Actualitate
O multitudine de reacții vis a vis de modificarea legilor din domeniul Justiției nu au întârziat sa apara

O multitudine de reacții vis a vis de modificarea legilor din domeniul Justiției nu au întârziat să apară.Președintele Klaus Iohannis a spus că propunerile ministrului Tudorel Toader reprezintă „un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție”.
„Propunerile prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție. România se află într-un moment care îi este favorabil în planul relațiilor internaționale, cu precădere în comunitatea europeană. Ar fi în defavoarea țării noastre ca, după toate eforturile depuse până acum, să ne întoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra justiției. Acest lucru ar fi în totală contradicție cu angajamentele pe care și le-a luat România prin aderarea la Uniunea Europeană și nu ar face decât să mențină pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare și Verificare”, transmite președintele Iohannis, printr-un comunicat.
Reforma anunțată de ministrul Toader include mai multe modificări care ar spori presiunile politice asupra sistemului judiciar din România:
1) excluderea președintelui din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a procuorului general
2) înființarea unui parchet special care să-i ancheteze pe magistrați
3) trecerea Inspecției Judiciare sub controlul Ministerului Justiției
Modificările propuse de Tudorel Toader au fost criticate de Ministerul Public, societatea civilă și partidele de opoziție. Iată și câteva dintre cele mai importante reacții din presă:
- Agentia Hotnews scoate în relief : De ce sunt profund nocive pentru Justiție propunerile ministrului susținut de PSD și ALDE
- Jurnalistul Liviu Avram e de părere că tocmai legile lui Tudorel Toader se aseamănă ca atunci când sluga se bucură că devine sclav
- Experta anti-corupție Laura Ștefan într-un interviu a prezentat cum anume a fost posibilă trecerea Inspectiei Judiciare la MJ , ce este un lucru foarte periculos.
- De asemenea, unul dintre cei mai inspirați și vehemenți contestatari ai acestor decizii, domnul jurnalist Vlad Petreanu a realizat o radiografie intitulată : O bandă de tâlhari a ocupat România. Rezistența e o datorie patriotică!
- Omul de televiziune Moise Guran a punctat un aspect ce reiese din context. Atacul de acum urmărește aceleași scopuri ca cel din iarnă, doar că de data asta e mai învăluit, mai calculat, mai greu de înțeles.
- Nu în ultimul rând, analistul Radu Vancu a expus cu lux de amănunte tot ceea ce s-a petrecut cu…proiectul lui Toader ce, din punctul domniei sale este o încercare totală de a subordona justiția politicului.
Sursa foto : Mediafax ,ReporterIS
Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național
Actualitate
Crin Antonescu îl descrie pe Iohannis drept „un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România”: „Nicuşor Dan poate fi la fel”

Crin Antonescu, candidatul alianţei de guvernare la alegerile prezidenţiale, afirmă că Iohannis a fost un preşedinte „slab, nepregătit şi dăunător pentru România”.
Crin Antonescu și Klaus Iohannis Foto: Mediafax
Antonescu face o
comparaţie între Klaus Iohannis şi Nicuşor Dan, susținând că primarul general al Capitalei, actual candidat la prezidențiale, își trădează electoratul după ce a promis că nu va face acest lucru.
„Da, am curaj s-o spun pe şleau, Klaus Iohannis a fost un
preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România. Nicuşor Dan poate fi la
fel. Nu îmi face nicio plăcere să privesc înapoi, nici către un preşedinte care
a lipsit nemotivat când România a avut nevoie de el, nici către un primar
general care îşi trădează electoratul după ce a făgăduit apăsat că nu îl va
abandona. Este simplu. Nu ne mai permitem încă cinci ani irosiţi. Nici istoria,
nici vremurile nu mai sunt dispuse să ne aştepte. Există o singură direcţie:
România înainte!’, a afirmat Crin Antonescu într-un clip electoral.
De asemenea, Antonescu l-a acuzat pe Nicușor Dan, că s-a întors, împreună cu USR, împotriva Elenei Lasconi.
Între timp, USR a anunțat că va ataca în instanță decizia Biroului Electoral Central prin care i se interzice promovarea candidatului independent, acuzând un abuz.
„Uniunea Salvați România (USR) ia decizii politice în baza unor principii clare, în acest caz vorbim despre susținerea candidatului proeuropean care are cele mai multe șanse să intre în turul 2. Ca urmare, denunță public decizia fără precedent a Biroului Electoral Central (BEC), care interzice USR să își exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan. Situația în care ne aflăm acum este una total aberantă și îngrădește libertatea de exprimare, precum și dreptul unui partid politic de a stabili în forurile interne strategia politică. USR ia decizii în baza unor principii clare și, oricât de nepopulare ar fi acestea, BEC nu poate să impună partidului direcția strategiilor politice pe care le pune în aplicare”, a transmis USR într-un comunicat de presă.
Actualitate
A început Săptămâna Mare: Ce semnifică fiecare zi până la Paște

Creştin-ortodocşii intră luni în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare (13-20 aprilie). Fiecare zi din acest interval care precede Paștele (20 aprilie) are o semnificaţie.
FOTO Seara de înviere la Cluj/2024
În ultima săptămână din Postul Paştelui, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, care este anul acesta între 13 aprilie și 20 aprilie, se fac slujbele bisericeşti numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ.
Această săptămână este cea a pioşeniei în sfintele lăcaşuri monahale, de aceea postul devine mai aspru.
Cele mai importante denii din Săptămâna Mare sunt cunoscute drept deniile din Joia Mare şi Vinerea Mare. Este vorba despre Denia celor 12 Evanghelii, slujba din ziua de joi și cele 12 citiri din Noul Testament vorbesc despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus Hristos.
În Vinerea Mare, în toate bisericile ortodoxe se desfăşoară denia Prohodului Domnului, o slujbă în care sunt cântate în imnuri, împărţite în trei „stări”, patimile, răstignirea, moartea şi îngroparea Mântuitorului.
În timpul acestei săptămâni, în Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar mulți credincioşi încearcă chiar să ţină post negru.
Ultemele zile dinainte de Înviere aduc și curățenia generală în gospodării.
Semnificațiile zilelor din Săptămâna Mare
Luni
Ziua de luni ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos care a fost vândut de Iuda.
Marți
Marţi are loc pomenirea Pildei celor zece fecioare. Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, numită și Marțea Seacă. Aceasta este ziua în care Iisus Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi pilda celor 10 fecioare, care prezintă povestea a cinci fecioare „înțelepte” și cinci „neînțelepte” care se pregătesc pentru nuntă.
Miercuri
Tot o pomenire se face și în miercurea din Săptămâna Patimilor, cea a femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.
Joi
Joi, slujba amintește de patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.
Vineri
Vineri sunt prăznuite „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Vinerea Mare reprezintă ziua în care Iisus a murit pe cruce.
Sâmbătă
La slujba din Sâmbăta Patimilor se prăznuiește îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. La miezul nopţii, credincioşii ascultă în faţă bisericilor, slujba de Înviere, la care se primește lumina şi vestea că Hristos a Înviat.
Sărbătoarea de Înviere – prima zi de Paște
Sărbătoarea de Paște se prăznuiește la o dată diferită în fiecare an, iar calculul exact al zilei în care pică sărbătoarea Învierii Domnului este făcut în funcție de două fenomene naturale: echinocțiul de primăvară și Luna plină. Anul acesta Paștele Ortodox și Paștele Catolic, la fel ca și Floriile, pică în aceeași zi. Ultima oară când ortodocșii și catolicii au sărbătorit Paștele în aceeași zi a fost în 2017.
Actualitate
FCSB scapă ca prin urechile acului și ține Craiova la distanță în lupta pentru titlul de campioană

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu FCSB, 0-0,
duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a patra a a fazei play-off a
Superligii de fotbal.
Screciu – Cisotti, duel încheiat nedecis. Foto Facebook FCSB
Universitatea a avut prima mare ocazie de gol, dar Ștefan
Baiaram (5) a fost blocat de Siyabonga Ngezana. FCSB a fost periculoasă prin
Daniel Bîrligea (20), care a reluat cu capul de la 10 metri, dar peste poartă.
Octavian Popescu (28) a șutat pe lângă vinclu din marginea careului. Baiaram a
mai avut o ocazie mare de gol (29), dar a ratat singur cu portarul Ștefan
Târnovanu.
În repriza a doua, Alexandru Mitriță (50) a șutat din
întoarcere de la 16 metri, dar portarul a prins. Fundașul Gjoko Zajkov (59) a
trecut pe lângă gol, însă mingea trimisă de nord-macedonean cu capul s-a dus pe
lângă vinclu, la centrarea lui Mitriță. FCSB a avut și ea două situații mari de
gol, însă Juri Cisotti (65) a trimis cu capul pe lângă țintă la centrarea lui
Risto Radunovic, iar portarul Laurențiu Popescu (77) a apărat providențial în
fața lui Jordan Gele.
Universitatea, bară în prelungiri
Craiovenii au dominat finalul de partidă, ratând o ocazie
prin Carlos Mora (81), al cărui șut a respins de Târnovanu. Goal-keeperul
roș-albaștrilor a mai avut o paradă în ultimul minut al prelungirilor, la
mingea trimisă de Mitriță, dar și șansă, după ce reluarea lui Mora s-a dus în
încheietura barelor, spre disperarea celor 28.012 de spectatori.
FCSB rămâne neînvinsă de 18 etape, în care are 11 victorii
și 7 remize, și ține la distanță Universitatea Craiova, aflată la 3 ”lungimi”
în spatele campioanei en titre. De egalul din Bănie ar putea profita CFR Cluj,
luni seară. În cazul unei victorii contra Rapidului, elevii lui Dan Petrescu vor
urca pe primul loc în clasamentul din Superliga, la egalitate cu FCSB, dar cu un golaveraj mai
bun.
Universitatea Craiova – FCSB 0-0
Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova