În loc să
tot transmită avertismente privind politicile publice, marea lor majoritate
ignorate de o clasă politică prea puțin ancorată în realitatea economică,
guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar trebui să își seteze drept prioritate
aderarea la euro, negocierea unor condiții flexibile de aderare, practic să ne
scoată din zona influenței politicilor cu iz fanariot de la București.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cel mai longeviv șef de bancă națională din UE are această
obligație. Să nu ne lase pradă
politicienilor convinși că doar prin creșterea taxelor, prin impozitul
progresiv și alte artificii fiscale se pot rezolva problemele de finanțare ale
României.

Isărescu are această obligație măcar morală. Să facă lobby pentru o aderare la euro în condiții
mai flexibile.

Problema
deficitului bugetar se va rezolva mai repede decât ne-am fi așteptat. Stabilitatea
cursului de schimb poate fi atinsă, iar inflația va fi depășită din 2027.

Ce ne mai rămâne
de îndeplinit? Problema dobânzilor, a deficitului bugetar și a datoriei
publice. Toate aceste ținte pot fi negociate, dacă Isărescu își dorește acest
lucru, dacă vine cu un proiect de țară concret, cu un studiu de impact, cu
propuneri concrete care să modifice Tratatul de la Maastricht.

Suntem capabili să facem lobby pentru acest proiect de țară?
Ne dorim acest lucru? Vecinii
bulgari au transformat adoptarea monedei unice într-o prioritate absolută. Și
acum încep să culeagă roadele. Investitorii străini nu mai văd în țara vecină
doar o piață emergentă cu forță de muncă ieftină, ci un teritoriu sigur,
complet integrat în mecanismele financiare de la Bruxelles și Frankfurt.

 Acest statut le oferă companiilor garanția că
activele lor nu vor fi devalorizate de șocuri valutare locale și că riscul de
țară este redus la minimum.

Lobby la pachet cu Ungaria

În esență,
România nu își mai permite luxul de a aștepta pasivă corectarea indicatorilor
prin metode tradiționale, de durată. Avem nevoie o ofensivă diplomatică
agresivă la nivel european.

Cred că ar trebui
să facem front comun cu Ungaria, o altă economie regională majoră care se
lovește de bariere similare, pentru a construi un grup puternic de lobby la
Bruxelles și la sediul Băncii Centrale Europene.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Dacă nu suntem
capabili să angajăm și în acest caz o firmă de lobby, la fel ca în cazul
relației cu SUA.

Într-o Europă
amenințată de fragmentare și de presiuni externe, integrarea monetară rapidă a
Flancului Estic devine o temă majoră de securitate continentală, nu doar un
calcul matematic de deficit.

Trebuie să avem
curajul de a „arde etapele” și de a ne propune un obiectiv extrem de
ambițios, dar vital: trecerea efectivă la moneda unică în următorii 2-3 ani.
Această forțare controlată a calendarului ar acționa ca o ancoră de salvare
pentru întreaga economie.

Ce înseamnă aderarea la euro?

Adoptarea euro
aduce în primul rând o inflație redusă structural și eliminarea riscului de
devalorizare a leului. Pentru oamenii simpli, pentru mediul de afaceri, cel mai
palpabil avantaj va fi accesul la credite cu dobânzi mult mai mici, similare
celor din Germania sau Franța, eliminând povara actuală a costurilor mari de
finanțare în lei.

Mai mult,
prezența sub umbrela BCE va impune României o rigoare de fier în politicile
fiscale, interzicând practic risipa bugetară și populismul economic.

Zona euro nu este
doar un club al țărilor bogate, ci reprezintă singurul mecanism capabil să
ofere României protecție totală în fața crizelor financiare și să garanteze un
flux constant de investiții străine directe, esențiale pentru dezvoltarea pe
termen lung.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Fosta fabrică de oțet din Margina a ajuns astăzi o ruină năpădită de vegetație, dar turnul ei spectaculos și clădirea sa impozantă din cărămidă roșie continuă să atragă privirile șoferilor care traversează localitatea pe drumul național dintre Deva și Lugoj.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Fosta fabrică de oțet din Margina, construită din cărămidă roșie în primii ani ai secolului XX, a fost închisă la sfârșitul anilor ’90 și a ajuns în ruină, însă clădirea sa, cu un turn spectaculos, rămâne un loc de popas pentru mulți călători, care se opresc pentru a-i face fotografii.

Reperul de la marginea Autostrăzii cu tuneluri

Mai puțin de 1.000 de oameni locuiesc în satul Margina din județul Timiș, așezare atestată documentar din Evul Mediu, pe valea râului Bega, traversată astăzi de Drumul Național 68A Deva – Lugoj. Localitatea a devenit mai frecvent amintită în ultimii ani datorită lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva (A1), din care a mai rămas de finalizat segmentul de 13,5 kilometri dintre Margina și Holdea.

Numită și „autostrada cu tuneluri”, pentru că va cuprinde două tuneluri care însumează aproximativ 2,3 kilometri pe fiecare sens, autostrada din vestul României a reintrat în șantier din 2024, iar finalizarea ei este așteptată la începutul anului 2027.

Până atunci, șoferii care circulă dinspre centrul României spre Timișoara, Arad și frontiera Nădlac coboară de pe autostrada A1 în nodul rutier Holdea, parcurg 14 kilometri pe drumul național DN 68A, traversând localitățile Coșava, Coșevița și Margina, și pot reintra pe autostradă prin nodul Margina (video), finalizat în 2017. Traseul lor urcă sinuos peste dealurile Coșavei, aflate la limita județelor Hunedoara și Timiș, și coboară în podișul Făgetului, urmând apoi cursul Begăi spre Lugoj și Timișoara.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În Margina, privirea călătorilor este adesea „furată” de silueta fostei fabrici de oțet, o clădire ridicată în primii ani ai secolului XX, din cărămidă roșie, cu un turn circular înalt de peste 30 de metri. În spatele ei, vegetația luxuriantă acoperă alte ruine industriale, construite în deceniile următoare.

„Ce vedeți verde era asfalt, clădiri, recipiente, linii de tren, depozite ș.a. În spate, aproape de râul Bega, a fost construită de la zero o secție automată. A funcționat în probe câteva zile! Ruine, furt, dezmembrări!”, se plânge un localnic.

O istorie de peste un secol

Vechea fabrică a fost închisă la sfârșitul anilor ’90, odată cu platforma industrială Solventul din Timișoara, un fost combinat de spirt și solvenți, a cărui primă uzină a fost înființată în 1869. În anii ’60, fabrica de oțet din Margina a devenit secție a combinatului „Solventul” din Timișoara, care avea peste 3.000 de angajați. Aproape 700 de muncitori lucrau la fabrica de oțet din Margina, extinsă în perioada comunistă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Fabrica de la Margina era cunoscută mai ales pentru oțetul de calitate produs aici, obținut din vinurile slabe aduse cu vagoane-cisternă. Aici era valorificat și lemnul din pădurile vaste ale zonei, din care se produceau metanol, adică alcool de lemn, și mangal, iar în secția Solventului erau obținuți compuși chimici precum acetatul de butil, folosit în industria lacurilor și vopselelor și în industria farmaceutică”, își amintea Ernest, un localnic din Făget, fost lucrător în fabrică.

Ce se ascunde în adâncurile Munților Poiana Ruscă. Secretele industriei abandonate după două secole

Vinurile slabe aduse la Margina erau transformate în spirt prin distilare, completând producția obținută la distileriile de lemn de la Margina, unde se produceau alcool metilic industrial și oțet alb din fagii pădurilor.

„În anii ’70, eu am cărat vin de la Vinalcool Tâmboiești la această fabrică. Se produceau aici și castraveți murați”, își amintește, nostalgic, un localnic.

Atunci, o școală de chimie a fost înființată la Margina, pentru ca elevii din satele comunei să poată învăța tainele meseriei de „muncitor-chimist”, înainte de a se angaja la fabrica locală.

Începutul sfârșitului pentru combinatul Solventul

Ioan Costa, fostul primar al comunei Margina, relata că, în anii ’60-’70, la Margina se producea esență de oțet din lemn de fag, vândută la sticle de 330 ml și destinată în principal exportului. Tot aici se producea cărbune pentru mici și grătare, ambalat la pungi și exportat în Occident, dar și diluanți și alte produse chimice. Oțetul din vin era un produs special al fabricii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Procesul de fermentare se făcea pe cale naturală. Erau niște microorganisme pe care le întrețineau și care ajutau la fermentarea oțetului. O tranșă de oțet dura și 14 zile până ajungea la maturitatea completă. În momentul de față nu se mai face nicăieri în Europa oțet natural pe acest principiu. Calitatea nu se compară. Și acest oțet din vin mergea mult la export”, relata Costa.

Declinul uzinei a început în anii ’90. În 1991, foștii directori ai fabricii se plângeau că nu mai au materie primă pentru fabricarea oțetului, care reprezenta atunci circa 10% din producția totală a fabricii, bazată în principal pe mangal și acetat de butil. În afara oțetului și a mangalului, secția Solventului de la Margina producea și compuși cu utilizări industriale diverse: acetat de sodiu, folosit în industria chimică, textilă sau la tăbăcării, alcool izoamilic, utilizat ca solvent, și amestecuri de cimentare, destinate unor procese industriale.

„Se întâmplă o adevărată tragedie la Margina. Factorii răspunzători, la toate nivelurile, cunosc aceasta, dar nimeni nu mișcă un deget; în curând, instalația de producere a oțetului va pieri sub ochii noștri, după ce, 60 de ani, a funcționat ireproșabil și ar mai putea produce încă multă vreme. Nu avem vin din care să fabricăm oțetul; nu avem zahăr, nici melasă; nu avem o surcea în toată fabrica, în timp ce noi suntem mare producător de mangal”, atrăgea atenția, încă din 1991, Bujor Par, fostul director al fabricii din Margina.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La începutul anilor ’90, fabrica încă mai producea 70-80 de tone de oțet lunar, față de 500 de tone în deceniile precedente. În anii următori, unele secții au fost închise, iar numărul angajaților s-a redus. În plus, fabrica era reclamată pentru problemele de mediu cauzate de deversările apelor reziduale cu conținut ridicat de fenoli pe sol și în apropierea râului Bega.

În 1997, Fondul Proprietății de Stat (FPS) a inițiat procedura de privatizare a uzinei „Solventul” Timișoara, incluzând în tranzacție și fabrica din Margina. Atunci, uzina din Timișoara mai avea peste 1.000 de salariați, în timp ce la Margina mai lucrau sub 200 de oameni. În anul următor, societatea a intrat în lichidare judiciară, iar angajații au fost trimiși treptat în șomaj.

Autostrada muzeu din vestul României, închisă circulației de nouă ani. Va fi inaugurată odată cu marile tuneluri de pe A1

Fostele fabrici chimice au avut destine diferite

Activele fostului combinat Solventul au fost adjudecate abia în 2005 de societatea Valkiria Invest București. Pachetul a inclus platforma Solventul din Timișoara, întinsă pe circa 44 de hectare, și fosta fabrică din Margina, cu terenul aferent, de circa 20 de hectare. În scurt timp, a început dezmembrarea fostului combinat și demolarea construcțiilor sale, inclusiv a unor clădiri-monument din secolul al XIX-lea. Același lucru s-a întâmplat și la fabrica din Margina, chiar dacă aici clădirea principală nu a mai fost demolată complet.

La Timișoara, în toamna anului 2025, grupul de investiții Reuben Brothers a anunțat transformarea fostei platforme industriale Solventul într-un cartier urban cu funcțiuni mixte: locuințe, birouri, retail, servicii și facilități publice.

„Platforma Solventul are potențialul de a deveni un reper de regenerare urbană nu doar pentru Timișoara, ci pentru întreaga regiune. Expertiza dovedită a Nhood România ne oferă siguranța că acest parteneriat va duce la crearea unui ecosistem urban complex și sustenabil. Împreună vom construi un spațiu vibrant, unde comunitatea locală să se poată bucura de o calitate a vieții mai bună, având la dispoziție zone rezidențiale, spații de lucru și locuri de întâlnire, dar care păstrează totodată tradiția locală”, informau oficialii Reuben Brothers, într-un comunicat de presă din octombrie 2025.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La Margina, fosta fabrică s-a transformat treptat într-o junglă, dominată de silueta clădirii sale emblematice. În anii următori, cred localnicii, odată cu finalizarea „autostrăzii cu tuneluri”, tot mai puțini călători își vor aminti de ea.

Președintele
Macron a sugerat că Europa își poate garanta securitatea
independent de NATO, bazându-se pe Articolul 42.7 din Tratatul UE,
dar analistul militar Sandu Valentin Mateiu consideră această
viziune e una idealistă. În practică, majoritatea statelor
europene continuă să vadă Articolul 5 din Tratatul NATO ca pe o
garanție mult mai solidă și indispensabilă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Președintele
francez Emmanuel Macron susține că clauza de apărare reciprocă a
Uniunii Europene (Articolul 42.7) este „beton”, fiind chiar mai
puternică decât Articolul 5 al Tratatului NATO.
Comandorul
(r)
Sandu Valentin Mateiu, cunoscut analist militar cu experiență de
peste 20 de ani în serviciile militare de intelligence, explică,
într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce europenii vor fi
obligați să se bazeze în continuare pe NATO și ce soluții există
din perspectiva Uniunii Europene și chiar a României.

Adevărul:
Președintele Emmanuel Macron  a afirmat că că Europa își poate
garanta securitatea independent de NATO, bazându-se pe Articolul
42.7 din Tratatul UE, ba chiar spune că acesta oferă garanții
mai solide decât celebrul articol 5 al Tratatului Alianței
Nord-Atlantice. Chiar așa să stea lucrurile?

Sandu
Valentin Mateiu: Da,
eu
aș spune că președintele Emmanuel
Macron a făcut declarația asta într-un cadru poetic. Hai să
spunem că și
contextul
în
care a venit Macron și a făcut aceste afirmații explică
multe. Mai întâi a fost acea întâlnire din Cipru, unde au fost
europenii, iar
aici mă gândesc la Franța
și Grecia, prima oară. După aceea a fost la Atena, fiind contextul
în care grecii cumpără armament de la francezi. Iar
Franța s-a angajat să fie un partener strategic al Greciei. Aici
vorbim deja de o problemă care apare când apărarea Europei va fi
asigurată numai de europeni în cadrul dat de Articolul 42.7. De ce?
Turcia va fi exclusă și apare conflictul greco-turc, apare
problema
cipriotă. Și
apare și o întreagă discuție, dar care este vastă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Și care ar fi principala diferență între acest articol al Tratatului UE și celebrul articol 5 al NATO?

Dacă ne întoarcem la interpretarea lui Macron asupra lui 42.7, putem să vedem că acel
articol este generos, da, dar în primul rând el nu implică acea
obligativitate pe care Articolul 5 o are. Emmanuel
Macron
spune că statele
europene trebuie
să reacționeze și
să vină în
sprijinul celui agresat cu toate mijloacele de care sunt
capabile,
dar oricum decizia rămâne la nivelul statelor. Să
nu uităm însă
că în Uniunea Europeană, în Europa avem
și
state
neutre care nu se vor angaja militar. Așadar,
aici este de remarcat, este de spus din start că totul
ține foarte mult de latitudinea statelor. În fond, dacă ne uităm
la Articolul 42, acesta, paragraful 42.7, este complementat de altele
care spun că apărarea principală a multor state va rămâne în
sarcina NATO.

Ce urmăresc în acest caz statele europene membre NATO?

Deci,
statele europene membre NATO au căutat să găsească o convergență între
ceea ce le asigura și le asigură NATO prin Articolul 5 și acest
Articol 42.7. Până la urmă, paragraful 42.7 a fost activat o
singură dată când au fost atentatele teroriste la Paris, mai mult
simbolic. De aceea cred că, deși în viziunea președintelui Macron
„Europa suverană” și „Armata Europeană” îi conferă o
autoritate deosebită, în final este vrabia de pe gard pe care
majoritatea europenilor n-o s-o dea pe vrabia din mână, care este
Articolul 5 din
Tratatul Alianței Nord-Atlantice.

Tot NATO și articolul 5 înseamnă garanții ferme

Asta
înseamnă că în continuare ar trebui să ne raportăm la articolul
5 din NATO, inclusiv România, nicidecum la garanțiile europene invocate
de președintele
Emmanuel Macron?

Exact,
din
perspectiva mea trebuie să ne raportăm la acel articol 5 care,
se știe bine,
stă la baza NATO.
Dacă
ne raportăm la securitatea Europei, a României, aici
este soluția în continuare! Toți se raportează la Articolul 5,
dar între
timp se încearcă
să găsească o soluție la poziția americană: că este retragere,
că sunt angajamente mai reduse la anumite responsabilități în
cadrul NATO. Europenii încearcă, în primul rând, să
îndeplinească ceea ce li
s-a
spus mereu de către Washington, iar
în ultimul timp li s-a cerut chiar cu insistență.
Iar acum, administrația Trump a făcut literă de lege ca europenii
să fie primii în a asigura apărarea convențională, reînarmarea,
până la ocuparea funcțiilor la NATO în măsura în care
americanii nu le mai ocupă. Dar de acolo până la a trece pe
centrul de greutate pe
aceste garanții de securitate europene, pe acel
42.7, suntem totuși
încă foarte departe.

Ce se ascunde în spatele noului buget istoric al UE. Avertisment: taxele noastre ar putea merge doar pe dobânzi

Așa
că cel mai bine este să ne raportăm la Articolul 5 al NATO,
articolul care stabilește principiul apărării colective și este
considerat piatra de temelie a Alianței. Iar acest articol ne spune
că un atac împotriva unui stat membru este considerat un atac
împotriva tuturor țărilor membre și îi obligă pe aliați să ia
măsurile pe care le consideră necesare pentru a veni în sprijinul
celui agresat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Există
totuși unele temeri cu privire la o posibilă dezangajare a Statelor
Unite. În ce fază ne aflăm, de
fapt, în prezent?

În
final, toată lumea își pune întrebarea ce se întâmplă dacă
Statele
Unite ale Americii nu-și
vor
mai asuma responsabilități majore în cadrul NATO. Și când
spun „majore”
înseamnă în
primul rând
umbrela nucleară, comandă, control, intelligence,
logistică, forțe armate. După
părerea mea, în acest moment ne aflăm într-o
fază în care se caută foarte
mult
o soluție, în condițiile declarațiilor lui Donald Trump, care au
un caracter personal, dar în final se constituie într-o direcție
clară. Pentru
că orice am spune, declarațiile lui Donald Trump arată o reticență
față de NATO, dar
și o nemulțumire
crescândă
față
de europenii din cadrul
Alianței. Și mai arată, putem spune, și
o
neasumare a unor responsabilități față de aceștia. Ceea
ce nu poate fi de natură să ne liniștească.

UE e vulnerabilă fără Statele Unite

Pentru
că se tot vorbește de autonomia strategică europeană, când ar
putea Uniunea Europeană să-și asigure propria securitate?

Ca
să fiu sincer, aici
sunt probleme prea complicate ca să pot
să dau
un răspuns simplu și imediat. De
fapt, analizând situația, trebuie spus că nu
știm care va fi evoluția ulterioară.
Pentru
că în clipa de față vedem o Americă sau o administrație Trump,
un președinte Donald
Trump
dezlănțuit, supărat
pe aliații europeni sau cel puțin nemulțumit de ei.
Poate fi un element. Există clar o tendință prin care Statele
Unite ale Americii
își vor
deplasa atenția pe teatrul Indo-Pacific, se
vor concentra mult mai mult pe Asia – Asia de Sud-Est și vor fi
mult mai puțin receptive la tot ceea ce se petrece în Europa. Este
cât
se poate de evident
acest lucru.
Dar în măsura în care renunță la responsabilitățile pe care și
le asumă în cadrul NATO, europenii își asumă din ce în ce mai
multe responsabilități pentru apărarea lor, mergând în final
până la situația în care își asumă în întregime apărarea.
Există însă un scenariu și mai periculos, cel mai periculos, de
fapt.
Dar
noi pare că suntem
încă departe.

A trecut Nicușor Dan cu arme și bagaje în „tabăra” MAGA? Verdictul unui expert în ideologii politice

De
aceea, acum
revin
la ideile cu
privire la această
autonomie strategică, cred
că cel mai bine este situația actuală, ceea ce fac mai toți.
Inclusiv Franța, care vede această soluție mai mult politic.
Plecând de la gaullism, până la urmă Franța vine cu formularea:
„Vedeți că am avut dreptate?”, referindu-se la de Gaulle, când
a spus: „De ce să cred că America va intra în război nuclear
pentru noi? Mai bine să mergem suverani cu Armata Europeană”.
Suntem departe de acolo. În clipa de față, europenii acționează
pentru reînarmare și consolidarea pilonului european al NATO. Își
vor asuma — există un plan foarte clar — responsabilități din
ce în ce mai multe pe măsură ce americanii nu și le mai asumă,
dar nu decisiv renunțarea la umbrela nucleară; mai degrabă se
compensează ceea ce America nu își mai asumă, decât un marș
fără americani.

Ați
făcut referire la „un scenariu periculos”. În ce ar consta
pericolul și cât de plauzibil îl vedeți?

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Scenariul
cel mai periculos este cel în care Donald Trump ar anunța
retragerea Statelor
Unite ale Americii din
NATO și europenii ar trebui să compenseze rapid, mai ales umbrela
nucleară. Ăsta este scenariul cel mai periculos, dar, după mine,
estre,
de fapt, și cel mai puțin
probabil. Chiar este
foarte
puțin probabil.