Actualitate
13 februarie: Zece ani de când osemintele lui Carol al II-a au fost repatriate
Osemintele lui Carol al II-a au fost repatriate pe 13 februarie 2003 din Portugalia (Lisabona) la Curtea de Argeş. În anul 2019, osemintele au fost aşezate alături de cele ale fiului său, Regele Mihai, în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş.
1542: Catherine Howard, a cincea soție a lui Henric al VIII-lea al Angliei, este executată pentru adulter
Catherine Howard (c. 1521 – 13 februarie 1542), a fost cea de-a cincea soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. S-a născut în cea mai renumită familie nobilă a Angliei, tatăl său fiind fratele mai mic al Ducelui de Norfolk. Catherine era și verișoară cu Anne Boleyn.
După divorțul de Anne de Cleves, Henric al VIII-lea al Angliei își căuta o nouă soție. În 1540, pe când el avea 49 de ani, i-a cerut mâna lui Catherine, care avea 15 sau 16 ani. La aceel moment, Henric o descria ca pe „un trandafir fără ghimpi”. Catherine Howard a devenit a cincea soție a lui Henric al VIII-lea al Angliei.
Dar diferența de vârstă de 34 de ani și-a spus cuvântul. Catherine a săvârșit un adulter cu Thomas Culpepper, fapt descoperit curând și pedepsit fără milă.
Culpepper a fost executat în decembrie 1541, ca și Francis Dereham, un iubit anterior al lui Catherine
1849: „Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina”
Delegaţia română condusă de mitropolitul Andrei Şaguna a prezentat împăratului Austriei, Franz Joseph I (1848-1916), „Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina”, prin care se cerea recunoaşterea naţiunii române.
Documentul respectiv, din data de 13 februarie 1849 revendica, în principal, recunoşterea naţiunii române în cadrul Imperiului austriac. Petiţiunea cerea unirea românilor într-un stat de sine stător, cu o administraţie naţională care să decidă în problemele politice, folosirea limbii române în administraţie, totul sub umbrela Imperiului Habsburgic. De asemeanea, românii transilvăneni mai solicitau şi un eprezentant pe lângă guvernul imperial, pentru a reprezenta intereselor românilor la Viena, şi organizarea unui congres al tuturor românilor.
1853: Medicul și ortopedul Charles Gabriel Pravaz a inventat seringa.
Charles Gabriel Pravaz (1791 – 1853) a fost un medic ortoped și chirurg francez care a inventat seringa modernă. Cu toate că conceptul seringii datează de la Galen, forma ei modernă apare în secolul cincisprezece în Italia, dar a fost nevoie de secole pentru ca ea să adopte forma actuală.
1856: Lucrările Congresului de Pace de la Paris, primul pas către Mica Unire
La Paris, au început lucrările Congresului de Pace care a încheiat Războiul Crimeii (1853-1856). Congresul a hotărât convocarea unor Adunări ad-hoc pentru a consulta populaţia din Principatele Române dacă vrea sau nu unirea într-un singur stat.
Prin Congresul de la Paris Marile Puteri au reuşit să stopeze expansiunea Rusiei, să amâne destabilizarea echilibrului european şi să menţină status quo-ul. De această situaţie pe plan internaţional au profitat Principatele care, în cele din urmă, în anul 1859, îşi vor îndeplini idealul unificării.
1877: A murit primul director al Teatrului Național
Costache Caragiali actor, regizor și dramaturg a fost primul director al Teatrului Naţional (Teatrul cel Mare) din Bucureşti (n. 29 mart. 1815).
Și-a făcut debutul la București în 1835, iar trei ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Iași, primul Teatru Național din România. În următorii 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre naționale ale vremii din Botoșani, Craiova, Iași unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talentați dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi. În anul 1851 Costache Caragiale este ridicat la rangul de pitar. În 1850 se întoarce în București și doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Național).
În 1887 fratele său mai mic, Iorgu Caragiale construiește propriul său teatru în București, iar nepotul său, Ion Luca Caragiale avea să devină cel mai mare dramaturg român.
1880: S-a născut sociologul și filosoful şi esteticianul Dimitrie Gusti
A fost membru titular şi preşedinte al Academiei Române (1944-1946). În anul 1918 devine membru al Academiei Române, iar un an mai târziu înfiinţează „Asociaţia pentru Ştiinţă şi Reformă Socială”, transformată în 1921 în „Institutul Social Român”, un for de dezbatere, documentare, informare şi cercetare ştiinţifică pe care avea să îl conducă între 1921 şi 1939 şi 1944-1948.
Între 9 iunie 1932 şi 9 noiembrie 1933, este ministru al Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor în guvernele naţional-ţărăniste conduse de Vaida-Voevod şi Iuliu Maniu.
A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl şi G. Focşa, Muzeul Satului. Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea, însă inaugurarea pentru marele public avea loc la 17 mai 1936.
1883: A murit compozitorul și dramaturgul Richard Wagner
Richard Wagner s-a născut la Leipzig într-o familie de actori. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere.
În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător”. După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 – premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător” sau „Vasul fantomă”, 1841 – prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică.
Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția”, 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului”, 1850), Oper und Drama („Opera și drama”, 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală.
1896: A murit tatăl lui Ciprian Porumbescu
Iraclie Porumbescu, preot şi scriitor, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. (n. 9 mart. 1823)
S-a născut într-o familie de țărani români. A urmat studii superioare la Institutul Teologic din Cernăuți (1847-1850). În perioada studenției a început să scrie poezii patriotice, pe care le-a publicat în ziarul „Zimbrul”, sub pseudonimul Porumbescu. Devine secretar de redacție al ziarului cernăuțean „Bucovina” publicat între anii 1848-1850 de familia Hurmuzachi. În casa acestora, el a cunoscut mai mulți revoluționari pașoptiști printre care și pe Vasile Alecsandri. A fost preot și scriitor apreciat.
1922: S-a născut actorul Horia Căciulescu
Horia Căciulescu s-a născut în anul 1922. A activat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”. A trăit câțiva ani în detenție ca deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În dicționarul „Cinematografiștii”, istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consemnează că Horia Căciulescu a fost deținut politic în perioada 1948-1951, pentru tentativă frauduloasă de trecere a frontierei. A fost ulterior și membru al Partidului Comunist Român (PCR). A murit împușcat în zilele Revoluției din decembrie 1989, la bordul mașinii sale, în urma unei erori. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din București.
1933: S-a născut actriţa Gilda Marinescu
Gilda Marinescu a fost actriță de teatru și film, care s-a născut la data de 13.02.1933, la București, și care a decedat la data de 24.04.1995, la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, în 1955. A slujit teatrul și filmul timp de 40 de ani. Una dintre cele mai fascinante actriţe ale teatrului românesc, a interpretat roluri de excepţie ale dramaturgiei naţionale şi universale, dăruindu-se unei bogate activităţi scenice. A debutat, în 1957, la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat în „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, „Mutter Courage” de Bertolt Brecht ş.a.
Forța ei dramatică s-a remarcat în pelicule, ca de exemplu: Zodia Fecioarei – 1966, Baladă pentru Măriuca – 1969, Serata – 1971, Instanța amână pronunțarea – 1976, Înainte de tăcere – 1978, Ciuleandra – 1985, Căutătorii de aur – 1986, Figuranții – 1987.
1950: S-a născut compozitorul și bateristul Mihai Cernea
A fost membru al fostelor trupe „Mondial” şi „Sfinx”, membru al formaţiei „Sfinx Experience”.
A debutat în 1963 sau 1964. În 1969, bateristul grupului Mondial, Florin Dumitru, a plecat pentru a înregistra alături de Phoenix;[3] cu această ocazie, a fost propus în locul său Mihai Cernea, pe atunci elev în ultimul an de liceu.
În 1973, Cernea intră în formația Sfinx, al cărui membru permanent va fi până la desființarea acesteia, la începutul anilor 1990.
1955: S-a născut regizorul Alexandru Dabija.
A debutat în 1976, cu spectacolul Răfuiala de Philip Massinger la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, obținând premiul pentru cel mai bun regizor al anului. A fost director general al Teatrului Odeon între 1991-1994 și 1996-2002.
Obţine numeroase nominalizări şi premii (dintre care amintim premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, 1995, nominalizare UNITER pentru cel mai bun spectacol şi cel mai bun regizor, 2008); spectacolele lui sunt invitate la festivaluri din ţară şi străinătate. În prezent i se joacă peste 10 spectacole la teatrele din Bucureşti (Teatrul Odeon, Teatrul Act) şi din provincie (Sibiu, Braşov, Piatra-Neamţ, Ploieşti.
1968: S-a născut boxerul Mihai Leu
Mihai Leu a fost campion mondial la profesionişti WBO, la semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh.
A fost preşedinte al Federaţiei Române de Box (2001).
A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC. Din 2010 este team-managerul Jack Daniels Rally Team, echipă ce concurează în Campionatul Național de Raliuri (CNR)
1999: Recordul stabilit de atleta Gabriela Szabo
Atleta Gabriela Szabo a stabilit, la reuniunea de atletism în sală de la Dortmund (Germania), un nou record mondial în proba de 5.000 de metri, cu timpul 14’47’’ şi 35 sutimi.
Foto: getty images
ntensitate maxima ca sportiva, din 1994 pana in 2002 obținând aproape in fiecare an cel putin cate o medalie la competițiile de marca. A intrat in istorie ca prima campioana olimpica la semifond din atletismul romanesc – medalia de aur la 5000 m la JO de la Sydney 2000 obținând-o dupa ce a stabilit un nou record olimpic, record care nu a fost doborât pana astazi.
De asemenea, o performanta de exceptie fost cucerirea a doua medalii, in doua probe diferite – aur la 5000 m, și bronz la 1500 m, în cadrul aceleiași ediții a Jocurilor Olimpice – Sydney 2000.
În 1995, la Barcelona, la 19 ani și câteva luni, a devenit cea mai tânăra campioana mondială în sală.
A doborat trei recorduri mondiale in sala, la 2000 m (in 1998), la 5000 m (in 1999) si la 3000 (in 2001), și a stabilit un nou record european în aer liber, la 3000 m (2002).
2003: Osemintele lui Carol al II-a au fost repatriate
Osemintele lui Carol al II-lea, fost rege al României între 1930-1940, şi ale ultimei sale soţii, Elena Lupescu (n. 1895-m. 1974/1977), au fost repatriate din Portugalia (Lisabona) la Curtea de Argeş.
În anul 2019, osemintele au fost aşezate alături de cele ale fiului său, Regele Mihai, în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş.
Sicriul cu osemintele Regelui Carol al II-lea se aflau într-o capelă în curtea mănăstirii Curtea de Argeş.
2008: Scuzele prezentate de Austrialia populației indigene
Australia a prezentat scuze populaţiei indigene pentru suferinţele dintrecut, prin adoptarea de către parlament a unei moţiuni în acest sens. Aborigenii, care numără aproximativ 450.000 din cele 21 de milioane de locuitori ai Australiei, reprezintă cel mai sărac segment al populaţiei, cu rata cea mai ridicată de infracţiuni, şomaj şi analfabetism.
Actualitate
Romaero a semnat acorduri pentru producția de drone și mentenanța elicopterelor în România
Romaero a semnat două memorandumuri de înțelegere cu grupurile WB GROUP și Leonardo, acorduri care vizează dezvoltarea unor capacități industriale locale pentru producția de sisteme fără pilot și servicii de mentenanță pentru elicoptere.
Romaero a semnat acorduri pentru producția de drone și mentenanța elicopterelor în România
Documentele au fost semnate în cadrul BSDA 2026, eveniment dedicat industriei de apărare și securitate din regiunea Mării Negre.
Producție de drone și muniții „loitering” la București
Primul memorandum, semnat cu WB GROUP, prevede colaborarea pentru producția și asamblarea în România a unor sisteme aeriene fără pilot destinate Armatei României.
Potrivit acordului, Romaero și compania poloneză vor coopera pentru fabricarea sistemelor de muniție de tip „loitering” WARMATE în facilitățile companiei din București.
Sistemele de tip „loitering” sunt drone capabile să identifice și să lovească ținte la distanță. Modelul WARMATE este utilizat de Forțele Armate Poloneze și de alte state membre NATO.
Acordul este legat de programul european SAFE (Security Action for Europe), instrument prin care Uniunea Europeană finanțează dezvoltarea capacităților de apărare și producție militară în statele membre.
Parteneriat pentru mentenanța elicopterelor
Al doilea memorandum a fost semnat cu Leonardo și vizează dezvoltarea în România a unor servicii de mentenanță, reparații și overhaul (MRO) pentru elicoptere.
Parteneriatul este asociat viitorului program al Ministerului Afacerilor Interne privind achiziția de elicoptere multirol.
În cadrul acestui program, Leonardo propune modelul Leonardo AW139, utilizat în mai multe state europene pentru misiuni de salvare, securitate și intervenție. AW139 înregistrează în prezent peste 1.500 de unități vândute către 300 de operatori din peste 90 de țări, dintre care peste 1.300 sunt deja în serviciu la nivel global. Printre operatorii care au ales sau utilizează deja AW139 pentru astfel de misiuni se numără structuri din Bulgaria, Spania, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Estonia, Danemarca, Italia, Grecia, Cipru, Olanda, Slovenia și Croația.
Potrivit companiilor, în cazul selectării modelului AW139 de către MAI, Romaero ar putea asigura servicii locale de mentenanță și suport tehnic pentru flotă.
Statele europene își majorează investițiile în apărare
Semnarea celor două acorduri are loc într-un context în care statele europene își majorează investițiile în apărare și încearcă să dezvolte capacități industriale locale, pe fondul războiului din Ucraina și al tensiunilor de securitate din regiune.
România a crescut în ultimii ani cheltuielile pentru apărare și încearcă să atragă proiecte industriale și transfer de tehnologie în sectorul militar.
Romaero este una dintre principalele companii de stat din industria aerospațială și de apărare din România, activând în domeniul întreținerii aeronavelor civile și militare și al producției de componente aerospațiale.
Actualitate
Cât de rapid poți obține bani în situații urgente? 7 soluții recomandate
Mașina se oprește brusc, apare o cheltuială medicală neplanificată sau descoperi că trebuie să plătești urgent o factură restantă. În astfel de momente, întrebarea nu este dacă ai nevoie de bani, ci cât de repede îi poți obține și la ce cost.
În România, există mai multe variante prin care poți face rost de bani în aceeași zi sau în câteva zile. Diferențele apar la nivel de dobândă, comisioane, condiții de eligibilitate și riscuri. În rândurile de mai jos găsești 7 soluții concrete, cu timp estimativ, avantaje și aspecte la care trebuie să fii atent.
Scopul este să alegi informat, în funcție de suma necesară și de capacitatea ta reală de rambursare.
1. Credit online rapid (IFN) – bani în aceeași zi
Timp estimativ: 15 minute – câteva ore
Creditele online oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) se numără printre cele mai rapide opțiuni. Completezi un formular online, trimiți actul de identitate și, în majoritatea cazurilor, dovada veniturilor. Răspunsul vine rapid, iar semnarea contractului se face electronic.
Acest tip de credit este potrivit pentru sume mici și medii, de regulă rambursabile în 30 de zile până la câteva luni. Dacă aplici în timpul programului bancar și ai documentele pregătite, banii pot intra în cont în aceeași zi.
Totuși, verifică atent DAE (dobânda anuală efectivă). Acesta arată costul total al creditului, incluzând dobânda și comisioanele. La creditele rapide, DAE poate fi ridicat, mai ales pentru perioade scurte.
Dacă ai nevoie, de exemplu, de o sumă fixă pentru o reparație urgentă, poți vedea ce opțiuni există pentru 1.500 lei și să compari costurile înainte să semnezi. Analizează oferta disponibilă și, dacă este ce ți se potrivește, verifică graficul de rambursare și condițiile, apoi accesează împrumutul de 1,500 lei.
Atenție la:
- penalitățile pentru întârziere;
- comisioanele de administrare;
- posibilitatea de prelungire a termenului și costul acesteia.
Folosește această variantă dacă știi clar că poți rambursa suma la termen.
2. Descoperit de cont (overdraft) – acces instant dacă îl ai deja
Timp estimativ: instant (dacă este activ) / 1–3 zile pentru aprobare
Overdraft-ul îți permite să cheltuiești peste soldul disponibil din cont, până la o limită stabilită de bancă. Dacă banca ți-a aprobat deja această facilitate, ai acces imediat la bani prin cardul de debit.
Plătești dobândă doar pentru suma utilizată și pentru perioada în care rămâi în descoperit. Pentru utilizare pe termen foarte scurt, poate fi mai convenabil decât un credit rapid.
De exemplu, dacă ai nevoie de 800 lei pentru o factură scadentă mâine și știi că în două săptămâni încasezi salariul, overdraft-ul poate acoperi rapid diferența.
Verifică:
- dobânda aplicată;
- comisionul de acordare sau reînnoire;
- ce se întâmplă dacă depășești limita aprobată.
Dacă nu ai încă overdraft, procesul de aprobare durează câteva zile și implică analiză de venit și verificare în Biroul de Credit.
3. Card de credit – soluție rapidă pentru plăți urgente
Timp estimativ: instant dacă îl ai deja / 3–7 zile pentru emitere
Cardul de credit îți oferă o linie de finanțare pe care o poți utiliza pentru plăți la comercianți sau online. Multe bănci oferă o perioadă de grație de până la 50–60 de zile, timp în care nu plătești dobândă dacă rambursezi integral suma utilizată.
Pentru o urgență precum plata unor analize medicale sau a unei piese auto, cardul de credit poate fi eficient, cu condiția să restitui integral suma până la scadență.
Retragerea de numerar de la bancomat implică, de obicei:
- comision fix sau procentual;
- dobândă aplicată din prima zi.
Dacă nu rambursezi integral suma la finalul perioadei de grație, dobânda se aplică conform contractului și poate crește costul total considerabil.
4. Amanet sau vânzarea rapidă a unor bunuri
Timp estimativ: 30 minute – câteva ore
Dacă deții bunuri de valoare (bijuterii din aur, telefoane, laptopuri), le poți amaneta sau vinde pentru a obține numerar rapid. Procesul este simplu: evaluatorul stabilește o sumă, semnezi un contract și primești banii pe loc.
La amanet, ai un termen în care poți răscumpăra bunul, plătind suma primită plus un comision. Dacă nu îl răscumperi la timp, pierzi obiectul.
De regulă, primești între 50% și 70% din valoarea de piață. Este o soluție potrivită pentru urgențe pe termen scurt, mai ales dacă știi că vei putea recupera bunul rapid.
Alternativ, poți vinde direct pe platforme online. Telefoanele și electronicele se tranzacționează cel mai repede.
5. Avans salarial sau „salary on demand”
Timp estimativ: 1–3 zile
Unele companii permit acordarea unui avans din salariul deja muncit. Această sumă se reține la următoarea plată. De regulă, nu implică dobândă.
În ultimii ani, au apărut platforme care oferă acces la salariul acumulat până în acel moment. În multe cazuri, percep un comision fix, transparent.
Această opțiune este potrivită dacă:
- ai contract de muncă stabil;
- urgența este temporară;
- preferi să eviți un credit.
Discută direct cu angajatorul sau verifică politica internă a companiei.
6. Împrumut de la familie sau prieteni
Timp estimativ: în aceeași zi
Pentru sume mici, sprijinul familiei sau al prietenilor poate fi cea mai rapidă variantă. Nu implică dobândă și nu necesită verificări.
Stabilește clar:
- suma împrumutată;
- termenul de rambursare;
- modalitatea de plată.
Chiar și un acord simplu, scris, reduce riscul de neînțelegeri. Respectă termenul stabilit și comunică din timp dacă apar dificultăți.
7. Platforme de comparație și brokeri de credite
Timp estimativ: câteva ore – 1 zi pentru identificarea opțiunilor
Dacă nu știi ce soluție ți se potrivește, o platformă de comparare a ofertelor te poate ajuta să economisești timp. Completezi un singur formular și primești acces la mai multe opțiuni adaptate profilului tău.
Un credit de la Credilink îți permite să analizezi ofertele disponibile în funcție de venit, sumă și perioadă de rambursare. Platforma funcționează ca intermediar între tine și instituțiile financiare partenere, iar tu vezi transparent costurile înainte să iei o decizie.
Această abordare te ajută să:
- compari DAE și ratele lunare;
- eviți aplicările multiple care îți pot afecta scorul de credit;
- alegi varianta potrivită fără să navighezi pe zeci de site-uri.
Pentru informații suplimentare despre cum funcționează diferite tipuri de credite, poți consulta articolele din zona educațională, precum cele dedicate diferențelor dintre IFN și bancă sau ghidurile despre gestionarea bugetului lunar, disponibile pe blogul Credilink.
Cum alegi varianta potrivită?
Înainte să iei o decizie, răspunde la câteva întrebări simple:
- De ce sumă ai nevoie exact? Evită să împrumuți mai mult decât este necesar.
- Cât poți rambursa lunar fără să îți afectezi cheltuielile de bază?
- Care este costul total al finanțării? Verifică DAE și valoarea totală de plată.
- Ce se întâmplă dacă întârzii? Citește clauzele privind penalitățile.
Pentru sume foarte mici și termen scurt, sprijinul personal sau vânzarea unor bunuri pot fi suficiente. Pentru sume medii, soluțiile digitale rapide sau cardul de credit pot acoperi nevoia, dacă gestionezi corect rambursarea.
Dacă situațiile urgente apar frecvent, analizează bugetul și creează un fond de rezervă. Specialiștii recomandă economii echivalente cu 3–6 luni de cheltuieli.
Greșeli frecvente în situații de urgență
Mulți oameni aleg prima ofertă găsită, fără să compare. Alții solicită mai multe credite simultan, ceea ce crește gradul de îndatorare și riscul de întârziere.
Evită:
- ofertele neautorizate sau neclare;
- semnarea unui contract fără să citești toate costurile;
- împrumuturile pe care nu le poți rambursa realist.
Verifică întotdeauna dacă instituția este autorizată și analizează impactul financiar total. Pentru decizii importante, discută cu un consilier financiar.
Dacă te confrunți cu o urgență financiară, oprește-te câteva minute și compară opțiunile disponibile. Analizează costurile, termenul și capacitatea ta de rambursare. Explorează ofertele disponibile prin Credilink, informează-te din articolele educaționale și alege soluția care îți oferă echilibru între viteză și responsabilitate.
Actualitate
Kim Jong Un transformă granița cu Coreea de Sud într-o „fortăreață de nepătruns”. Phenianul își întărește trupele la frontieră
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat consolidarea trupelor de la granița cu Coreea de Sud și întărirea altor unități-cheie ale armatei, într-o nouă demonstrație de forță a regimului de la Phenian.
Granița dintre cele două Coreii/FOTO:EPA/EFE
Potrivit agenției oficiale KCNA, citată de Reuters, Kim Jong Un a făcut aceste declarații în timpul unei reuniuni cu comandanți de divizii și brigăzi militare, desfășurată duminică. Liderul nord-coreean a cerut transformarea frontierei dintre cele două state într-o „fortăreață de nepătruns”, capabilă să descurajeze orice posibil conflict.
În același timp, liderul de la Phenian a solicitat schimbări în pregătirea militară și organizarea mai multor exerciții adaptate „realităților războiului modern”. Kim Jong Un a insistat asupra necesității modernizării tacticilor armatei și a cerut militarilor să rămână permanent vigilenți în raport cu Coreea de Sud, pe care regimul nord-coreean continuă să o considere „un dușman feroce”.
Tensiunile dintre cele două Corei rămân ridicate, în condițiile în care războiul din perioada 1950–1953 s-a încheiat doar printr-un armistițiu, fără semnarea unui tratat oficial de pace. Din punct de vedere tehnic, cele două state se află și astăzi în stare de război.
Între timp, Statul Major Întrunit al Coreei de Sud a anunțat că armata nord-coreeană și-a intensificat lucrările de fortificare de-a lungul frontierei terestre încă din luna martie. Potrivit militarilor sud-coreeni, Phenianul construiește ziduri și alte structuri defensive în apropierea graniței.
Expertul sud-coreean Hong Min, cercetător principal în cadrul Institutului Coreean pentru Unificare Națională din Seul, consideră că declarațiile lui Kim Jong Un indică intenția Phenianului de a-și întări prezența militară atât la frontiera terestră, cât și în apropierea limitei maritime disputate dintre cele două state.
Potrivit analistului, referirile liderului nord-coreean la „războiul modern” și la noile tactici militare sunt influențate de lecțiile învățate din războiul din Ucraina și din conflictele recente din Orientul Mijlociu.
„În special, este vorba despre utilizarea dronelor, atacurile de precizie și războiul electronic”, a explicat Hong Min.
Nu este pentru prima dată când Kim Jong Un adoptă un discurs agresiv la adresa Seulului. La începutul anului, liderul nord-coreean a declarat oficial că South Korea este „cel mai ostil stat” pentru Coreea de Nord și a avertizat că orice provocare va avea „consecințe severe”.
Tot atunci, Kim Jong Un a reafirmat că statutul nuclear al North Korea „nu va putea fi schimbat niciodată” și a promis că regimul de la Phenian va continua să se opună tuturor „forțelor ostile” care amenință țara.
-
Actualitateacum 3 zile
Capcana în care pică mulți utilizatori Tinder: cum le scade, fără să-și dea seama, stima de sine
-
Breakingacum 3 zileRăzvan Pîrcălăbescu, șeful Romarm, întâlnire cu Simion la BSDA. Declarații explozive: „Romarm este compania tuturor românilor”
-
Actualitateacum 2 zile
Elevi răpiți în nord-estul Nigeriei după un atac atribuit grupărilor jihadiste
-
Breakingacum 2 zileProiectil neexplodat, descoperit într-o curte din județul Tulcea. Autoritățile au securizat zona și au început o anchetă
-
Politicaacum o ziAdrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei
-
Actualitateacum 2 zile
Ce rol au conversațiile despre Dumnezeu în educația copiilor
-
Actualitateacum 2 zile
Horoscop duminică, 17 mai. Nativii unei zodii au oportunitatea să câștige bani din activități personale
-
Actualitateacum 3 zile
Scandal și amenințări în Timiș. Un bărbat a scos cuțitul la tatăl său și s-a folosit de cei trei copii ai săi pentru a îngreuna intervenția polițiștilor





