
Iniţiativa legislativă a ministrului de Finanţe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. „Art. 6 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte...
Declaraţiile comandantului au fost făcute în contextul în care Statele Unite au acuzat Iranul că a efectuat atacurile asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită, amplificând conflictele...
Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, a declarat, sâmbătă, la România TV, că familia Măceşanu nu va participa la reconstituire, fiind un moment prea dureros. „Va participa avocatul...
„Alegerea Preşedintelui USR prin votul universal al membrilor, exprimat prin intermediul unui sistem electronic, a fost decis de către Congresul USR în 13.07.2019. Experienţa anterioară cu...
„Vă pot spune că Iranul vrea să ne întâlnim”, le-a spus Trump reporterilor de la Casa Albă. Preşedintele american a afirmat în mai multe rânduri că...
La scurt timp după apariţia imaginilor, utilizatorii de Twitter au aflat că acel copil este, de fapt, un tânăr de 36 de ani. Acesta a participat...
Nunta a avut loc pe 7 septembrie în oraşul Pozega, în vestul Serbiei, transmite The Sun. „Am plâns de fericire. De fapt, nu am plâns, dar...
La 30 de ani de la Revoluţie, străzile, mall-urile şi parcurile animate zilnic, indiferent că e weekend, vacanţă sau nu, fac parte din peisaj. Sunt o...
Potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX, legislaţia electorală se modifică astfel încât „la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019 (…) termenul de înregistrare ca alegător în...
„Eu până nu văd votul ALDE la moţiune nu cred că Tăriceanu e în opoziţie. Şi ce înseamnă asta că ALDE e în opoziţie şi Teodor...