
Gabriela Ruse, venită din calificări, a câştigat turneul de categorie WTA 250 de la Hamburg, cu premii de 189.708 euro, iar la fesivitatea de premiere nu...
Dario Bonetti este noul antrenor al lui Dinamo, a anunțat Iuliu Mureşan, directorul executiv al clubului. „Am discutat foarte mult cu Dušan în fiecare zi a...
Preşedintele PNL Sector 2, Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei, a transmis, sâmbătă, un mesaj colegilor de partid în care le cere să înceteze luptele interne....
Peste 31 de milioane de americani din vestul și sud-vestul SUA se pregătesc pentru un nou val puternic de caniculă, care va aduce iar temperaturi record...
Trupul comandantului de navă Sandu Dan, care a decedat în urmă cu 3 luni, în China, ar putea fi repatriat după ce autoritățile chineze și-au dat...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat joi lista statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc epidemiologic crescut în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit...
Irina Begu (79 WTA) a anunțat recent că nu participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, deși s-a calificat pentru această competiție. Tenismena, care a fost...
O femeie (53 de ani) a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă. Aceasta a făcut gestul în momentul trecerii ştafetei prin prefectura...
Courtney Love a publicat, sâmbătă, pe Instagram, o fotografie cu Kurt Cobain, liderul formației de grunge Nirvana, care s-a sinucis în aprilie 1994. În imagine, Kurt...
Un sat din Scoția despre care se spune că este bântuit este scos la vânzare pentru doar 125.000 de lire sterline. Old Village of Lawers se...