
E un loc sfânt, cu o istorie zbuciumată, disputat de-a lungul timpului de păgâni, musulmani și creștini. Biserica Sfântului Mormânt cuprinde în interiorul său unele dintre...
Pe 13 martie 1881 se năștea actorul Tony Bulandra. În 1936, la Opera Mare din Paris, avea loc premiera mondială a tragediei lirice „Oedip” de George...
Biserica medievală Densuș a fost atestată din secolul al XIV-lea, însă numeroşi istorici și cărturari au susținut că este mult mai veche. Controverse au stârnit și...
Regizorul Alexandru Solomon lucrează la un film care pune reflectoarele pe impactul cultului lui Arsenie Boca în societatea românească, dar și pe influența politică pe care...
Mănăstirea Prislop are o istorie presărată de evenimente tragice, unele fiind confirmate de lucrările de restaurare a așezământului, care au avut loc de-a lungul timpului. Mănăstirea...
Patriarhia Română a reacționat miercuri în contextul declarațiilor ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, referitoare la posibilitatea de impozitare a veniturilor Bisericii. Astfel, prin intermediul unui comunicat remis...
În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală...
O româncă a reuşit să convingă un preot italian, în vârstă de 80 de ani, să o ajute cu 10.000 de euro. Aceasta obișnuia să îl...
Fostul cardinal Theodore McCarrick, care a fost anchetat de Vatican în urma suspiciunilor potrivit cărora a agresat sexual atât adulți, cât și copii, a fost acuzat...
Bărbatul cu care avea o relație femeia ucisă împreună cu fiul ei în curtea bisericii din comuna Mihăești, județul Argeș, susține că aceasta ar fi făcut...