
Statele Unite nu este de acord ca preşedintele chinez Xi Jinping să „joace pe două terenuri”, adică să consolideze legăturile Chinei atât cu Occidentul cât şi...
Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Cei doi agresori, de 32 și 61 de ani, au...
Mai multe comune din județul Botoșani sunt într-o criză fără precedent de medici de familie, din cauza reticenței doctorilor față de mediul rural. Astfel, comunități sătești...
Costurile cu ora de manoperă la reparaţiile auto au crescut cu 21% anul trecut, faţă de 2022, iar în intervalul 2020 – 2023 a fost înregistrată...
Vlad Pascu poate beneficia de o reducere a pedepsei. Libertatea a publicat acordul încheiat de șoferul drogat cu procurorii în cazul tragediei de la 2 Mai,...
Simone Tempestini a ajuns la cinci victorii în Raliul Argeșului, un record absolut al competiției, după ce s-a impus autoritar în etapa care a avut loc...
De secole, oamenii s-au bazat pe „farmecele” vindecătoare ale usturoiului. Alicina, o substanță care se găsește în usturoi, luptă în mod natural împotriva germenilor și virusurilor,...
Potrivit The Jerusalem Post, o rachetă trasă din Fâșia Gaza a căzut împreună cu o rachetă interceptor pe o clădire rezidențială. Trei persoane au fost rănite...
Ford Motor ia în considerare să vândă în Europa maşini hibride şi alimentate cu gaz şi după 2030, o schimbare faţă de planul iniţial de a...
Piaţa de capital creşte ca efect al creşterii economice, motiv pentru care trebuie creat efectul invers, trebuie stimulate pieţele de capital pentru a genera creşterea economiei,...