Actualitate
Moartea plină de mister a lui Marin Preda. „A dispărut după ce scrisese un roman dur într-un regim dictatorial”
Marin Preda a fost găsit mort, pe 16 mai 1980, în camera cu numărul 6 de la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia. Cauza morţii consemnată de medicii legişti a fost ”asfixie mecanică prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale”.
Marin Preda – arhiva foto
Oficial, certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică. În jurul morţii lui Preda s-au creat însă o serie de scenarii. S-a spus că a fost ucis de Securitatea care îl urmărea de ani buni sau că ar fi fost executat de agenţii KGB, pentru că îi supărase pe ruşi cu apariţia romanului ”Delirul”.
Din Procesul verbal încheiat pe 16 mai 1980 în Bucureşti, aflăm că, la Casa de Creaţie Mogoşoaia, subordonată Consiliului culturii şi educaţiei socialiste, Dan Claudiu Tănăsescu, membru al Uniunii Scriitorilor, şi Cornel Popescu, redactor-şef la Editura „Cartea Românească“, s-au dus la etajul 1, în camera 5, unde dormea Preda, pe la 12.15, ca să plece împreună la Focşani. Seara, aveau acolo o întâlnire cu cititorii, organizată de Consiliul Culturii din judeţ. Au ciocănit la uşă. Niciun răspuns. Uşa era descuitată, aşa că au intrat în cameră.
„Pe marginea patului de lângă fereastră (patul din dreapta) se află în poziţie culcat pe partea anterolaterală dreapta a corpului şi cu partea laterală dreaptă a feţei sprijinită de saltea, Marin Preda. Membrele inferioare sunt coborâte din pat, flectate de la genunchi atingând parchetul. (…) În dreptul corpului decedatului, pe covor, se observă o pereche de ochelari cu braţele deschise. Cadavrul este îmbrăcat cu pijamale, papuci şi un pardesiu înspicat negru cu alb. Pe cearşaf, în dreptul capului şi pe jos în apropierea patului se găsesc urme de vomă“, arată documentul.
În 1998, medicul legist Vladimir Beliş, care avea în acel moment 40 de ani de experienţă, a citit raportul medico-legal al morții scriitorului şi a spus într-un interviu că nu i se par suficiente explicaţiile doctorilor respectivi. Au circulat destule teorii cu privire la cauza decesului, iar unii bănuiau că ultima sută de mililitri de votcă băută de Preda în acea noapte fusese otrăvită.
Apropiaţii lui Preda, fratele său, Alexandru Preda (Saie) şi fosta soţie Aurora Cornea au suspectat faptul că scriitorul ar fi fost executat.
Marin Preda – arhiva foto
„Cum să-l aperi pe Marin Preda de Marin Preda”
„Cei care cu metodă l-au purtat către moarte pe Marin Preda, cum l-au purtat şi pe Nicolae Labiş, vor plânge şi vor striga tare, o ştiu…“, a scris atunci poetul Cezar Ivănescu în revista „Luceafărul“.
Şi criticul literar Nicolae Manolescu a publicat câteva zile mai târziu un text în „România literară“: „Să nu dăm vina pe alţii, pe mediul imediat, pe adevăraţii ori falşii prieteni. O personalitate ca a lui Marin Preda s-a dispensat totdeauna de dădace şi surori de caritate morală. Cum să-l aperi pe Marin Preda de Marin Preda, dacă el însuşi nu vrea sau nu poate să se apere?“
Criticul Eugen Simion a vorbit despre moartea lui Marin Preda într-un interviu pentru Adevărul: „Ipotezele despre moartea lui circulă şi azi. O parte din jurnalul său intim a dispărut. Poate am fi aflat, din acele pagini, mai multe lucruri despre viaţa lui intimă. Azi nu ştim mai multe decât ştiam în mai 1980. Ştim doar că a dispărut după ce scrisese un roman dur despre biografia unui profesor de filosofie într-un regim dictatorial. Un curaj enorm. Şi l-a asumat. Mi-a spus, odată, la începutul anului 1980, după apariţia romanului „Cel mai iubit dintre pământeni“: „Domnule, noi trebuie să facem în aşa fel încât literatura română să reziste încă o sută de ani“.
Ștefan Agopian, despre ultima zi din viața lui Marin Preda
Scriitorul Ştefan Agopian relatează, în volumul „Scriitor în comunism (nişte amintiri)“, ce s-a întâmplat în fatidica zi de 15 mai 1980. Marin Preda s-a întâlnit la un restaurant din Bucureşti cu un prieten, după care a mers la o casă de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Aici a petrecut la ziua de naştere a scriitoarei Sonia Larian, iar dimineaţa era mort.
Ştefan Agopian a aflat ce s-a întâmplat de la poetul Virgil Mazilescu, participant la petrecere şi martor la tot ce s-a întâmplat:
„Despre moartea lui Marin Preda s-a speculat enorm şi nu puţini au fost cei care erau siguri că fusesei omorât. Publicase romanul Cel mai iubit dintre pământeni” în februarie ’80 şi în mai era mort. Romanul avea un succes nebun şi, cum ataca regimul comunist (perioada Dej, desigur) mulţi s-au gândit că Securitatea îi venise de hac. Alţii au insinuat că mai mulţi scriitori l-au împins să bea mai mult decât ar fi fost cazul, ceea ce a provocat moartea”, scrie Agopian.
„În realitate lucrurile stau în mare cam aşa: în 15 mai, Marin Preda a mâncat în oraş probabil cu Mircea Dinescu cu care era prieten. Au mâncat şi au băut moderat. După aceea, Marin Preda s-a despărţit Dinescu şi s-a întors la editură să îşi ia nişte lucruri. Se pare că la editură a băut ceva tărie, whisky probabil. Pe urmă a plecat la Mogoşoaia cu un taxi”.
La Mogoşoaia era o casă de creaţie a scriitorilor şi Preda obişnuia să scrie acolo, unde avea o cameră închiriată permanent.
„Adevărul e că scriitorii mergeau la Mogoşoaia nu neapărat ca să scrie, ci mai mult ca să bea şi să trăncănească. Erau şi din aceia care scriau, acolo îşi scrisese Marin Preda ultimul roman, dar în seara aceea s-a dus mai mult ca sigur ca să bea. Mogoşoaia mai era şi un loc de refugiu pentru scriitorii fugiţi de acasă cu amantele (iubitele) lor. Nu era cazul lui Marin Preda. Dorea să mai bea, ceea ce a şi făcut. S-a dus întins la restaurant şi acolo a dat peste criticul Lucian Raicu, care sărbătorea ziua de naştere a soţiei sale, prozatoarea Sonia Larian”.
„La masă mai erau şi alţi invitaţi. Preda a fost poftit la masă şi se apucat de băut. După o vreme a zis că se duce la culcare. Nimeni nu ştie ce-o fi făcută în cameră, probabil c-a adormit. Noaptea târziu a reapărut în restaurant şi a dat din nou peste petrecăreţii cu care băuse se mai devreme. A cerut vodcă şi a băut dintr-o răsuflare un pahar de 200 de grame. S-a îmbătat instantaneu şi a fost cărat în cameră. A fost găsit mort a doua zi dimineaţa. Vărsase în somn şi se sufocase cu propria lui vărsătură. Ştiu povestea de la poetul Virgil Mazilescu, care fusese ei acolo la masă cu pricina“.
Actualitate
Un intrus care s-a aventurat pe insula lui Epstein susține că a fost legat la ochi, mâini și picioare și aruncat într-o temniță
Un YouTuber care s-a aventurat recent pe o insulă privată care a aparținut cândva lui Jeffrey Epstein susține că a fost legat cu mâinile și picioarele și aruncat într-o temniță, cu ochii legați.
Benjamin Owen FOTO: X
Benjamin Owen, în vârstă de 44 de ani, din Memphis, a călătorit pe 25 aprilie în insula Little St James din Caraibe, cunoscută pentru reputația sa proastă, împreună cu prietenul său Ryan Dalton și o a treia persoană neidentificată.
Însă, atunci când cei trei au fost zăriți de un grup, Owen a declarat că a fost legat de mâini și picioare, legat la ochi și aruncat într-o cameră pe care a numit-o „temniță”, potrivit Daily Mail.
Câteva ore mai târziu, a spus el, a sosit poliția din Insulele Virgine și l-a arestat.
„Nu cred că era menit să părăsesc insula aceea în viață”, a declarat Owen pentru CBS News.
Poliția susține acum că cei care lucrează pe insulă pentru noul proprietar, Stephen Deckoff, încercau să-și facă dreptate, pe fondul unui val de influenceri care se înghesuiau pe celebra insulă din Caraibe.
În proces intentat de holdingul insulei împotriva lui Owen și a asociaților săi se arată că aceștia sunt „căutători de faimă pe internet” și „teoreticieni ai conspirației” care au acționat cu „indiferență nesăbuită și imprudentă”.
De asemenea, se susține că grupul face parte dintr-o „subcultură în creștere rapidă a așa-numiților «exploratori urbani», influencerii de pe rețelele sociale, YouTub-eri și persoane în căutare de publicitate pe internet care… profită financiar de notorietatea insulei și de asocierea acesteia cu Jeffrey Epstein”.
Se susține, de asemenea, că Owen și Dalton „se delectează cu teoriile lor conspiraționiste nebunești și le folosesc pentru a-și justifica comportamentul criminal”.
Este unul dintre cele trei procese civile de acest gen prin care se solicită despăgubiri împotriva presupușilor intruși de către o societate cu răspundere limitată (LLC) legată de Deckoff, miliardarul fondator al Black Diamond Capital Management.
Owen a postat videoclipuri online în care își împărtășește teoria că Epstein este încă în viață – o opinie pe care Dalton a spus că o împărtășește.
„Nu am văzut nicio dovadă că ar fi încă în viață acolo, dar asta face parte din căutarea adevărului”, a explicat el pentru WREG.
Owen a mai spus că „încerca să facă niște cercetări pentru a readuce povestea aceea în lumina reflectoarelor și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la organizația noastră non-profit We Fight Monsters, care combate traficul de persoane și exploatarea”.
Într-o declarație pentru CBS News, un purtător de cuvânt al proprietății insulare a lui Deckoff, pe care acesta intenționează să o transforme într-o „stațiune de lux de ultimă generație, de cinci stele, de clasă mondială, cu 25 de camere”, a declarat: „A existat o creștere alarmantă a numărului de persoane care intră ilegal pe proprietăți private de pe insula Little St James. Accesarea proprietății dincolo de plajă, inclusiv prin intrarea sau manipularea oricăreia dintre structurile insulei – așa cum au făcut acești intruși – este o încălcare clară a legii și va fi tratată ca atare fără excepție.”
Epstein a cumpărat inițial Little Saint James în 1998, apoi a achiziționat o insulă vecină, Great Saint James, în 2016.
Martorii au declarat că nu au observat niciodată vreo infracțiune pe insulă, dar după arestarea lui Epstein în 2019 pentru acuzații federale de trafic sexual și moartea sa în închisoare o lună mai târziu, Insulele Virgine au intentat un proces civil împotriva moștenitorilor săi, acuzându-l că a transportat fete minore pe insulă pentru a le abuza sexual.
Cazul a fost soluționat în 2022, o sumă de 105 milioane de dolari fiind plătită Insulelor Virgine.
În același an, moștenitorii lui Epstein au scos insula la vânzare, iar un an mai târziu, miliardarul Stephen Deckoff a cumpărat cele două insule pentru 60 de milioane de dolari.
Actualitate
23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani
În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.
Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia
1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi
Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.
Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia
A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.
La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.
Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.
Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.
1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu
Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.
Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române
În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.
A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.
În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei şi dormea până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.
În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.
A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.
Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.
1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte
„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.
A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.
Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.
Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.
1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști
Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.
Bonnie și Clyde/FOTO: FBI
Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea
Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.
FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.
La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.
Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.
În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.
Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.
Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.
La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.
Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News
Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes.
Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.
Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.
1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București
Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.
FOTO: Inquam photos/David Muntean
Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.
Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari.
Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.
„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului
1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă
Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.
Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia
ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.
Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.
Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.
Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.
La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.
Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.
Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.
Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.
Actualitate
Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”
Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.
Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.
„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.
Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:
„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.
Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.
„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.
„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”
Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.
„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.
Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.
„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”.
Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.
-
Actualitateacum 2 zileFenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans
-
Actualitateacum 3 zile
Antrenorul de box din București care a agresat sexual și fizic o cursantă minoră timp de peste doi ani a fost arestat preventiv
-
Actualitateacum 2 zile
Planul lui Trump pentru Gaza, în impas: fonduri neplătite și progrese inexistente pe teren
-
Breakingacum 2 zileTrump spune că negocierile SUA-Iran au intrat în „faza finală”
-
Actualitateacum o zi
Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA
-
Actualitateacum 2 zile
SUA vor tehnologia dronelor ucrainene. Washingtonul cere acces la sistemele AI și navigația fără GPS, dar Zelenski trasează o „linie roșie”
-
Actualitateacum 2 zile
Miniștrii de Externe ai NATO se reunesc în Suedia după anunțurile SUA legate de reducerea implicării în securitatea Europei
-
Breakingacum o ziAlertă cu dronă în Țările Baltice pentru a treia zi consecutivă. Avioanele NATO s-au ridicat de la sol





