Ginger Lane era acasă cu mama ei în
apartamentul lor din Berlin în primăvara anului 1943, când a sosit
Gestapo-ul. Nu-și amintește acum, la 80 de ani, de ce s-a ascuns
exact în spatele unei uși în timp ce cei doi bărbați i-au condus
mama – o femeie evreică născută în Ungaria – afară din casa
lor.

Își amintește că s-a urcat pe un pervaz și s-a uitat de sus
la stradă, în timp ce bărbații au urcat-o pe mama ei, Lina Weber,
într-o mașină neagră și au plecat. A fost ultima dată când
Ginger a văzut-o în viață. Avea numai trei ani.

Vestea că mama ei a murit la Auschwitz

Abia la începutul anului următor, membrii
familiei lui Ginger au primit vestea, printr-o scrisoare de la
poliție, că Lina a murit.

„Ne-au spus, desigur, că a fost gripă
sau ceva de genul acesta. Dar familia știa că a fost
ucisă”, a spus Ginger, pentru Daily Beast.

Lina a fost omorâtă la Auschwitz – lagărul
de exterminare construit în Polonia ocupată de naziști, fiind una
dintre cei aproximativ un milion de evrei, uciși de al Treilea
Reich, în timpul Holocaustului.

Ginger, împreună cu cei șase frați mai mari
ai săi — Alfons, Senta, Ruth, Gertrude, Renee și Judith — au
fost, de asemenea, enumerați pe un manifest pentru a fi deportați
la Auschwitz.

„Nu știu de unde a venit documentul sau
cum am aflat, sau cum a aflat tatăl meu [Alexander Weber] că
trebuia să fim în următorul transport. Tot ceea ce
știu este că Arthur Schmidt, cred, i-a spus tatălui meu că era
programat pentru săptămâna viitoare. Deci a trebuit
neapărat să ne scoată de acolo”, povestește Ginger.

Arthur și soția sa Paula Schmidt erau vecini
ai familiei lui Ginger.

„Nu ne erau complet
străini, dar nici prieteni
apropiați”, a zis supraviețuitoarea.

Ascunși în livada vecinilor

Cu toate acestea, cuplul s-a oferit să le
permită celor șapte copii să se ascundă într-o livadă de fructe
pe care o dețineau, situată la aproximativ 65 de kilometri de
Berlin. Acest act de bunătate și curaj monumental, care a permis
copiilor să evite capturarea până la sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial a fost un lucru pe care Ginger nu l-a uitat
niciodată.

„Mă gândesc, în mod constant,
și îmi amintesc cu recunoștință de bunătatea
oamenilor care se puneau pe ei înșiși
în pericol, pentru a încerca să-i ajute pe alții,
într-o perioadă foarte dificilă”, a completat femeia.

Acum, în vârstă de 83 de ani, Ginger a
participat la o campanie de păstrare a poveștilor despre Holocaust,
pe data de 18 aprilie, desemnată Zi de Comemorare a Holocaustului.
Conferința privind revendicările materiale evreiești împotriva
campaniei Germaniei, „Our Holocaust Story: A Pledge to Remember”,
înregistrează experiențele unor oameni precum Ginger, în speranța
că generațiile viitoare ar putea învăța din atrocitățile
trecutului.

Numai datorită generozității vecinilor ei,
Ginger este încă în viață pentru a-și spune povestea. Privind
în urmă acum, ea își amintește de zilele grele din livada din
satul Worin.

„Am săpat pe câmp după cartofi
și plantam fructe găseam. Eram întotdeauna
flămândă și foarte singură. Nu aveam cu cine să mă joc.
Locuiam într-o magazie de spălătorie care se afla pe
proprietate și am fost lăsați aproape singuri”, a mai
povestit Ginger, pentru sursa citată.

Chiar și atunci, ea și familia sa erau în
pericol. Au existat chiar și momente în care membrii Gestapo veneau
la fermă și făceau căutări. Familia avea să afle mai târziu că
primarul satului – el însuși membru al Partidului Nazist – și
alți rezidenți cunoșteau adevărata identitate a copiilor, dar nu
i-au predat niciodată.

În timp ce copiii s-au ascuns, tatăl lor,
Alexandru, a rămas la Berlin. El fusese crescut catolic, dar s-a
convertit la iudaism pentru a se căsători cu mama copiilor. El a
cunoscut ororile lagărelor de concentrare naziste, după ce a fost
închis, timp de 10 luni, la Oranienburg în Prusia, ca disident
politic, în 1933.

De asemenea, Alexandru a
aranjat ca micuții lui să fie botezați, în speranța că acest lucru îi va
ține în siguranță. Este posibil ca micuții să fi supraviețuit
și pe motiv că naziștii i-au clasificat drept Mischling – sau
„sânge amestecat”.

După aproape doi ani, în care au stat ascunși
în Worin, copiii s-au întors la Berlin, cu doar două săptămâni
înainte de sfârșitul războiului. Acolo, Ginger a fost martoră la
luptele brutale din stradă , care au dus în cele din urmă la
căderea lui Hitler. Din nou, a fost salvată din nou de vecinul ei,
Arthur Schmidt.

Plecarea în Statele Unite și noua familie

„A avut loc un raid aerian și clădirea
noastră a fost bombardată. Ne-am ascuns într-un buncăr. Cu toate
molozurile, nu am putut să ieșim. El ne-a scos afară, așa că
ne-a salvat din nou. Era un om foarte bun”, își amintește
Ginger.

Când bombardamentul s-a oprit și Germania
nazistă s-a predat, familia s-a confruntat cu un viitor incert. Ei
s-au mutat dintr-o tabără de persoane strămutate în alta, până
când au reușit în sfârșit să-și asigure trecerea în America.

A existat însă o piedică – deși tatăl
lor era încă în viață, copiii ar trebui să se declare orfani
pentru a li se acorda refugiu în SUA. Ginger spune că nu era
îngrijorată în acel moment de perspectiva de a părăsi Germania
fără tatăl ei. Copiii au ajuns la New York la bordul navei SS
Marine Flasher, în mai 1946. În schimb, Alexander nu a reușit să
ajungă în America timp de încă zece ani.

Fiind singurul exemplu cunoscut de șapte frați
evrei care au supraviețuit holocaustului și au emigrat împreună
în America, copiii Weber au fost subiectul atenției imediate din
partea presei la sosirea lor. Dar dimensiunea remarcabilă a familiei
lor a pus o altă problemă. Ei au fost nevoiți să se despartă,
deoarece nicio familie adoptivă nu i-a primit împreună.

Fiecare dintre frați a fost trimiși în
diferite familii adoptive evreiești din Chicago, unde Ginger
locuiește și astăzi. Atunci Ginger, care s-a născut Bela Weber,
și-a luat noul nume. În cele din urmă, ea a fost adoptată de un
neurochirurg și de soția lui, care fusese cântăreață. Din
păcate, fata a pierdut și contactul cu frații ei biologici.

Pe măsură ce anii au trecut, Ginger a reușit
să mai ia legătura doar trecător cu membrii familiei ei. Odată,
în timp ce ieșea la cină cu familia ei adoptivă în Chicago, a
trecut pe lângă o altă familie pe trotuar.

„Când am trecut unul pe lângă celălalt
pe stradă, m-am întors să mă uit la bărbat, în același timp în
care el s-a întors să mă privească. A existat un
fel de recunoaștere instantanee, deși nu am vorbit. Era tatăl meu
și noua lui familie”, a mai dezvăluit Ginger.