Originile dacilor este încă un subiect de dezbatere în lumea științifică. Sunt menționați în izvoare relativ târziu și se presupune că nu sunt același popor cu geții. În plus, se crede că dacii sunt un mix etnic de populații războinice care au reușit să se impună în spațiul dunărean.

Dacii, un vechi popor antic care a dominat zona danubiană aproape trei secole, stârnește și astăzi fascinație în rândul publicului larg. Despre ei se spune că ar fi strămoși ai poporului român, o afirmație nu lipsită de controverse, dar nici care să poată fi infirmată.

Dacii au devenit subiectul preferat al propagandei naționaliste începând de la finele secolului al XIX lea și până în prezent, cu un apogeu în epoca lui Ceaușescu. Aparent, toată lumea știe multe lucruri despre daci, inclusiv fabulații „dacopate”, acest popor, considerat barbar de romani sau eleni, fiind înzestrat de mistica naționalistă cu calități aparte, fiind puși la originea tuturor descoperirilor uimitoare pentru omenire, părinți ai Imperiului Roman și chiar ai întregii Europe.

Nu lipsesc din mitologia contemporană despre daci și tunelurile săpate prin Bucegi, centre energetice și alte și alte fabulații.

În realitate, despre daci se știu doar informațiile lăsate de autorii antici, de arta monumentală romană precum Columna lui Traian sau Monumentul de la Adamclisi, dar și de artefactele descoperite și interpretate de arheologi.

Prin prisma izvoarelor se știe despre daci că erau un neam, barbar, războinic, care nu a lăsat izvoare scrise în propria limbă, care probabil nu cunoștea alfabetul și care s-a luptat cu popoarele din jurul lui pentru supremație. Iar la final a fost cucerit de romani, în urma unor războaie lungi și sângeroase. Unul dintre subiectele controversate în legătură cu dacii, ține de originea lor. Adică, cine erau cu adevărat acești războinici barbari și de unde veneau.

În plus noile cercetări și noile considerații științifice tind să considere nepotrivit etnonimul geto-dac. Și asta în condițiile în care nu ar fi corespuns realităților politice, etnice și culturale ale vremii. Pe scurt, erau cel puțin uniuni de triburi diferite sau chiar popoare diferite, cu influențe culturale diferite și chiar componență etnică diferită. 

 Traci, geți, daci sau geto daci?

Toate aceste etnonime au fost atribuite unor populații care de-a lungul timpului s-au remarcat militar și politic în zona dunărean-balcanică, în antichitate.

Tracii sunt primii atestați și au o origine indo-europeană, venind, probabil prin mileniul II îHr, din zona asiatică către Europa, stabilindu-se în Balcani. Tracii s-au remarcat ca popoare războinice, împărțite în triburi, care se răfuiau constant între ele sau cu vecinii. Datorită potenței lor militare au devenit rapid mercenari atrași în conflictele din lumea greacă sau în contingentele militare persane.

De-a lungul timpului au existat și regate ale tracilor, destul de puternice și influențate de cultura și spiritualitatea grecească, cu obiecte de lux din lumea elenă, luate fie ca recompensă pentru serviciile militare, fie ca pradă de război sau din comerțul intens practic cu cetățile grecești și macedonene.

O ramură a acestor neamuri tracice a locuit la nord de Dunăre, acoperind un areal care corespunde cu sudul României de astăzi, până către zona piemontană și gurile Dunării. Așa cum arată izvoarele istorice ale vremii, această ramură nord-dunăreană a tracilor purta numele de geți.

Erau împărțiți în numeroase triburi conduse de regi care stăpâneau din cetăți de câmpie, aflate în apropierea surselor de apă. Geții sunt atestați încă din secolul al V lea, când Sofocle îl amintea, în piesa sa „Triptolem”, pe Charnabon „cel care domnește acum peste geți”.

La rândul său Herodot, menționează că acești geți care și-au întins stăpânirea parțial și la sud de Dunăre, fac parte din marele neam al tracilor. Timp de câteva secole, geții își vor consolida faima de războinici de temut, în zona danubiană. Așa cum arată și  necropolele, de la Agighiol, Poiana-Coţofeneşti sau Cucuteni-Băiceni, elita războinică getică era deosebit de bogată şi puternică.

Probabil își câștigau existența ca mercenari dar și din raidurile îndreptate împotriva altor triburi sau populații din zona balcanică și pontică. Geții au interferat cultural și militar cu neamurile sciților, temuții războinici ai stepelor nord-pontice. Drept dovadă stau împrumuturile din sfera marțială.

Geții aveau o cavalerie de temut, cu războinici, care asemenea sciților, învățaseră să tragă cu arcul din goana calului. Totodată, geții au întreținut importante relații comerciale și politice cu lumea greacă și macedoneană.

Cea mai bună dovadă o reprezintă abundența de obiecte de lux, ceramică și chiar obiecte de cult de factură elenistică, prezente în mormintele basileilor. Pe scurt, regii geți adoptaseră o parte din luxul și cultura elenă, ca o manifestare a puterii și apropierii de o zonă superioară cultural.

Cel mai probabil geții au servit ca mercenari în lumea greacă și macedoneană și totodată au întreținut importante raporturi comerciale cu grecii. Drept dovadă a puterii militare a acestor triburi tracice, sunt episoadele în care basileii geți reușesc să-l umilească pe diadohul macedonean Lisimah.

În timpul acestei dominații getice în zona balcanic-dunăreană nu se pomenește nicăieri de daci. Niciun izvor nu atestă prezența acestui neam. Abia când puterea basileilor geți se stinge, apar în scenă și dacii, atât documentar cât și arheologic.

Acest fapt a dus cu gândul, pe o serie de specialiști, că dacii și geți nu sunt unul și același neam. Geții au fost primii pe scena istoriei, urmați de daci, probabil cu diferențe etnice, politice și culturale. 

Dacii, un conglomerat de războinici

Dacă geții sunt menționați încă din secolul al V lea îHr, prima mențiune despre daci apare abia în sec II îHr. Mai precis în „Commentari de bello gallico” scrisă de cunoscutul Iulius Caesar cu ocazia războaielor cu galii.

„Pădurea Hercinică începe în ţara helveţilor, nemetilor şi rauracilor şi, mergând paralel cu Dunărea, ajunge la graniţele dacilor şi anarţilor”, arată marele general și om politic roman.

Deși inițial, pe  baza unei afirmații al lui Trogu Pompeius, s-a crezut că dacii și geții sunt același popor, noile cercetări arată că ar fi vorba despre populații diferite, având însă același fond tracic. Deși acest aspect este discutabil.

Dacii au apărut pe scena istoriei odată cu apusul puterii regilor geți. În secolul III-II ÎHr, în zona balcanică și dunăreană a avut loc o invazie puternică a triburilor celtice, războinici faimoși din Europa Centrală. Aceștia au prădat și distrus o parte din zona elenistică.

Această mare invazie a antrenat numeroase alte populații războinice printre care și iliri, traci. Războinicii celți dar și aliații lor au minat definitiv puterea regilor geți, rupându-i de legăturile lor tradiționale cu lumea greacă și macedoneană.

Se presupune că din acest mix etnic s-au născut și dacii. Adică triburi cu substrat tracic peste care s-au suprapus elemente celtice și poate ilire. Acest mix de războinici cu origini diferite contopiți într-un nou popor, numit daci ar fi ajuns la nordul Dunării și ar fi reușit să i-a locul geților ca putere politică și militară.

De altfel, diferențele sunt evidente, dacii spre deosebire de geți, au puternice influențe celtice atât în materie de echipament militar dar și ca vestimentație. În plus, sunt purtători ai culturii fierului, cu o apetență pentru metalurgie și război, asemeni celților.

Cetățile lor, spre deosebire de așezările de câmpie ale geților, sunt așezate în zone montane, bine întărite. Cel mai probabil dacii au ajuns să-i controleze militar pe geți și apoi să-i înglobeze în marea lor masă tribală. 

„Nu este imposibil, pe baza situaţiei din regiune, ca cei numiţi de romani daci să fi fost la început o astfel de comunitate războinică, cu origini şi componente mixte, dar în care a prevalat filonul tracic. Războinici prin excelenţă, testamentarii unor lungi tradiţii în acest sens, peste care s-a grefat apetitul şi experienţa marţială celtică, purtătorii acestei noi identităţi culturale nu doar că au reuşit să supravieţuiască constantei presiuni romane, ci şi-au exportat modelul în mediul getic nord-dunărean, pe care-l vor angrena, declanşând ample transformări de substanţă”, se arată pe site-ul de specialitate Enciclopedia Dacică( ENDA).

Alte opinii arată că dacii ar fi fost de fapt grupuri de războinici, probabil mercenari de origine traco-celtică, rămași în zona Porților de Fier și a Olteniei, și care în secolul al II lea ar fi început să câștige teren și să migreze către zonele montane și Transilvania, reușind în cele din urmă, sub conducerea unor căpetenii precum Burebista să supună toate celelalte triburi.

Inclusiv etnonimul daci, nu este pe deplin explicat, existând numeroase variante.