Rusia a iniţiat acţiuni de implicare în campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial programat în Statele Unite în anul 2020 pentru a facilita realegerea în funcţie a...
Ministrul desemnat al Muncii, Violeta Alexandru, a explicat vineri, la Gândul LIVE, propunerea ca alocațiile pentru copii să fie plătite sub forme de vouchere. „Doamna ministru...
Un bărbat din Bucuresţi a fost reținut, aseară, după ce și-a urmărit și amenințat fosta iubită, chiar dacă împotriva sa exista un ordin de protecție, emis...
Jurnalista Dana Chera, fostă Grecu a anunțat, pe blogul personal, că a decis să încheie definitiv colaborarea cu Antena 3. Jurnalista mărturisește că „simte nevoia unei...
Daniel Dumitrescu, un polițist în vârstă de 28 de ani, din județul Suceava, și-a pus capăt zilelor cu o cravată, în apartamentul din municipiul Rădăuți în...
Gândul continuă seria dezvăluirilor incendiare din dosarului medicului Mircea Beuran, care este acuzat că ar fi „încasat” la „cutiuţă de cadou” o şpagă de 10.000 de...
Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani şi 3 luni, declarat al treilea cel mai longeviv bărbat din lume, s-a născut în Proviţa de Jos,...
HOROSCOP. Acum ca Soarele este in Pesti pana pe 20 martie 2020, si pentru noi se va amplifica lumina pusa pe ce visam si pe ce...
Adrian Albu este supravieţuitor al incendiului de la Colectiv, iar în urma alegerilor interne din PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, acesta a intrat în cursa pentru...
Înmatriculările de autoturisme Dacia au scăzut în Europa, în ianuarie, cu peste 31% faţă de ianuarie 2019, pe un fond general de reducere a înmatriculărilor, conform...