Actualitate
11 martie: Ladislau Bölöni (Loţi) – cel mai bun fotbalist al României în 1977 și 1983 – împlinește 70 de ani
Pe 11 martie 1931 venea pe lume actorul Ion Besoiu, consacrarat cu „Toate pânzele sus”. În aceeași zi, dar în 1953, se năștea fostul fotbalist internaţional și selecţioner al României Ladislau Bölöni, iar în 2016 ne părăsea campioana olimpică Iolanda Balaş.
Ladislau Bölöni împlinește astăzi 70 de ani
11 martie 1642 – Sinodul de la Iaşi a adoptat „Mărturisirea ortodoxă”
„Mărturisirea ortodoxă” a lui Petru Movilă, mitropolit al Kievului, adoptată pe 11 martie 1642 la Iași, este cea dintâi tipăritură din Moldova.
11 martie 1908 – a murit scriitorul, jurnalistul și pedagogul italian Edmondo De Amicis
Edmondo De Amicis (născut la data de 21 septembrie 1846, la Oneglia) este autorul celebrului roman pentru copii „Cuore”, cunoscut universal, considerat o carte exemplară a primului socialist italian. Romanul a cunoscut un succes colosal, fiind reeeditat de 40 de ori în câteva luni. Ulterior, a fost tradus în zeci de limbi (există peste 200 de traduceri ale cărții).
11 martie 1931 – s-a născut actorul Ion Besoiu
Ion Besoiu s-a născut la Sibiu, unde a şi absolvit Academia de Teatru şi Muzică. A debutat în teatru în 1950, însă consacrarea a venit după turnarea filmului „Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureşan, unde i-a avut ca parteneri pe Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.
A jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu timp de 16 ani, iar ulterior s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, devenind, ulterior, pentru 12 ani, directorul acestei instituţii.
Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără: Cloşca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), şi Muhoianov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).
În film, Ion Besoiu a debutat în „Furtuna”, de Andrei Blaier şi Sinisa Ivetici, căruia i-au urmat peste 60 de producţii artistice şi de televiziune.
A mai jucat în „Neamul Şoimăreştilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini şi umbre”. Ultimul film în care a jucat actorul a fost ”Bucureşti Non Stop” (2015), regizat de Dan Chişu.
A fost distins, în 2002, cu Premiul de excelenţă al Cinematografiei Române. Anterior, în 2001, fusese declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu. A fost preşedinte executiv al Fundaţiei „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor. În anul 2011 a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră.
Actorul a fost căsătorit de patru ori, prima dată, la 23 de ani, iar ultima dată, la 61 de ani. Are o fiică, Ioana, din căsnicia cu actriţa Emilia Dobrin, care i-a dăruit doi nepoţi.
Ion Besoiu a murit pe 18 ianuarie 2017.
11 martie 1953 – s-a născut Ladislau Bölöni, fost fotbalist internaţional, fost selecţioner şi antrenor de fotbal
Ladislau Bölöni (Loți) împlinește 70 de ani. S-a născut în Târgu Mureș și a copilărit în Târnăveni. Ca fotbalist, a debutat în 1967, la echipa Chimica Târnăveni, unde a jucat până în 1969. Între 1970 și 1984, a jucat la ASA Târgu Mureș, iar apoi a fost transferat la Steaua București.
În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României. A avut 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. De 23 de ori a purtat banderola de căpitan al echipei naționale. A fost primul jucător cu 100 de selecții, potrivit Wikipedia.
În perioada 2000 – 2001 a fost antrenor al acestei echipe, iar între 2001 și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona. Încă din primul sezon pe banca lui Sporting, a reușit să câștige și Campionatul Portugaliei, și Cupa Portugaliei. A promovat jucătorii tineri, printre care se numără și Cristiano Ronaldo sau Ricardo Quaresma.
Din 2003 până în 2006 a antrenat echipa franceză Rennes, iar apou AS Monaco. În 2007 a semnat un contract cu echipa Al-Jazeera (EAU), pe care a antrenat-o până în mai 2008.
În 9 iunie 2008 a semnat cu echipa belgiană Standard Liège, iar în mai 2010 a revenit în Emiratele Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al Wahda FC, echipă din Abu Dhabi.
La începutul lui 2011 a preluat conducerea echipei din Ligue 1 RC Lens – Franța, iar în 2020, conducerea tehnică a echipei elene Panathinaikos F.C, fiind demis din funcție la 11 mai 2021.
În 2022, la scurt timp după negocierile eșuate cu FRF (s-a aflat în cărți pentru funcția de selecțione), Bölöni s-a întors în fotbalul francez. Noua provocare profesională pentru Loți a fost Metz.
11 martie 1958 – s-a născut cântăreţul, compozitorul şi producătorul japonez Tetsuro Oda.
Tetsuro Oda împlinește 65 de ani. Interpret, producător de discuri și compozitor, Tetsuro Oda a devenit celebru în Japonia la sfârșitul anilor 1980. A compus peste 50 de hituri, care, de-a lungul anilor, au dominat topurile japoneze.
11 martie 1978 – a murit cântăreţul Claude François
Cântăreţul francez Claude François (născut pe 1 februarie 1939), de la a cărui moarte se împlinesc 45 de ani, a lăsat lumii muzicale câteva hituri: „Il fait beau, il fait bon”, „Belles! Belles! Belles!”, „Même si tu revenais”, „Le lundi au soleil”, „Le téléphone pleure”, „Magnolias for Ever”.
11 martie 1990 – „Proclamaţia de la Timişoara”
La Timişoara, în Piaţa Operei, a avut loc, pe 11 martie 1990, o manifestaţie organizată de societăţile „Timişoara”, „Europa” şi Confederaţia „16 Decembrie”. Proclamaţia adoptată, cunoscută sub numele de „Proclamaţia de la Timişoara”, reafirma caracterul anticomunist al Revoltei de la Timişoara. Punctul 8 al Proclamaţiei propunea interzicerea prin Legea electorală a dreptului la candidatură pentru primele trei legislaturi a foştilor activişti şi a foştilor ofiţeri de securitate, potrivit Agerpres.
11 martie 2003 – Inaugurarea Curţii Penale Internaţionale (CPI)
Curtea Penală Internațională (numită și Tribunalul Penal Internațional), de la a cărei inaugurare se împlinesc 20 de ani, este o instanță de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga, în Olanda, a cărei menire și al cărei scop este de a judeca persoane care au comis genocide, crime de război și crime împotriva umanității. CPI nu poate judeca cauze retroactive, ci numai dosare de după 1 iulie 2002.
11 martie 2016 – a murit Iolanda Balaş-Soter, campioană olimpică a atletismului românesc
Campioana Iolanda Balaş-Soter (născută pe 12 decembrie 1936) a fost vedeta delegaţiei României de la Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, unde a uimit întreaga asistenţă a finalei la săritura în înălţime. Rămasă fără adversare încă de la 1,73 metri, ea a sărit apoi 1,77 metri, 1,81 metri şi 1,85 metri, în ovaţiile publicului.
După patru recorduri mondiale, autorităţile române i-au spus Iolandei Balaș că nu poate fi plătită pentru toate.
„Ai făcut într-adevăr patru recorduri mondiale, dar noi nu putem să-ţi plătim de patru ori câte 6.000 de lei. O să-ţi plătim doar două. Nu uita, clasa muncitoare face economii!”, i s-a spus atunci marii campioane, care s-a stins din viaţă la 11 martie 2016.
Actualitate
Alexandra Căpitănescu, după performanța la Eurovision 2026: „Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă”
Alexandra Căpitănescu a reacționat spumos pe Facebook după ce obținut locul 3 la Eurovision 2026, unde a acumulat 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră într-o finală a celebrei competiții.
„Noi am făcut asta! Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă pentru seară asta! Să zguduim lumea!”, a scris artista, duminică, pe Facebook.
Alexandra Căpitănescu a postat și un clip în care face aluzie la surpriza de care au avut parte cei care n-o vedeau atât de sus.
„Dumnezeule, ești atât de frumoasă! Câți ani ai? România în top 3, în finala Eurovision?! Asta e de-a dreptul nebunesc! Oh, Dumnezeule…”.
Alexandra și echipa sa. FOTO FB Alexandra Căpitănescu
Finala Eurovision 2026, organizată la Viena, a fost marcată de o competiție strânsă, un interes public ridicat și o prezență puternică a țărilor din Europa Centrală și de Est.
Amintim că Alexandra Căpitănescu a urcat pe scenă cu numărul 24 și a încheiat competiția pe locul al treilea. Dacă juriile au tratat piesa României cu reținere, publicul european a votat masiv pentru Alexandra Căpitănescu, ea obținând 232 de puncte la televot și un total 296, unul dintre cele mai mari scoruri ale serii, iar acest val de susținere a ridicat România până pe podiumul competiției.
Cea mai mare surpriză neplăcută a venit din Republica Moldova, țară de la care publicul din România se aștepta la un sprijin consistent. Cele doar 3 puncte acordate de juriul moldovean au provocat reacții intense, inclusiv peste Prut, unde mulți spun că decizia nu reflectă votul publicului.
Trofeul a fost câștigat de Bulgaria, cu piesa „Bangaranga”, interpretată de artista Dara.
Pe locul al doilea s‑a clasat reprezentantul Israelului, care a beneficiat din nou de un televot masiv, în ciuda protestelor și controverselor internaționale.
Pentru România, rezultatul este unul istoric: Alexandra Căpitănescu a acumulat, în total 296 de puncte, cel mai mare scor obținut vreodată de țara noastră în finala Eurovision.
Actualitate
Ce rol au conversațiile despre Dumnezeu în educația copiilor
Felul în care părinții discută despre credință cu cei mici poate avea un impact mai mare decât simpla prezență la slujbă, în biserică, arată un studiu publicat în Journal for the Scientific Study of Religion. Cercetarea, realizată pe mai bine de 16.000 de persoane arată cum dialogul constant despre credință și exemplul oferit în familie ne influențează semnificativ viața la maturitate.
Sursă foto: Shutterstock
Participanții care au declarat că au avut conversații frecvente despre credință cu părinții lor în copilărie merg mai des la slujbe ca adulți, discută mai mult despre religie cu proprii lor copii și raportează un sentiment mai puternic de apartenență la comunitatea religioasă.
Coordonată de cercetătoarea Julia S. Nakamura, analiza a urmărit modul în care experiențele din copilărie ne influențează viața religioasă de la maturitate. Cercetătorii au luat în calcul mai mulți factori: relația copiilor cu părinții, stabilitatea familiei, frecvența participării la slujbe religioase și cât de des se discutau în casă teme legate de credință.
Concluziile studiului arată că educația religioasă nu se rezumă la mersul la biserică. Mai importantă pare să fie relația construită în familie și dialogul constant dintre părinți și copii despre valorile religioase, acestea având un rol esențial în felul în care credința este transmisă de la o generație la alta.
Cum ar fi bine să vorbim despre credință cu adolescenții
Caradel Elena Alina, profesoară de religie, explică pentru „Adevărul” că educația religioasă începe în familie și este susținută în primul rând prin comportamentul părinților.
„În opinia mea, copilul trebuie să primească educația religioasă de mic, din familie, iar cel mai important rol îl are exemplul personal. Chiar dacă micuții nu înțeleg prea multe, ei văd ce se petrece și imită comportamentul părinților”, a declarat aceasta.
Potrivit spuselor profesoarei, copiii crescuți într-un mediu în care rugăciunea și valorile religioase sunt prezente vor căuta, odată cu maturizarea, să înțeleagă mai bine dimensiunea morală și spirituală a credinței.
„Contează foarte mult să primească modele bune din familie și aici avem exemple din viețile sfinților, care erau îndrumați de părinți credincioși sau de bunici, cum ar fi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, a mai explicat ea.
Studiul arată că persoanele apropiate de părinții lor se simt, în general, mai conectate la comunitatea religioasă și spun că le este mai ușor să ierte. Totodată, cei care au avut în familie discuții frecvente despre credință au ajuns să vorbească despre aceste lucruri și cu propriii copii.
Caradel Elena Alina spune că adolescența este una dintre perioadele în care părinții trebuie să acorde mai multă atenție felului în care discută cu copiii despre credință, mai ales că mulți tineri încep tocmai în această perioadă să pună sub semnul întrebării practicile religioase.
„Mai ales în adolescență este foarte important să nu fie obligat cu privire la mersul la biserică, postul și rugăciunea, ci trebuie purtate discuții cu mult calm, atenție la cuvinte și rugăciunea venită din inimă”, a afirmat profesoara.
Ea consideră că părinții trebuie să transmită credința prin propriul exemplu și printr-o relație bazată pe echilibru și răbdare.
„Roagă-te tu, ca părinte, pentru copilul tău și el îți va urma exemplul chiar dacă la vârsta adolescenței intervine un spirit mai rebel”, a mai declarat aceasta pentru „Adevărul”.
Datele cercetării indică și faptul că persoanele care au crescut în familii stabile și au avut relații bune cu părinții tind să manifeste o implicare religioasă mai mare la maturitate. De altfel, Caradel Elena Alina subliniază că discuțiile despre credință nu reprezintă un proces limitat la copilărie. „Discuțiile despre Dumnezeu nu se termină într-un an sau doi, ci durează pe tot parcursul vieții”, a mai spus Caradel Elena Alina.
Actualitate
Horoscop duminică, 17 mai. Nativii unei zodii au oportunitatea să câștige bani din activități personale
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de duminică, 17 mai.
FOTO Pixabay
Berbec
Iubire – Ziua aduce tensiuni constructive în plan sentimental. Berbecii simt nevoia să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă unele adevăruri pot crea mici conflicte. În cuplu, partenerul poate cere mai multă implicare emoțională, iar lipsa de răbdare poate amplifica discuțiile. Totuși, sinceritatea este cheia care poate repara orice neînțelegere.
Sănătate – Energia este oscilantă, cu momente de entuziasm urmate de oboseală bruscă. Este important să nu îți forțezi limitele și să acorzi atenție semnalelor corpului. Stresul mental poate provoca dureri de cap sau agitație interioară.
Bani – Apar cheltuieli neplanificate, posibil legate de casă sau deplasări. Totuși, există și o idee financiară bună care merită analizată pentru viitor.
Taur
Iubire – Taurii caută stabilitate și siguranță emoțională. În cuplu, ziua favorizează discuțiile despre viitor și consolidarea relației. Partenerul are nevoie de dovezi clare de afecțiune, nu doar de promisiuni.
Sănătate – Starea generală este bună, însă pot apărea sensibilități digestive sau oboseală ușoară. Este recomandat să eviți excesele alimentare și să îți menții un ritm echilibrat. Plimbările în aer liber sau activitățile relaxante îți pot stabiliza energia.
Bani – Apar discuții importante despre buget și economii. Este o zi bună pentru reorganizarea finanțelor și pentru stabilirea unor priorități clare. Pot apărea și întârzieri minore în încasări.
Gemeni
Iubire – Comunicarea este esențială. Gemenii pot avea discuții decisive în relații, care clarifică neînțelegeri mai vechi. Tot ce a fost evitat până acum poate ieși la suprafață. Cei singuri au parte de flirturi interesante și conversații captivante, dar fără garanții pe termen lung.
Sănătate – Mintea este foarte activă, ceea ce poate duce la oboseală psihică și lipsă de concentrare. Este important să îți iei pauze și să eviți suprasolicitarea. Somnul de calitate este esențial pentru refacere.
Bani – Apar idei noi de colaborări sau proiecte, însă trebuie analizate atent. Graba poate duce la decizii neinspirate, așa că verifică detaliile.
Rac
Iubire – Emoțiile sunt profunde și intensificate. Racii simt nevoia de apropiere și siguranță emoțională. În cuplu, pot apărea discuții sensibile, dar constructive. Cei singuri pot fi atrași de persoane empatice, cu energie calmă și protectoare.
Sănătate – Este o zi în care ai nevoie de liniște și retragere. Stresul poate fi resimțit mai puternic, așa că evită aglomerația și situațiile tensionate. Odihna și relaxarea emoțională sunt prioritare.
Bani – Situația financiară este stabilă, dar nu favorizează riscurile. Este indicat să amâni deciziile importante și să păstrezi prudența.
Leu
Iubire – Leii sunt în centrul atenției și atrag ușor privirile celor din jur. În cuplu, însă, orgoliul poate crea mici tensiuni dacă nu este gestionat cu maturitate. Cei singuri au șanse mari să fie remarcați într-un context social sau profesional.
Sănătate – Vitalitatea este bună, dar există tendința de a exagera sau de a te implica în prea multe activități. Este important să îți dozezi energia și să eviți suprasolicitarea.
Bani – Posibile câștiguri din proiecte creative sau activități personale. Este o zi bună pentru afirmare și vizibilitate profesională.
Fecioară
Iubire – Relațiile cer răbdare și flexibilitate. Critica excesivă poate crea distanță între tine și partener. Este o zi bună pentru a asculta mai mult și a analiza mai puțin.
Sănătate – Oboseala acumulată poate deveni resimțită mai intens. Este important să îți organizezi programul și să îți oferi pauze reale.
Bani – Ai capacitatea de a pune ordine în finanțe și de a identifica soluții eficiente pentru economii sau investiții mici.
Citește mai departe pe Click!
*Informaţiile din acest articol nu au bază ştiinţifică.
-
Politicaacum 3 zileRomanian Politician Cezara Popescu Voices Support for ELAM Ahead of Cyprus Parliamentary Elections
-
Actualitateacum 2 zile
Diana Buzoianu anunță un buget mai mare pentru Programul Rabla în 2026 și accent pe mașinile produse în Europa
-
Actualitateacum 3 zile
Pariul pentru independență al Kievului. Compania Fire Point vrea să spargă monopolul tehnologic al SUA cu „zeci de sateliți” și rachete autohtone
-
Breakingacum 3 zileNetanyahu: „Vom menține Ierusalimul sub suveranitate israeliană pentru totdeauna”
-
Breakingacum o ziRăzvan Pîrcălăbescu, șeful Romarm, întâlnire cu Simion la BSDA. Declarații explozive: „Romarm este compania tuturor românilor”
-
Actualitateacum 2 zile
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Poate că vom intra în opoziţie. Pe mine nu mă sperie aşa ceva”
-
Actualitateacum 3 zile
Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu – Administrația Prezidențială clarifică cine a propus reformularea cheie pentru miliardele din apărare
-
Actualitateacum o zi
Capcana în care pică mulți utilizatori Tinder: cum le scade, fără să-și dea seama, stima de sine





