Actualitate
„Fabrica” de tatuaje din Timișoara. Ce vor românii în 2023: „Vin și mame, și studenți, și băieții răi” FOTO
Casi Stanca a făcut ucenicia în tatuaj într-un salon din Suedia, acolo l-a cunoscut și pe viitorul soț. Cei doi au decis să se mute la Timișoara, unde au deschis un modern salon de tatoo și piercing, dar se pregătesc și de prima ediție a „Timișoara International Tatoo Convention”.
Casi Stanca și soțul ei suedez în salonul de tatuaj din Timișoara FOTO Ștefan Both
Arta tatuajului în România a evoluat. De la tatuaje cu inimi cu săgeţi, sirene şi ancore, trecând prin perioada semnelor zodiacale sau a literelor chinezeşti, s-a ajuns la veritabile opere de artă, desene complexe, colorate, care acoperă întreg corpul. Pe de altă parte, încă există ideea că tatuajele se fac într-un subsol, plin de fum de țigară și cu personaje dubioase. Dovada că nu e deloc așa este cel mai nou salon de tatuaje din Timișoara, deschis în centrul istoric al orașului. De la distanță ai zice că e frizerie ori salon de coafură. E loc luminos, curat, scaunele sunt așezate unul lângă altul, fiecare tatuator își are locul său.
„Am început să fac tatuaje în Timișoara, dar apoi am plecat la București, să lucrez într-un salon. După care a apărut oportunitatea de a merge în Suedia. Acolo am început ucenicia la un salon de tatuaje și acolo l-am cunoscut și pe viitorul meu soț, Denis, care lucra într-un salon. Într-un final, am decis să venim în Timișoara și să continuăm tatuajul aici. Mai întâi într-o cameră, în al doilea an am avut două camere, apoi ne-am extins la trei camere. De un an suntem în acest salon modern și profesionist”, a povestit Casi Stanca, tânăra responsabilă cu salonul.
Salonul de pe strada Mărășești FOTO Ștefan Both
Detalii de calitatea unei imprimante
Toți tatuatorii sunt tineri și foarte tineri, e o nouă generație de artiști. La fel, tehnologia şi tehnica au avansat, diferența față de ceea ce se făcea acum 10-15 ani fiind enormă. În momentul de faţă, s-a ajuns ca să se poată reproduce imagini şi detalii de calitatea unei imprimante.
„Aparatele de tatuaj încep de la 1.000 de euro. Se fac tatuaje realiste, <old school>, <black and gray>, color, mici, medii, mari, cu linii, cu umbre. Mie îmi plac culorile. E noua generație de artiști, trebuie să le facem loc. Denis, soțul meu, e artistul principal din salon”, a adăugat Casi Stanca.
Denis e din Suedia FOTO Ștefan Both
Mamele au devenit cliente serioase
Tatuajele
sunt acum “cool” și la noi. Tânăra spune că în salon intră de la medici, avocați ori studenți până la „băieții răi”.
„Nu o să vă vină să credeți, dar am ajuns să avem o clientelă foarte serioasă în rândul mamelor. Toate vor un mic tatuaj, cu copilul, cu data de naștere, cu tălpița și așa mai departe. Apoi îi avem pe băieții răi: tatuaje pe față, pe cap, cât mai multe la vedere. Sunt și unii care cer lucruri ciudate, dar pe acelea le și ascund, să nu fie la vedere. Acum, dacă cineva are 20 de ani și vrea un tatuaj pe față, îi spun că peste zece ani poate va gândi altfel, poate va dori să se angajeze și lumea se va uita ciudat la el. Eu pot recomanda o altă zonă, dar după aceea e problema fiecăruia. Și avocații și doctorii vin la noi să se tatueze, numai că ei își ascund tatuajele. Ne spun să fie până la mâneca de tricou, pe spate sau pe piept”, a mai spus Casi Stanca.
Casi Stanca FOTO Ștefan Both
Piercingul în sfârcuri e dureros
Piecingurile sunt și ele la mare căutare. Dacă la tatuaj se stă mai mult până se face, pentru unele și câteva zile, pierciengul e „floare la ureche”. Se face în cinci minute, dar apoi e nevoie de o perioadă mai lungă pentru îngrijire și vindecare.
„Cele mai uzuale și mai comune piercinguri sunt cele în urechi. Au început să prindă și piercingurile în nas. E simplu piercingul și ușor de îngrijit. Cele mai necomune sunt cele în buric. E un pic mai dureros. Dar cel mai dureros e în sfârcuri, atât la băieți, cât și la fete, motiv pentru care nici nu sunt mulți cei care le cer. Noi aici nu facem piercinguri în zone intime, e nevoie de o tehnică mai complicată. În limbă ar vrea mulți, dar renunță când află că nu pot fuma o perioadă”, a declarat Amon, care se ocupă cu piercinguri în salon.
Casi și Amon FOTO Ștefan Both
Timișoara International Tatoo Convention
Casi Stanca va organiza și prima ediție a “Timișoara International Tatoo Convention”, care va avea loc în perioada 21-23 aprilie, la Iulius Town, din Timișoara. Vor fi peste 50 de artiști, fiecare va avea stația lui și vor tatua în cele trei zile. Vor veni artiști din nouă țări,
printre care Hong Kong, Malezia, Germania, Italia ori Croația.
„Noutatea este implementarea acestui concept de convenție de tatuaj. Nu este un festival, nu e nici expo. Termenul folosit la evenimentele de tatuaj este Tatoo Convention”, a mai explicat Casi Stanca.
Imaginea 1/11:
salon 7 jpg
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 20 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 15 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





