
Prilejul mi l-a oferit faptul că la 11 marte în acel an se împlineau şapte ani de la ”Scrisoarea celor 6”, primul (şi ultimul) act de...
Avocatul Tonel Pop a declarat, vineri seara, la Antena 3, că Gheorghe Dincă ia totul asupra lui şi a negociat cu anchetatorii pentru ca nimeni să...
Anchetatorii au mers şi miercuri la casa lui Gheorghe Dincă, pentru a căuta noi probe. Luni, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase şi cenuşă...
„Decizie pentru numirea lui Chirilă Dumitru-Daniel în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne”, prevede decizia premierului, publicată luni în Monitorul Oficial. O altă...
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Gheorghe Dincă este condus luni în teren, mai exact în pădurea de lângă Caracal unde au fost găsite rămăşiţe...
Profilul ADN aparţine victimei cu o probabilitate de peste 99,9% Procurorii DIICOT au anunţat, sâmbătă, că analiza antropologică a demonstrat că fragmentele de oase şi dinţi...
Cercetările la Casa Groazei din Caracal, unde Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra şi pe Luiza au fost reluate, sâmbătă, după ce, în...
În următoarea perioadă, Dincă ar putea ajunge la Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijirile medicale pe care bărbatul le solicită. Potrivit unor surse judiciare, Dincă acuză...
Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut, în urmă cu puţin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul...
Suspectul Gheorghe Dincă a negat că a luat-o cu maşina pe Alexandra, fata de 15 ani, spunând că şi-a petrecut zilele de miercuri şi joi, în...