După mai bine de o lună de la unda verde dată de Berlin pentru înzestrarea armatei ucrainene cu tancuri Leopard 2 de producție germană, fluxul de tancuri promis de aliați se lasă așteptat, constată „The New York Times”.

Unele țări au descoperit că tancurile din arsenalul lor fie nu funcționează, fie nu au piese de schimb. De asemenea, liderii politici au întâmpinat o rezistență neprevăzută în cadrul propriilor coaliții și chiar din partea ministerelor lor ale apărării. În plus, unele armate au fost nevoite să apeleze la instructori retrași deja din serviciul activ pentru a-i învăța pe soldații ucraineni cum să folosească tancuri de model vechi.

Lupta de a furniza tancuri Leopard unei Ucraine aflate în război este doar cea mai flagrantă manifestare a unei realități pe care Europa o ignoră de multă vreme, o subfinanțare cronică a domeniului apărării plecând de la convingerea că războiul este o pată sumbră din trecut și de nerepetat. Atunci când Rusia a lansat cel mai mare război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, europeni erau îngrozitor de nepregătiți, relatează „The New York Times”.

Semne ale acestei probleme, cum ar fi penurii de arme și muniții, se observă constant de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, acum un an. Dar dificultățile de a strânge două batalioane de tancuri – 62 de unități în total – relevă că este vorba de o problemă majoră.

Timp de câteva săptămâni, Olaf Scholz a încercat să reziste unei campanii intense de presiune publică din partea liderilor ucraineni, unor politicieni europeni și experți în securitate pentru a furniza Ucrainei tancuri Leopard și pentru a permite altor națiuni să procedeze la fel, în ciuda preocupărilor cancelarului german că acest demers ar putea fi perceput de Rusia ca o escaladare din partea NATO. Mulți l-au provocat pe Scholz cu o campanie pe social media: #Freetheleopards.

Tancurile Leopard au acum drumul deschis către Ucraina, dar sunt puține la număr. Chiar și unele țări care au cerut permisiunea de a le trimite în Ucraina întâmpină dificultăți în a face acest lucru din diverse motive.

În ciuda faptului că statele europene dețin aproximativ 2.000 de tancuri Leopard 2 de modele diferite, angajamentele luate public nu se ridică la sutele de tancuri solicitate de Kiev.

Germania a oferit 18, iar Polonia 14. În rest, angajamentele sunt mai mici decât s-a așteptat. Și nu există nicio garanție că tancurile lovite pe câmpul de luptă ar putea fi înlocuite.

„Sunt puțin șocat”, a recunoscut ministrul german al Apărării, Boris Pistorius. „Nu voi da nume aici, dar unele națiuni au preferat să se ascundă în spatele Germaniei. Au spus că le-ar plăcea (să ajute Ucraina cu tancuri, n. red.), dacă li s-ar permite. Dar când le-am permis, nu au făcut nimic”, a acuzat el.

În particular, mulți oficiali germani și europeni implicați în negocierile privind livrările de tancuri spun că situația este complicată. Și nu e vorba că statele europene care și-au luat angajamente s-ar fi răzgândit în a le respecta, ci că au constatat între timp o realitate neplăcută pentru ele.

Spania, care are 108 tancuri Leopard 2A4, a insistat încă de la început pe lângă Germania să-i permită să ajute Ucraina. Între timp, a descoperit că multe dintre tancurile sale sunt în stare precară și au nevoie de reparații. În plus, unul dintre partenerii de coaliției guvernamentale, și anume Podemos, pare tot mai aproape de Rusia și se împotrivește pentru mai mult sprijin pentru Ucrainei.

Însă, după ce Germania a răspuns la rândul ei cu presiuni asupra aliaților, premierul spaniol Pedro Sanchez s-a angajat până la urmă să trimită zece tancuri Leopard 2A4 în Ucraina.

Finlanda, o țară în care mulți deputați au insistat pe lângă Germania să permită livrările de Leopard, a anunțat joi că va furniza trei tancuri, dar niciunul dintre cele 200 de modele mai avansate.

Unii oficiali germani și-au exprimat simpatia pentru Finlanda, care încă nu este membră NATO și este statul european cu cea mai lungă graniță cu Rusia. Însă Finlanda nu vrea să-și slăbească apărarea într-un moment în care Rusia își manifestă disponibilitatea de a ataca un alt vecin suveran.

Și totuși, unii oficiali europeni sperau la o contribuție mai mare din partea Finlandei, având în vedere promisiunile Statelor Unite și Marii Britanii de a sări în apărarea ei în caz de necesitate chiar încă înainte de aderarea la NATO.

Potrivit unor oficiali germani, chiar dacă scandinavii și politicienii lor își doresc să ajute Ucraina, militarii lor nu sunt atât de dispuși, pe motiv că ar rămâne slăbiți în fața amenințării rusești.

Odată cu dispariția Uniunii Sovietice, în 1991, statele europene au crezut într-o eră a păcii și și-au redus cheltuielile militare. Odată cu declanșarea invaziei ruse din Ucraina, armatele lor tind să protejeze ce mai au în dotare, notează „The New York Times”.

De ani de zile, Statele Unite presează Europa să-și mărească cheltuielile militare. Abia în 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, membrii NATO s-au angajat să-și crească bugetele apărării la 2% din PIB până în 2024. Cu toate acestea, doar nouă dintre cei 30 de membri ai Alianței își respectă angajamentul. Treisprezece țări, inclusiv Germania, cheltuie pentru apărare aproximativ 1,5% din PIB sau chiar mai puțin.

„Tendința generală în armatele europene a fost tăierea, tăierea, tăierea”, denunță Christian Mölling, expert în apărare la Consiliul German pentru Relații Externe.