeine Zeitung”. A revenit în Germania pentru două scurte perioade, în 1843 şi în 1844, scriind epopeea satirică, „Germania. O poveste de iarnă”
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 22 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 17 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
-
Actualitateacum 2 zileEconomia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii





