Actualitate
8 iulie – Ziua în care s-a născut inventatorul celei mai cunoscute băuturi răcoritoare, dar și cel al dirijabilului
8 iulie este ziua în care s-a născut John Pemberton, cel
care a inventat băutura răcortoare ce avea să devină cea mai consumată în toată
lumea, coca-cola. Tot în aceast zi s-a născut Ferdinand von Zeppelin, cel care
a inventat aparatul de zbor ce-i poartă numele.
Ferdinand von Zeppelin FOTO Wikipedia
Alte evenimente importante din istoria zilei, ce au avut
loc pe 8 iulie:
8 iulie 1392: Este atestată prima monedă românească
Prezența monedelor emise de Ţara Românească în Pera
Constantinopolului („perperii de Valachia”) atestă circulaţia monedei româneşti
în comerţul internaţional. Astfel este atestată circulaţia monedei româneşti în
comerţul sud-est european.
Cele mia vechi monede românești FOTO Contemporanul
Termenul de Perperii de Valachia îşi are originea în moneda
de aur Hyperpyron, bătută de Paleologi spre sfârşitul dinastiei lor, cu un
continut de 20 gr de aur, de 20 de carate. Moneda a circulat şi în Occident,
bucurându-se de o largă apreciere a calităţii ei, sub numele de perperum şi în
Balcani, slavizat pe numele perper cu pluralul românesc perperii.
8 iulie 1831: S-a născut John Pemberton, inventatorul Coca-Cola
John Pemberton fost un farmacist american și ofițer. În aprilie 1865,
Pemberton a fost rănit în Bătălia de la Columbus, Georgia, și la fel ca mulți
alți veterani răniți a devenit dependent de morfină. Căutând un leac pentru
dependența sa a început să facă experimente cu coca și vinuri obținute din
coca, creând în cele din urmă propria sa versiune de Vin Mariani, care conținea
nucă de kola și damiana și pe care l-a numit Pemberton’s French Wine Coca.
John Pemberton FOTO Wikipedia
O dată cu creștea îngrijorării publice privind dependența
de droguri, depresia și alcoolismul în rândul veteranilor și a neurasteniei în
rândul femeilor sudiste irascibile, produsul lui medical a fost promovat ca
fiind foarte benefic pentru „doamne și toți cei a căror loc de muncă
sedentar cauzează neurastenie, probleme ale stomacului, intestinelor și
rinichilor, precum și cei care au nevoie de un fortifiant și de un agent
stimulant pur.”
8 iulie 1838: S-a născut Ferdinand von Zeppelin
Von Zeppelin este cel care a construit aparatul
aeropurtat care îi poartă numele. Contele Ferdinand von Zeppelin, unul dintre
pionierii aeronauticii mondiale, fiind militar de carieră. În 1891, s-a retras
din armată cu gradul de general-locotenent şi a fondat o fabrică de aerostate la
Friedrichshafen, încercând să pună în aplicare planurile sale de a construi un
dirijabil propulsat de motoare.
La 2 iulie 1900, primul dirijabil construit după aceste
planuri, LZ-1, a zburat deasupra lacului Konstanz, lângă Friedrichshafen din
sudul Germaniei. Zborul nu a fost un succes deplin şi Ferdinand von Zeppelin a
fost forţat să-şi oprească munca pentru construirea acestor aparate, la vremea
respectivă. Următorul dirijabil, LZ-3, a fost primul Zeppelin de succes, prin
zborul care a avut loc la 9 octombrie 1906.
8 iulie 1869: La Timișoara s-a inaugurat prima linie de tramvai tras de cai
din țară
Specific secolului al XIX-lea, tramvaiul cu cai a fost
inventat de inginerul englez Benjamin Outram. Încă din 1775, el a gândit
această modalitate de transport, cu vagoane de mici dimensiuni, care să circule
pe șine plate, încastrate în pavaj. De aici, vine și cuvântul tramvai: tramway,
în limba engleză, tram însemnând şină plată, iar way însemnând drum.
Primul tramvai tras de cai din România FOTO Descoperă.ro
Primul tramvai stradal a funcţionat în 1832, în New York,
urmat de New Orleans, iar în Europa apare primul tramvai în anul 1838 la Paris.
În 1869 apare și în România, la Timișoara.
8 iulie 1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului Wall Street
Journal
Este o publciație americană cu specific economic și
financiar.
Ziarul a apărut prima dată în anul 1883, sub numele de
Customers’ Afternoon Letter; deseori conținea un articol numit „Morning
Gossip” (adică zvonul dimineții). În anul 1889, ziarul este redenumit în
The Wall Street Journal. La acea dată, ziarul conținea patru pagini și se
vindea pentru doi cenți. Publicarea unei reclame costa 20 de cenți pe linie.
Primul număr al cotidianului FOTO Wikipedia
În anul 2007, ziarul avea un tiraj zilnic de aproximativ
2 milioane de exemplare, depășit în SUA doar de USA Today. Potrivit News Corp,
în luna iunie 2018, depunerea 10-K la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse,
Jurnalul a pus circulație circa 2.475 milioane de exemplare (inclusiv aproape
1.590.000 de abonamente digitale) în comparație cu USA Today 1.7 milion.
Ziarul, care a primit 37 de premiii Pulitzer până în
2007, își are numele de la Wall Street, în inima districtului financiar din
Lower Manhattan.
8 iulie 1947: A avut loc Incidentul OZN de la Roswell.
În incidentul OZN de la Roswell se presupune că s-au
recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre străine, de la un obiect
neidentificat care s-a prăbușit în apropiere de Roswell, sediul comitatului
Chaves, statul New Mexico, SUA, în 8 iulie 1947. De la sfârșitul anilor 1970,
incidentul a fost obiectul unor controverse intense și obiectul unor teorii ale
conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit.
Evenimentul a fost intens mediatizat FOTO Wikipedia
Armata Statelor Unite ale Americii susține că ceea ce s-a
întâmplat a fost doar recuperarea resturilor unui balon experimental de
supraveghere la mare altitudine care aparținea unui program secret numit Mogul.
Cu toate acestea, mulți susținători ai OZN-urilor spun că, de fapt, o navă
extraterestră s-a prăbușit și câteva cadavre au fost recuperate și că apoi
militarii au început o operațiune de mușamalizare.
8 iulie 1951: S-a născut Anjelica Huston, actriță americană
Este câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun
rol secundar în filmul Onoarea familiei Prizzi. Este fiica regizorului John
Huston și nepoata legendarului actor britanic Walter Huston.
Cunoscută pentru că interpretează adesea personaje
excentrice și distincte, a primit numeroase distincții, printre care un premiu
Oscar și un Glob de Aur, precum și nominalizări la trei premii ale Academiei
Britanice de Film și șase premii Primetime Emmy. În 2010, a primit o stea pe
Hollywood Walk of Fame.
Huston s-a mutat de la Londra la New York, unde a lucrat
ca model de-a lungul anilor 1970. La începutul anilor 1980 a decis să se ocupe
în mod activ de actorie și, ulterior, a avut o mare descoperire cu
interpretarea sa în rolul unei cârtițe mafiote din Prizzi’s Honor (1985),
regizat tot de tatăl său, pentru care a devenit a treia generație din familia
sa care a primit un premiu Oscar.
Este cunoscută pentru celebrul său rol. Mirticia, din Familia
Addams.
8 iulie 1958: S-a născut actorul Kevin Bacon
Este regizor, actor și producător american. Cunoscut
pentru rolurile sale principale și de personaj principal, Bacon a primit
numeroase distincții, printre care Golden Globe Award și Screen Actors Guild
Award, precum și o nominalizare la Primetime Emmy Award. The Guardian l-a numit
unul dintre cei mai buni actori care nu au primit niciodată o nominalizare la
Oscar. În 2003, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Bacon și-a făcut debutul în lungmetraj în National
Lampoon’s Animal House (1978), înainte de a debuta în filmul muzical-dramatic
Footloose (1984). De atunci a jucat în filme aclamate de critici precum Diner
(1982), JFK (1991), A Few Good Men (1992), Apollo 13 (1995), Mystic River
(2003) și Frost/Nixon (2008). Bacon a mai regizat filmele Losing Chase (1996)
și Loverboy (2005).
8 iulie 1967: A decedat Vivien Leigh, actriță de film și teatru britanică
Este laureată a două premii Oscar, unul pentru
interpretarea personajului Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului (1939), iar
cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit
dorință (1951), pe care l-a interpretat și în teatru în West End din Londra.
Vivien Leigh a fost o actriță prolifică, ea colaborând
adesea pe plan artistic cu soțul său, Laurence Olivier, care a regizat multe
dintre filmele ce au făcut-o celebră. De-a lungul celor 30 de ani de carieră,
actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui
Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice
ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady
Macbeth.
8 iulie 2022: Fostul prim-ministru al Japoniei este ucis
Fostul premier japonez Shinzo Abe, unul dintre cei mai
puternici lideri postbelici ai țării, a fost ucis într-un atac cu armă în timp
ce participa la un eveniment de campanie de la Nara, lângă Osaka, potrivit
postului public NHK. Avea 67 de ani.
Fostul primministru Shinzo Abe FOTO Europa Liberă
Shinzo Abe a murit în
spital după ce a fost împușcat la un eveniment electoral pentru alegerile programate
să aibă loc pe 10 iulie.
Abe a fost împușcat de două ori în timp ce ținea un discurs pe o stradă din
orașul Nara, vineri dimineață. Trupele de securitate de la fața locului au
prins un bărbat de 41 de ani, înarmat cu armă artizanală.
Actualitate
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din
România au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul e anchetat
ca un posibil atac cibernetic.
Atacuri cibernetice au avut loc în mai multe ţări europene, pierderile fiinc semnificative. Foto: X
Un posibil atac cibernetic
a vizat, în noaptea de 2 noiembrie, echipamentele frigorifice din șase magazine
din România. În jurul orei 1.30, temperatura din frigidere a crescut brusc,
însă problema a fost observată de angajați abia dimineața, în jurul orei 8.00.
Incidentul a fost raportat Directoratului Național de Securitate Cibernetică
(DNSC), care a verificat modul în care au fost accesate sistemele de comandă
ale instalațiilor.
Potrivit directorului
DNSC, Dan Cîmpean, echipamentele care gestionau frigiderele erau conectate la
internet prin routere GSM cu IP fix și foloseau versiuni vechi de software,
ceea ce le putea permite atacatorilor să ajungă direct la sistemele de comandă.
Specialiștii au
recomandat izolarea echipamentelor și actualizarea programelor vulnerabile.
Celelalte sisteme informatice ale retailerului nu au fost afectate.
„Pe 2 noiembrie, în
jurul orei 1.30, echipamentele frigorifice din 6 magazine au urcat la
temperaturi foarte mari. Problema a fost observată abia la 8.00. S-a raportat
incidentul către DNSC ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor ce
gestionau frigidere. Controllerele erau legate prin routere GSM cu IP fix,
accesibile direct din internet și rulau versiuni de software destul de vechi.
DNSC a furnizat recomandările tehnice pentru izolarea incidentului și pentru
actualizarea versiunilor de software vulnerabile. Incidentul nu s-a propagat și
la alte infrastructuri IT. Atacul este similar cu cel observat azi în mai multe
state”, a explicat Dan Cîmpean pentru Libertatea.
Atacuri similare în supermarketuri din
mai multe țări europene
Incidentul din
România a fost semnalat în aceeași zi cu alte cazuri înregistrate în Europa. În
mai multe țări, sistemele frigorifice ale supermarketurilor au fost accesate de
la distanță, iar temperaturile din vitrine și congelatoare au crescut până la
niveluri care au compromis păstrarea alimentelor.
În Belgia, problemele
au afectat zeci de magazine Delhaize, Carrefour, Spar și Intermarché. Sistemele
frigorifice au fost trecute în modul de dezghețare, ceea ce a dus la încălzirea
vitrinelor. Magazinele au retras de la vânzare produsele proaspete care nu mai
puteau fi păstrate în condiții corespunzătoare, potrivit publicației belgiene
7sur7.
Și în Suedia au fost
raportate incidente la lanțurile ICA și Coop. În unele unități, temperaturile
din vitrine au crescut de la valori negative la peste 38 de grade Celsius, iar
în anumite cazuri au ajuns la 50 de grade. Un magazin din localitatea Sjöbo a
fost închis, iar marfa alterată a fost aruncată, a relatat Sweden Herald.
Şi supermarketurile
din Franța s-au confruntat anterior cu atacuri de același tip, care au provocat
pierderi importante de produse alimentare. Probleme au fost semnalate și în
restaurante Ikea și în unele lanțuri de măcelării, unde alarmele instalațiilor
frigorifice au pornit în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții.
Sistemele frigorifice
au fost reprogramate de la distanţă
Potrivit
explicațiilor oferite de compania Sabcobel, specializată în instalații
frigorifice, atacatorii au intervenit asupra vaporizatoarelor, componente care
participă la procesul de răcire. Acestea ar fi fost comandate să funcționeze
continuu în modul de dezghețare. În loc să mențină temperaturi scăzute,
instalațiile au început astfel să încălzească vitrinele și spațiile de
depozitare.
În unele cazuri,
simpla actualizare a programelor nu este suficientă pentru repararea
echipamentelor. Potrivit specialiștilor Sabcobel, poate fi necesară și
înlocuirea fizică a unităților de comandă.
Reacţia UE în faţa
atacurilor
Comisarul european
pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, a transmis un avertisment
în urma atacurilor cibernetice care au afectat supermarketuri din cel puțin
șapte țări europene, provocând creșterea temperaturilor în frigidere și
congelatoare. Acesta a catalogat repetarea acestor incidente drept „profund
îngrijorătoare” și a denunțat o „încercare deliberată de a perturba lanțul de
aprovizionare cu alimente și de a submina încrederea consumatorilor în acesta”,
potrivit trtworld.com.
„E o tentativă deliberată de perturbare a lanţului nostru
de aprovizionare alimentară şi despre subminarea încrederii consumatorilor, un
avertisment pe care trebuie să-l luăm în serios”, a declarat Christophe Hansen.
„Securitatea noastră alimentară nu este ameninţată pentru
moment, însă risipa alimentară şi repercusiunile sale asupra întreprinderilor
sunt reale”, mai spus el.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T19:32:06.318Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri și desemnarea unui contracandidat pentru Ilie Bolojan.
Mircea Abrudean, președintele Senatului Foto: FB Mircea Abrudean
Întrebat despre solicitările liberalilor nemulțumiți, Abrudean a amintit că aceștia au avut ocazia să intre în competiție și la precedentul Congres, însă nu au propus un candidat alternativ, potrivit TVR Info.
„Au avut ocazia la precedentul Congres, la care n-au venit cu un contracandidat. Sigur, acel Congres a fost suspendat de către instanţe. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou Congres, cred că este poate chiar benefic, pentru a lămuri definitiv, să-i spunem, apele în Partidul Naţional Liberal. Poate că de data asta instanţa nu va suspenda o decizie a unui Congres, cine ştie, vom vedea”, a declarat președintele Senatului.
Mircea Abrudean a subliniat că decizia convocării unui Congres aparține structurilor statutare ale partidului și a apreciat existența opiniilor critice în interiorul formațiunii.
„Nu văd nicio problemă cu privire la acest lucru. E, repet, foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, au existat întotdeauna. E bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv Congresul, care este cel mai înalt for posibil”, a afirmat liberalul.
Referindu-se la o posibilă candidatură a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru șefia partidului, Abrudean a spus că forța unui candidat se măsoară exclusiv prin votul delegaților la Congres.
„Contestatari şi contracandidaţi pot să fie mulţi, puterea acestora se vede la votul din Congres. În rest, până atunci, sigur că fiecare se poate manifesta cum consideră mai bine, mai vocal, mai puţin vocal”, a declarat liberalul.
În opinia sa, legitimitatea unei conduceri politice este dată de rezultatul votului din forul suprem al partidului.
„Rezultatul Congresului este cel care defineşte puterea unui lider”, a subliniat Mircea Abrudean.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T13:10:06.793Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de aproximativ 6 miliarde de euro pe an, în perioada 2028-2034. Măsurile vizează în special platformele chineze de comerț electronic, precum Shein și Temu, și urmăresc atât creșterea veniturilor bugetare, cât și limitarea importurilor de produse ieftine care nu respectă întotdeauna reglementările europene, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat de Reuters.
Aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul UE. Foto: Shutterstock
Amploarea fenomenului este evidențiată de datele privind importurile. Anul trecut, în Uniunea Europeană au intrat aproximativ 5,8 miliarde de colete cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro, în creștere cu 26% față de anul precedent. Comisia Europeană consideră că, în numeroase cazuri, valoarea mărfurilor a fost declarată sub nivelul real pentru evitarea taxelor vamale.
Începând cu 1 iulie, a fost introdusă o taxă de trei euro pentru coletele mici, iar de la 1 noiembrie a fost aplicată o taxă suplimentară de doi euro, ceea ce majorează costurile importurilor. Estimarea de 6 miliarde de euro ia în calcul și o posibilă scădere a numărului de colete, pe măsură ce retailerii își adaptează activitatea la noile reguli.
Eurodeputatul Dirk Gotink, responsabil de coordonarea reformelor vamale la nivelul UE, a susținut că măsurile vizează combaterea unui model de afaceri bazat pe importuri de mică valoare și produse neconforme cu reglementările europene. Potrivit acestuia, veniturile suplimentare ar putea contribui la modernizarea și consolidarea autorităților vamale.
Cum vor fi împărțiți banii și cum reacționează platformele chineze
Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul Uniunii Europene, iar restul de 10% la statele membre. Proporțiile ar putea fi însă modificate în cadrul negocierilor privind bugetul comunitar pentru perioada 2028-2034. În prezent, statele membre rețin 25% din taxele vamale colectate.
Platformele vizate au început deja să își adapteze strategiile. Compania care deține Temu a avertizat că noile taxe vor avea un impact considerabil asupra anumitor segmente ale activității sale. Shein, care obține aproximativ o treime din venituri în Europa, a transmis că prioritatea sa rămâne menținerea prețurilor competitive și îmbunătățirea serviciilor de livrare.
La rândul său, AliExpress, deținut de grupul Alibaba, a anunțat extinderea capacităților de depozitare locală. Compania a avertizat însă că noile costuri ar putea afecta în special gospodăriile europene cu venituri mici.
„Taxa Temu”, propusă spre eliminare
Un proiect de ordonanță de urgență propune abrogarea „taxei Temu” de la 1 noiembrie 2026 și, concomitent, deschiderea unei linii de împrumuturi din venituri din privatizare de până la 300 milioane lei pentru susținerea termoficării în iarna 2026–2027. Detalii AICI.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T06:53:12.326Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 2 zilePlatforma pentru angajarea muncitorilor străini se redeschide până la 15 noiembrie: ce trebuie să știe firmele
-
Actualitateacum 3 zileTranssemenic, drumul de poveste din Banatul Montan care leagă satele pemilor de stațiunea Semenic
-
acum 3 zileReduceri Oriflame de Black Friday 2026: ce merită să pui pe wishlist
-
Breakingacum 3 zileAvangarde: AUR ar câștiga defilând alegerile parlamentare. Ce partid urcă puternic, cine scade în cel mai recent sondaj de opinie
-
Actualitateacum 3 zileRevenit din suspendare, Alibec se gândește deja la retragere. Vrea să se reprofileze: „Aș vrea să fac asta, îmi place ideea. Mă apuc acum!”
-
Breakingacum 3 zileCe a reproșat Comisiei de Etică a Universității din Iași judecătoarea care l-a trimis după gratii pe fiul lui Tudorel Toader
-
Uncategorizedacum 3 zileOrganizarea banchetului de clasa a 12-a, cum eviți cele mai frecvente greșeli
-
Breakingacum o ziRogobete a fost întrebat dacă își dă demisia din Ministerul Sănătății în cazul unui conflict cu ministrul Finanțelor sau în urma altei divergențe. Ce a răspuns





