
„Se doresc alegeri anticipate parlamentare pentru ca populaţia să nu sancţioneze PNL, la toamnă, când ar fi trebuit să fie la termen alegerile, pentru nerealaizările din...
„PSD nu va face o propunere de premier. Chiar dacă se creează o altă majoritate, PSD nu va propune din rândurile PSD un membru de partid...
„Mihai este un coleg care odată la două-trei zile cere demisia conducerii. E un lucru care face parte din farmecul USR. Dincolo de asta, poziţionarea partidului...
O cunoştinţă a Cristinei Ţopescu susţine că vrea să salveze doi câini, să îi ducă la spital şi să îi adopte, „în aminterea ei”, mai ales...
Ministerul Sănătăţii anunţă că transmite condoleanţe familiei îndoliate a pacientei de la Spitalul Clinic de Urgenţă, care a murit duminică, la ora 19:50. “Sperăm să învăţăm...
„Am introdus în lege ca de la 1 ianuarie să înceteze toate contractele prin detaşare din mediul privat în mediul public. A existat o practică ca...
„Admite solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Constanţa. Sesizează Ministerul Justiţiei din România...
Din vara acestui an, Sebastian Burduja este vicepreşedinte PNL la nivel naţional şi preşedintele filialei PNL Sector 1. Recent, a obţinut la alegerile prezidenţiale cel mai...
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul Educaţiei Naţionale, după anunţarea rezultatelor înregistrate de elevii români la evaluarea PISA 2018, ministrul Monica Anisie a stabilit un...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că o nouă Lege a pensiilor ar fi necesară, deoarece mulţi pensionari şi şefi de instituţii publice au semnalat inechităţi...