Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Străinii căsătoriți cu persoane de același sex care sunt cetățeni români vor avea drept de ședere în România

Publicat

pe

Străinii căsătoriți cu persoane de același sex care sunt cetățeni români vor avea drept de ședere în România

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege care reglementează modul în care persoanele care nu au cetățenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene cu un cetățean român de același sex, pot solicita drept de ședere în România.

Instituția precizează că proiectul de lege nu reglementează recunoașterea căsătoriilor ori a convențiilor civile între persoane de același sex pe teritoriul României și alte drepturi ce derivă din această recunoaștere.

Proiectul de act normativ este o implementare în legislația națională a prevederilor legale existente în domeniu la nivelul Uniunii Europene, doar privind libera circulație a persoanelor. Implementarea acestor prevederi este o condiție obligatorie pentru România, ca urmare a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 5 iunie 2018 în cauza C-673/16, iar nerespectarea ei face posibilă declanșarea unei proceduri de infringement care se poate finaliza cu condamnarea României de către instanța de contencios european. O eventuală condamnare are implicații financiare semnificative pentru statul român.

În prezent, sancțiunile pecuniare care pot fi propuse în cazul României, în proceduri de infringement, sunt penalități între 1.830 și 109.800 euro pe fiecare zi de întârziere, precum și o sumă forfetară minimă de 1.708.000 euro. La realizarea acestui proiect de lege s-au avut în vedere prevederile Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 5 iunie 2018 în cauza C-673/16, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de către Curtea Constituțională a României în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Decizia Curții Constituționale a României numărul 534/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 277 alin. (2) și (4) din Codul Civil.

Precizăm că decizia CCR, anterior menționată stipulează faptul că prevederile din Codul Civil care interzic căsătoria între persoane de același sex sunt constituționale atât timp cât nu încalcă dreptul la liberă circulație, așa cum este acesta prevăzut de legislația Uniunii Europene.

În concret, conform prevederilor actului normativ, persoanele care nu au cetățenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene cu un cetățean român de același sex, pot solicita, dacă este cazul, viză pentru intrarea în România, respectiv drept de ședere pe teritoriul țării noastre, în condițiile legii, având ca motiv continuarea vieții de familie alături de cetățeanul român„, precizează MAI.

Procesul pierdut la CJUE

România a fost condamnată de Curtea de Justiție a UE după ce a fost dată în judecată de Relu Adrian Coman, resortisant român, și Robert Clabourn Hamilton, resortisant american, după ce, în 2012, au solicitat autorităților române să le fie comunicate procedura și condițiile în Hamilton putea, în calitatea sa de membru al familiei domnului Coman, să obțină dreptul de a locui în mod legal în România pe o perioadă mai mare de trei luni. Această cerere se întemeia pe directiva privind exercitarea libertății de circulație, care permite soțului unui cetățean al Uniunii care și a exercitat această libertate să se alăture soțului său în statul membru în care acesta din urmă locuiește.

Răspunzând la această solicitare, autoritățile române i-au informat pe Coman și Hamilton că acesta din urmă beneficia numai de un drept de ședere pe o perioadă de trei luni, pentru motivul, printre altele, că el nu putea fi calificat în România drept „soț” al unui cetățean al Uniunii, întrucât acest stat membru nu recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex.

Comentarii Facebook

Actualitate

Tudorel Toader explică de ce Ilie Bolojan nu ar mai putea fi numit premier după moțiunea de cenzură: precedentul Orban, invocat

Publicat

pe

Fostul judecător constituțional Tudorel Toader susține că o eventuală repropunere a lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, după o moțiune de cenzură, ar putea încălca logica deciziilor Curții Constituționale și voința Parlamentului.

Tudorel Toader, fost judecător constituțional FOTO: Arhivă, adevărul

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Toader explică faptul că efectul unei moțiuni de cenzură este unul politic și instituțional clar:

„Adoptarea unei moțiuni de cenzură înseamnă un vot de blam la adresa premierului și a echipei guvernamentale. Este un vot de blam în sensul că Parlamentul își exprimă neîncrederea în capacitatea premierului și a Guvernului de a pune în aplicare programul de guvernare”, a declarat acesta pentru Digi24.

În opinia sa, o eventuală nouă desemnare imediat a aceleiași persoane ar ridica probleme de constituționalitate. „Dacă propui același premier, același candidat, înseamnă că președintele care face propunerea nu ține cont de voința Parlamentului. Or, în echilibrul puterilor în stat, Parlamentul este suveran”, a mai spus Tudorel Toader.

Toader invocă Decizia CCR nr. 85/2020, legată de desemnarea lui Ludovic Orban după demiterea guvernului său: „Există Decizia CCR nr. 85/2020, cu referire la Ludovic Orban, pe care Klaus Iohannis voia să îl redesemneze premier, iar CCR a spus că nu poate fi desemnată aceeași persoană care a făcut obiectul unei moțiuni de cenzură”, a precizat Toader.

Fostul judecător admite însă că au existat reveniri în funcție, dar în contexte excepționale.

„Între timp fusese desemnat Florin Cîțu, care și-a depus mandatul. A intervenit pandemia, s-au schimbat condițiile socio-economice, iar contextul în care Orban a fost învestit a doua oară era diferit”.

El a mai făcut referire și la cazul lui Emil Boc. „Da, dar Boc a fost reinvestit după ce Traian Băsescu a fost reales. Avem, așadar, două exemple de premieri care au fost demiși prin moțiune de cenzură și ulterior reinvestiți, însă de fiecare dată a intervenit un eveniment care a schimbat contextul în care fusese adoptată moțiunea”, a explicat fostul judecător. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Lider PNL: „Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru”

Pe de altă parte, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat, joi, 7 mai, că Ilie Bolojan ar putea fi desemnat din nou premier, chiar dacă guvernul condus de acesta a căzut prin moțiune de cenzură.

„Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru. Decizia Curții Constituționale din 2020 este foarte clară. Premierul demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze Guvernul, dacă: Președintele României nu urmărește să provoace alegeri anticipate, prin desemnarea aceluiași candidat (fost premier). Nu suntem în acest scenariu. Condiție îndeplinită”, a scris Gabriel Andronache, pe FB.

Potrivit acestuia, o altă condiție este coagularea, de către candidatul desemnat, a unei noi majorități parlamentare care să nu fie formată din aceleași partide care formau majoritatea înainte de moțiunea de cenzură.

„Condiție îndeplinită deoarece PNL a adoptat o decizie că exclude o nouă coaliție cu PSD”, a precizat liberalul.

De asemenea, spune el, este nevoie ca „desemnarea aceluiași candidat să nu fie imediată moțiunii de cenzură, adică să treacă o perioadă rezonabilă de timp de la data moțiunii de cenzură, în care opinia Parlamentului să se poată modifica cu privire la fostul Prim-Ministru”„Și această condiție este pe cale a se împlini”, a adăugat el.

Criza politică a fost declanșată de adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR, care a trecut cu 281 de voturi „pentru”, din 288 de parlamentari prezenți.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost astfel demis, însă va rămâne interimar până la formarea unui nou executiv.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Președintele Nicușor Dan a început miercuri, 6 mai, consultările informale cu liderii partidelor care s-au aflat la guvernare. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Mesaj RO-ALERT la Galați: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Publicat

pe

Unii locuitori din Galați au primit joi dimineață, la ora 08:40, un mesaj RO-ALERT emis de autorități, prin care populația este avertizată asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Un mesaj RO-ALERT a fost transmis unor locuitori din Galați. FOTO: arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îi îndeamnă pe oameni să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori”, se arată în mesajul transmis populației.

Avertizarea a fost emisă pentru o durată estimată de 90 de minute. Mesajul a inclus și o variantă în limba engleză.

Amintim că pe 25 aprilie, fragmente de dronă au căzut într-o zonă locuită din Galați, mai exact în zona Bariera Traian. Resturile au lovit un atelier din curtea unui localnic și un stâlp de electricitate, iar la fața locului au intervenit echipaje de poliție și pompieri. Sute de locuitori au fost atunci evacuați din cauză că drona avea încărcătură explozivă. În aceeași zi, drona a fost prealuată și detonată într-o zonă sigură. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Una dintre cele mai șocante și ireale bătălii din istorie. Cum au reușit să țină piept 65 de oameni unei armate de câteva mii

Publicat

pe

În secolul al XIX-lea, pământul Mexicului a fost martorul unei bătălii legendare, devenită un simbol universal al sacrificiului și al datoriei de neclintit. Considerată un adevărat «Termopile al Americii Centrale», această confruntare a scris prima pagină de glorie a Legiunii Străine, transformând o mână de soldați în eroi eterni.

Bătălia de la Camaron FOTO wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Bătălia de la Termopile din anul 480 î.Hr., purtată în timpul celei de-a doua invazii persane a Greciei, condusă de Xerxes I, a rămas ca un simbol absolut al eroismului și al curajului extrem, în ciuda șanselor potrivnice. În jur de 300 de spartani curajoși, conduși de regele Leonidas I, și o forță grecească de aproximativ 7000 de oameni au blocat trecătoarea Termopile pentru a opri înaintarea armatei persane în Grecia. În fața a mii de inamici au rămas, așa cum spun poveștile, doar 300 de spartani care au luptat până la ultimul om.

În istorie mai există însă câteva „Termopile”. Inclusiv o bătălie în care raportul de forțe a fost atât de mare, iar eroismul combatanților atât de impresionant, încât se spune că vitejia și dârzenia spartanilor lui Leonidas a fost, în sfârșit, egalată. Este vorba despre bătălia de la Camarón, de pe teritoriul Mexicului de astăzi. Evenimentul s-a petrecut la 30 aprilie 1863, în timpul intervenției franceze în Mexic, când un mic detașament al Legiunii Străine Franceze a rezistat eroic, mai bine de 12 ore, în fața unui inamic covârșitor numeric. Mai precis, în jur de 60 de soldați ai Legiunii Străine au rezistat unei armate mexicane de câteva mii de soldați.

O țară înecată în sânge și visele nepotului lui Napoleon

Totul a început cu visele coloniale ale lui Napoleon al III-lea, nepotul faimosului Napoleon Bonaparte. Napoleon al III-lea se proclamase împărat, iar Franța devenise din nou un imperiu, de această dată mai degrabă colonial. Ambițiile imperiale îl făceau pe Napoleon al III-lea să viseze la cuceriri, asemeni faimosului său unchi. America Centrală și, în special, Mexicul au început să-l ispitească pe Napoleon al III-lea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Iar motivele erau simple. Mexicul tocmai ieșise dintr-un război devastator cu americanii, dar era afectat și de convulsii civile. Războiul americano-mexican (1846–1848) a fost un conflict armat declanșat de anexarea Texasului de către SUA în 1845, dar și de disputele teritoriale asupra granițelor. SUA au invadat Mexicul, obținând o victorie rapidă care a dus la Tratatul de la Guadalupe Hidalgo. Prin acest tratat, Mexicul a pierdut aproximativ 55% din teritoriu (inclusiv California, Nevada, Utah, Arizona și New Mexico), primind în schimb 15 milioane de dolari.

Țara era însă în haos și falimentară după ani de război civil. În 1861, președintele Benito Juárez a suspendat plata datoriilor către puterile europene: Franța, Spania și Marea Britanie. Imediat, toate aceste mari puteri coloniale și-au pus în gând să pună mâna, fiecare, pe teritorii mexicane în contul datoriei. Napoleon al III-lea avea chiar planuri și mai mari: dorea să cucerească Mexicul și să pună bazele unui imperiu catolic satelit în America Latină, pentru a contrabalansa influența crescândă a Statelor Unite. În plus, era vorba și despre accesul la resursele miniere ale Mexicului, dar și despre dorința de a stabili noi piețe de desfacere pentru produsele franceze.

Inițial, forțele celor trei mari puteri creditoare au debarcat la Veracruz. Când spaniolii și britanicii au realizat că Napoleon al III-lea nu vrea doar banii, ci vrea să cucerească țara, s-au retras. Campania a început prost pentru francezi. În bătălia de la Puebla, din 5 mai 1862, mexicanii obțin o victorie surprinzătoare împotriva trupelor franceze, mult mai bine dotate. Încurajate, armatele mexicane încep o contraofensivă împotriva trupelor franceze. În acest context are loc bătălia de la Camarón.

Un sat prăpădit din estul Mexicului și o trupă de soldați de elită

În primăvara anului 1863, Camarón era un sat amărât din estul Mexicului, aflat pe drumul bântuit de febră galbenă care lega Veracruz de Puebla. La Puebla se afla armata franceză, care încerca să se refacă după înfrângerea din anul precedent. Napoleon al III-lea era sigur de victorie și îi ceruse lui Maximilian, un prinț din familia de Habsburg, să se pregătească pentru a lua tronul Mexicului, ca rege-marionetă al Franței. În Mexic veniseră, odată cu Napoleon al III-lea, și trupele Legiunii Străine Franceze, o armată de elită, fondată în 1831, formată din soldați veniți din toată Europa. Erau extrem de bine antrenați.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Legiunea Străină a fost însărcinată cu protejarea drumului de la Veracruz la Puebla, vital pentru aprovizionarea armatei franceze. Drumul era într-o stare deplorabilă, astfel încât un convoi avansa doar 13–16 kilometri pe zi, iar așezările de pe traseu erau focare de boli. Numai soldații Legiunii Străine, foarte bine antrenați fizic și, mai ales, psihic, puteau face față unei asemenea misiuni. Căldura era sufocantă, raidurile mexicane dese și violente, iar malaria, dizenteria și febra galbenă făceau ravagii.

Într-o noapte de la sfârșitul lunii aprilie 1863, un spion indian a adus vestea colonelului Pierre Jeanningros că următorul convoi de provizii pentru armata franceză urma să fie atacat de trupele mexicane. Jeanningros nu putea să-și disloce unitatea sa, afectată de bolile care bântuiau prin zonă, așa că îl trimite pe căpitanul Jean Danjou, un militar foarte experimentat, secondat de Napoléon Vilain, dar și de veteranul Clément Maudet, pentru a escorta convoiul cu provizii către Puebla. Danjou și cei doi secunzi comandau 62 de subofițeri și soldați proveniți din toate colțurile Europei. Printre ei se aflau belgieni, elvețieni, germani, francezi, polonezi, olandezi și danezi. Era o companie tipică pentru Legiune, unită de o loialitate legendară față de unitatea din care proveneau, dar și unii față de alții.


Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați

La scurt timp după miezul nopții, pe 30 aprilie, Danjou și oamenii săi au pornit pe „drumul febrei”, de la Veracruz la Puebla, pentru a escorta convoiul, trecând printr-o serie de sate uitate de lume fără a întâlni inamicul. Compania a ajuns în cele din urmă la Camarón, un sat pustiit. Aici, Danjou a ordonat un popas pentru a se aproviziona cu apă. Atunci, oamenii care stăteau de pază au văzut inamicul: erau câteva unități de cavalerie mexicane. Danjou și-a dat seama că era doar avangarda.

Un Termopile al Mexicului și cei 65 care au intrat în legendă

Danjou a ordonat retragerea spre Camarón pentru a acoperi drumul atât de vital pentru armata franceză. Cavaleria mexicană a atacat. Disciplinați, legionarii francezi au format un careu. A urmat o salvă ucigătoare, iar oameni și cai au căzut ca secerați. Un alt atac, o altă salvă, alți morți – doar din tabăra mexicană. Totuși, Danjou știa că nu putea face față mult timp atacurilor cavaleriei, mai ales că erau deja sute de inamici. A ordonat retragerea în Camarón.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cei 65 de legionari s-au adăpostit lângă o „hacienda” (fermă mexicană) dărăpănată. Au ales acel loc fiindcă erau apărați de un zid de aproape trei metri înălțime. În plus, construcția avea două porți care puteau fi apărate ușor. Danjou și-a dispus rapid oamenii pe la ferestre, prin deschizături și în orice loc care putea deveni un punct de tragere. În trupa lui Danjou erau oameni cu o experiență aparte în război, oameni care cunoșteau bine acest meșteșug.

„Compania lui Danjou era un amestec fascinant de destine. Caporalul Évariste Berg fusese cândva ofițer și decorat cu Legiunea de Onoare, dar fusese exclus din armată pentru abateri disciplinare. Ulterior se înrolase în Legiune, care nu punea mare preț pe trecutul oamenilor. Louis Maine, un veteran al războiului din Crimeea și, la rândul său, decorat, renunțase la gradul de sergent pentru a se înrola ca simplu legionar. Sergentul Vincent Morzycki, veteran al campaniilor din Italia, era fiul unei mame franceze și al unui ofițer polonez. Astfel pregătiți și adăpostiți în mica lor fortăreață improvizată, oamenii lui Danjou se aflau în pragul unei confruntări care avea să intre în legendă”, preciza Robert Barr Smith în Battle of Camarón: Legendary Last Stand of the French Foreign Legion, din Warfare History Network.

Imediat, cei 65 de legionari au văzut dimensiunile armatei mexicane: erau peste 3200 de soldați din armata regulată. O situație aproape imposibilă, în fața căreia oricine s-ar fi predat. Nu și soldații Legiunii Străine. Deși au rămas fără apă și muniție suplimentară (fiindcă catârii cu provizii s-au speriat și au fugit), legionarii au început să lupte cu disciplina și precizia caracteristice. Focul mexican era ucigător, dar oamenii lui Danjou răspundeau cu mult calm și cu foc precis. Glonțul și victima.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Fiecare legionar rămăsese doar cu cele 60 de cartușe din cartușieră. Situația era agravată de lipsa apei, dispărută odată cu animalele speriate. În incinta în care se adăpostiseră nu exista nicio sursă, iar setea avea să devină o tortură aproape insuportabilă. Pentru răniți era de-a dreptul cumplit; până la sfârșitul zilei, unii aveau să ajungă să-și lingă propriul sânge pentru a-și umezi buzele”, preciza Barr Smith în același material.

În acea dimineață, Francisco Milán, comandantul mexican, a oferit legionarilor șansa de a se preda. Danjou a refuzat, deși oamenii sufereau și aveau deja pierderi mari. „Legionarii mor mai bine decât orice alți oameni din lume”, ar fi spus acesta. În cele din urmă, Danjou a fost ucis după ce a primit un glonț direct în piept. Vilain a preluat comanda celor 40 de oameni rămași și a continuat lupta.


Francezul cu sânge corsican care a scris destinul României. A dus o viață aventuroasă și a transformat Franța într-o super putere europeană

„Aceștia nu sunt oameni, sunt demoni”

Vilain a refuzat o nouă ofertă de capitulare. Legionarii rămași făceau ravagii în rândul mexicanilor. Era o situație incredibilă: 65 de oameni țineau piept câtorva mii de mai bine de 10 ore. După ora prânzului, au mai venit 1000 de soldați mexicani. Era clar că soarta legionarilor era pecetluită. Dar nimeni nu renunța la luptă. Vilain a fost împușcat și el. Aproape toți legionarii erau răniți, iar țevile puștilor deveniseră atât de fierbinți încât nu mai puteau fi atinse.

Căldura era sufocantă, răniții agonizau, iar unul câte unul supraviețuitorii cădeau în praf. Cei care mai puteau lupta luau cartușele morților și răniților și continuau să tragă, ținând în loc atacatorii și doborându-i cu zecile. „Căldura ne apăsa, soarele se reflecta din zidurile albe ale curții și ne orbea. Când deschideam gura să respirăm, aveam impresia că inhalăm foc”, mărturisea legionarul Louis Maine.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

După o rezistență îndârjită de aproape 12 ore, aproape toți legionarii au fost uciși. Au mai rămas doar cinci, printre care și caporalul Maine. Nu mai aveau decât un cartuș de fiecare. Au tras în plin, și-au fixat baionetele și au șarjat către mulțimea de soldați mexicani. Au fost împușcați, dar trei dintre ei au supraviețuit rănilor. Au fost cruțați datorită unui colonel din armata mexicană care a intervenit pentru ei.

Cei 65 de legionari francezi au pus la pământ nu mai puțin de 800 de mexicani. Adică aproximativ 12 oameni pentru fiecare legionar. „Aceștia nu sunt oameni, sunt demoni!”, ar fi exclamat Francisco Milán, comandantul trupelor mexicane.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

Tudorel Toader explică de ce Ilie Bolojan nu ar mai putea fi numit premier după moțiunea de cenzură: precedentul Orban, invocat

Fostul judecător constituțional Tudorel Toader susține că o eventuală repropunere a lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, după o...

Actualitateacum 9 ore

Mesaj RO-ALERT la Galați: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Unii locuitori din Galați au primit joi dimineață, la ora 08:40, un mesaj RO-ALERT emis de autorități, prin care populația...

Actualitateacum 15 ore

Una dintre cele mai șocante și ireale bătălii din istorie. Cum au reușit să țină piept 65 de oameni unei armate de câteva mii

În secolul al XIX-lea, pământul Mexicului a fost martorul unei bătălii legendare, devenită un simbol universal al sacrificiului și al...

Regulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native Regulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native
Actualitateacum 19 ore

Regulile de bază pentru un joc responsabil la cazino online sunt native

În mediul digital actual, accesul la forme de divertisment interactive a devenit extrem de simplu, iar acest lucru vine cu...

Idei de design care pot face diferența într-un spațiu horeca, cu PickTwo Idei de design care pot face diferența într-un spațiu horeca, cu PickTwo
Actualitateacum 19 ore

Idei de design care pot face diferența într-un spațiu horeca, cu PickTwo

În industria ospitalității, prima impresie contează enorm. Clienții nu vin în anumite locații doar pentru produse sau servicii, ci pentru...

Acces modern la servicii medicale și prevenție prin consultații și investigații esențiale Acces modern la servicii medicale și prevenție prin consultații și investigații esențiale
Actualitateacum 19 ore

Acces modern la servicii medicale și prevenție prin consultații și investigații esențiale

În medicina contemporană, accentul s-a mutat tot mai mult de la tratarea tardivă a afecțiunilor către prevenție, monitorizare constantă și...

Cum se realizează evaluările moderne pentru tulburările de memorie – by PROMEMORIA Cum se realizează evaluările moderne pentru tulburările de memorie – by PROMEMORIA
Actualitateacum 19 ore

Cum se realizează evaluările moderne pentru tulburările de memorie – by PROMEMORIA

Evaluarea tulburărilor de memorie a devenit în ultimii ani un proces tot mai complex, bazat pe o combinație de investigații...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro