
Insula italiană este invadată de atât de multe capre, încât localnicii îi roagă pe oameni să plece pe mare cu cât mai multe capre pe care...
Îți aduci aminte de marele meci al fotbalului românesc din ‘86? Finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla cu Steaua și Barcelona? Sau ai auzit de...
Înotul îi ajută pe cei mici să își dezvolte armonios corpul, dar le antrenează și emoțiile și mintea, le întărește stima de sine, iar în situații-limită,...
Cu antrenamentul potrivit, creierul va aduce coerență între minte, emoții și corp, iar asta înseamnă vitalitate, echilibru interior, fericire, concentrare, o memorie mai bună și capacitatea...
Masa de Paște începe cu ciocnirea tradiționalelor ouă vopsite. De fapt, alături de miel și pască, ouăle sunt vedetele culinare la sărbătoarea Învierii. Însă, sfatul specialiștilor...
Slujba de Înviere este unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru credincioşii din întreaga lume. Astfel, foarte multe persoane aleg să participe la...
Un cartier și mai multe clădiri din Hunedoara, înființate în anii ’50, au rămas aproape nealterate de trecerea timpului. Locurile (video) l-au făcut să se simtă...
La doar 12 ani, Sara Piliego a susținut un moment de dans contemporan plin de emoție și semnificații și a primit „biletul“ pentru semifinală. Scena „Românii...
În ultimii ani, stresul şi oboseala au început să îşi spună tot mai des cuvântul în rândul românilor. Astfel, aceştia încearcă să găsească diverse metode de...
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la B1TV, că a existat o discuție în cadrul coaliției despre reducerea accizei la carburanți, dar a rămas să...