
Şi Cătălin nu s-ar opri din depunerea de proiecte dacă vârsta, implicit faptul că a mai obţinut finanţare FEADR prin subMăsura 6.3 a Programului Naţional de...
Cine a fost Sfântul Proroc Daniel Daniel, alături de Iasaia, Ieremia şi Iezechiel, a fost unul dintre cei patru proroci ai Vechiului Testament. Se consideră că...
„La data de 15.12, în jurul orei 01:30, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie au prins la scurt timp de la comiterea faptei, un bărbat de...
În 14 decembrie 1989, în Piaţa Unirii din Iaşi trebuiau să fie sute de oameni care să îşi ceară dreptul la libertate. Doar că zvonul despre...
Victor Costache a vizitat vineri şi sâmbâtă mai multe unităţi medicale din Iaşi, aflate atât în subordinea Ministerului Sănătăţii, cât şi în subordinea autorităţilor locale. Potrivit...
„Admite solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Constanţa. Sesizează Ministerul Justiţiei din România...
Jeremy Corbyn s-a declarat „foarte trist” din cauza rezultatului obţinut de Partidul Laburist (centru-stânga) în scrutinul parlamentar britanic, apreciind însă că nu crede că eşecul a...
„Regret să vă informez că în cursul serii trecute, printr-o adresă a inspectorului şef de la Inspecţia Muncii, mi s-a adus la cunoştinţă că nu mai...
Un bărbat a fost împuşcat, vineri, la un poligon de trageri din Constanţa. Starea acestuia nu este cunoscută pentru că medicii încă nu au ajuns.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la Penitenciarul Gherla a fost înregistrată joi o tentativă de evadare. „Prin activităţi operativ-informative specifice, angajaţii...