Actualitate
10 mai: Ziua în care s-a născut Bono, solistul celebrei trupe U2 VIDEO
La 10 mai 1925 s-a născut politicianul român Ilie Verdeț, iar în 1960 s-a născut solistul trupei U2, Bono. În aceeași zi, dar în 2020, a murit cântăreața americană Betty Wright.
Bono este căsătorit cu femeia de afaceri Alison Hewson. Foto: Shutterstock (Arhivă)
10 mai 1925: S-a născut politicianul român Ilie Verdeț
Ilie Verdeț s-a născut la 10 mai 1925. Foto: Mediafax (Arhivă)
Născut la Comănești, județul Bacău, Ilie Verdeț a fost politician român și premier (1979-1982). De asemenea, omul politic a fondat Partidul Socialist al Muncii.
A urmat doar patru clase din școala primară, iar de la vârsta de 12 ani a lucrat ca băiat de mină. Intrarea în câmpul muncii a fost forţată de îmbolnăvirea tatălui său. În anul 1945, s-a alăturat Partidului Comunist Român, iar doi ani mai târziu s-a căsătorit cu Reghina Graumann, cu care a avut două fete: Doina și Cezarina.
Totodată, în anul 1965 a fost secretar al C.C al P.C.R, iar în 1967 acesta a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.
Ilie Verdeț a murit la 20 martie 2001.
10 mai 1960: S-a născut solistul trupei U2, Bono
Bono s-a născut la 10 mai 1960. Foto: Facebook/ U2
Paul David Hewson, cunoscut sub numele de scenă Bono, s-a născut la Dublin. În anul 1976, Bono a văzut un anunț postat de colegul său de școală, Larry Mullen Jr., care se afla în căutarea unor tineri interesați pentru a forma o trupă rock. Astfel, acesta a decis să răspundă, iar același lucru au făcut și David Evans („The Edge”), fratele său Dick Evans și Adam Clayton. Trupa rock s-a numit „Feedback”, ulterior numele fiind schimbat în „The Hype”. După ce Dick Evans a ales să părăsească trupa, numele acesteia a fost schimbat în „U2”.
Bono a fost nominalizat în 2003, 2005 și 2006 la Premiul Nobel pentru Pace, iar în anul 2005 a fost numit de revista „Time” drept „ persoana anului”.
În anul 1980, U2 a lansat primul album, numit „Boy”, conform site-ului oficial al trupei. Încă din anul 1982 Bono este căsătorit cu femeia de afaceri Alison Hewson și au împreună patru copii.
10 mai 2012: 55 de persoane au murit după atentatele de la Damasc
Două atentate cu mașini-capcană au ucis 55 de persoane și alte circa 400 au fost rănite la Damasc. Exploziile au avut loc în apropierea unei clădiri a serviciilor de informații militare.
Atentatele ar fi avut loc dimineața, în momentul în care oamenii se îndreptau spre serviciu. Ministerul sirian de Interne susținea la vremea respectivă că „teroriștii susținuți de străini” au fost responsabili pentru aceste două atentate.
10 mai 2013: One World Trade Center, cea mai înaltă clădire din emisfera vestică
Construcția clădirii, care este cunoscută și sub numele de „Freedom Tower/ Turnul Libertății” a început în anul 2006. One World Trade Center are o înălțime de 541 de metri și a înlocuit Turnurile Gemene, care au fost distruse în urma atentatului de la 11 septembrie 2001.
Clădirea a fost proiectată de David Childs și are 104 etaje.
10 mai 2020: A murit cântăreața americană de soul Betty Wright
Betty Wright s-a născut la 21 decembrie 1953. Foto: News.ro (Arhivă)
Născută la 21 decembrie 1953, Betty Wright a început să cânte de la o vârstă fragedă, mai exact de la 2 ani. Aceasta a cântat într-un grup gospel, numit „Echoes of Joy”. La vârsta de 12 ani a semnat un contract cu Deep City Records, iar doi ani mai târziu a avut loc lansarea primului său album, numit „My First Time Around” și cuprinde single-ul „Girls Can’t Do What the Guys Do“.
Ulterior, cântăreața a devenit cunoscută în anii 1970 pentru piesa „Clean Up Woman“. Betty Wright a fost căsătorită de trei ori și a avut cinci copii.
10 mai 2022: Regina Elisabeta a II-a nu este prezentă la deschiderea unei noi sesiuni a Parlamentului
Prinţul Charles al Marii Britanii a deschis noua sesiune a Parlamentului și a purtat uniforma de amiral de marină.
Prinţul s-a aşezat pe tronul dedicat consorţilor, utilizat în trecut de tatăl lui, prinţul Philip, care a murit în anul 2021 la vârsta de 99 ani. La stânga lui, în locul în care se aşeza el de obicei, se afla soţia lui, Camilla, Ducesă de Cornwall, în timp ce fiul său cel mare, prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tron, s-a aşezat la dreapta prinţului Charles.
Regina Elisabeta a II-a a lipsit, pentru prima oară, din anul 1963, de la discursul tronului în Parlament, din pricina unor probleme de mobilitate. Suverana a murit la 8 septembrie 2022.
Actualitate
„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm
Mii de cinefili călătoresc sute sau chiar mii de kilometri pentru a vedea „Odiseea”, noul film al lui Christopher Nolan, în format IMAX pe peliculă de 70 mm. Un cinematograf din Praga a devenit una dintre cele mai căutate destinații din Europa pentru această experiență.
Matt Damon în „Odiseea”/FOTO: Captură video Universal Pictures
În Europa există doar șase săli de cinema echipate pentru proiecții IMAX pe peliculă de 70 mm (IMAX 70mm), scrie Il Post.
Trei dintre ele se află în Anglia (două la Londra și una la Manchester), iar celelalte sunt la Bruxelles (Belgia), Montpellier (Franța) și Praga (Cehia).
În ultimele două săptămâni, cinematograful din Praga, Cinema City, a devenit una dintre cele mai căutate destinații pentru cinefililor europeni.
Praga a devenit o destinație populară pentru cinefili datorită costurilor mai reduse de transport și cazare și accesului facil din Europa Centrală.
Pentru a face față cererii, cinematograful Cinema City proiectează filmul până la cinci ori pe zi, atrăgând spectatori din 15 țări europene și peste 22.000 de vizitatori din străinătate până la 27 iulie.
Biroul de presă al cinematografului Arcadia din Italia a declarat pentru publicația Il Post că, începând cu 16 iulie, au fost vândute peste 9.000 de bilete pentru proiecțiile filmului „Odiseea” în versiunea originală și pe peliculă de 70 mm.
Spectatorii au venit din toate regiunile Italiei, dar și din numeroase țări europene, precum Țările de Jos, Austria și Elveția. De asemenea, cinematograful a atras și un număr mai restrâns de spectatori din afara Europei, în special din Iran și Statele Unite.
Filmele pe peliculă de 70 mm sunt alcătuite din role foarte mari, care trebuie asamblate înainte de proiecție într-o singură bandă, un proces ce poate dura câteva ore. Cea mai dificilă etapă este îmbinarea rolelor, care necesită o precizie ridicată și echipamente speciale pentru a evita deteriorarea peliculei.
Cu Matt Damon în rolul lui Ulise și Anne Hathaway în rolul Penelopei, „Odiseea” a fost întâmpinată cu recenzii entuziaste și a obținut 264 de milioane de dolari (198 de milioane de lire sterline) la nivel mondial în weekendul lansării, înregistrând totodată un scor de 97% din partea publicului pe Rotten Tomatoes.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-03T05:30:01.988Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/showbiz/film/odiseea-pe-formatul-original-al-lui-nolan-2547301.html”,”pathArray”:[„”,”showbiz”,”film”,”odiseea-pe-formatul-original-al-lui-nolan-2547301.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/showbiz/film/odiseea-pe-formatul-original-al-lui-nolan-2547301.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă al celui mai recent prototip, a anunțat, zilele trecute, producătorul.
KAAN este avionul multirol de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia/FOTO:X
Imagini apărute pe rețelele sociale arată avionul KAAN efectuând testul la sol, personalul tehnic fiind prezent pe măsură ce aeronava se deplasa pe propria putere.
Compania Turkish Aerospace Industries (TAI) a confirmat că testul a fost finalizat cu succes, fără a oferi însă detalii tehnice suplimentare.
KAAN este avionul multirol de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia pentru a răspunde cerințelor operaționale ale Forțelor Aeriene turce, urmând să înlocuiască, în deceniile următoare, flota îmbătrânită de F-16.
Aeronava a efectuat primul său zbor în februarie 2024, rămânând în aer timp de 13 minute. Al doilea test de zbor a avut loc în mai, în același an, cu o durată de 14 minute, aeronava atingând o altitudine de 10.000 de picioare și o viteză de 230 de noduri.
După acest prim zbor, programul a intrat într-o etapă de producție a unor prototipuri suplimentare, care vor continua campania de teste de zbor a aeronavei.
Activitățile de testare și dezvoltare continuă cu prototipurile P1 și P2, care dispun de o arhitectură de sisteme mai avansată.
Potrivit TAI, avionul Kaan este conceput pentru a asigura superioritate aeriană printr-o capacitate extinsă de luptă aer-aer dincolo de raza vizuală, misiuni de precizie folosind armament transportat intern, la viteze mari și supersonice, precum și performanțe avansate de luptă susținute de tehnologii de inteligență artificială și rețele neuronale.
Avionul, dotat cu două motoare, este dezvoltat ca platformă multirol de generația a cincea, capabilă să îndeplinească atât misiuni aer-aer, cât și aer-sol.
Turcia intenționează să livreze primul lot de avioane KAAN Forțelor Aeriene turce până la finalul anului 2028, urmând ca, în anii 2030, aeronava să fie echipată cu un motor dezvoltat integral pe plan național.
Testul de rulaj: un pas critic înaintea primului zbor al prototipului P1
Compania Turkish Aerospace Industries, cunoscută sub acronimul turcesc TUSAŞ, a publicat noi imagini care arată prototipul KAAN P1 efectuând cu succes teste de rulaj cu motoarele pornite, confirmând astfel intrarea aeronavei într-o nouă etapă de testare la sol, înaintea primului său zbor.
KAAN este programul turc de avioane de vânătoare stealth de generația a cincea, dezvoltat integral pe plan național, inițiat după ce Statele Unite au exclus Turcia din programul F-35, în 2019, ca urmare a achiziționării de către Ankara a sistemelor rusești de apărare antiaeriană S-400 — o decizie care a lăsat Forțele Aeriene turce fără o cale clară către o aeronavă de luptă de nouă generație, determinând țara să își dezvolte propriul avion.
Testul de rulaj cu motoarele pornite presupune ca inginerii să pornească motoarele aeronavei la niveluri semnificative de tracțiune și să o conducă pe pistă, pe propria putere, verificând frânele, sistemul de direcție, răspunsul motoarelor și manevrabilitatea de bază la sol, înainte de orice tentativă de decolare — o etapă standard, dar esențială, în orice program de testare a unei noi aeronave de luptă.
Turcia intră în clubul puterilor hipersonice. Racheta Tayfun Block-4, gata de producție în masă din 2026
TUSAŞ vizează efectuarea primului zbor al prototipului P1 în următoarele câteva luni, compania urmărind ca, până la finalul anului 2026, atât P1, cât și al treilea prototip, P2, să fie deja operaționale în zbor — oferind astfel programului două aeronave de testare active, care să funcționeze în paralel, în loc să se bazeze pe o singură aeronavă pentru întreaga povară a testelor de zbor.
Primul prototip, P0, a efectuat primul zbor al aeronavei KAAN la 21 februarie 2024, funcționând în principal ca demonstrator tehnic, menit să valideze aerodinamica de bază și sistemul software de control al zborului, mai degrabă decât să reprezinte o aeronavă complet reprezentativă din punct de vedere operațional. Prototipul P1 reprezintă un design considerabil mai matur, incluzând îmbunătățiri structurale și geometrice față de P0, menite în mod specific să valideze volumul intern destinat combustibilului și armamentului, îmbunătățirile aduse formei stealth, precum și integrarea completă a senzorilor — modificări care apropie semnificativ aeronava de configurația finală a modelului de serie KAAN, așa cum va arăta acesta odată intrat în dotare.
Specificații tehnice și planuri de producție
KAAN este conceput după profilul familiar al unui avion de vânătoare stealth de generația a cincea, cu o anvergură de 14 metri, o lungime de 21 de metri și o înălțime de 6 metri, fiind construit pentru a atinge o viteză maximă de croazieră de Mach 1,8 și pentru a opera la altitudini de până la 16.764 de metri. Primele exemplare de producție, inclusiv actualele prototipuri de testare, folosesc câte două motoare General Electric F110-GE-129 — aceeași familie de motoare care echipează actuala flotă turcă de F-16. Turcia a primit deja 10 astfel de motoare americane, destinate construcției prototipurilor și producției inițiale.
Dependența de un motor străin rămâne, însă, o soluție deliberată și temporară, nu o alegere definitivă de proiectare. TUSAŞ și filiala sa, TUSAŞ Engine Industries, dezvoltă un motor propriu, denumit TF35000, un turboreactor produs integral pe plan național, destinat să echipeze aeronavele KAAN după ce un prim lot de 20-40 de avioane va zbura cu motorul american F110, reducând treptat dependența Turciei de lanțurile americane de aprovizionare pentru un sistem de armament conceput, în mod explicit, pentru a oferi țării independență strategică.
Directorul general al TUSAŞ, Mehmet Demiroğlu, a descris testul de zbor al prototipului P1 drept un moment de cotitură real pentru programul KAAN, în ansamblu, diferențiindu-l de zborurile anterioare, de natură pur tehnică, ale prototipului P0. Potrivit acestuia, P1 marchează momentul în care testele de zbor încep, practic, în ceea ce el numește „configurația reală” a aeronavei — un design reprezentativ pentru modelul de serie, spre deosebire de o simplă dovadă de concept inițială.
Erdogan cere includerea Turciei în noile planuri de apărare ale Europei. Ankara vizează accesul la fondul european de 150 de miliarde de euro
Demiroğlu a precizat anterior că Turcia construiește, în această etapă, un total de trei prototipuri, urmând ca alte aeronave suplimentare să fie planificate pentru extinderea campaniei de testare, pe măsură ce programul avansează — repartizând astfel testele de extindere a plafonului de zbor, validarea aviionicii și evaluarea structurală pe mai multe aeronave simultan, în loc să fie realizate exclusiv printr-un singur avion cu disponibilitate limitată de zbor.
Producția de serie este planificată, în prezent, pentru o comandă totală de 148 de aeronave, iar, deși defalcarea detaliată pe clienți rămâne limitată, surse din industria de apărare sugerează că Indonezia ar putea achiziționa până la 48 dintre aceste exemplare — un semn al interesului internațional tot mai mare față de acest program, din partea unor state care caută o alternativă modernă de avion stealth, în afara lanțurilor de aprovizionare americane și rusești, care domină în prezent piața de export.
Primele livrări către Forțele Aeriene turce rămân programate pentru 2028 — un termen care depinde în mare măsură de parcurgerea, fără întârzieri semnificative, a programelor de teste de zbor ale prototipurilor P1 și P2, întârzieri care, istoric, au afectat aproape fiecare program major de dezvoltare a unei noi aeronave de luptă la nivel mondial, de la F-35 până la programele europene anterioare de avioane de vânătoare.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T23:07:12.567Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/in-lume/kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”in-lume”,”kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei, folosită pentru a evita sancțiunile impuse exporturilor de petrol. Verificările au avut loc în Marea Mediterană, la vest de insula italiană Pantelleria.
Militarii italieni au coborât din elicopter pe navă. FOTO: X/@IuliiaMendel
Nava vizată, petrolierul Toa Payoh, se afla sub sancțiunile Uniunii Europene și naviga sub pavilionul Camerunului, în timp ce se deplasa din Benin către Istanbul.
Potrivit autorităților italiene, căpitanul navei a refuzat inițial să coopereze cu echipele de control, ceea ce a determinat intervenția militarilor italieni, care au urcat la bord dintr-un elicopter lansat de pe fregata Thaon di Revel, nava amiral a operațiunii europene EUNAVFOR MED Irini, scrie Reuters.
Inspecția a fost realizată cu sprijinul unei nave militare grecești și al unui avion polonez de patrulare maritimă. Verificările au durat aproximativ două ore și s-au încheiat fără incidente, însă autoritățile italiene nu au precizat dacă petrolierul a fost reținut în urma controlului.
Uniunea Europeană a inclus în ultimele pachete de sancțiuni zeci de nave despre care susține că fac parte din „flota fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli restricțiile impuse exporturilor de petrol după declanșarea invaziei din Ucraina.
Operațiunea EUNAVFOR MED Irini, lansată în 2020, are ca obiectiv principal monitorizarea respectării embargoului ONU asupra armelor destinate Libiei. În ultimii ani, mandatul misiunii a fost extins, permițând efectuarea de inspecții asupra navelor suspectate că folosesc pavilioane false sau încearcă să eludeze sancțiunile internaționale.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T16:50:10.151Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 3 zileCum poate coachingul să îmbunătățească motivația echipei?
-
Actualitateacum 2 zileUE impune reducerea risipei alimentare cu 30% până în 2030. Cum poate ajuta inteligența artificială restaurantele și hotelurile
-
Breakingacum 3 zileNazare, negociatorul României cu agențiile de rating, trage un semnal de alarmă după ce am evitat alunecarea în “junk”
-
Politicaacum 2 zileRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Breakingacum o ziNicușor Dan, mesaj de adio pentru un coleg de generație. Cine a fost Florian Luca
-
Politicaacum 24 de oreCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Actualitateacum 3 zileBăsescu, despre starea de alertă anunțată de Guvern: „Ne jucăm cu un reactor nuclear acum, care este în risc de a rămâne fără apă de răcire”
-
Actualitateacum 2 zileMassive Attack nu mai are voie în Singapore. Autoritățile au transmis un avertisment populației





