
Informaţia a fost confirmată de Guvernul de la Londra, dar şi de purtătoarea de cuvânt a lui Juncker, Mina Andreeva. Ulterior, Boris Johnson va avea o...
Colecţia „Origin of Muse” va fi lansată pe piaţă pe 6 decembrie, prin compania Warner Music. Colecţia va cuprinde reeditări ale albumelor „Showbiz” (1991) şi „Origin...
„În momentul de faţă PSD nu mai reuşeşte să facă nimic. Săptămâna trecută la Senat PSD ar fi vrut să pună un nou preşedinte al Senatului,...
„Săptămâna aceasta am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu. În...
„Pe domnul Diaconu nu aveam altă soluţie practic, trebuia să avem un candidat, lucrurile erau deja foarte aproape de, suntem în perioada de precampanie deja electorală,...
„Închidem această zi cu un alt agitator al scenei politice. Am văzut astăzi în Victor Ponta un om disperat, iresponsabil şi lipsit de credibilitate. Am văzut...
„Este un moment stânjenitor pentru unii dintre noi, pentru că Teodor Meleşcanu a venit cu o propunere de a fi numit în funcţia de preşedinte al...
Jon Venables, ucigaşul micuţului James Bulger, ar putea fi eliberat şi va primi un nume nou, după numeroasele tentative de a-i păstra identitatea secretă, scrie mirror.co.uk....
„Cumpănaşu are un ONG. La un moment dat, a luat nişte fonduri europene, de vreun milion de euro, ca să vâre integritate în Ministerul de Interne....
Google a anunţat în mod oficial numele noii versiuni a sistemului de operare Android, transmite Go4it. În trecut, compania a alăturat fiecărei versiuni în parte câte...