Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Prioritățile PNL în noua sesiune legislativă: Legile Educației și pensiile speciale

Publicat

pe

Prioritățile PNL în noua sesiune legislativă: Legile Educației și pensiile speciale

PNL a anunţat proiectele care reprezintă priorităţi pentru partid în noua sesiune parlamentară. Printre acestea se numără legea Educaţiei, dar şi legea privind pensiile se serviciu ale unor categorii profesionale.

PNL a anunțat prioritățile legislative din noua sesiune parlamentară FOTO Inquam Photos

PNL a anunțat prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe că pachetul de legi ale Educaţiei și proiectul legislativ „care rezolvă problema pensiilor speciale”, dar și proiectul care prevede creşterea de la 2.000 la 3.000 de lei a pragului privind impozitarea pensiilor se numără printre priorităţile legislative ale formațiunii politice. 

Privind Legea Educaţiei, Ionuț Stroe a spus că PNL şi doreşte ca legea să fie adoptată în această sesiune, amintind că există deja „un calendar agreat în cadrul coaliţiei”. „Suntem încrezători că el va fi respectat şi vom putea promova acest proiect legislativ”, a afirmat Stroe.

Scântei pe tema legilor Educației

Legile educației sunt însă încă la nivel de discuții cu specialiștii din partide și au aprins scântei între partidele guvernării după ce fostul ministru, Vasile Dîncu a cerut o amânare a aprobării în Executiv. Asta în timp ce Legea Educației reprezintă prioritatea numărul 1 a partidului în noua sesiune legislativă. 

După ce au fost pregătite în cadrul Ministerului Educației,
sub conducerea fostului ministru liberal Sorin Cîmpeanu, fostul șef
social-democrat de la Apărare susține că este nevoie de mai multe demersuri
pentru a asigura continuitatea și transparența legii. Vasile Dîncu, membru al echipei de specialiști care
analizează legile Educației, a anunțat că i-a cerut lui Marcel Ciolacu să
discute în Coaliție prelungirea termenului pentru înaintarea formei finale
pentru adoptare în Executiv.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a
susținut că nu va avea loc o schimbare a calendarului privind adoptarea legilor
Educației. Totodată UDMR se abține de la a avea o poziție privind
legile Educației, în timp ce PSD a dat de înțeles că e dispus să prelungească
perioada, dacă experții consider că este necesar.

„Sunt cateva prioritati pe care PSD le are. Una dintre ele
se refera la accesibilitatea invatamantului pentru cei din mediul rural sau cu
venituri mici. Daca ne uitam la indicatorul abandonului scolar vedem ca
lucrurile nu merg bine in aceasta directie. Incercam sa regasim in legile
educatiei masuri care sa indrepte aceste inegalitati. Daca este nevoie de mai
mult timp expertii PSD vor spune acest lucru”, a arătat purtătorul de cuvânt al PSD pentru „Adevărul”. 

Pensiile speciale, restanța actualei guvernări

În ceea ce privește pensiile speciale, o restanță a actualei Coaliții de guvernare, potrivit purtătorului de cuvânt al liberalilor, problema pensiilor speciale trebuie rezolvată în noua sesiune parlamentară.

„În dezbaterea parlamentară proiectul poate fi îmbunătăţit, poate fi pus în acord cu termenii constituţionali şi toţi ne dorim în cadrul coaliţiei să avem un proiect care de data aceasta să treacă această probă pe care, din păcate, foarte multe proiecte care au eliminat aceste pensii speciale au picat-o”, a explicat Stroe.

O altă prioritate a liberalilor o reprezintă legea care creşte pragul pentru impozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei. „Cele mai multe proiecte practic vin să susţină angajamentul în raport cu condiţiile din PNRR. Sunt foarte multe proiecte care trebuie promovate în directă sincronizare cu Guvernul României tocmai pentru a prioritiza acest program şi de a beneficia de pe urma fondurilor care ne stau la dispoziţie”, a mai afirmat liberalul. 

Potrivit informațiilor „Adevărul”, proiectul reformeei pensiilor speciale se află la comisiile de specialitate din Senat și trebuie urgentat ca să fie gata până la următoara cerere de plată. De altfel, în momentul înaintării cererii de plată prin PNRR, proiectul ar trebui să nu se afle nici la CCR sau la jumătatea drumului în Parlament.

Alte restanțe ale Coaliției

Legile siguranței naționale. Deși ar fi trebuit să intre în circuit parlamentar încă din septembrie 2022, ele nu au ajuns pe circuit de avizare nici măcar la nivel de Guvern, pentru că Guvernul să își asume paternitate pe ele, apoi să mergă spre Parlament.

Un alt proiect este cel privind reforma legislației penale, care trebuie adoptată rapid, dat fiind faptul că face parte din prima cerere de plată pe 2023. Ăn acest caz este vorba despre două proiecte: unul pe amendarea Codului Penal, celălalt pe amendarea Codului de Procedură Penală, cele două având rolul de a pune codurile în concordanță cu deciziile CCR.

De asemenea, în primele două săptămâni din februarie Coaliția trebuie să decidă dacă mai dă OUG de amendare a actului normativ privind plafonarea prețului la lemn și produse din gama asta.

Comentarii Facebook

Actualitate

O echipă-surpriză a cucerit publicul: cum arată sferturile Mondialului în ochii fanilor

Publicat

pe

Cu doar o rundă înainte de semifinale,
preferințele fanilor Betano din întreaga lume spun o poveste neașteptată. O
echipă considerată outsider la start a devenit una dintre marile favorite, în
timp ce un duel de tradiție se anunță pe muchie de cuțit.

Puține ediții ale Cupei Mondiale FIFA 2026™ au
produs atâtea răsturnări de situație în faza eliminatorie. Nume mari au părăsit
competiția mai devreme decât se aștepta oricine, iar altele, date la începutul
turneului fără șanse, au ajuns până în sferturi. Cum a reacționat publicul la
acest carusel? Datele Betano,
agregate de pe piețele sale din întreaga lume , oferă un răspuns clar și cel
puțin o surpriză.

Norvegia, povestea
turneului

Dacă la startul competiției cineva ar fi pariat pe Norvegia, ar fi
fost privit cu scepticism. Acum, echipa nordică este printre răsfățații
publicului: 74,85% dintre fani o văd trecând de Anglia și ajungând în
semifinale, față de doar 25,15% pentru englezi. Este drumul spectaculos al unei
echipe care a plecat ca outsider și a devenit una dintre revelațiile
Mondialului.

Argentina, favorita
numărul unu

Singura echipă cu o susținere și mai mare este Argentina. Campioana
mondială en-titre pornește cu prima șansă în duelul cu Elveția: 79,81% dintre
fani mizează pe calificarea sud-americanilor, față de 20,19% pentru elvețieni.
Este cea mai mare încredere acordată vreunei echipe în această fază a
turneului.

Franța, favorită – dar cu
memoria unei surprize

Franța pornește favorită în fața Marocului, cu 67,18% din preferințe,
față de 32,82% pentru nord-africani. Cifra spune însă doar o parte din poveste:
Marocul a demonstrat la edițiile recente că poate elimina orice favorită, iar
aproape o treime dintre fani nu exclud o nouă surpriză.

Spania – Belgia, duelul
care desparte publicul

Cel mai echilibrat sfert opune Spania și Belgia, iar aici fanii nu se
încumetă să indice o favorită. Deținătoarea titlului european are un avantaj
minim, 54,44%, față de 45,56% pentru Belgia, practic, o diferență cât un fir de
păr. Este duelul în care orice rezultat pare posibil.

Surprizele care au
rescris turneul

Drumul până în sferturi explică de ce publicul a devenit atât de
precaut cu favoritele. Cea mai răsunătoare lovitură a venit din partea
Norvegiei, într-un duel cu Brazilia în care fanii au fost aproape la egalitate:
la rezultatul partidei, brazilienii aveau 48,07%, norvegienii 36,05%, iar
egalul 15,89%. La calificare, distanța s-a redus dramatic: 55,30% față de
44,70%. Mulți simțeau deja că se pregătește o surpriză.

Un scenariu asemănător s-a văzut la duelul Germania – Paraguay. Nemții
porneau favoriți, cu 57,78% la calificare, dar sud-americanii au atras un
sprijin neobișnuit de mare pentru statutul lor: 42,22%. Un semn clar că, la
această ediție, granițele dintre favorite și outsideri s-au estompat.

Ce ne spun aceste cifre

Preferințele fanilor de pe piețele Betano din întreaga lume conturează
portretul unui Mondial imprevizibil, în care ierarhiile clasice au fost date
peste cap. Argentina și Norvegia pornesc cu cea mai mare susținere înaintea
sferturilor, dar lecția fazei eliminatorii e limpede: la acest turneu,
favoritele nu mai au nimic garantat. Semifinalele se decid pe teren, iar
publicul a învățat deja să se aștepte la orice.

Trăiește
Cupa Mondială alături de
Betano, Suporter Oficial al Cupei Mondiale FIFA
2026™ 

Material publicitar realizat pe baza datelor agregate ale platformei Betano din 20 de țări, înregistrate în faza sferturilor de finală. Datele sunt proprietatea Betano, brand al Kaizen Gaming, și sunt prezentate în scop informativ. Procentajele reflectă distribuția opțiunilor înregistrate pe platformă și nu constituie recomandări.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri

Publicat

pe

Tensiunile dintre președintele SUA și premierul Italiei continuă, după ce Donald Trump a afirmat că Giorgia Meloni „l-a implorat” să facă o fotografie cu ea, iar liderul italian i-a răspuns public. Un nou moment, surprins la summitul de la Ankara, pare să alimenteze conflictul dintre cei doi.

Giorgia Meloni și Donald Trump la Summitul NATO de la Ankara FOTO AFP

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Donald Trump a provocat un nou scandal diplomatic după ce a trecut pe lângă Giorgia Meloni fără să o salute și fără măcar să se uite spre ea, în timp ce liderii prezenți la summitul NATO de la Ankara, din Turcia, se pregăteau pentru tradiționala fotografie de grup, scrie Daily Mail.

Surse citate de publicație susțin că Trump și Meloni au evitat în mod deliberat orice contact pe parcursul reuniunii de la Ankara.

Dincolo de acest moment rece, relațiile dintre cei doi lideri au rămas extrem de tensionate după schimbul de replici avut la summitul G7 de la Évian-les-Bains, Franța, desfășurat luna trecută.

Conflictul a izbucnit după ce Trump a ironizat-o pe premierul italian într-o intervenție la un post de televiziune din Italia, afirmând că aceasta „l-a implorat” să facă o fotografie cu ea.

Președintele american s-a lăudat spunând: „Își dorea foarte mult să facă o fotografie cu mine. N-aș fi acceptat, dar mi s-a făcut milă de ea.”

„Poate că se bucură că am vorbit cu ea, dar nu aveam nicio obligație să o fac”, a adăugat el ulterior.

Giorgia Meloni a reacționat printr-un mesaj video dur, în care a declarat că nici ea, nici Italia nu imploră niciodată pe nimeni pentru nimic.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Premierul italian a spus că a fost surprinsă de faptul că președintele american a ales să critice public un aliat occidental, mai ales având în vedere relația apropiată pe care au avut-o în trecut, adăugând cu regret: „Până la urmă, nu este pentru prima dată când se întâmplă.”

Meloni l-a acuzat pe Trump că este indulgent cu adevărații adversari ai Statelor Unite și ai Occidentului, în timp ce își atacă aliații tradiționali.

„Nu pot decât să spun că este o mare rușine că nu dă dovadă de aceeași fermitate față de dușmanii Occidentului, ai Statelor Unite, și față de liderii alături de care apare în public”, a declarat Meloni.

Conflictul s-a amplificat după ce Donald Trump a publicat pe rețelele sociale mai multe mesaje în care susținea că premierul italian Giorgia Meloni „i-a cerut în repetate rânduri să facă o fotografie cu ea” în timpul summitului G7 din Franța.

„Popularitatea ei în Italia este în scădere, poate pentru că a refuzat Statele Unite ale Americii, o țară care iubește sincer și protejează Italia, în privința împiedicării Iranului să obțină sau să dezvolte arme nucleare”, a afirmat Trump.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

El a făcut referire și la faptul că, în luna martie, când a lansat o operațiune militară împotriva Iranului, Italia ar fi interzis aeronavelor militare americane să aterizeze la baza aeriană Sigonella din Sicilia.

Trump a publicat și o fotografie în care Giorgia Meloni îi zâmbește, pe contul său de Truth Social, însoțită de mesajul: „Este nevoie de un ordin de restricție”.

FOTO: Truth Social/@realDonaldTrump

Escaladând și mai mult conflictul, Trump ar fi amenințat cu retragerea completă a trupelor americane din Italia.

Până de curând, Giorgia Meloni era considerată principalul intermediar între Casa Albă și dreapta conservatoare europeană, fiind singurul lider european care a participat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump de anul trecut.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Coreea de Nord furnizează până la 40% din muniția de artilerie folosită de Rusia, susține serviciul de informații militare al Ucrainei

Publicat

pe

Coreea de Nord a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente militare pentru Rusia, asigurând între 25% și 40% din necesarul de muniție de artilerie al armatei ruse, potrivit Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR).

Lansatoare de rachte nord-coreene/FOTO:Arhiva

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Serviciul ucrainean de informații afirmă că, din iunie 2023, Phenianul a livrat Moscovei peste 100 de rachete balistice, aproximativ 600 de sisteme de artilerie și peste șapte milioane de proiectile de diferite calibre, scrie Kyiv Post.

Cooperarea militară dintre Moscova și Phenian, descrisă drept „sistemică”

Potrivit evaluării GUR, amploarea și ritmul livrărilor arată că relația militaro-tehnică dintre Rusia și Coreea de Nord s-a transformat într-un parteneriat stabil și de lungă durată.

Serviciul ucrainean susține că Phenianul ocupă în prezent „o poziție-cheie” în rândul furnizorilor externi ai Rusiei, acoperind între un sfert și două cincimi din consumul de muniție de artilerie al forțelor ruse.

Peste 100 de rachete balistice livrate Rusiei

Conform informațiilor ucrainene, Rusia a primit din Coreea de Nord peste 100 de rachete balistice de tip KN-23 și KN-24, împreună cu lansatoarele aferente. Cel puțin 80 dintre acestea ar fi fost deja utilizate pe frontul din Ucraina.

Prima utilizare documentată a unei rachete nord-coreene de către Rusia a fost raportată la 29 decembrie 2023, când un proiectil a căzut în regiunea Zaporojie. Câteva zile mai târziu, pe 2 ianuarie 2024, astfel de rachete au fost folosite într-un atac asupra orașului Harkov, soldat cu doi morți și 62 de răniți.

Potrivit unor evaluări apărute în 2025, precizia acestor rachete s-ar fi îmbunătățit pe măsură ce conflictul a continuat.

Sute de sisteme de artilerie și milioane de proiectile

GUR afirmă că Phenianul a livrat Rusiei peste 600 de sisteme de artilerie de diverse tipuri și calibre, inclusiv obuziere autopropulsate M-1989 Koksan de 170 mm, lansatoare multiple de rachete M-1991 de 240 mm, lansatoare Type 63 de 107 mm, sisteme antitanc autopropulsate, tunuri tractate D-74 de 122 mm și mortiere Type 76 de 140 mm.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În plus, Coreea de Nord ar fi furnizat peste șapte milioane de proiectile pentru mortiere, tancuri, artilerie și lansatoare de rachete, cu calibre cuprinse între 82 și 240 mm, precum și rachete ghidate antitanc.

Capacitate mare de producție

Potrivit serviciului ucrainean de informații, industria de apărare nord-coreeană poate produce anual între unu și două milioane de obuze de artilerie, având o capacitate lunară estimată la 30.000–50.000 de proiectile.

„O parte semnificativă a acestei producții poate fi livrată Federației Ruse, dacă există decizia politică necesară”, se arată în evaluarea HUR.

Totodată, serviciul precizează că nu deține informații care să indice utilizarea unor componente nord-coreene de înaltă tehnologie în producția rusă de drone sau sisteme de rachete.

Livrările de armament au adus venituri importante Phenianului

Pe lângă echipamente și muniții, Coreea de Nord a trimis pe frontul din Rusia peste 15.000 de militari, potrivit estimărilor citate de Kyiv Post. Aproximativ o treime dintre aceștia ar fi fost uciși sau răniți.

Analiști sud-coreeni apreciază că exporturile de armament și sprijinul militar acordat Moscovei au adus regimului de la Phenian venituri de ordinul miliardelor de dolari.

Aceste resurse au contribuit la finanțarea unor proiecte interne, inclusiv în domeniul construcțiilor și al energiei, în pofida sancțiunilor internaționale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit unui raport publicat anterior de The Wall Street Journal, economia nord-coreeană ar fi înregistrat în 2024 o creștere de aproape 4%, cel mai rapid ritm din ultimii opt ani. Imaginile satelitare indică o intensificare a activității economice, în special în zonele industriale.

În capitala Phenian au fost introduse sisteme de plată prin coduri QR, au apărut vehicule electrice de producție chineză, iar autoritățile au deschis noi magazine și spații de agrement. De asemenea, în cursul anului trecut au fost construite aproximativ 10.000 de locuințe noi, liderul nord-coreean Kim Jong Un declarând că „totul s-a schimbat fundamental”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

O echipă-surpriză a cucerit publicul: cum arată sferturile Mondialului în ochii fanilor

Cu doar o rundă înainte de semifinale, preferințele fanilor Betano din întreaga lume spun o poveste neașteptată. O echipă considerată...

Actualitateacum 8 ore

Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri

Tensiunile dintre președintele SUA și premierul Italiei continuă, după ce Donald Trump a afirmat că Giorgia Meloni „l-a implorat” să...

Actualitateacum 14 ore

Coreea de Nord furnizează până la 40% din muniția de artilerie folosită de Rusia, susține serviciul de informații militare al Ucrainei

Coreea de Nord a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente militare pentru Rusia, asigurând între 25% și...

Actualitateacum 21 de ore

Ce a obținut România la summitul NATO de la Ankara și ce nu: „Mai mult, din păcate, nu funcționează”

Politologul Teodor Moga, de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cu ce rămâne România după...

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta? De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Actualitateacum o zi

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust...

Actualitateacum o zi

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al...

Actualitateacum o zi

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro