La 20 aprilie 1808 s-a născut împăratul Napoleon al III-lea,
iar 1839 s-a născut regele Carol I. În aceeași zi a anului 1889 a venit pe lume
și cel mai mare criminal al istoriei, Adolf Hitler.

1808: s-a născut împăratul Napoleon al III-lea

Napoleon al III-lea a fost al treilea fiu al lui Ludovic
Bonaparte, regele Ţărilor de Jos (1806-1810), şi al lui Hortense de
Beauharnais, regina Ţărilor de Jos. Nepot al împăratului Napoleon Bonaparte şi
născut la 20 aprilie 1808, a fost ales, democratic, preşedinte al celei de-a
doua Republici (1850-1852).

Pentru următoarele două decenii de la preluarea înaltei
funcţii, a ghidat Franţa pe culoarul dezvoltării prospere prin proiecte ample,
reuşind să confere Franţei o parte din mantia gloriei de altădată, din perioada
lui Napoleon Bonaparte. Au fost derulate proiecte ample de infrastructură,
inclusiv bulevardele şi parcurile construite în Paris. În timpul mandatului său
de rege al Franţei a fost construit celebrul canal Suez din Egipt. S-a implicat
prin eforturi considerabile în procesul de unificare a Italiei. În timpul
domniei sale, regiunea Savoia şi Nisa au devenit parte a imperiului francez.

Franţa a devenit foarte prosperă în timpul lui Napoleon al
III-lea, reîntregindu-şi puterea şi influenţa pe bătrânul continent. Reuşitele sale
în plan economic şi administrativ au fost puse în umbră de înfrângerea Franţei
în conflictul franco-prusac din anii 1870. A fost forţat să se predea lui Otto
von Bismarck, pentru ca ulterior să nu mai fie împărat, momentul reprezentând
sfârşitul monarhiei în Franţa, iar Napoleon al III-lea a fost ultimul împărat
francez. Îndepărtat din Franţa, s-a retras cu familia sa în localitatea Chislehurst
din Kent, ţinut în sud-estul Angliei, unde a locuit până la moartea sa. Napoleon
al III-lea s-a stins din viaţă la 9 ianuarie 1873.

1839: s-a născut regele Carol I

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a
fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi
apoi România după abdicarea forţată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan
Cuza.

În cei 48 de ani ai domniei sale, Carol I a obţinut
independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de
instituţii specifice statului modern şi a pus bazele unei dinastii. A construit
în Sinaia Castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate
atracţii turistice ale ţării.

După Războiul de Independenţă din 1877-1878, România a
câştigat Dobrogea, dar a pierdut sudul Basarabiei. Tot regele Carol a dispus
ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege
noua provincie Dobrogea de restul ţării.

1889: s-a născut Adolf Hitler

Adolf Hitler a fost liderul (Führerul), sau dictatorul
necontestat, al Germaniei din 1933, când a ajuns la putere, până la 30 aprilie
1945, când s-a sinucis în buncărul său din Berlin.

Născut în Austria în 1889, inițial nu a avut succes în
viață, devenind semivagabond în Viena de dinainte de Primul Război Mondial. A
fugit din Austria în 1913 și a servit în armata germană în timpul Primului
Război Mondial. A devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-Socialist
German de extremă dreapta (cunoscut sub numele de Partidul Nazist) la începutul
anilor 1920.

Un orator carismatic, Hitler a susținut naționalismul
radical și puncte de vedere virulent antisemite, bazate în mare parte pe falsul
concept că evreii erau responsabili de înfrângerea Germaniei în Primul Război
Mondial și că măreția Germaniei putea fi restabilită prin eliminarea evreilor
și a altor rase inferioare, precum și a adversarilor politici ai nazismului și
a altor elemente nedorite din societate.

Holocaustul declanşat de
regimul nazist al lui Hitler s-a extins şi în ţările cotropite de puternica
armată germană.

1893: a murit George Bariţiu, conducător al luptei de emancipare
naţională a românilor ardeleni

George Bariţiu s-a născut la 12/24 mai 1812, în Jucul de
Jos, judeţul Cluj. Întemeietor al presei româneşti din Transilvania („Gazeta de
Transilvania”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Călindariu pentru
poporul românesc”, „Observatoriul”, „Transilvania”), a iniţiat, de asemenea,
primele spectacole de teatru în limba română în Ardeal. Luptător pentru cauza
naţională a românilor transilvăneni, George Bariţiu a fost un participant activ
la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, dedicând mai târziu acestei
mişcări social-politice lucrarea sa „Părţi alese din istoria Transilvaniei pe
două sute de ani din urmă”.

După 1860 a revenit în viaţa politică, militând
activ pentru cauza românilor ardeleni, pentru adoptarea legilor de recunoaştere
a naţiunii române şi a confesiunilor sale. A fost deputat în Dieta de la Sibiu
(1863-1865), deputat în parlamentul maghiar de la Pesta, fiind fondator al
Partidului Naţional Român din Transilvania (1869). A fost membru fondator (22
apr. 1866) şi vicepreşedinte al Societăţii Academice Române (18 sept. 1876-29
mart. 1879), vicepreşedinte (28 mart. 1887-16 apr. 1888) şi preşedinte (24
mart.-20 apr. 1893) al Academiei Române. A colaborat la realizarea unui
„Dicţionar” al Academiei Române, a realizat un „Dicţionar unguresc-român” şi,
împreună cu Gavriil Munteanu, a alcătuit un „Dicţionar german-român”. A murit
la Sibiu.

1989: a murit Doru Davidovici, pilot de vânătoare şi
prozator

Doru Davidovici a absolvit Şcoala Superioară de Ofiţeri
Activi de Aviaţie în anul 1967 cu gradul de locotenent şi al Academiei Militare
în perioada 1977-1979. A fost pilot, comandant de patrulă şi de escadrilă în
Regimentul 86 Aviaţie vânătoare, inspector pentru aviaţia de vânătoare în
Comandamentul Aviaţiei Militare între1981-1986. A devenit instructor cu
întrebuinţarea în luptă a aviaţiei în Regimentul 86 Aviaţie vânătoare în
perioada 1986-1989.

La data de 20 aprilie 1989, Doru Davidovici a murit după ce
MIG-21 pe care-l pilota, împreună cu elevul său, Dumitru Petra, s-a prăbuşit de
la 1.000 de metri, din motive necunoscute, la revenirea dintr-un zbor de
antrenament, la Bărăganul, Brăila.

Doru Davidovici a fost şi scriitor, cărţile sale fiind
iubite de copii şi adulţi deopotrivă: „Caii de la Voroneţ“, „Ultima aventură a
lui Nat Pinkerton“, „Insula nevăzută“, „Intrarea actorilor“, „Zeiţa de
oricalc“, „Celula de alarmă“, „Culoarea cerului“, „Aripi de argint“, „Lumi
galactice“, în care  a povestit cum s-a
întâlnit, în timp ce zbura, cu un OZN, „V de la Victorie“, „Ridică-te şi
mergi“, „Dezminţire la Mit“.

2008: a murit Monica Lovinescu, critic literar şi eseist

Fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a profesoarei
Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost 
ziaristă, critic literar şi cunoscută realizatoare de radio. Căsătorită
cu Virgil Ierunca, a plecat la Paris în septembrie 1947, iar în primele zile
ale lui 1948 a cerut azil politic. Mama sa a murit în închisoare, fără să-şi
mai revadă fiica vreodată.

Şi-a luat licenţa în litere la Universitatea din Bucureşti.
În afara unui basm scris în copilărie, la vreo 7-8 ani, şi publicat în
Dimineaţa copiilor, îşi reneagă cu vehemenţă debuturile literare. De pe la 15
ani publică proze scurte în Vremea, Kalende 
şi un roman în mai multe numere consecutive din Revista Fundaţiilor
Regale.

Le găseşte pe toate sofisticate şi artificioase. Imediat
după război, ţine cronica dramatică la Democraţia lui Anton Dumitriu şi e
asistenta lui Camil Petrescu la seminarul său de artă dramatică.

Pleacă la Paris în septembrie 1947 ca bursieră a statului
francez, iar în primele zile ale lui 1948 cere azil politic. La început face
parte din tinere companii teatrale şi semnează regia unor piese de avangardă.
Situaţia din ţară îi reţine apoi integral atenţia.

Din anul 1951 şi până în 1974 colaborează la emisiunea în
limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a
emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din 1962 colaborează la Radio
Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: Actualitatea culturală
românească şi Teze şi antiteze la Paris.

Aceste emisiuni au avut o puternică
influenţă în România, atât în mediile culturale cât şi în rândurile publicului
larg. Colaborează cu articole şi studii despre literatura română şi despre
ideologia comunistă în numeroase publicaţii: East Europe, Kontinent, Preuves,
L’Alternative, Les Cahiers de L’Est, Témoignages, La France Catholique etc.
Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle
(Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard).