
Asistentul președintelui Statelor Unite pentru Securitate Națională, Jake Sullivan, a menționat că se lucrează la comunicatul final al organizației. Foto: Arhiva Adevărul Organizația Tratatului Atlanticului de...
Potrivit vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, un astfel de scenariu ar trebui luat în considerare dacă se confirmă încercarea de a ataca centrala nucleară...
O persoană-cheie din rândul autorităților statului, care îi ajuta pe cei care administrau azilele groazei, în loc să asigure un control strict, primea în locul sprijinului...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat, săptămâna aceasta, că reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la...
Cu puţine zile înaintea summitului NATO de săptămâna viitoare de la Vilnius, Ucraina continuă să insiste asupra unui angajament fără echivoc din partea liderilor alianţei...
Un test făcut chiar de un polițist arată ce alcoolemie se înregistrează imediat după ce bei o bere, dar și după o oră de la acel...
Impresionat de Transilvania în urmă cu 15 ani, producătorul irlandez John Murray vrea să îi prezinte bogățiile în întreaga lume, atât ca un îndemn de a...
În urmă cu aproape 80 de ani, modul simplu de trai al oamenilor se regăsea și în sistemul de învățământ. Documente aflate la Arhivele Naționale Alba...
Până duminică, 9 iulie, pasionații de automobile pot admira zece autovehicule în cadrul Student Auto Show, în parcarea Universității din Pitești. Evenimentul prezintă realizările studenților și...
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Vasile Bănescu a precizat, în contextul cazului vârstnicilor torturaţi în azile, că se vede „absenţa totală a umanităţii”...