Actualitate
Secretul omului din Peștera Cioclovina, descifrat după 30.000 de ani. Moartea în sanctuarul subteran VIDEO
Peștera Cioclovina din Hunedoara (video) a păstrat dovezile uneia dintre cele mai vechi crime cercetate în istoria omenirii. Și nu este singurul mister care face din ea un loc cu totul neobișnuit.
Peste 10.000 de peșteri au fost identificate în România, unele cu totul deosebite prin înfățișarea și istoria lor și prin descoperirile care le-au făcut faimoase.
Un astfel de loc este Peștera Cioclovina din Hunedoara, aflată în Munții Șureanu, în ținutul cetăților dacice.
Este una dintre cele mai lungi din România, galeriile sistemului carstic Ponorici – Cioclovina de apă fiind de opt kilometri. Peștera este dificil de explorat, astfel că turiștilor le este interzis să se aventureze prin cele două intrări ale sale Ponorici și Cioclovina, aflate de-o parte și de cealaltă a dealului Cioclovinei.
Peștera Cioclovina din Hunedoara (Foto: Daniel Guță) și craniul descoperit aici (Sursa: PLOS.org)
Peştera din Munţii Şureanu a fost cercetată de oamenii de ştiinţă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aflați în căutarea unor fosile de urşi.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, Peștera Cioclovina a fost transformată într-o exploatare minieră. Cioclovina ocupa atunci unul dintre primele locuri în lume în ce priveşte rezervele de guano-fosfaţi (bălegar de lilieci și sedimente, folosiți ca îngășământ în agricultură.
Peștera lui Zamolxis
Începând din anii ’50, peștera a fost cercetată intens de speologi. Ar fi fost traversată, pentru prima dată de la un capăt la altul, în 1959.
În adâncurile sale au fost descoperite câteva săli spectaculoase, care ar fi funcționat în urmă cu mii de ani, ca sanctuare subterane, în care oamenii aduceau ofrande unor zeități.
Astfel, românii au legat peștera Cioclovina de legenda lui Zamolxis, divinitatea dacilor despre care autorii antici menționau că ar fi trăit într-o astfel de peșteră, inaccesibilă oamenilor de rând.
Într-una din galeriile peșterii a fost descoperit un tezaur de podoabe datate în Prima Epocă a Fierului (Hallstatt), vechi de peste 3.000 de ani, care conţinea peste 6.000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă, faianţă a fost găsit de un speolog.
Craniul din Peștera Cioclovina, vechi de 30.000 de ani
Un craniu uman, descoperit la sfârşitul anilor ’30, în timpul exploatărilor de guano în Peștera Cioclovina din Hunedoara, a stârnit fascinația oamenilor de știință.
Cercetările au arătat că acesta ar fi fost al unei persoane care a trăit aici în urmă cu peste 30.000 de ani, însă ceea ce i-a contrariat pe savanți au fost urmele păstrate pe țeasta umană. Concluzia unor savanți australieni a fost că omul fusese ucis, într-o confruntare față în față, iar cercetarea poate reprezenta și documentarea celei mai vechi crime astfel cunoscute în istorie.
Craniul din Peștera Cioclovina a păstrat urmele mai multor fracturi: două de dimensiuni reduse la baza craniului şi una mare pe partea dreaptă.
Cercetătorii au stabilit că două dintre fracturi au avut loc înainte sau la momentul morţii, între care cea mare de pe partea dreaptă fiind produsă prin lovituri aplicate cu un fel de bâtă, iar cea mai mică fiind provocată de cădere.
Faptul că rănile nu prezintă urme de vindecare dovedeşte că loviturile au fost fatale, aşadar a putut fi emisă ipoteza unei crime.
„Leziunile de la Cioclovina prezintă mai multe caracteristici ale traumatismelor perimortem, inclusiv deformare plastică, fulgi osoși, morfologia marginilor ascuțite, unghiuri de fractură acute sau obtuze și lipsa de vindecare. Acest lucru lasă deschisă posibilitatea ca ambele răni să fi apărut în urma a două lovituri consecutive cu același obiect. Lipsa vindecării indică puternic că rănirea a fost fatală – deși nu putem exclude posibilitatea unor răni suplimentare pe restul corpului, care nu sunt păstrate în evidența fosilă”, arătau oamenii de știință Elena F. Kranioti, Dan Grigorescu și Katerina Harvati, autorii unui studiu publicat în jurnalul PLOS (Biblioteca Publică de Științe).
Comportamentele violente și crimele în epoca în care a trăit omul din Peștera Cioclovina nu sunt surprinzătoare, arătau savanții, având în vedere dovezile crescânde de violență în rândul grupurilor umane timpurii.
Actualitate
Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
Iranul a revenit
asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând
menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente maritime și
de un șir de declarații de la Teheran și Washington.
Imagine din satelit a Strâmtorii Ormuz. FOTO: NASA
Iranul a anunțat că
a reintrodus restricțiile în Strâmtoarea Ormuz, la scurt timp după ce declarase
redeschiderea acesteia, într-un context marcat de tensiuni crescute cu Statele
Unite. Decizia vine după ce Washingtonul a transmis că nu intenționează să
ridice blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce Teheranul consideră o
condiție esențială pentru libertatea de navigație.
Situația din zonă a
fost amplificată și de incidente maritime raportate în cursul zilei de sâmbătă,
18 aprilie. O agenție britanică de monitorizare maritimă a transmis că nave ale
Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) au deschis focul asupra unui
petrolier care încerca să traverseze strâmtoarea Ormuz. În același timp,
Reuters a relatat că și o navă sub pavilion indian, încărcată cu țiței, ar fi
fost atacată în aceeași zonă maritimă sensibilă.
Autoritățile
iraniene au confirmat ulterior că strâmtoarea a revenit la „statutul său
anterior” și se află din nou „sub administrarea și controlul strict al forțelor
armate”, potrivit comandamentului militar Khatam al-Anbiya.
Teheranul a legat
menținerea acestor restricții de faptul că Washingtonului menţine blocada în
zonă şi a cerut „garantarea libertății
depline de navigație pentru navele care călătoresc din Iran spre alte
destinații și din alte destinații spre Iran”, notează The Guardian.
Într-o intervenție
făcută în Antalya, în marja unui forum diplomatic, ministrul adjunct iranian de
Externe, Saeed Khatibzadeh, a acuzat Statele Unite că „nu pot să-și impună voința de a asedia Iranul, în timp ce Iranul, cu
bună credință, încearcă să faciliteze trecerea în siguranță prin strâmtoarea
Ormuz”.
Iranul cere ca SUA
să facă un pas înapoi în strâmtoare
Pe linie militară,
comandamentul naval al IRGC a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X,
că situația din Ormuz rămâne condiționată de decizia Statelor Unite de a
menține blocada.
„Atât timp cât mișcarea navelor din Iran și spre Iran
este amenințată, statutul strâmtorii Ormuz va rămâne așa cum a fost anterior.
Orice încălcare a angajamentelor de către Statele Unite va primi un răspuns
adecvat”, a transmis Iranul
Se anunță progrese
în negocieri, dar rezultatele întârzie
În paralel,
negocierile dintre Teheran și Washington continuă într-un climat fragil.
Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că
discuțiile recente au adus unele progrese, însă diferențele de opinie rămân
semnificative, în special în privința dosarului nuclear și a Strâmtorii Ormuz.
„Am făcut progrese, dar încă există o distanță mare între
noi”, a spus el pentru
presa de stat, adăugând că „există unele
chestiuni asupra cărora insistăm… Și ei au linii roșii. Dar aceste probleme
ar putea fi doar una sau două”.
De cealaltă parte,
președintele american Donald Trump a afirmat că Statele Unite poartă „conversații foarte bune” cu Iranul, dar
a avertizat împotriva oricărui „șantaj”
legat de canalul maritim strategic. Ulterior, el a lăudat Israelul, aliat al
SUA, susținând că „alți aliați și-au
arătat adevărata față într-un moment de conflict și tensiune”.
Niciuna dintre părți
nu a oferit detalii clare despre stadiul negocierilor, în contextul în care
armistițiul fragil se apropie de expirare.
Donald Trump a
declarat că blocada americană va „rămâne pe deplin în vigoare” până la un acord
de pace permanent și a sugerat că armistițiul intermediat de Pakistan, cu
termen de expirare miercuri, ar putea să nu fie prelungit.
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
-
Actualitateacum 3 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 3 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum 2 zileNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
-
Actualitateacum o ziUiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi




