
Un muncitor forestier în vârstă de 46 de ani a murit luni, în apropiere de Păltiniş, după ce peste el a căzut un copac.
Potrivit calculelor făcute de Ludovic Orban, acesta are până în prezent 25 de voturi de la partidele care au anunţat susţinerea pentru învestirea Guvernului său. El...
Ionuţ Stroe este deputat de Dolj din anul 2008. Aflat la al treilea mandat, Stroe se regăseşte printre deputaţii PNL cu cea mai slabă activitate. Acesta...
Jurnalistul NBC care a primit mesajele, Rich Shapiro, îl intervievase pe Giuliani în ziua anterioară. Shapiro a descris cele două mesaje ca fiind „ceea ce numim...
Vasul antic a fost oferit cadou primului ministru britanic Margaret Thatcher în 1988 de preşedintele statului Cipru din acea perioadă. Statul cipriot cere acum explicaţii britanicilor...
Crima ar fi avut loc în seara zilei de 22 octombrie, în comuna Băbiciu, pe fondul consumului excesiv de alcool şi al geloziei bărbatului. „În fapt,...
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că elevul prezintă traumatism toracic sever şi fracturi mutiple...
„Începând cu anul 2019 se va efectua recensământul animalelor cu proprietar/deţinător legal de pe raza Municipiului Bucureşti, care se va efectua pe o perioadă de doi...
Potrivit Poliţiei Constanţa, accidentul s-a produs pe DJ 392, în zona localităţii Movila Verde. Primele date arată că o maşină condusă de o femeie a intrat...
Mircea Diaconu s-a născut în comuna Vlădeşti, judeţul Argeş, şi are 69 de ani. De profesie actor, Diaconu şi-a obţinut notorietatea jucând în mai multe filme...