
Un incendiu a izbucnit într-un bloc din municipiul Bârlad, pompierii au intervenit la fața locului cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD, scrie...
Cel puțin două persoane au fost ucise joi într-un dublu atac armat în oraşul olandez Rotterdam, a anunţat poliţia locală, conform BBC. Imaginea 1/13: Atac armat...
Şapte persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru audieri şi ulterior trei au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma unui conflict izbucnit,...
Potrivit Al Arabiya, prim-ministrul Mohammed al-Sudani a ordonat să se formeze o comisie de investigație pentru a clarifica circumstanțele morții protestatarilor. Foto: Rudaw Numărul morților după...
Zeci de mii de persoane au fost evacuate luni în sudul Chinei şi Vietnam şi zeci de zboruri au fost anulate din cauza unui ciclon, potrivit...
O aeronavă uşoară a aterizat forţat sâmbătă pe aerodromul din Tuzla. Două persoane au fost transportate la spital cu traumatisme lombare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege care reglementează modul în care persoanele care nu au cetățenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat...
Mai mult de zece persoane au fost ucise și alte zece persoane au fost rănite în urma a două atacuri armate la Guayaquil, unul din orașele...
O maşină a fost lovită duminică de trenul IR 1866 Galaţi – Iaşi, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe DJ 243, în...
Un microbuz cu 16 pasageri şi un autoturism cu trei pasageri au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe Autostrada Transilvania, pe sensul de mers...