Actualitate
15 iunie: ziua tragediei cu 6 morți de la spectacolul Cenaclului Flacăra. „Woodstock-ul românesc“ a fost interzis atunci
În 1839, inventatorul Charles Goodyear a descoperit vulcanizarea cauciucului, iar în 1848 a fost sfințit drapelul naţional tricolor de către Guvernul revoluţionar de la Bucureşti. În 1985 la spectacolul organizat de Cenaclul Flacăra, la Ploieşti, a avut loc o busculadă soldată cu cinci morţi.
1985: La spectacolul organizat de Cenaclul Flacăra la Ploieşti a avut loc o busculadă soldată cu cinci morţi şi mai mulţi răniţi, fapt care a dus la interzicerea cenaclului iniţiat şi condus vreme de 12 ani de Adrian Păunescu. În perioada 1973-1985, au avut loc 1.615 spectacole de muzică şi poezie.
Cenaclul Flacăra umplea stadioane FOTO Albumul Cenaclul Flacăra 1983-Electrecord
Fenomenul numit Cenaclul Flacăra s-a stins într-o noapte furtunoasă la Ploieşti, pe 15 iunie 1985. Concertul susţinut de Adrian Păunescu pe stadionul Petrolului s-a încheiat cu 6 morţi şi 100 de răniţi. Episodul sângeros, trecut sub tăcere de autorităţile comuniste, a dus la interzicerea Cenaclului
După 12 ani de spectacole şi concerte, demarate în 1973, Cenaclul Flacăra a fost interzis în anul 1985. Ultima reprezentaţie, cea care a dus la închiderea Cenaclului de către autorităţile comuniste, s-a desfăşurat la Ploieşti, pe stadionul echipei Petrolul, în ceea ce se anunţa o frumoasă seară de vară, pe 15 iunie.
Era spectacolul cu numărul 1.615 al Cenaclului condus de Adrian Păunescu, concerte care ajunseseră la acel moment la nivelul actualelor turnee ale artiştilor străini. Sălile de spectacol şi stadioanele din ţară erau neîncăpătoare şi se vorbea deja despre un fenomen, „Woodstock-ul românesc“.
Amintirile unui martor ocular anonim
Sub protecţia anonimatului, un „martor ocular“ a povestit în mediul online experienţa, din perspectiva „puştanului de 17 ani“ pe care îi avea la spectacol. „Am fost pe stadion atunci. La tribuna a doua era întuneric şi lume puţină, răzleaţă, sau cupluri care se îmbrăţişau şi se sărutau. (…) La un moment dat, a început o vijelie năprasnică ce a smuls cortul care acoperea scena unde se ţinea spectacolul, undeva pe gazon în fata tribunei întâi, la mijlocul terenului. Vijelia a fost extraordinar de puternică şi s-a întrerupt şi curentul. Păunescu nu a încetat să vorbească şi să recite poezii. Încerca să ţină lumea în priză, sperând că o să înceteze vântul şi spectacolul o să continue. Dar nu a fost aşa. Ne ţineam de barele de metal de pe ultimul rând să nu ne ia pe sus vântul. Era întuneric beznă şi vântul scotea zgomote puternice, parcă urla“, povesteşte fostul fan al Cenaclului Flacăra.
„Eu am rămas în tribună până când s-a terminat vijelia, apoi am plecat acasă şi am trecut pe lângă porţile dărâmate, văzând totodată şi cadavrele tinerilor trase lângă poarta de acces“, a mai precizat „martorul ocular“.
1839: Charles Goodyear (1800-1860), inventator, a descoperit vulcanizarea cauciucului, procedeu prin care acesta devine insensibil la variaţiile de temperatură şi are proprietăţi mecanice şi de rezistenţă chimică superioare
Charles Goodyear a descoperit procedeul numit vulcanizare FOTO wikipedia
Ulterior, a perfecţionat acest procedeu şi l-a patentat la data de 15 iunie 1844, scrie wikipedia.org
A lucrat încă din tinereţe în fabrica tatălui său, unde se produceau unelte agricole şi accesorii metalice. A încercat să conducă o afacere proprie, dar a eşuat. A descoperit întâmplător că, dacă este tratat cu sulf şi tratat termic, cauciucul nu mai este rigid la temperaturi joase, că îşi menţine elasticitatea şi astfel devine posibilă utilizarea acestui material la nivel industrial. A numit acest procedeu vulcanizare.
1848: A fost sfinţit drapelul naţional tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie, de către Guvernul revoluţionar de la Bucureşti; drapelul avea culorile albastru, galben, roşu şi avea înscrisă deviza „Dreptate, Frăţie”
Tricolorul românesc FOTO Adevărul
Tricolorul ca simbol al naţiunii româneşti apare la începutul secolului XIX odată cu renaşterea naţională a României : astfel, este de remarcat prezenţa celor trei culori în canafuri şi în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)”. Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Acest model era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.
În 1848, steagul adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti a fost tricolorul albastru-galben-roşu (cu albastrul sus, deci, conform semnificaţiei „Libertate, Dreptate, Frăţie”). Acest tricolor apare atunci de asemenea în Moldova, în Ardeal (de exemplu la Adunarea de la Blaj) şi până la Paris (unde este arborat la 26 aprilie 1848) de către studenţii români care salutau noul guvern revoluţionar cu un tricolor „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii” .
1940: Al Doilea Război Mondial: A fost fondat lagărul de exterminare de la Auschwitz, destinat iniţial oamenilor politici din Polonia
Auschwitz-Birkenau, lagăr de exterminare fOTO pixabay.com
Auschwitz este locul unde peste 1,1 milioane de persoane şi-au găsit moartea după punerea în practică a Holocaustului, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Este cunoscut ca cel mai mare lagăr de exterminare nazist. Astăzi este un complex muzeal vizitat de milioane de turişti, din toate colţurile lumii.
Tabăra Auschwitz I se află chiar în oraşul polonez Oswiecim (voevodatul Polonia Mică, la 60 kilometri vest de Cracovia), iar Tabăra de Auschwitz II-Birkenau este la aproximativ doi kilometri de oraş, în satul Brzezinka.
În cele două tabere, au fost deportate 1,3 milioane de persoane. Numărul celor decedaţi este destul de greu de stabilit, dar se estimează că aproximativ 1,1 milioane de persoane, dintre care în jur de 90 la sută erau evrei, au murit în taberele de exterminare.
Din cei 1,3 milioane de persoane deportate la Auschwitz-Birkenau, 1,1 erau evrei (aduşi din diferite ţări), între 140.000-150.000
1946: S-a născut Demis Roussos, cântăreţ grec (d. 2015)
Roussos a atins pentru prima dată succesul ca membru (vocalist şi basist) al formaţiei Aphrodite’s Child, în care a fost coleg cu Vangelis. Împreună au înregistrat cântece precum „Rain and Tears”, „Marie Jolie” şi „It’s Five a Clock”, iar la începutul anilor ’70 au lansat albumul conceptual 666.
Demis Roussos în 1973 FOTO AFP
După această etapă, Roussos şi-a investit energia în propria carieră solo. În timp ce primul său album a fost un proiect necomercial, Demis Roussos s-a orientat mai târziu spre genul şlagăr, lansând cântece precum „Forever And Ever”, „Goodbye, My Love, Goodbye” şi „My Friend the Wind”. A cântat în mai multe limbi.
De-a lungul carierei sale, Roussos a vândut peste 60 de milioane de albume în lumea întreag
1964: S-a născut Courteney Cox, actriţă americană
Courtney Cox și Jennifer Aniston FOTO Shutterstock
Courteney Cox a primit în 20203 o stea pe Aleea Celebrităților, însă la ceremonie nu i-au fost alături decât două prietene din marea gașcă ”Friends”.
Se pare că bărbații din celebrul show s-au extras de la sărbătoarea actriței. Courteney Cox, a fost omagiată cu o stea pe Aleea Celebrităților, pentru rolul Monica Geller din ”Friends”. Marea bucurie a fost împărțită cu cele mai bune prietene ale sale din serial, Jennifer Aniston și Lisa Kudrow. Bărbații care făceau furori cu rolurile lor în show-ul de comedie s-au lăsat așteptați. Matt LeBlanc, Matthew Perry și David Schwimmer au fost marii absenți de la ceremonia lui Courteney Cox.
Cele trei doamne, în schimb, s-au întrecut în amabilități și declarații. Actrițele Courteney Cox, Jennifer Aniston și Lisa Kudrow s-au lăudat cu prietenia lor solidă de peste 30 de ani, menționând public că ele sunt ”ca surorile”.
Se pare că actrița avea mai multe lucruri în comun cu personajul ei din Friends pe lângă faptul că niciuna dintre ele nu știa să danseze. Ambele s-au luptat cu infertilitatea. În cele din urmă, Courteney Cox și fostul ei soț, David Arquette, au apelat la fertilizarea in vitro. Au o fată împreună.
Când vine vorba de cariera ei, Cox recunoaște că a avut probleme și nu s-a simțit mereu sigură pe ea. În ciuda statutului ei de superstar, Cox a spus că încrederea în ea a fost la un nivel foarte scăzut în urmă cu câțiva ani, după ce a filmat un episod pilot pentru un serial care nu a mai ajuns în producție.
1986: Feli, cântăreaţă şi compozitoare română
Felicia Donose, cunoscută mai bine sub numele de scenă Fely sau Feli este o cântăreaţă şi compozitoare română care a devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea-concurs Vocea României în anul 2012.
Feli a devenit celbră în 2012 după participarea la o emisiune de succes FOTO Adevărul
Debutul în muzică a avut loc în adolescenţă, când a fost atât vocea, cât şi compozitoarea trupei pop-rock, Aliens. Feli a colaborat cu Edi Schneider cunoscut ca Dj Phantom, iar apoi s-a îndreptat spre genul hip-hop, unde s-a implicat în câteva proiecte muzicale cu Grasu XXL, Puya şi Guess Who
2019: S-a stins din viață Franco Zeffirelli, regizor italian de film (n. 1923)
Zefirelli, care s-a născut la Florența, a devenit cunoscut pentru spectacolele de operă şi pentru adaptările cinematografice ale unor opere de Shakespeare, pentru care a şi primit două nominalizări la Oscar.
Franco Zefirelli, un regizor genial FOTO Adevărul
A intrat la Universitatea din Florenţa pentru a studia arhitectura, în anii studenţiei implicându-se în spectacolele companiei de teatru a universităţii. În timpul ocupării Italiei de către trupele germane, în cel de-al Doilea Război Mondial, Zeffirelli a întrerupt studiile şi a lucrat ca translator.
După încheierea războiului, a mers la Roma pentru a urma o carieră în teatru. S-a alăturat companiei Morelli-Stoppa a lui Luchino Visconti, unde a fost atât actor cât şi regizor de scenă. A lucrat cu Visconti la pelicula „La terra trema” (1948), dar şi la alte producţii.
Producţia „Romeo and Juliet”, lansată la 8 octombrie 1968, a constituit una dintre cele mai reuşite pelicule ale regizorului italian, care a fost şi nominalizat la Oscar şi la Globurile de Aur pentru cel mai bun regizor, menţionează www.imdb.com. Pentru această producţie a primit premiul „David di Donatello”.
Seria televizată „Jesus of Nazareth” (1977) a fost un succes apreciat atât de publicul larg cât şi de critici.
Pelicula biografică „Callas Forever” (2002), un omagiu adus artistei internaţionale Maria Callas, a fost filmată în Bucureşti, Andaluzia şi Paris şi a fost un succes atât din punct de vedere al încasărilor, cât şi în ceea ce priveşte costurile.
În 1999, a fost recompensat cu premiul special al Festivalului internaţional de film „Karlovy Vary” pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei mondiale. A obţinut, în 2003, premiul Festivalului internaţional de film de la Palm Springs pentru munca depusă în calitate de regizor.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum o ziImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




