Regele Spaniei i-a acuzat pe liderii catalani că s-au plasat „în afara legii și a democrației”

0
1086

 Într-un discurs televizat, Felipe al VI-lea i-a acuzat pe organizatorii referendumului pentru independența Cataloniei că au încercat să rupă unitatea Spaniei și a avertizat că demersul lor pune în pericol stabilitatea economică și socială a Cataloniei și a Spaniei.

imageResize

Spania experimentează una dintre cele mai grave crize politice interne de după februarie 1981, atunci când intervenția televizată a regelui Juan Carlos- tatăl lui Felipe al VI-lea-a fost decisivă pentru a stopa o tentativă de lovitură de stat militară.

„Aceste autorități, de o manieră clară și categorică, s-au situat total în afara dreptului și a democrației”, a declarat Felipe al VI-lea, într-o rară alocuțiune televizată, susținută la două zile după organizarea în Catalonia a unui referendum interzis pentru autodeterminare, a cărui finalitate este, potrivit suveranului, „de a proclama ilegal independența”.Cu comportamentul lor iresponsabil, ei pot chiar pune în pericol stabilitatea economică și socială a Cataloniei și a întregii Spaniei”, a adăugat regele, într-un discurs de o fermitate fără precedent, notează surse citate de AFP.

În fața acestei situații, „este responsabilitatea puterilor legitime ale statului să asigure ordinea constituțională și funcționarea normală a instituțiilor, respectarea statului de drept și a autonomiei Cataloniei”, a spus Felipe al VI-lea, aflat pe tronul Spaniei din 2014.

În baza articolului 155 din Constituția spaniolă ,care nu a foost niciodată invocat până acum, guvernul poate obliga o regiune să-și respecte obligațiile constituționale în caz de încălcare sau dacă aceasta „aduce grav atingere interesului general al statului”.

Replici dure

Poliția municipală din Barcelona a evaluat la 700.000 numărul persoanelor care au manifestat marți în acest oraș, în cursul diferitelor adunări desfășurate după-amiaza și seara, pentru a protesta față de violențele de duminică ale poliției spaniole.

În interviul acordat postului de televiziune britanic BBC, președintele Cataloniei Carles Puigdemont a declarat că guvernul său va „acționa la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul următorului”.Întrebat ce ar face dacă guvernul spaniol va interveni și va prelua controlul asupra guvernului Cataluniei, domnul Puigdemont a spus că va fi o „eroare care schimbă totul”.

Domnul Puigdemont a mai spus că în prezent nu există niciun contact între guvernul de la Madrid și administrația sa descentralizată.El nu a fost de acord cu declarația Comisiei Europene conform cărora evenimentele din Catalonia au fost o problemă internă pentru Spania.
Replica aceasta a survenit cu puțin înainte de discursul regelui.
În discursul televizat adresat națiunii, regele a transmis faptul că liderii catalani care au organizat referendumul au arătat „lipsa de respect față de puterile statului”.
„Au încălcat principiile democratice ale statului de drept.”Astăzi, societatea catalană este fracturată”, a spus regele, avertizând că sondajul ar putea pune în pericol economia regiunii nord-est bogate și a întregii Spanie. Dar monarhul a subliniat că Spania „va depăși vremurile grele”.

În ciuda declarațiilor ferme ale regelui, liderul separatist Carles Puigdemont a spus că regiunea Catalonia își va declara independența față de Spania în următoarele zile.

Sursa foto: EFP

Sursa video: Youtube.com

Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here