Avionul, un bombardier de tip B-17, un model utilizat în al II-lea Război Mondial, s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Bradley, situat...
„Cu alte cuvinte, deşi preşedintele spune că nu el numeşte miniştri în situaţia dată, îi refuză prin aprecieri subiective şi declaraţii politice de la tribuna Administraţiei...
„Aşa cum aţi aflat şi dumneavoastră pe surse că e posibil ca mâine dimineaţă să fie un Birou Permanent Reunit la care ar trebui să participe...
În condiţiile în care Camera Reprezentanţilor ar putea solicita stenogramele conversaţiilor preşedintelui Donald Trump cu lideri străini, în cadrul anchetei care ar putea conduce la iniţierea...
Bănilă: E posibil ca în anchetă să se fi făcut greşeli. Nu putem transforma cauzele în reality show Şeful DIICOT, Felix Bănilă, admite că în ancheta...
„Ţinând seama de infrastructura, personalul şi tehnica existente, precum şi de specificul activităţilor ce se desfăşoară în mod curent în prezent pe aeroportul civil Mihail Kogălniceanu,...
La întrevederea de sâmbătă au participat şi secretarul general al ALDE Daniel Chiţoiu, liderul organizaţiei de tineret a ALDE Claudiu Catană, precum şi aleşii locali ai...
„Procurorii adevărul nu ştiu să mi-l spună. Îmi ia banii, dar ce pot să fac, să îmi vând casa în situaţia de faţă, să îmi vând...
„Iată o doamnă neconflictuală, dar total iresponsabilă. Atât de neconflictuală încât nu înţelege cum se face că nu toţi europenii vor să devină prieteni cu prietena...
În filmul făcut chiar de elevă se aude cum aceasta îi cântă profesoarei o manea cu versuri jignitoare şi râde. Profesoara încearcă să o oprească, dar...