Actualitate
Oameni şi poveşti de altădată. Popa Duhu, Ionică Torcălău, Domnu’ Trandafir, Conta, personalităţile Şcolii Domneşti
Au trecut 170 de ani de la înfiinţarea Şcolii Domneşti din
Târgu Neamţ. Printre personalităţile care i-au trecut pragul se
numără Popa Duhu, Ionică Torcălău, Domnu’ Trandafir sau Vasile
Conta.
Școala Domnească din Târgu Neamț FOTO Facebook
Construită din iniţiativa domnitorului Grigore Alexandru
Ghica pe proprietatea Mănăstirilor Neamţ şi Secu, Şcoala Domnească
din Târgu Neamţ a fost inaugurată în toamna anului 1852, însă
şi-a primit elevii la 1 iunie 1853. Recent, în oraşul nemţean a
fost inaugurată o expoziţie pentru a marca 170 de ani de
existenţă.
„Având de-a lungul timpului institutori meniţi pentru
vocaţia didactică (…), prima şcoală publică de băieţi din acest oraş
a oferit culturii şi tagmei bisericeşti personalităţi ale căror nume
au rămas de referinţă în domeniile cărora li s-au dedicat (Ion Creangă,
filosoful Vasile Conta, lingvistul Alexandru Lambrior, Patriarhul
Nicodim Munteanu sau învăţătorul Mihai Busuioc)“.
Aceasta este
declaraţia curatorului expoziţiei, muzeograf Renata Buzău. În prezent, imobilul, care-i declarat monument de arhitectură,
găzduieşte Muzeul de Istorie. Un dascăl renumit a fost părintele Isaia Teodorescu, cel care avea să fie cunoscut ca „Popa Duhu“,
descris neasemuit de Ion Creangă în nuvela cu acelaşi nume.
De
altfel, Isaia Teodorescu i-a fost povestitorului din Humuleşti (cel
căruia i se mai spunea „Ionică Torcălău“ deoarece toarcea lână prin
sat sau la şezători pentru că în familie se confecţionau cojoace şi
ţesături din postav), profesor şi la Şcoala Domnească, şi la
Seminarul de la Socola.
Şi Mihai Busuioc s-a şcolit la unitatea de
învăţământ din Târgu Neamţ, el fiind apoi dascălul lui Mihail Sadoveanu,
acesta din urmă dedicându-i nuvela „Domnu’ Trandafir“. Dacă Sadoveanu
l-a descris melancolic pe fostul învăţător, Creangă îi face un
portret savuros profesorului Teodorescu, un popă slobod la gură, dar
cu dragoste de elevii săi.
„Se învârteşte lumea cu mine de-atâta aghiazmă rusască“
„Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu
straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş,
răspunzând îndesat sluga dumitale cui nu-l trecea cu vederea, căscând
cu zgomot când nu-şi găsea omul cu care să stea de vorbă,
făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor din Iaşi
şi oprindu-se cu mirare lângă moşinoaiele de furnici, pe care le numea «republici înţelepte»“.
Povestirea „Popa Duhu“a fost publicată de Creangă în anul 1881. FOTO: anticariatplus.ro
Creangă îl mai descrie pe preot
fostul preot ca fiind sărac lipit şi detestându-şi confraţii puşi pe
căpătuială, dar că avea şi patimi lumeşti. Asta la Mănăstirea Neamţ, când
stătea la taifas cu stareţul Naftanail, care-l cinstea cu rachiu
îndulcit cu miere, pahar după pahar, până ce „Duhu“ spunea: „Lasă-mă-n pace, cuvioase, că se învârteşte lumea cu mine de-atâta
aghiazmă rusască; mai bine să ne împăcăm“. Adică să mai ia un
păhărel.
Povestirea „Popa Duhu“ a fost publicată în „Convorbiri
literare“, în 1881, cu opt ani înainte de moartea scriitorului, care-i
făcea în nuvelă alt portret: „Şi părintele Isaia, în loc să umble
morţiş, ca alţi popi, după cerşitorit, luând şi de pe viu şi de pe mort, să
aibă cu ce se împopoţona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere,
şi anume: «Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine
ceva de băut mahmurilor, marţa»“.
Cât despre Mihai Busuioc,
„Domnu’ Trandafir“, el s-a născut la Boiştea (sat pe care Garabet
Ibrăileanu avea să-l descrie în romanul «Adela»), aproape de urbea
străjuită de Cetatea Neamţ, tatăl său fiind dascăl. Urmează cursurile
Şcolii Domneşti, după care devine învăţător la Vatra Paşcanilor.
Aici, în perioada 1887-1891, l-a avut ca elev pe Sadoveanu.
Despre deschiderea unităţii de învăţământ, Ion Creangă, elev fiind, consemna în ale sale „Amintiri din copilărie“: „În ziua când
s-a sfinţit paraclisul spitalului şi s-a deschis Şcoala Domnească de
acolo, eu, împreună cu alţi băieţi, isonari ai bisericii, stam aproape
de Ghica Vodă, care era de faţă la acea serbare, înconjurat de
mulţime de lume şi nu ne mai săturam privindu-l“.
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
-
Actualitateacum 3 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 3 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum 2 zileNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
-
Actualitateacum o ziUiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi




