Un timişoarean a postat pe Facebook un mesaj în care semnala stingerea făcării eterne de la Monumemtul Eroilor şi i-a transmis primarului Nicolae Robu că, dacă...
Copilul a dispărut vineri, în timp ce se scălda în Dunăre, în dreptul localităţii brăilene Tufeşti. Martorii au povestit că fata se afla la scăldat şi,...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, între kilometrii 286 şi 285,...
ROMÂNIA, MARŢI NOAPTEA PLOI ÎN NORD, VEST ŞI CENTRU La noapte cerul va fi variabil, noros în nord, vest şi centru, dar şi la munte, unde...
Acordul trebuie aprobat de preşedintele american Donald Trump înainte de a fi semnat, a anunţat negociatorul american. „În principiu, am ajuns unde trebuie”, a declarat Zalmay...
„Se negociază, nu este final, se discută, dar ştiu că sunt una dintre persoanele vizate (pentru a fi preşedintele Comisiei Parlamentare de Control al SRI-n.red.). Din...
„Teodor Meleşcanu neconsultându-se cu nimeni a venit astăzi să ne spună la grup că i-a propus să preia preşedinţia Senatului, lucru care nu a fost susţinut...
Un comunicat al Comisiei Europene precizează că în fiecare an şcolar, acestui program i se alocă o sumă totală de 250 de milioane de euro. Pentru...
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă, respectiv cele de dinainte de contestaţii, vor fi publicate, marţi, potrivit datelor calendarului elaborat de...
Motivul accidentului, petrecut într-un poligon de tragere, nu a fost dezvăluit, transmite Yahoo! News. Din fericire, nu exista personal militar sau civil în apropierea vehiculului când...