Actualitate
Decizia a fost pusă pe masă. Nu a fost discutată în forurile ALDE / Senatorul a anunţat ce va face dacă va fi exclus din partid
„Pe domnul Diaconu nu aveam altă soluţie practic, trebuia să avem un candidat, lucrurile erau deja foarte aproape de, suntem în perioada de precampanie deja electorală, dacă preşedintele nu a mai dorit să candideze am fost puşi în situaţia să găsim o altă soluţie şi atunci au fost nişte discuţii nu le cunosc, nu am participat la ele, cu Pro România cu un candidat comun independent, astea au fost până la urmă deciziile şi lucrurile s-au întâmplat în continuare aşa”, a afirmat Teodor Meleşcanu, vineri seara la Digi 24.
Întrebat dacă aceste discuţii se derulează de ceva timp sau au apărut spontan, Teodor Meleşcanu a explicat că propunerile alianţei cu Pro România nu au fost discutate în forurile ALDE.
„Drept să vă spun nu pot să vă răspund că nu ştiu. Nu s-au discutat, am spus şi o repet acum ca să fie clar nu s-a discutat în forurile statutare ale partidului aceste probleme şi aceste propuneri. Sigur că dacă ele s-ar fi discutat probabil că unii erau împotrivă, unii erau pentru şi se ajungea până la urmă la o soluţie firească, dar a venit dintr-un cerc foarte restrâns şi a fost pusă pe masă”, a conchis Meleşcanu.
Chestionat dacă a făcut un gest de trădare Călin Popescu Tăriceanu prin decizia ieşirii de la guvernare, după ce din 2016 a bătut palma cu PSD, fostul ministru de Externe a răspuns: „Eu niciodată nu am folosit cuvântul acesta. Alţii l-au folosit pentru mine. Dacă l-au folosit pentru mine, să ştiţi că se aplică şi altora”.
ALDE a decis ieşirea de la guvernare şi alianţa electorală cu Pro România pentru susţinerea candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la prezidenţiale.
Mai mulţi lideri ALDE şi-au arătat nemulţumirea în legătură cu această alianţă, cum ar fi Daniel Zamfir şi Marian Cucşa, cel din urmă precizând pe Facebook că decizia a fost luată de un grup restrâns de persoane, fără o consultare prealabilă a colegilor de partid.
Meleşcanu anunţă că va contesta în instanţă o eventuală decizie de excludere din ALDE
Teodor Meleşcanu a declarat că este dispus să atace în instanţă în cazul în care ALDE va decide excluderea sa din partid. El a precizat că, odată cu acceptarea candidaturii la şefia Senatului din partea PSD, nu a încercat „să racoleze” colegi din ALDE pentru susţinerea Guvernului în Parlament.
„Să îi interzici sau să îl declari practic exclus dacă va candida la o funcţie în Parlament, cum se poate explica acest lucru? Spuneţi-mi şi mie?”, a afirmat Teodor Meleşcanu, vineri seara, la Digi 24.
Întrebat dacă va contesta o eventuală decizie de excludere din ALDE, fostul ministru de Externe a răspuns: „Din punctul meu de vedere dacă ea se va pune în aplicare sigur că îmi voi căuta dreptatea bineînţeles”.
Chestionat dacă ar ataca în instanţă o astfel de hotărâre, Meleşcanu: „Da sigur, nici o problemă. Dar sigur că da, eu oricum nu sunt adeptul bătăliilor, dumneavoastră sunteţi obişnuită ca toată lumea când vine sunt bătălii între invitaţi. Eu cred că trebuie să avem cu toţii un spirit de raţiune şi de înţelegere a perioadei prin care trecem şi nu e o perioadă foarte bună pentru partidul nostru”.
Acesta a mai spus că nu a făcut niciun fel de „racolaj” pentru ca unii membri ai ALDE să susţină Guvernul în Legislativ.
„Eu nu am făcut nici un fel de racolaj, haideţi să ne înţelegem, sunt două lucruri diferite, una este ieşirea de la guvernare, ceea ce înseamnă că miniştrii pleacă, nu mai fac parte din guvern, dar o a doua chestiune se referă la funcţionare Parlamentului care este separat, independent de executiv. Evident că acum este miza pentru că e vorba de nişte voturi, e vorba de nişte jocuri politice şi e vorba până la urmă de alegerile care vin peste noi în câteva luni. Niciodată nu am făcut campanie, propagandă pentru cineva, dar întotdeauna am mers pe ideea că trebuie cu adevărat să salvăm această coaliţie şi acolo unde e necesar, unde e spre binele oamenilor să dăm o mână de ajutor şi noi”, a explicat Meleşcanu.
Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD pentru şefia Senat, a declarat că este dispus să fie suspendat din ALDE timp de şase luni pentru a rezolva problema legată de poziţia partidului, dar şi pentru menţinerea grupului de la Senat. Acesta a susţinut că a discutat acest subiect şi cu alţi colegi.
ALDE a stabilit, marţi, susţinerea lui Ion Popa pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Totodată, partidul a decis că persoanele care acceptă funcţii, fără acordul formaţiunii, să fie excluse din ALDE, vizat fiind Teodor Meleşcanu.
Senatorii vor vota succesorul lui Călin Popescu Tăriceanu la şefia Senatului în plenul de marţi, 10 septembrie, potrivit unei decizii adoptate în Biroul Permanent. În cursă mai este şi Alina Gorghiu din partea PNL.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 19 oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 14 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





