Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Cătălin crede cu „TĂRIE” în accesarea fondurilor europene. Vâlceanul şi-a investit banii câştigaţi în Italia în distileria din satul natal

Publicat

pe

Cătălin crede cu „TĂRIE” în accesarea fondurilor europene. Vâlceanul şi-a investit banii câştigaţi în Italia în distileria din satul natal

Şi Cătălin nu s-ar opri din depunerea de proiecte dacă vârsta, implicit faptul că a mai obţinut finanţare FEADR prin subMăsura 6.3 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), nu ar reprezenta (deocamdată) impedimente pentru el, a recunoscut acesta joi, 19 decembrie 2019, cu ocazia debutului Târgului de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Chiar şi aşa, toţi banii europeni obţinuţi au fost investiţi, iar „totul s-a dovedit a fi un succes extraordinar”.

„Primele fonduri europene pentru dezvoltare rurală pe care am reuşit să le accesez au fost cele disponibile pe Măsura 1.4.1 din PNDR 2007-2013 («Sprijin pentru fermele agricole de semisubzistenţă»); mica gospodărie. După implementarea proiectului acesta am continuat cu subMăsura 6.3 (n.r. – «Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici»), pe noua programare. Cu o parte din aceşti bani am dezvoltat o plantaţie pomicolă, mai exact trei hectare de prun. Am accesat în primă fază 1.500 de euro pe an pentru o perioadă de cinci ani de zile, după care pe PNDR 2014-2020 am obţinut 15.000 de euro”, a precizat vâlceanul. „În afară de asta mai avem şi un proiect pe care l-a accesat în totalitate soţia prin sistemul Grant Plus al Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, destinat susţinerii comercializării produselor tradiţionale. Proiectul depus şi finanţat a constat în achiziţia unei rulote comerciale cu vânzare pentru brânză, mezeluri şi produse tradiţionale – băuturi alcoolice”.

Cătălin mărturiseşte că s-a descurcat de unul singur atunci când a fost vorba de absorbţia banilor europeni pentru dezvoltare rurală. El a adăugat că pentru accesarea acestora prin intermediul M 1.4.1 a fost ajutat de Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea, în timp ce pentru sumele disponibile prin sM 6.3 a apelat la un consultant care l-a îndrumat.

Lipsa forţei de muncă este o problemă naţională. Investiţiile în mediul rural pot fi o soluţie de redresare

La fel ca şi în alte cazuri, şi pentru Cătălin este greu să găsească forţa de muncă necesară producţiei de materie primă, cât şi a transformării fructelor în licorile mult apreciate de consumatori.

El se plânge că tinerii pleacă de la sat şi arată cu degetul către nesustenabilitatea politicilor actuale care nu reuşesc să menţină forţa de muncă tânără în mediul rural, respectiv să-i atragă pe cei care au trecut de vârsta de 40 de ani şi care vor să investească.

„Ştim cu toţii că lipsa forţei de muncă este acum o problemă naţională. Majoritatea tinerilor şi a oamenilor cu vârste până în 50 de ani au plecat peste hotare. Chiar şi aşa, noi încercăm să ducem lucrurile mai departe şi să facem ceea ce trebuie. Este foarte greu însă şi ne ocupăm de tot doar în familie. Tinerii pleacă spre şcolile din mediul urban, au oportunitatea de a-şi găsi mai repede de lucru şi rămân acolo”, precizează vâlceanul. „Din păcate, nu avem nişte politici agricole atât sustenabile, încât tinerii să fie avantajaţi să se reîntoarcă spre zona rurală. Fondurile europene pentru tinerii fermieri sunt bune, dar valoarea lor nu a fost într-atât de mare încât să fie accesată de marea parte a acestora. În plus, politicile n-au fost gândite bine pentru că s-au dat bani celor cu vârsta până în 40 de ani. Acestea trebuiau să se adreseze şi celor care doreau să investească şi aveau vârste până în 50 de ani. Am auzit că este vorba acum să se schimbe lucrurile în acest sens şi se dea până la 100.000 de euro pe proiect, pe noua Politică Agricolă Comună (PAC)”.

Oricum, Cătălin nu s-a dat bătut de la bun început, a avut curaj şi a dat siguranţa jobului din vinificaţie în Italia pe munca asiduă din România. El afirmă că prima investiţie nici „n-a simţit-o”, având capitalul propriu provenit din banii câştigaţi în Peninsulă. Suma investită nu era deloc mică la nivelul anului 2003 o afacere la sat – în jur de 100.000 lei -, adică un miliard înainte de denominare.

De ce n-a făcut vinificaţie şi în România? Simplu. Soluţia era chiar la el în sat. Distileria, că despre ea este vorba, fusese loc de muncă pentru tatăl şi bunicul său, deci o provocare.

„M-am născut în acelaşi sat unde se şi afla distileria. Când am avut oportunitatea s-o cumpăr după 15 de zile de muncă în vinificaţie, în Italia, am făcut-o. Puteam face şi vinificaţie, însă trebuia să cobor vreo 50 de kilometri, către Drăgăşani. Am avut dorinţa însă să investesc în satul natal. Asta a fost cea mai mare bucurie pentru mine. Acolo am şi plantaţiile de pomi, în comună şi în perimetrul său. A fost o bucurie enormă să fac ceva pentru zona mea natală”, a punctat şeful SC Italcool SRL.

Zona de livadă a dezvoltat-o mult mai târziu. După investiţia în distilerie. Apoi a mai deschis un mic lanţ comercial format din două magazine.

„Am şi lucrat acolo pentru a mă susţine, pentru că, deja, nu mai aveam forţa financiară neceară pentru a merge mai departe. Vorbim de o investiţie într-un magazin alimentar şi într-un bar. Apoi am mai făcut o pizzerie pe care am închis-o. Am rămas cu cafe-barul. Ulterior, şi magazinul l-am închis din cauza lipsei forţei de muncă”, revenind la vechea problemă cu angajaţii.

Mărturiseşte că, la momentul de faţă, soţia se ocupă de cafe-bar şi de contabilitatea firmei.

2019, un an slab pentru producţia de prune. Securizarea materiei prime este esenţială pentru micul procesator. Regimul de antrepozitare, o provocare pentru „tăriile” lui Cătălin

„Contează foarte mult să ai propria materie primă pentru procesare, în orice domeniu ai activa”, recunoaşte Cătălin Şoarece. Astfel, mai spune el, îţi securizezi propria producţie, de la an la an.

„În cazul meu, dacă nu-mi asigur necesarul, riscul cel mai mare ar fi ca producătorii de fructe să nu aibă materie primă disponibilă pentru comercializare într-un an mai greu. Dacă ştii să ai grijă de plantaţiile pe care le ai, poţi avea încontinuu acces la fructe. (…) Anul acesta nu a fost unul bun pentru noi, în ceea ce priveşte producţia de prune. Ploile din primăvară au afectat foarte mult pomii din microregiunea Horezu. Per total, este un an sărac pentru noi, în ceea ce priveşte materia primă”, mărturiseşte producătorul de tărie.

În ceea ce priveşte dezvoltarea business-ului, Cătălin Şoarece afirmă că firma sa a crescut de la an la an, dar cu toate că se confruntă şi cu impedimentul de ordin fiscal. Vorbim de actul normativ care reglementează antrepozitele fiscale.

„La momentul actual noi doar cumpărăm, fabricăm, ambalăm şi vindem băuturile pe piaţă timbrate, accizate, cu toate taxele plătite. (…) Ideea este că trebuie să se ajungă să lucrăm corect pe fiecare palier. În cazul meu, un antrepozit fiscal nu poate presta servicii din cauza faptul că toţi oamenii care vin către mine sunt accizaţi pentru 100 de litri de alcool pur, la jumătatea valorii de acciză. Spre exemplu, dacă eu plătesc ca antrepozit 1.000 de euro pe hectolitru, un cetăţean plăteşte 500 de euro pe hectolitru. Vorbim de cei care şi-ar aduce materia primă la noi, s-o proceseze şi să ridice produsul finit. Oamenii nu vin, fug de treaba asta şi se duc către cazanele mici, comunale, chiar dacă Legea 571/2003 permite doar antrepozitelor fiscale să întreprindă astfel de prestări servicii”, a mai spus acesta.

„Competiţia” micilor producători de spirtoase este evaziunea fiscală în viziunea lui Şoarece. Exemplul este clar.

„Eu, dacă vând un litru de ţuică de 50 de grade cu 50 de lei, altul vine şi mă „concurează” cu 30 de lei”, mărturiseşte producătorul de ţuică care adaugă că cifra de afaceri a firmei sale este de până în 200.000 de lei, anual.

„N-am depăşit-o pentru că nu suntem plătitori de TVA. Noi suntem microîntreprindere cu impozit între 1-3 la sută. Nu depăşim cei 300.000 lei, cifră de afaceri pentru a fi plătitor de TVA”, a conchis el.

Produse tradiţionale din Vâlcea

La nivelul judeţului Vâlcea, în 2018, cele mai multe produse atestate tradiţional le avea Avi-Giis (compania actualui secretar de stat MADR, Aurel Simion). Vorbim de muşchiul perpelit „Ca altădată”, caltaboşul oltenesc, cârnaţii cu miroase şi usturoi, carnea afumată la garniţă, cârnaţii cu ambâţ, toba ţărănească, cârnaţii din topor, jumările de porc şi slănina usturoiată, toate sub acelaşi brand.

Şi SC Diana SRL şi-a atestat două dintre produsele alimentare, şi anume crenvuştii cu carne de vită şi cabanosul.

Nu în ultimul rând, celelalte două societăţi care şi-a atestat tradiţional produsele sunt SC Italcool SRL – ţuica „Tăria lui Cătălin” şi rachiul de fructe „Tăria lui Cătălin”, precum şi întreprinderea individuală Bunea Cristian cu dulceaţa de trandafiri „Cămara dulce”.

 

Comentarii Facebook

Actualitate

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților

Publicat

pe

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților

Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea în care era un loc de refugiu al partizanilor anticomuniști, dar și despre spionii parașutați în munți și chilia lui Arsenie Boca.

Valea Sâmbetei a fost în trecut un loc de refugiu pentru partizanii anticomuniști. Foto: Daniel Guță

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Munții Făgăraș, dominați de cele mai înalte vârfuri ale Carpaților Românești, Vârful Moldoveanu având 2.544 metri, au devenit una dintre marile destinații turistice ale țării. Sunt explorați pentru peisajele spectaculoase, natura sălbatică, puțin alterată de intervențiile umane, și așezările pitorești de la poalele versanților nordici. Aici, în ținutul traversat de Valea Oltului vizitatorii găsesc

Cetatea medievală a Făgărașului, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, orașul Victoria, Palatul Brukenthal din Avrig, satele săsești din zona Sibiului, parcurile de distracții, păstrăvăriile, cabanele și zonele de agrement și, cea mai spectaculoasă șosea montană din România: Transfăgărășanul.

Ascunzătorile partizanilor din Făgăraș

În primii ani ai instaurării regimului comunist, începută în 1945 și consolidată după 1947, mii de români s-au ascuns în munți, fie pentru a se opune noii puteri, fie pentru a scăpa de arestări și de condamnări grele. Grupurile de partizani și fugarii s-au răspândit în Carpați, din Banat și Apuseni până în Bucovina și Carpații Orientali, dar și în Dobrogea, alegând locuri greu accesibile. În Munții Făgăraș au acționat unele dintre cele mai cunoscute grupări ale rezistenței armate anticomuniste din România, care au reușit să se ascundă aici ani în șir.

În Munții Făgăraș au acționat unele dintre cele mai cunoscute grupări ale rezistenței armate anticomuniste din România, ai căror membri au reușit să se ascundă aici ani în șir. Ion Gavrilă Ogoranu (1923–2006), liderul grupului de partizani care a acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș, arăta în volumul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” că lupta anticomunistă s-a extins în aproape toate regiunile muntoase ale țării.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

El explica faptul că grupările mici, formate din tineri, studenți, elevi și ofițeri, au adoptat tactica de gherilă, prin care câțiva oameni hotărâți puteau ține în alertă forțe mult mai numeroase, fără a fi ușor învinși.

„Rezistența noastră, de aproape opt ani, poate fi explicată în parte: eram un grup de tineri care ne cunoșteam de mici, crescuserăm într-o sfântă frăție. Infiltrarea dușmanului între noi era exclusă. Aveam la îndemână cel mai compact masiv muntos al țării, Munții Făgărașului, lung de 100 de kilometri și lat de 60 de kilometri, care ne-a apărat. Ne împărțeam în grupe mici, mobile; nu aveam un punct fix de rezistență, puteam să fim peste tot și nicăieri”, relata Ogoranu.

Fostul lider al partizanilor din Făgăraș amintea că aceștia primeau hrană, informații și sprijin de la localnicii satelor de la poalele munților, lucru care îngreuna operațiunile militare organizate pentru capturarea lor.

„Ca o simplă curiozitate – deși, în afară de trei, au murit toți luptătorii –, în munți n-a murit niciunul dintre noi. Răniți am fost, dar morți, niciunul”, scria acesta.

Valea Sâmbetei și chilia lui Arsenie Boca

Unul dintre locurile-cheie ale rezistenței anticomuniste de la începutul anilor ’50 a fost Valea Sâmbetei, devenită cu timpul una dintre cele mai populare zone de drumeție din Munții Făgăraș.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Traseul turistic de pe Valea Sâmbetei începe în apropierea Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, cunoscută pentru arhitectura sa și ca locul în care, în anii ’40, a slujit duhovnicul Arsenie Boca (1910–1989). Drumul forestier urcă aproximativ șapte-opt kilometri prin pădure, însoțind cursul învolburat al râului Sâmbăta spre izvoarele sale.

În partea superioară a văii, călătorii ajung sub creasta Munților Făgăraș, în zona unde se află cabana Valea Sâmbetei și un schit. De aici, poteca urcă prin căldarea glaciară până în creasta principală. Drumeții pot continua spre vest, către Gălășescu, Viștea Mare și Moldoveanu, sau spre est, în direcția vârfurilor Dara și Hârtopul Darei și a Curmăturii Zârnei.

O altă potecă abruptă urcă spre chilia lui Arsenie Boca, o amenajare săpată în stâncă în perioada în care acesta slujea la Mănăstirea Brâncoveanu. Mărturiile unor localnici și cunoscuți ai duhovnicului arătau că acesta a început lucrarea cu ajutorul mai multor oameni, însă nu există dovezi că ar fi locuit aici.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„În 1946 începuse lucrarea la chilia din munte și am lucrat acolo o săptămână, dormind pe jos, pe cetină de brad. Dintr-un perete de stâncă curgea un mic pârâiaș de apă. Nu l-am întrebat pe Părintele, dar am înțeles că, pentru rugăciunea lui, Dumnezeu a lăsat acest pârâiaș pentru trebuințele noastre. Autoritățile au interzis apoi lucrarea”, relata preotul Nicolae Streza, unul dintre cei care susțineau că au participat la amenajarea locului.

Locul cunoscut drept chilia părintelui Arsenie Boca a devenit tot mai popular în ultimii ani, fiind vizitat de mulți români care ajung la Mănăstirea Brâncoveanu.

Fereastra Sâmbetei, trecătoarea vitală din Făgăraș

În anii ’50, Valea Sâmbetei era atent supravegheată de trupele Securității, care încercau să îi captureze pe partizanii ascunși în Munții Făgăraș. Unul dintre reperele importante ale zonei era Fereastra Mare a Sâmbetei, o șa montană aflată la aproximativ 2.188 de metri altitudine, care permite trecerea dintre versantul nordic al masivului și văile care coboară spre sudul Carpaților.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„De la Sâmbăta spre apus îs munții cei mai înalți și cei mai prăpăstioși din tot masivul Făgăraș. Că erau mai accidentați nu era un lucru rău pentru noi, erau însă două inconveniente mari care ne-au făcut să nu-i preferăm de la început. Mai întâi, creasta se putea traversa doar prin câteva puncte obligatorii, trecerea nefăcându-se decât cu lanterna. Dacă aceste puncte erau ocupate de Securitate, la creastă nu mai aveai scăpare. Or, de la Fereastra Sâmbetei spre răsărit se putea trece creasta aproape peste tot. Reușeai asta noaptea, fără frică de a cădea în prăpastie”, scria Ion Gavrilă Ogoranu.

Documentele legate de operațiunile desfășurate împotriva grupului Gavrilă arătau că militarii și milițienii supravegheau Valea Sâmbetei, cabanele și trecerile din creastă.

„Se propune: milițieni îmbrăcați în uniforme de turist, bine echipați, să nu fie cunoscuți nici de ciobani, nici de cabanieri, să facă naveta în special pe versantul «Ferestre», unde deseori legitimează și jefuiesc turiști. Această navetă să se facă zilnic, până la atingerea scopului”, se arăta într-o notă informativă din 26 august 1950.

Povestea arestării celui mai căutat partizan din România. Cum s-a ascuns Ion Gavrilă Ogoranu timp de 28 de ani de Securitate FOTO VIDEO

Potrivit documentului păstrat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, actele de identitate purtate de milițieni nu trebuiau să fie reale, pentru ca aceștia să nu fie demascați atunci când se legitimau și se înscriau în registrele cabanelor.

Deasupra Văii Sâmbetei, în apropierea traseului care urcă spre Fereastra Mare, un monument amintește de grupurile de rezistență anticomunistă care au acționat în Munții Făgăraș și de localnicii care le-au sprijinit. Un alt monument dedicat luptătorilor anticomuniști se află în fața Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

Episodul tulburător cu parașutiștii capturați în Munții Făgăraș

Munții Făgăraș au fost locul mai multor confruntări între forțele de represiune și grupările de partizani anticomuniști. Un episod memorabil s-a petrecut în toamna anului 1951, când cinci români pregătiți în Occident au fost parașutați pe versantul nordic al masivului, cu misiunea de a lua legătura cu rezistența din țară.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Grupul era condus de Constantin Săplăcan și îi mai cuprindea pe Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Mathias Bohm și Ilie Puiu. Cei cinci au fost lansați în noaptea de 18 spre 19 octombrie 1951, însă operațiunea a fost rapid compromisă.

Ion Gavrilă Ogoranu amintea că veștile despre soarta grupului parașutat la Sărata erau puține și nesigure. Oamenii rezistenței aflaseră că unul dintre tineri s-ar fi sinucis în momentul arestării, iar satul de la poalele Munților Făgăraș fusese încercuit de trupele Securității.

„Se știa că în tren s-a sinucis un tânăr, în momentul arestării, că satul Sărata a fost înconjurat de Securitate cu mitraliere și controlat casă cu casă, că au fost arestați mulți oameni, că un om în vârstă, Gheorghe Serafim, a fost ridicat cu întreaga familie”, relata Ogoranu în „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.

El amintea că în zonă circulau numeroase zvonuri, unele lansate chiar de Securitate, pentru compromiterea morală a celor prezentați de propaganda regimului drept „spioni și trădători”.

Presa vremii îi prezenta drept „spioni, teroriști și diversioniști americani”. În decembrie 1951, ziarul Scînteia relata că aceștia fuseseră trimiși în Munții Făgăraș dintr-un avion american decolat din Grecia.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Spionii diversioniști fuseseră parașutați pe teritoriul RPR de către serviciul de spionaj al Statelor Unite ale Americii, de pe un avion american decolat din Grecia. Parașutarea lor a avut loc la 18 octombrie, noaptea, în regiunea Munților Făgăraș”, informa publicația.

Potrivit relatării oficiale, Constantin Săplăcan, Wilhelm Spindler, Mathias Bohm și Ilie Puiu au fost capturați de Securitate, iar Gheorghe Bârsan s-ar fi sinucis înghițind o capsulă cu cianură. Autoritățile susțineau că asupra grupului au fost găsite pistoale, arme automate, grenade, aparate de emisie-recepție, hărți militare, acte false, bani și capsule cu otravă.

Cei patru prizonieri au fost acuzați că fuseseră instruiți în Italia și Germania Occidentală pentru a culege informații despre armată, aerodromuri, uzine militare, poduri feroviare și obiective petroliere. Tribunalul Militar București i-a condamnat la moarte pentru trădare și spionaj. Cererile lor de grațiere au fost respinse, iar cei patru au fost executați prin împușcare la sfârșitul anului 1951.

Zona strategică de la poalele Făgărașului

De la începutul anilor ’50, numeroase așezări de la poalele Munților Făgăraș au trecut prin transformări ample. Regiunea din centrul României a fost militarizată și industrializată, în timp ce rezistența anticomunistă din munți a fost slăbită treptat prin operațiunile Securității.

Victoria, fostul oraș muncitoresc din umbra Făgărașului, așteaptă autostrada: „A ajuns atât de liniștit, că îți auzi pașii”

Orașul Făgăraș a devenit unul dintre centrele strategice ale noii industrii de apărare. În apropierea sa au funcționat importante uzine de explozibili și substanțe chimice, iar armata a înființat aici un centru pentru pregătirea în domeniul războiului chimic. Unele rapoarte secrete din anii ’50 , ale Agenției Centrale de Informații (CIA) din SUA susțineau că în zonă s-ar fi aflat și depozite subterane de uraniu și instalații cu destinație atomică.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În aceeași perioadă s-a dezvoltat orașul Victoria, ridicat aproape de la zero în jurul platformei chimice ascunse în pădurile de la poalele muntelui. Uzinele Ucea, deschise în 1938 pentru producerea pulberilor explozive, au fost extinse după război, iar în jurul lor au apărut cartiere muncitorești construite după modelul orașelor monoindustriale sovietice. Localitatea a fost declarată oraș în 1949, iar combinatul cunoscut ulterior sub numele Viromet a produs metanol și alte substanțe chimice.

Tot la poalele Făgărașului, mai aproape de Sibiu, la Mârșa, a fost extinsă una dintre marile uzine mecanice ale României comuniste. Întreprinderea a produs basculante și utilaje grele pentru șantierele naționale, dar și tancuri, turele pentru blindate și alte componente militare. În anii ’80, aproape 10.000 de oameni lucrau pe platforma industrială și în sectoarele sale speciale, iar în vecinătate a fost ridicată o colonie muncitorească de aproximativ 4.000 de locuitori.

După 1990, cele trei centre industriale au intrat în declin. Numeroase secții au fost închise sau abandonate, iar orașele și coloniile muncitorești ridicate în jurul lor au pierdut o mare parte din populație. Ruinele uzinelor, clădirile ascunse de pădure și vechile instalații militare au rămas printre locurile mai puțin cunoscute de turiștii care ajung la poalele Făgărașului.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-04T00:31:18.452Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stil-de-viata/calatorii/valea-sambetei-poarta-feerica-spre-fagarasul-2547454.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”calatorii”,”valea-sambetei-poarta-feerica-spre-fagarasul-2547454.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/valea-sambetei-poarta-feerica-spre-fagarasul-2547454.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea

Publicat

pe

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea

Primăria Iași a revenit asupra deciziei de a opri complet iluminatul public în intervalul 21.00-23.30 și a anunțat că va reduce doar intensitatea luminoasă, în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național. Măsuri similare au fost anunțate și în Constanța și Oradea.

Digital Twin Iași. FOTO FB Primăria Iași

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit unei decizii adoptate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență , iluminatul stradal din Iași va funcționa la o intensitate redusă cu 50%-70% acolo unde infrastructura permite acest lucru, iar pe restul rețelei vor fi aplicate măsuri de reducere a consumului prin deconectarea unor faze.

În schimb, iluminatul arhitectural al Primăriei și al altor clădiri și obiective publice administrate de municipalitate va fi oprit după miezul nopții.

„Măsurile adoptate de CLSU Iași: Obiectiv de economie: Păstrarea unei reduceri a consumului de energie electrică cu minimum 10 MW la fiecare 24 de ore. Iluminat public inteligent: Sistemul telegestionat (circa 50% din oraș, pe tehnologie LED) va funcționa la o intensitate redusă cu 50% până la 70% pe tot parcursul nopții. Pentru restul rețelei se vor face deconectări de fază. Nu se oprește iluminatul complet, ci se scade consumul și intensitatea luminoasă. Iluminat arhitectural oprit: Va fi sistat începând cu ora 24.00 la sediul Primăriei și la toate celelalte clădiri/obiective publice unde este asigurat de municipalitate”, transmite Primăria Iași, într-o postare pe Facebook.

Autoritățile locale au cerut, de asemenea, spitalelor să verifice de urgență generatoarele și sursele alternative de energie, iar instituțiilor aflate în subordinea primăriei să reducă la minimum consumul de electricitate, în special în intervalul de vârf 19:00-23:00.

„Siguranță în spitale: Toate unitățile medicale din oraș sunt obligate să verifice de urgență grupurile electrogene și sursele alternative de energie pentru a garanta continuitatea actului medical în orice scenariu.Transport public și companii municipale: Activitățile mari consumatoare de energie din cadrul companiilor și direcțiilor Primăriei se sistează între orele 19.00 și 23.00. Transportul public rămâne prioritar, însă încărcarea autobuzelor electrice se va face exclusiv în afara intervalului orar 19.00 – 23.00. Baze de agrement: Se va diminua iluminatul pe parcursul săptămânii (cu excepția weekendurilor, dacă va fi cazul)”, transmite Primăria Iași, într-o postare pe Facebook.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Recomandări pentru mediul privat: CLSU recomandă centrelor comerciale să reducă iluminatul din parcări după finalizarea programului și să oprească/limiteze stațiile de încărcare pentru mașini electrice în intervalul orar 19.00 – 23.00.  Siguranță pe străzi: Poliția Locală și Poliția Municipiului vor intensifica patrulele de noapte, circulând cu semnalele luminoase în funcțiune pentru a garanta ordinea și siguranța publică”.

Criza se adâncește, regimul cedează. Cuba permite privaților să intre în 46 de noi sectoare. Petrecerile, ca formă de rezistență

Decizia vine după ce anunțul privind oprirea completă a iluminatului public a generat numeroase reacții critice în mediul online, inclusiv amenințări cu proteste din partea unor locuitori ai orașului.

Primarul Mihai Chirica a făcut apel la populație și la agenții economici să economisească energia electrică, apreciind că situația trebuie tratată cu maximă responsabilitate.

„Deși este vacanță și ar trebui să fim mai relaxați, iată că natura nu ne lasă și ne confruntăm cu o situație foarte gravă. Trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate și să facem economie de energie electrică. Efortul trebuie să fie colectiv și solidar pentru a putea parcurge această perioadă dificilă”, a subliniat primarul Mihai Chirica.

Primăria Constanța: „Intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50% pe bulevardele și străzile reabilitate”

Și Municipiul Constanța a anunțat un set de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național. Autoritățile locale spun că deciziile au rol preventiv și urmăresc diminuarea presiunii asupra sistemului energetic fără a afecta serviciile publice esențiale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Astfel, în perioada următoare, intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50% pe bulevardele și străzile reabilitate. Pe bulevardele care nu au beneficiat încă de lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public vor funcționa două dintre cele trei faze existente. De asemenea, pentru evitarea consumului suplimentar în intervalele de vârf, toate autobuzele electrice din flota CT BUS vor fi alimentate după ora 23:00”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Constanța.

Municipalitatea face un apel și la constănțeni să utilizeze responsabil energia electrică și să evite, pe cât posibil, consumurile care nu sunt necesare, în special în intervalele cu cerere ridicată.

„Prin aceste acțiuni, municipiul Constanța se alătură celorlalte orașe și instituții publice care contribuie, prin măsuri concrete de eficientizare, la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național. Fiecare gest contează, iar printr-un efort comun putem contribui la folosirea eficientă a resurselor și la menținerea echilibrului sistemului energetic”, se mai arată în comunicat.

Și Oradea anunță măsuri de economisire a energiei.

În municipiul Oradea, iluminatul stradal va fi aprins cu o oră mai târziu.

„Iluminatul public este unul dintre cei mai importanţi consumatori de energie ai municipiului Oradea. Într-un an consumăm peste 13.000 MWh, iar în luna august consumul este de aproximativ 30 MWh pe zi. Fiecare oră de funcţionare a iluminatului public înseamnă un consum de circa 3,3 MWh. Tocmai de aceea am decis ca, pe perioada acestei crize energetice, să amânăm cu o oră aprinderea iluminatului public, astfel încât să reducem consumul exact în intervalul în care sistemul energetic naţional este cel mai solicitat”, a explicat, luni seară, într-un comunicat de presă, primarul Florin Birta.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-03T18:14:15.493Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/economie/primaria-iasi-face-pasul-inapoi-nu-mai-stinge-2547479.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”primaria-iasi-face-pasul-inapoi-nu-mai-stinge-2547479.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/primaria-iasi-face-pasul-inapoi-nu-mai-stinge-2547479.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”

Publicat

pe

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”

Realizatorul Digi FM, Lucian Mîndruță,
respinge informațiile potrivit cărora ar fi consiliat-o sau ar fi făcut
training de comunicare pentru Diana Buzoianu. Acesta a subliniat că, în ultimii
zece ani, nu a avut niciun contract cu vreun politician.

Lucian Mîndruță FOTO: FB

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Controversa a apărut după un articol publicat de HotNews, care susținea că,
în timpul unui live realizat pe Facebook în seara de 22 iunie, după votul din
Parlament privind învestirea Guvernului Adrian Veștea, Lucian Mîndruță ar fi
afirmat că apreciază discursul Dianei Buzoianu independent de faptul că ar fi
făcut training cu aceasta.

Ulterior, publicația a revenit asupra informației
și a precizat că, după reverificarea înregistrării disponibile pe YouTube, o
astfel de afirmație nu apare nicăieri în materialul video.

Mîndruță: „Nu am consiliat-o pe Diana Buzoianu”

Într-o discuție cu publicația respectivă, Lucian
Mîndruță a negat categoric orice colaborare contractuală cu Diana Buzoianu.

„Nu am consiliat-o pe Diana Buzoianu. De 10
ani nu am avut contract cu niciun politician. Doar un exemplu de cum acționez:
am fost invitat la o acțiune a unei entități care aparține de Primăria
Timișoara. Au vrut să-mi plătească deplasarea și i-am refuzat, mă duc pe banii
mei. Nu lucrez pe bani publici”
, a declarat jurnalistul.

Acesta a explicat că a apreciat discursul
susținut de Diana Buzoianu în Parlament, însă a subliniat că acest lucru nu are
nicio legătură cu o colaborare profesională.

„Îmi amintesc că am spus ceva de genul: remarc
asta independent de statutul de om care lucrează în comunicare. Dar nu am spus
că am lucrat pentru ea. Asta nu este adevărat. Am cunoscut-o pe Diana Buzoianu
în urmă cu o lună. Ea mi-a și semnalat că circulă faptul că eu am făcut
training cu ea. Nu este adevărat”,
a afirmat Mîndruță.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Jurnalistul a precizat că, de-a lungul
timpului, s-a întâlnit cu mai mulți politicieni și le-a oferit ocazional
sfaturi, însă fără să existe contracte. „Că m-am mai întâlnit cu unii dintre ei,
dintre politicieni, și le-am dat sfaturi, asta e altceva. Dar nu iau bani de la
ei”,
a adăugat acesta.

Subiectul a revenit în atenția publică după ce Lucian Mîndruță a publicat,
pe 31 iulie, un mesaj pe Facebook în care îi îndemna pe români să reducă,
voluntar, consumul de energie electrică în orele de seară, ca gest de
solidaritate. Postarea a stârnit sute de reacții și comentarii critice.

Ulterior, jurnalistul a revenit cu o nouă postare, în care a explicat că
inițiativa i-a aparținut în totalitate și că nu a fost îndemnat de nimeni să
transmită acel mesaj.

„Acum două zile am pus o postare cu un mic
apel la solidaritate în privința consumului de curent seara. Nu m-a rugat
nimeni s-o fac, pur și simplu am zis că e o idee bună să ne ajutăm unii pe
alții”
, a scris Mîndruță.

Acesta a afirmat că mesajul său a fost urmat
de sute de comentarii ostile. „Au urmat sute de comentarii, în esență cu
același mesaj: «Du-te naibii, consumăm cât vrem, numai să-ți facem în ciudă!».
Practic, oamenii (ok, și boții) au dus ura lor împotriva guvernului până la
anularea completă a vreunei preocupări pentru interesul comun. Acum stau și mă
întreb cum ar fi, Doamne ferește, să dea peste noi vreun cutremur și un
«soroșist» aflat întâmplător la guvernare să ceară bravilor și mândrilor
patrioți să dea o mână de ajutor la căutarea oamenilor de sub dărâmături. «Să
iasă singuri, nu e treaba mea!» va fi, probabil, strigătul lor de luptă”,
a
transmis Lucian Mîndruță.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ce a spus Mîndruță în live-ul din Parlament

Verificarea înregistrării video din
22 iunie a arătat că Lucian Mîndruță a apreciat prestația Dianei Buzoianu din
Parlament, însă nu a făcut nicio declarație despre o presupusă colaborare
profesională cu aceasta.

„Bun și proaspăt! Cu unele ezitări, dar bun,
bun! Cel mai viu discurs de astăzi”,
a spus jurnalistul despre intervenția
deputatei.

Totodată, acesta a realizat și un clasament al
celor mai buni vorbitori din dezbaterea parlamentară. 

„Singurii onorabili, mențiune notabilă,
numărul 1, după părerea mea, ca speakeri în seara asta, doamna Buzoianu de la
USR. Pe locul 2, Petrișor Peiu de la AUR. Fără foaie, foarte logic, coerent.
Și, pe locul 3, Irinel Darău, tot de la USR”,
a mai spus Mîndruță.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-03T11:50:26.615Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/lucian-mindruta-neaga-ca-ar-fi-consiliat-o-pe-2547397.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”lucian-mindruta-neaga-ca-ar-fi-consiliat-o-pe-2547397.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/lucian-mindruta-neaga-ca-ar-fi-consiliat-o-pe-2547397.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților
Actualitateacum 23 de ore

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților

Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea...

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea
Actualitateacum o zi

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea

Primăria Iași a revenit asupra deciziei de a opri complet iluminatul public în intervalul 21.00-23.30 și a anunțat că va...

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician” Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”
Actualitateacum o zi

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”

Realizatorul Digi FM, Lucian Mîndruță, respinge informațiile potrivit cărora ar fi consiliat-o sau ar fi făcut training de comunicare pentru...

„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm „Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm
Actualitateacum 2 zile

„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm

Mii de cinefili călătoresc sute sau chiar mii de kilometri pentru a vedea „Odiseea”, noul film al lui Christopher Nolan,...

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Actualitateacum 2 zile

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă...

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
Actualitateacum 2 zile

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă”...

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Politicaacum 2 zile

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro