Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Consiliul Local a votat proiectul de modificarea bugetului Sectorului 1 pe 2023

Publicat

pe

Consiliul Local a votat proiectul de modificarea bugetului Sectorului 1 pe 2023

Proiectul pentru modificarea bugetului Sectorului 1 pe 2023
propus de edilul Clotilde Armand a fost votat de Consiliul Local în şedinţa de
marţi. Proiectul a fost adoptat cu amendamente ale grupului consilierilor PNL
şi PSD.

Clotilde Armand

Bugetul, după cum spune în comunicat
Prefectura Capitalei, în urma analizei sale, este valabil din data de 27
aprilie şi asta pentru că abia pe 24 aprilie primarul sectorului 1 a trimis
bugetul real, votat de Consiliul Local pe 28 martie (…) că sunt câteva
amendamente problematice, dar nu din punct de vedere juridic, adică bugetul era
legal
”, a declarat declarat consilierul local al PNL Daniel Ciungu în
şedinţa de consiliu.

Prefectul putea într-adevăr să atace
câteva amendamente sau să facă ce a făcut într-adevăr aici să ne spună despre
hotărârea de Consiliu Local, să ne uităm la acele amendamente. Consiliul Local
s-a uitat, a stat 10 ore aici şi s-a uitat şi avem într-adevăr acum aceste noi
amendamente. Problema este că primarul avea un
buget adoptat de săptămâna
trecută. Tot primarul a trimis, repet, pe 7 aprilie un buget fals semnat de
dânsa
”, a continuat consilierul local al PNL Daniel Ciungu.

„Ne-am făcut datoria față de cetățeni”

La rândul sau, consilierul local liberal Gheorghe Dinu i-a transmis primarului
Armand că forul local a scos-o dintr-o „problemă majoră”.

Noi ne-am făcut
datoria faţă de cetăţeni. Noi nu ne dorim blocarea primăriei. Noi nu dorim ca

angajaţii din primărie, ca elevii care învaţă în şcoli
, ca angajaţii din
instituţiile subordonate primăriei să nu mai primească salariul şi să se creeze
un blocaj general
”, a transmis Gheorghe Dinu, edilului Clotilde Armand.

Noi ne dorim
performanţă în această primărie şi de aceea şi astăzi am fost aici, am răspuns
apelului doamnei prefect de a reanaliza acest buget, am chemat directorii la
şedinţă cu comisia şi am găsit soluţia pentru a debloca bugetul. Pot să vă zic
că ar fi trebuit să fiţi şi dumneavoastră prezentă, pentru că este
o chestiune
de asumare a greşelilor
pe care le-aţi făcut”, a mai spus el, potrivit
Agerpres.

„Presiunea publică a învins coaliţia PSD-PNL de la Sectorul 1”

Primarul Clotilde Armand a scris, marţi, pe Facebook, că
presiunea publică a învins coaliţia PSD-PNL de la Sectorul 1.

O mare victorie pentru comunitate!
Presiunea publică a învins coaliţia PSD-PNL de la Sectorul 1, în problema
amendamentelor nelegale şi inoperabile promovate la proiectul de buget pe anul
2023 de către consilierii liberali şi social-democraţi. După discuţii care au
durat întreaga zi, consilierii locali au votat ce le-a indicat Prefectul
Capitalei şi au reparat ce au stricat PNL şi PSD. De data aceasta, consilierii
nu au mai fugit, deoarece riscau să blocheze activitatea administraţiei locale
”,
a afirmat Clotilde Armand.

Proiectul de modificare a bugetului pe 2023 a fost reexaminat, marţi, în
comisia de buget. 

Comentarii Facebook

Actualitate

Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu

Publicat

pe

Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.

Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.

Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.

În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”

După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.

„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;

Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”,
a cerut Eugen Nicodim Lupea.

Motivul invocat

În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.


Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.

Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.

„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”,
a scris acesta în documentele înaintate instanţei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”,
a
completat el.

Cine este Eugen
Nicodim Lupea

Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.

Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.

La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă

Publicat

pe

În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp. 

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.

„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată. 

Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.

Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.

Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Publicat

pe

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.

Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.

„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”

Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.

„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.

Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.

Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.

În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 6 ore

Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu

Un bărbat din Brașov a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL, USR și UDMR, susţinând...

Actualitateacum 12 ore

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă

În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii...

Actualitateacum 18 ore

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala...

Actualitateacum o zi

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a...

Actualitateacum o zi

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și...

Actualitateacum 2 zile

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum 2 zile

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro