Polițistul Ilie, protagonistul peliculei „Oameni de treabă“, încearcă să supraviețuiască într-un sat ros de corupție până când „mămăliga explodează”. Actorul Iulian Postelnicu explică de ce se regăsește în Ilie și de ce crede că situațiile prin care acesta trece sunt posibile oriunde în lume.

„Oameni de treabă“, al
patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu, spune povestea lui Ilie,
interpretat de Iulian Postelnicu (44 de ani), un șef de post divorțat, care
încearcă să-și refacă viața, într-un sat din nordul Moldovei. Nu vrea mult: o
livadă, poate o casă și, de ce nu, o familie. În satul adormit este comisă o
crimă și viața liniștită a lui Ilie, care închidea docil ochii la traficul de
țigări coordonat chiar de primar (Vasile Muraru), se complică așa de tare încât
la reglarea de conturi din final „mămăliga explodează“ și lucrurile devin
sângeroase. 

„Weekend Adevărul“ a
vorbit cu actorul Iulian Postelnicu, care pentru interpretarea sa din „Oameni
de treabă“ are deja în palmares două premii internaționale, despre portretul
polițistului român, aflat între blazare și corupție, lașitate și alcoolism, dar
și despre statutul filmelor românești care câștigă premii peste hotare, dar nu
câștigă și publicul din țară.

„Weekend Adevărul“:
Într-un interviu, regizorul filmului, Paul Negoescu, spunea că ați fost foarte
implicat în rolul lui Ilie și v-ați documentat foarte mult. Așa faceți de
obicei sau v-a motivat ceva în mod special la acest rol?

Iulian Postelnicu: Așa
fac atunci când am senzația că propunerea rolului e suficient de avantajoasă,
iar în cazul acesta, când am văzut scenariul și apoi când m-am întâlnit cu Paul,
impresia asta a fost foarte puternică. Altfel, doar schițez lucrurile în
funcție de timp și de cât de importantă e prezența mea în proiect.

Cum ați făcut documentarea
pentru acest rol?

Prima etapă a fost
lectura scenariului. Într-o fază destul de incipientă, o lectură rapidă, iar
apoi din ce în ce mai atentă ca să pot extrage de acolo date despre personaj,
despre Ilie, scenariul fiind foarte bogat în acest sens și oferind foarte multe
lucruri despre el. După care, lucrurile pe care nu le cunoșteam și sunt date de
scenariu ca fiind cunoscute de Ilie a trebuit să le documentez singur, ca să mă
familiarizez cu ele. Mă refer aici la un pic de legislație, un pic de
informații despre ce înseamnă o școală de poliție, despre ce înseamnă Academia
de Poliție. Ilie este agent de poliție, nu a făcut Academia. Apoi m-am
documentat despre ce înseamnă înființarea unei livezi de cireși (n.r. – visul
lui Ilie este să-și înființeze propria livadă). Am căutat să aflu cât mai multe
informații despre viața unui polițist din mediul microurban și rural, iar aici
internetul e un instrument excelent. Am căutat mai multe informații despre
personaj atât biografice, cum sunt date de scenariu, cât și emoționale: am
încercat să aflu care sunt motivațiile, care sunt rănile, care sunt fricile
lui, gândindu-mă că astea îl împing și îi dau direcțiile în care se duce.

Corupția, o temă
secundară

În film este prezentată
relația dintre șeful de post al unei comune din nordul Moldovei și primarul
localității, care e secondat de preot, atât în ceea ce privește ajutarea
sătenilor afectați de inundații, cât și în ceea ce privește traficul ilegal de
țigări. Credeți că acest tip de relație este specific doar zonei rurale a
României sau ar funcționa și într-un context urban?

Cred
că funcționează oriunde, și la oraș, și în alte țări,
pentru că relația între autoritatea politică, autoritatea administrativă și instituțiile
așa-zis de forță este întotdeauna o chestiune care depășește niște granițe.
Lucrurile nu sunt atât de bine separate nicăieri în lume. Din întâmplare,
povestea asta e plasată într-un sat din nordul Moldovei. Filmul nu are ambiția,
din ce știu, să descrie o realitate într-un fel documentar sau să vorbească
despre corupție în general așa… Nu cred că asta a fost o temă principală nici
pentru scenarist, nici pentru Paul și nici pentru mine nu a fost una dintre
temele principale. Corupția devine și fundal, și o parte importantă din poveste,
fără a fi temă însă.

Ați surprins foarte bine dualitatea personajului care, pe de o parte, este
obedient în relația cu primarul, iar pe de altă parte, când interacționează cu sătenii
sau cu colegul tânăr, proaspăt ieșit de pe porțile Academiei de Poliție, devine
autoritar și chiar mitocan.

Da, el copiază
autoritatea așa cum și-o imaginează el. În rest, e o strategie de supraviețuire.
Cel puțin așa am înțeles eu relația cu superiorii. Cu orice formă de autoritate,
omului îi convine s-o facă pe prostul, el nu este un briliant, dar o și face pe
prostul, în mod clar se face că nu vede ce se întâmplă. Nu e atât de desprins de
realitate încât să nu realizeze ce se întâmplă. Doar se preface și chestia asta
îi convine. În relație cu ceilalți oameni, pe care ar trebui să îi servească,
pentru care ar trebui să lucreze, se poartă execrabil. Ideea de șef în capul
lui este tradusă în relația pe care o are cu Valentin, cu agentul care vine nou.
E ceva iarăși scos dintr-o caricatură, nu cred că e normal să te porți așa cu
cineva care se întâmplă să fie într-o organigramă mai jos decât tine.

De ce a explodat mămăliga

În finalul filmului, Ilie
se revoltă și ajunge să-i omoare pe cei pe care i-a slujit. De ce a explodat
mămăliga?

Îmi place foarte mult
sintagma „a explodat mămăliga“
pentru că așa mi se pare și mie. Nu mi se pare că a fost explozia unei grenade,
se pare că este o mămăligă care a fiert prea mult și a fermentat prea mult. Mi
se pare că „binele“ pe care îl face în final este unul involuntar. Nu a fost o
decizie „hai să fac dreptate“, „hai să fac bine“, el este într-un moment în
care este și extraordinar de obosit fizic, după niște nopți în care s-au
întâmplat foarte multe și în care a băut. În plus, el este și băut, de fapt, el
e în permanență într-o stare de pre-, post- sau de ebrietate. Revolta lui are
legătură și cu faptul că tocmai pleacă din sat femeia cu care el își făcea tot
felul de filme în cap și plasează chestia asta în cârca primarului și a
preotului. Atunci vine un moment de supărare, de furie, peste care s-a turnat
alcool foarte mult. Cam astea au fost ingredientele care au dus la explozia
aceasta a mămăligii.

La începutul scenei, Ilie
chiar ia o dușcă serioasă de alcool ca să prindă curaj, probabil…

Cred că este și o
obișnuință. Asta cu curajul cred că e o discuție foarte largă legată de cauzele
alcoolismului și nu sunt în măsură să spun eu ce și cum. Eu am plasat gestul în
obișnuința lui de a consuma alcool, probabil că-l și detensionează, probabil că
organismul fiind obișnuit cu starea asta e dependent de alcool până la urmă.

„Ilie este un erou accidental”

Dacă era o chestie
gândită, planificată, dacă își lua un pic de timp să elaboreze mai serios ce
urmează să facă, era suficient să dea un telefon la Suceava și să reclame, să
facă o plângere. În schimb, el merge cu două pistoale și cu o singură pereche
de cătușe să aresteze mai mulți oameni. E clar că nu a gândit-o, că a fost ceva
impulsiv.

Până la urmă, Ilie este
un erou pentru că a destructurat o rețea de trafic de țigări?

El e un erou accidental,
la fel ca în comicul involuntar. Dacă ar fi să mă întreb eu pe mine „Ai vrea să
fii vecin cu omul ăsta?“, parcă răspunsul este „Nu“.

El pare a fi un „om de
treabă“, nu?

Da, este de treabă așa la
suprafață, până te întâlnești cu el, până ai de rezolvat o problemă, chiar și
una mică, precum dispariția a două cearşafuri, nu mai vorbesc dacă e ceva mai
serios cum ar fi o crimă.

Avem o scenă în care
fosta soție îi spune să nu tulbure apele în comună, amintindu-i de ce a pățit
când a făcut acest lucru când activa la Botoșani. Are Ilie și o parte pozitivă?

Discuția aia dintre ei și
felul în care vorbește Mona, fosta soție, nu trebuie luată ad literam ca o
chestie reală. Se întâmplă de foarte multe ori să vorbim între noi și să ne
umflăm mai mult decât e cazul, să colorăm trecutul cu lumina care ne convine
despre noi înșine sau despre alții. În ceea ce privește pozitivitatea lui, eu
mă regăsesc în multe puncte cu atitudinea lui, nu-mi place acest lucru, dar mă
regăsesc în multe dintre impulsurile lui, dar și în multe dintre „calitățile“ lui,
cum ar fi lașitatea sau gândirea de genul „capul plecat sabia nu-l taie“. Poate
că e unul dintre motivele pentru care mai mulți oameni au mai spus că se
regăsesc în părți din Ilie. El e un om până la urmă și noi toți suntem oameni,
avem o grămadă de defecte.

„Nu e cazul să aruncăm cu
mămăligă în noi“

Imaginea lui finală e
dată de încercarea lui de a se adapta situațiilor la care e supus?

Mi-e greu să răspund, e
un om care, da, încearcă să supraviețuiască și, din păcate, are un destin
tragic, dar el încearcă în felul lui.

Asta facem și noi,
românii, încercăm să supraviețuim…

Cred că peste tot este
așa. Nu e cazul să aruncăm cu mămăligă în noi prea mult, pentru că mămăligă
sunt toți, adică nu-mi imaginez că polițiștii din Statele Unite sau din Anglia,
cei reali, nu ce vedem prin filme, nu sunt altfel decât e fiecare dintre noi.

Credeți că în filmele de la Hollywood ne prezintă o imagine mitizată a unui
polițist-erou care este curajos și se sacrifică pentru cetățeni?

Da, e un frumos
instrument de propagandă și de comerț în care desenezi un erou și după aia îl
vinzi. Mie mi se pare că imaginea eroilor din filmele de la Hollywood este
departe de adevăr. Eu nu m-am întâlnit pe stradă cu niciun băiat cu ciocanul
care să salveze lumea.

„Filmele de festival sunt
mai degrabă experimentale, pentru un public de nișă“

Faceți parte dintr-o
generație care a avut ocazia să experimenteze un pic și „epoca de aur“. Simțiți
cumva o dezamăgire când vă gândiți cum a ajuns România acum față de ce speranțe
erau atunci și față de acest film, care prezintă o bucățică de Românie în care
primarul face grătare cu preotul în timp ce preia țigările de contrabandă de la
traficanți care umblă la ei cu arme Kalașnikov?

Eu am prins perioada de
dinainte de 1989, dar eram destul de copil și atunci nu eram suficient de copt
încât să am planuri legate de viitor sau să am o imagine legată despre
realitatea din jurul meu. După anii ’90
au început să se lege proiecții de viitor în ce mă privește. N-am cum să spun
că sunt dezamăgit sau că sunt mulțumit, pur și simplu constat, încerc să constat
ce se întâmplă în jurul meu și să mă adaptez și eu cum face Ilie, dar să nu fiu
el.

Ce îi reproșați în principal lui Ilie?

În primul rând,
atitudinea față de cetățean, față de săteni, că el e originar din satul acela.
Atunci, poartă-te, domnule, bine! În primul rând, ești plătit s-o faci, și în
al doilea rând, e omenește s-o faci. Cu asta aș începe.

Există anumite reproșuri
față de producătorii de film din România în legătură cu faptul că se
concentrează foarte mult pe realizarea unor filme de festival și prea puțin
asupra unor filme pentru public. Cum vedeți aceste reproșuri?

E colorată în mai multe
feluri realitatea asta. La un moment dat, începând cu anii 2000, niște regizori
tineri atunci și-au dat seama că nu pot exista în cinema-ul românesc decât dacă
țintesc niște festivaluri și au succes. Și atunci s-a format un soi de direcție
către festivaluri, iar la festival, publicul căruia i te adresezi e foarte de
nișă și produsele care ajung acolo sunt mai degrabă experimentale. Sunt precum
e cercetarea în orice alt domeniu: nu e destinată consumului, ci celor care
sunt în domeniu, care sunt atenți, celor care gustă lucrul acesta, tipul acesta
de produs. În schimb, publicul larg consumă rezultatele cercetării, deoarece, până
la urmă, orice film de public larg folosește teme, procedee care înainte au
fost dezvoltate, inventate de oameni care au fost la festivaluri. Eu cred că de
acum lucrurile o să înceapă să se miște și către public, pentru că lumea văd că
este interesată și de așa ceva. Public este să n-ai loc unde să-l bagi, totul este
să știi să ajungi la el, să știi să i te adresezi. Impresia mea este că ne vom
mișca foarte repede în direcția aceea cu filmele în România.

Poate un actor din
România să trăiască din film?

Nu, răspunsul este că nu
poate. Într-un caz extrem de fericit, în care are mai multe filme pe an sau în
care acceptă orice, ar fi posibil, dar din ce știu eu, nu este suficient.

CV

Laureat Gopo

Nume:
Iulian Postelnicu

Data și locul nașterii:
25 iunie 1978, București

Studiile și cariera:

În 2002 a absolvit UNATC,
secția Actorie, la clasa profesorului Dem Rădulescu.

De-a lungul timpului a
jucat în mai multe filme importante, precum „Amintiri din Epoca de aur“, „Funeralii fericite“, „Otto Barbarul“ şi „Aurică, viață de câine“.

A jucat și în seriale precum „Las Fierbinți“ şi producția HBO „RUXX“.

Este și scenarist, pe lista lui de producții aflându-se „Las
Fierbinți“,
„Serviciul Român de Comedie“, „Mondenii“ și „Cuscrii“.

În 2019 a primit Premiul
Gopo pentru rolul din filmul „Arest“, iar anul acesta, pentru rolul polițistului Ilie din „Oameni
de treabă“, a primit
premiul Cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de
la Cottbus și la Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur.