Actualitate
28 septembrie, ziua în care s-a descoperit penicilina. S-a născut actrița Brigitte Bardot, cea mai fotografiată femeie din lume
În 1928, biologul scoțian Alexander Fleming a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. La aceeași dată, în 1934, s-a născut actrița Brigitte Bardot, sex-simbol al anilor 60. În 1978, a murit Papa Ioan Paul I. Pontificatul său a durat doar 33 de zile.
1928: Biologul şi farmacologul scoţian Alexander Fleming a observat în laboratorul său cum contaminarea cu mucegaiuri Penicillium rubens a unei culturi bacteriene (Staphylococcus aureus) părea să omoare bacteriile
Omul de știință Alexander Fleming FOTO wikipedia.org
Cercetările sale ulterioare conduc la dezvoltarea agentului antibacterian penicilină. Însă aceasta a fost introdusă în terapia infecţiilor abia în
1942, când farmacologul Howard Florey şi biochimistul Ernst Boris Chain au
purificat şi au produs pe scară largă penicilina – considerată
medicamentul-miracol al secolului XX.
Alexander Fleming a fost laureat al premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în anul 1945, pentru descoperirea penicilinei.
Omul de ştiinţă s-a născut la data de 6 august 1881, în Ayrshire, Scoţia. Tatăl său a fost fermier şi a deţinut o fermă în suprafaţă de 800 de acri. A avut o copilărie foarte frumoasă. Alături de fraţii lui, Alexander pescuia în râul din apropierea fermei sau mergea la vânătoare de iepuri împreună cu un câine bătrân.
La vârsta de 14 ani a plecat la Londra, unde fratele lui îşi găsise un loc de muncă la o fabrică de ochelari. S-a înscris la Şcoala politehnică, secţia comercială. După ce a absolvit şcoala, a lucrat timp de cinci ani la compania de navigaţie American Line.
„O întâmplare i-a schimbat total cursul vieţii. După împlinirea vârstei de 20 de ani, a primit pe neaşteptate o mică moştenire din partea unchiului său John (250 de lire sterline, leafa lui la campanie fiind 2,5 pence pe oră) şi, la sfatul fratelui său Tom, care devenise medic, a renunţat la slujbă şi s-a apucat să studieze medicina”, menţionează Nicolae Chiorcea în lucrarea “Titani ai ştiinţei”.
1952: S-a născut Sylvia Kristel, actriţă olandeză (d. 2012)
Sylvia Kristel a devenit faimoasă cu rolul din filmul Emmanuelle FOTO Getty Images
Sylvia Kristel, actriţa olandeză care a devenit celebră la 22 de ani cu acest rol, a cunoscut mărirea şi decăderea: o viaţă în care s-a luptat cu dependenţa de alcool şi de droguri, plină de aventuri şi dezamăgiri în dragoste.
Sylvia Kristel a încetat din viaţă la 60 de ani, în 2012, din cauza unui cancer la gât. Filmul care a lansat-o, „Emmanuelle“, o peliculă soft porno din 1974, a avut un uriaş succes internaţional. Producţia prezintă aventurile sexuale ale unei tinere care călătoreşte în Asia şi a rulat 13 ani în cinematografele de pe bulevardul Champs-Elysées din Paris.
În perioada anilor ’70, filmele din seria „Emmanuelle“ au marcat eliberarea sexuală, odată cu scenele atipice în care protagonista flirtează cu alte femei, simulează sexul oral şi mimează orgasmul. Sylvia Kristel a jucat apoi în „Emmanuelle 2“ (1975), „Goodbye Emmanuelle“ (1977) şi „Emmanuelle 4“ (1984), dar aceste filme au avut un succes comercial mai mic în comparaţie cu primul.
În 2007, actriţa şi-a publicat biografia intitulată „Undressing Emmanuelle“, în care a vorbit despre dependenţa de alcool şi droguri şi despre relaţiile sale cu bărbaţii.
1934: Se naște Brigitte Bardot, actriţă franceză, fost sex-simbol al anilor 60
Brigitte Bardot, o actriță de succes FOTO Profimedia
Ajunsă acum la vârsta de 80 de ani, Brigitte Bardot sau varianta franceză a lui Marilyn făcea furori în costum de baie, la Saint-Tropez. De fapt, actrița franceză devenise cea mai fotografiată femeie din lume când încă nu jucase în niciun film. Fotografii se întreceau s-o prindă în cadru în timp ce Brigitte poza sumar îmbrăcată pe plaja de pe Coasta de Azur. În ciuda faptului că a afișat mereu niște proporții divine, vedeta a refuzat toată viața să facă sport și nici n-a apelat la operații estetice pentru a-și estompa ridurile și alte urme vizibile ale trecerii timpului.
Brigitte Bardot făcea furori în costum de baie FOTO Profimedia
Ea a fost naturală din cap până-n picioare, lucru care a făcut-o de-a dreptul irezistibilă în ochii celor peste 100 de iubiți pe care i-a avut, printre care Warren Beatty, Jimi Hendrix sau regizorul Roger Vadim. „Mi-am dăruit tinerețea și frumusețea bărbaților”, a recunoscut diva din And God Created Woman (1956), care a urmat exemplul altei femei fatale de la Hollywood, Elizabeth Taylor.
1960: S-a născut Jennifer Rush, cântăreaţă americană
Jennifer Rush (născută Heidi Stern la 28 septembrie1960) este o cântăreaţă americană cu origini germane de muzică pop-rock, cel mai bine cunoscută pentru cântecul „The Power of Love”.
Jennifer Rush a intrat în Cartea Recordurilor cu melodia „The Power Of Love” FOTO Profimedia
„Sunt mândră că am scris cântecul și că l-am cântat, provenind din Germania și reușind să am succes cu el în Anglia: era mare lucru pe atunci!”, a spus, în urmă cu câțiva ani, Jennifer Rush despre The Power Of Love, cântec a cărui sursă de inspirație a fost „tatăl fiicei mele. Oare ce-o fi fost în capul meu?
Nu îmi imaginam că The Power Of Love va deveni o piesă atât de cunoscută. Mai avusesem hituri în Germania. Aveam și alte cântece pe care le iubeam poate chiar mai mult. Îmi iubesc toate piesele, sunt ca niște copii. Am piese pe care le-am scris și pe care eu le consider minunate, dar care nu sunt atat de apreciate de ceilalți”. Piesa a fost desemnată de Cartea Recordurilor (în 1985) drept „cea mai bine vândută melodie a unei artiste solo, din istoria muzicii pop britanice”.
1978: S-a stins din viață Papa Ioan Paul I (n. 1912)
Papa Ioan Paul I a avut cel mai scurt pontificat din istorie: 33 de zile FOTO wikipedia.org
Papa Ioan Paul I a fost papă al Bisericii Catolice din 26 august până în 28 septembrie 1978. Pontificatul său a durat 33 zile şi a fost unul din cele mai scurte din istorie.
Albino Luciani, numele său adevărat, a fost admis ca seminarist al diecezei de Belluno şi hirotonit preot în data de 7 iulie 1935. Ulterior a obţinut doctoratul în teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma. A slujit ca vice-rector al seminarului diecezan din 1937 până în 1947, totodată predând noţiuni de teologie dogmatică, teologie morală, drept canonic şi artă creştină.
Ioan Paul I a fost primul papă care şi-a ales un nume dublu, prin aceasta realizând un act de onoare în cinstea celor doi predecesori ai săi direcţi, Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea.
Papa Francisc l-a proclamat fericit în data de 4 septembrie 2022. Sărbătoarea sa este pe 26 august, ziua alegerii sale ca papă în anul 1978.
În data de 28 septembrie 1978, la doar 33 de zile după alegere, papa Ioan Paul I a murit subit. Vaticanul a declarat oficial că papa a murit de infarct miocardic, diagnostic care însă nu este bazat pe rezultatul unei autopsii. Lipsa unei autopsii a condus la apariţia unor teorii ale conspiraţiei privind decesul papei, în ciuda faptului că neefectuarea unei autopsii este practica obişnuită la Vatican în cazul decesului unui papă. Chiar legea Vaticanului interzice efectuarea acestei operaţiuni, relatează wikipedia.org.
2000:
În Danemarca, un procent de 53,2% din populaţia care a votat, refuză aderarea la euro
Copenhaga FOTO Shutterstock
Danemarca are o economie mixtă modernă, prosperă şi dezvoltată, fiind trecută de Banca Mondială în categoria ţărilor cu venituri ridicate, clasându-se pe locul 16 în lume după PIB pe cap de locuitor în termenii parităţii puterii de cumpărare şi pe locul 5 după PIB nominal pe cap de locuitor.
Danemarca are una dintre cele mai libere pieţe ale muncii din Europa, conform Băncii Mondiale. Angajatorii pot angaja şi concedia persoane în orice moment (flexibilitate), iar între angajări, ajutorul de şomaj este foarte ridicat (securitate). Banca Mondială clasează Danemarca pe primul loc în lista celor mai uşoare ţări europene în care să faci afaceri. Înfiinţarea unei societăţi se poate face în câteva ore, cu costuri foarte mici.
Moneda naţională daneză, coroana, are un curs fix faţă de euro, de circa 7,46 coroane, prin Mecanismul European al Ratei de Schimb. Deşi un referendum din 2000 a respins adoptarea monedei euro, în practică ţara urmăreşte politicile stabilite de Uniunea Economică şi Monetară a UE şi îndeplineşte criteriile economice de convergenţă în vederea adoptării monedei. Majoritatea partidelor politice parlamentare sunt în favoarea adoptării euro, dar nu s-a ţinut un nou referendum, deşi se intenţionează; euroscepticismul în rândurile alegătorilor danezi a fost unul ridicat.
Regatul Danemarcei este o monarhie constituţională organizată sub forma unei democraţii parlamentare, cu sediul guvernului în capitala Copenhaga.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului




