Trei persoane reținute în urma unui conflict pe o stradă din Focșani. O mașină a fost avariată de scandalagii

0
90

Şapte persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru audieri şi ulterior trei au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma unui conflict izbucnit, sâmbătă seara, pe strada Tăbăcari din municipiul Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Trei persoane au fost reținute în urma scandalului de la Focșani FOTO arhivă Adevărul

Trei persoane au fost reținute în urma scandalului de la Focșani FOTO arhivă Adevărul

„Sâmbătă seara, la ora 20,01, dispeceratul IPJ Vrancea a
fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui scandal pe strada
Tăbăcari din municipiul Focşani. Imediat, la faţa locului au fost direcţionate
mai multe echipaje de poliţie, în urma primelor verificări fiind stabilit
faptul că, pe fondul unui conflict între mai multe persoane,
a avut loc un
scandal
. În timpul conflictului, un autoturism staţionat a fost avariat. Urmare
a scandalului din cursul serii trecute, în baza probatoriului administrat a
fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice,
distrugere, ameninţare şi lovire sau alte violenţe. Totodată, faţă de trei
persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduse în
Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vrancea”,
a precizat
sursa citată.

În total, şapte persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Potrivit poliţiei, testarea cu aparatul Drugtest a conducătorului
autoturismului avariat a indicat rezultat pozitiv la amfetamină, fiind întocmit
dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe.

La intervenţie au participat poliţişti din cadrul IPJ Vrancea, alături de
luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vrancea şi jandarmi din cadrul
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.

Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi
împrejurările în care a avut loc incidentul. 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here