Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Adevărul despre întemeierea Romei. Cum a luat de fapt naștere cetatea care avea să schimbe destinul Europei

Publicat

pe

Adevărul despre întemeierea Romei. Cum a luat de fapt naștere cetatea care avea să schimbe destinul Europei

Acum 2270 de ani, spun tradiția dar și legendele latine, era fondată Roma, centrul lumii antice, pentru o perioadă de aproape șapte secole. Orașul a schimbat pentru totdeauna destinul Europei. Cercetările arheologice prezintă o față nouă și surprinzătoare a acestei întemeieri.

Roma astăzi FOTO Shutterstock

Pe 21 aprilie în anul 753 îHr, pe colinele ce străjuiau mlaștinile din jurul râului Tibru, în provincia Latium, Italia, lua naștere cetatea Roma, cea în jurul căreia se va constitui unul dintre cele mai puternice imperii din toate timpurile.

Roma va deveni pentru aproape șapte secole, „centrum mundi”, o adevărată capitală mondială, un hub economic, cultural, politic și militar al întregii antichități europene, care controla teritorii de pe trei continente. Importanța Romei în istoria umanității este covârșitoare, schimbând din punct de vedere politic și cultural întreaga Europă pentru totdeauna.

Cultura și societatea europeană de astăzi datorează multe epocii romane, inclusiv din punct de vedere lingvistic și etnic. Data fondării Romei dar și legendele constituirii acestei cetăți, sunt considerate de specialiști ca fiind doar povești antice și nimic mai mult. Cercetările arheologice au scos la iveală o altă realitate, plasând începutul Romei cu mult înaintea datei oficial acceptate, într-un context total diferit față de cel promovat de legenda  binecunoscută a lui Romulus și Remus. 

O legendă care a scris istorie, milenii întregi

Aproape două milenii, începuturile istoriei Romei au fost întemeiate strict pe o legendă apărută în Antichitatea romană. Mai precis s-au bazat pe povestea închipuită de Titus Livius dar și de mai mulți autori greci din coloniile Italiei continentale din perioada antică. În plus și opera lui Vergilius, ”Eneida”, aduce completări, întregind legenda. 

Compilând legendele și poveștile despre întemeierea Romei, mitul sună cam în felul următor. După asediul Troiei, unul dintre fiii lui Priam, numit Eneas, scapă din mâinile grecilor victorioși și pleacă pe Mediterana pentru a-și salva pielea. Eneas ajunge pe țărmurile Italiei, cândva probabil prin secolul al XII-lea îHr, și se stabilește într-o câmpie fertilă din zona vestică.

Aceea câmpie era stăpânită de un rege local numit Latinum. Eroul troian împreună cu oamenii săi se războiesc o vreme cu Latinum. Ajung să facă pace, iar Eneas o ia de nevastă pe Lavinia, fiica regelui italic. Fiul lui Eneas și al Laviniei, numit Ascanius, întemeiază o cetate, Alba Longa. Unul dintre urmașii lui Ascanius, regele Numitor este detronat de de fratele său Amulius. Fiica lui Numitor, Rhea Silvia este trimisă să devină vestală tocmai pentru a nu avea moștenitori și pretendenți la tron.

Vestalele, preotesele care serveau zeiței Vesta nu aveau voie să aibă copii. Cu toate acestea de Rhea Silvia, spune legenda, se îndrăgostește chiar zeul Marte. Zeul războiului o lasă însărcinată pe tânăra preoteasă. Rhea Silvia naște o pereche de gemeni. Faimoșii Romulus și Remus. Amulius decide să-i arunce pe cei doi copii, într-un coș, pe apele Tibrului.

În mod miraculos coșul se împotmolește într-o zonă mlăștinoasă, iar copiii sunt hrăniți de o lupoaică. În cele din urmă sunt găsiți și adoptați de un cioban latin numit Fastulus. Ajunși la vârsta maturității, Romulus și Remus află de originea lor divină, dar și de soarta bunicului lor, Numitor. Decid să-l răzbune și împreună cu o bandă de păstori războinici îl ucid pe Amulius și îl repun pe tronul cetății Alba Longa, pe bunicul lor.

Decid însă să părăsească Alba Longa și să-și întemeieze propria cetate. Ajung pe colinele Tibrului, o poziție strategică din punct de vedere defensiv și economic. Cei doi frați nu se decid ce nume să pună noii cetăți. Așa că supun alegerea auspiciilor. Mai precis, cine va vedea mai mulți vulturi pe cer, acela va da numele cetăți. Remus vede șase vulturi, iar fratele său Romulus, doisprezece. Așa că cetatea va purta numele de Roma.

Romulus trasează o brazdă care va marca hotarul Romei și anunță că va ucide pe oricine va îndrăzni să sară peste acel hotar. Invidios pe fratele său, Remus sare peste hotar. Fără să stea pe gânduri, Romulus îl ucide. Pe cele șapte coline se stabilesc mulți păstori, mare parte din banda care i-a ajutat pe Romulus și Remus să-și ucidă unchiul.

La un moment dat Romulus și-a dat seama că noi veniți erau doar bărbați. Așa că, printr-un șiretlic reușește să fure femeile din tribul sabinilor. Romulus devine primul rege al Romei. Vor mai urma încă șase după el. Învățatul latin Varro a calculat începuturile Romei și a lăsat moștenire acestă dată, 21 aprilie 753 î Hr. 

Istoria începuturilor Romei, rescrisă de arheologie

Evident, poveștile lui Titus Livius, Vergilius sau Varro rămân povești. Încă din secolul al XIX-lea, istoricii și în general oamenii de știință și-au dat seama că, de fapt, nu știau nimic clar despre începuturile Romei. Și că tot ceea ce se crezuse până atunci că ar fi o istorie timpurie a Romei nu era decât o legendă frumoasă și atât. Nici măcar data avansată de Marcus Terentius Varro, pentru începuturile Romei,  nu putea fi luată în considerare, mai ales fiindcă era bazată pe povești cu gemeni alăptați de o lupoaică, fiii lui Marte, un zeu imaginar din panteonul roman. 

„Fondarea orașului în sensul strict al cuvântului, așa cum presupune legenda, nu este demn de luat în considerare. Roma nu a fost construită într-o singură zi”, preciza faimosul istoric din secolul al XIX-lea, Theodor Mommsen.

Întreaga cronologie timpurie a Romei părea, cel puțin până către jumătatea secolului XX, o necunoscută totală, din punct de vedere științific. Asta până când cercetările arheologice moderne au început să scoată la iveală, pas cu pas, începuturile Romei. Evident, nu coincideau cu legenda. Majoritatea specialiștilor au ajuns la concluzia că Romulus și Remus era personaje imaginare. La fel și data întemeierii Romei. Ca și întreaga poveste, de altfel. În realitate, așa cum arată cercetările, procesul de constituire a Romei, ca oraș și mai apoi ca putere regională a fost unul îndelungat, acoperind câteva secole.

Cercetările arheologice au scos în evidență faptul că prima așezare organizată pe colinele din jurul Tibrului era tocmai din secolul al X-lea îHr, adică cu trei sute de ani înainte de data tradițională a întemeierii Romei. Cetatea care va deveni centrul civilizației antice, a fost, spun o serie de specialiști, inițial, un fort etrusc.

Etruscii erau originari din Asia Mică, dar s-au așezat în zona Toscanei. Au fondat o civilizație strălucitoare, dezvoltată din punct de vedere tehnologic, economic, politic și social. Etruscii s-au extins către sud, către câmpia Lazio, de astăzi, sau Latinum cum era cunoscută în Antichitate. Ar fi întemeiat un avanpost comercial și militar pe una dintre coline.

Zona era propice pentru comerț, cu o zonă fertilă, și ușor de apărat. În jurul avanpostului etrusc s-ar fi așezat o serie de triburi italice, precum sabinii și latinii. Se presupune că latinii erau cei mai numeroși. Aceștia erau purtători ai unei culturi desprinse din marea cultură Proto-Villanova.

Latinii, așa cum arată și cercetătorul danez Kristian Kristiansen, au venit de undeva din centrul Germaniei, fiind vorbitori ai unei limbi indo-europene. Când s-au așezat în zona colinelor din jurul Tibrului, latinii cunoșteau prelucrarea fierului și se ocupau mai ales cu creșterea oilor.

De-a lungul timpului clanurile latine s-au unit și au reușit să devină o forță.  O serie de cercetări arată că de fapt Roma a fost întemeiată de etrusci, cristalizând în jur toate clanurile latine și sabine din zonă. De altfel, primii regi legendari ai Romei au fost de origine etruscă. 

De unde vine numele cetății Roma?

Conform legendei numele cetății Roma vine de la întemeietorul său mitic, Romulus. Dar specialiștii au stabilit deja că Romulus era un personaj legendar și doar atât. Conform unor cercetări Roma vine din limba etruscă și ar fi de fapt vechea denumire dată râului Tibru, adică Rumon.

Pe de altă parte, alt cuvânt etrusc, Ruma, însemnă vârf, cu referire la colina pe care a fost stabilit primul avanpost. În timp, latinii mai numeroși, bine închegați politic și social, au reușit să domine așezarea și să preia puterea din mâinile etruscilor, cu puterea lor politică aflată deja la apus. Noua civilizație s-a constituit pe baza unui mix etnic, în care domina federația latină, cu împrumuturi culturale de la etrusci și greci. 

Comentarii Facebook

Actualitate

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și județele Ilfov și Ialomița, precum și o avertizare de Cod portocaliu pentru județele Constanța și Tulcea. În zonele vizate au fost transmise și mesaje RO-Alert.

FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit ANM, primul Cod roșu este valabil între orele 18:00-18:45, fiind vizată Capitala. Va fi o vijelie puternică cu rafale de 80…90 km/h, averse torențiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

Cetățenii au fost avertizați și prin RO-Alert.

FOTO: Mesaj RO-Alert pentru bucureșteni

Al doilea Cod roșu este valabil între orele 17:50-18:40, fiind vizate următoarele localități din Ilfov: Voluntari, Pantelimon, Afumați, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Dascălu.

Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 20–40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).

Al treila Cod roșu este valabil între orele 17:35 – 18:20, fiind vizate două localități din Ialomița (Fierbinți-Târg, Sinești) și patru din Ilfov (Găneasa, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu).

Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula între 20 și 40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).

Ultimul cod, cel portocaliu, este valabil miercuri, 1 iulie, între orele 17:20 și 18:30, pentru localități din județele Constanța (Gârliciu, Saraiu) și Tulcea (Topolog, Casimcea, Dăeni, Stejaru, Ciucurova, Dorobanțu, Beidaud).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Meteorologii anunță averse torențiale ce vor acumula între 35 și 40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm), frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 55–70 km/h.

Recomandările DSU

Dată fiind avertizarea de Cod roșu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a transmis cetățenilor următoarele recomandări:

  • Să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
  • Să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
  • Să închidă ferestrele locuințelor și ale altor categorii de construcții;
  • Să nu atingă stâlpii sau conductoarele electrice căzute la pământ.

„Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

ISU B-IF a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale”, adaugă sursa citată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Publicat

pe

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.

Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.

România nu depinde integral de petrolul din
import

Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.

În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.

În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.

Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.

Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.

Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții

Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.

Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.

Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.

„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.

Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.

Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”
, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării

Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.

Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.

În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.

Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.

Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective

Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.

Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.


Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie

În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.

Situația este diferită în cazul benzinei.

Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.

Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De ce motorina se scumpește mai repede

Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.

Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.

Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.

Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.

Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol

Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.

Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.

Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”
, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.

În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.


Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”

„Nu e normal, asta nu e concurență”

Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.

„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.

Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.

În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor
”, a adăugat acesta.

Ce măsuri ar putea stabiliza piața

În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.

Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Publicat

pe

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.

Exercițiu de tragere organizat de NATO. FOTO: Ministerul Apărării

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.

„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție”, a afirmat generalul NATO.

Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.

„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”

Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.

„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac”, a explicat Adrian Ciolponea.

Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.


Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globale

Lavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate

Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).

„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe”, a explicat Lavinia Teodorescu,

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.

Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.

„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse”, a subliniat experta.

De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.

„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”

Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.

„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.


7 riscuri majore pentru România

Prioritățile României pentru Summitul de la Ankara

Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.

Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.

„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 4 ore

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și...

Actualitateacum 10 ore

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum 16 ore

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Actualitateacum 23 de ore

Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial

Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real...

Actualitateacum o zi

„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, 30 iunie, de ce, de această dată, nu dorește să desemneze un candidat înainte...

Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii
Actualitateacum o zi

Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii

Pentru un angajat dintr-un oraș mic, un beneficiu este cu adevărat util doar dacă îl poate folosi aproape de casă...

Actualitateacum o zi

Olanda, eliminată de la Mondial! Maroc s-a calificat în optimi după ce a produs șocul la penalty-uri. Ratări incredibile

Maroc a produs o nouă surpriză la Cupa Mondială 2026 și a eliminat Olanda în optimi, după o victorie dramatică la loviturile...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro