
Începând cu data de 9.09.2019, se vor înfiinţa patru linii şcolare speciale, care vor funcţiona în corelare cu structura noului an şcolar, doar în perioadele semestriale...
„Pe domnul Diaconu nu aveam altă soluţie practic, trebuia să avem un candidat, lucrurile erau deja foarte aproape de, suntem în perioada de precampanie deja electorală,...
Directorul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a anunţat, vineri seara, pe contul său de Facebook, că se autosesizează după declaraţiile făcute de primarul Iaşului. Mihai Chirica...
Potrivit reprezentanţilor DSP Buzău, bărbatul s-a prezentat cu simptome de meningită la Spitalul din Râmnicu Sărat. Acesta le-a spus medicilor că înainte să se îmbolnăvească fusese...
Documentul urmează să ajungă în Camera Lorzilor, însă specialiştii se aşteaptă ca votul în această cameră să fie amânat prin diverse tactici. Parlamentarii conservatori, care nu...
La bordul ambarcaţiunii Conception se aflau în total 39 de persoane, printre care şase membrii ai echipajului. Cinci dintre membrii echipajului au reuşit să se salveze...
Potrivit IPJ Dolj, în noaptea de luni spre marţi, pe terasa unui bar din localitatea Cetate a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. „Poliţiştii...
Un timişoarean a postat pe Facebook un mesaj în care semnala stingerea făcării eterne de la Monumemtul Eroilor şi i-a transmis primarului Nicolae Robu că, dacă...
Acordul trebuie aprobat de preşedintele american Donald Trump înainte de a fi semnat, a anunţat negociatorul american. „În principiu, am ajuns unde trebuie”, a declarat Zalmay...
„Aceste reforme pot fi şi vor fi realizate de alianţa USR-PLUS care nu pot fi realizate decât cu alegeri anticipate. În acest context, soluţia este repet...