Coruptie
EXCLUSIV/„Secretarele” tovarășei Carmensita Dan (ministresa M.A.I.), au preluat frâiele inculturii și ilegalităților

După ce tovarășul Buda (șeful la PFR: https://www.incisivdeprahova.ro/2018/01/30/exclusivpolitia-de-frontiera-romana-si-legiferat-mobbing-ul-legea-e-doar-o-facultate-si-doar-pentru-fraierici/; https://www.incisivdeprahova.ro/2018/02/14/exclusivinca-o-dovada-irefutabila-ca-politia-de-frontiera-romana-e-condusa-de-bolnavi-psihic-cu-epoleti-spitalul-obregia-ce-mai-asteptati-luati/) s-a autocalomniat că a emis o dispoziție ilegală (demnă de cel mai „creștin” nazist/paznic de gulag), a venit rândul secretarelor cu epoleți din Aparatul central al M.A.I. să își evidențieze incultura, rea-voința, rea-credința și incompetența. De fapt, ce pretenții poți avea de la niște needucați precum „secretarele”: Marin Gheorghe, Marin Daniel (ăștia 2 mai mult ca sigur că sunt neamuri ce s-au adus unul pe altul la căldurica birourilor neoxigenate din M.A.I.), Arafat Raed, Chirică Mihai și Ivănescu Bogdan care au găsit ei temei legal ca să scape, chipurile, M.A.I.-ul de „zoofili”?
„Minunățiile” minții de: secretară și șofer din M.A.I. au emis o dispoziție „laborioasă” nr.8042/13.02.2018 în care zic ei cum face șeful psihopat împreună cu slugile sale (ăia de stau mereu cu limba în urechea șefului zicându-i cât de: „deștept, cult, potent și frumușel e big-boss care ia șpagă de la infractori și îi dă afară pe acei polițiști onești care prind infractorii”) pe psihologul în M.A.I. Și, după ce „deșteptăciunea șefească” face după mintea lui de psiholog analist o fișă, vine rândul falsului polițist și falsului „psiholog de unitate” (persoana care se află sub incindența celor două profesii (cumul de funcții) este în incompatibilitate, așa cum v-am tot prezentat în articolele noastre).
Și acum să vă și arătăm de ce plătiți prostește taxe și impozite din care „secretarele” MAI-ului și slugile lor din birouri ăși trag lunar salarii și prime fabuloase:
După ce M.A.I.-ul „și-a furat-o” de la SPR „Diamantul” și Incisiv de Prahova prin sesizările publice pe care vi le-am tot prezentat referitor la OMAI nr.23/2015 (activitatea ilegală de psihologie în MAI), „secretarele” tovarășei secretare de la Teleorman fac ce știu cel mai bine… infractorii: să fure la umbra întunericului (în cazul de față, să emită dispoziții ilegale, nepublicate în M.O.).
Dacă vă uitați în preambulul „dispoziției” 8042/2018, veți observa cum sunt enumerate o serie de legi dar, mai ales, ordine ale ministrului MAI care, fie vorba între noi, nu au nicio legătură cu Legea nr.213/2004 și HG nr.788/2005 privind profesia de psiholog cu liberă practică. Însă, ce poți să ceri unor „secretare” și „șoferi” care nu au citit în viața lor o Lege (poate nici măcar o carte) dar, fiindcă „au pile la partid”, „vor și pot” să-și facă propriile legi, exact după modelul cartelurilor mafiote (doar că nu sunt atât de inteligenți și pregătiți ca aceia).
Și acum, să le luăm pe rând:
- Legea nr.360/2002 a fost modificată de plagiatorul Tobă Petre și Guvernul Cioloș în sesnul că polițistul este obligat să „viziteze” doar „psiholog” M.A.I. Adică, nu ai dreptul să contești la un psiholog avizat, neutru, „din privat” fiindcă ar afla „privatul” ce „colegi psihologi” infractori are – vă prezentăm adresa Centrului de Psihosociologie al M.A.I.” unde se recunoaște că OMAI 23/2015 a fost emis cu exces de putere, fără avizul Colegiului Psihologilor din România (in ceea ce priveste solicitarea de anulare a Omai nr. 2312015 (pet. 10 al petitiei) precizam faptul ca nu am identificat norme legale in domeniul de reglementare al ordinului in discutie) dar, mai ales, că datele psihologice despre angajații MAI (date personale) sunt în continuare clasificate ilegal ( art.24 alin.(5)[1] și art.33[2] din Legea nr.182/2002), pentru ca șefii psihopați și slugile acestora (precum pedofilul) să își poată continua comportamentul deviant iar avertizorii (angajații integrii, profesioniști) să le fie aplicabile art.61 lit.c) Codul muncii: „Referitor la punctul 11 al petitiei, precizam faptul ca investigatiile de specialitate in afara MAl nu se pot realiza, intrucat o terta structura ar trebui sa aiba acces la informatii si date clasificate, specifice Mal…”
- Dar, asta nu e tot, referitor la cele prezentate la pct.-ul 1… Partea „frumoasă” e că inepți din M.A.I. (la acea vreme conduși de grobianul Oprea), fără niciun temei legal au emis OMAI 23/2015 și, pentru a putea „jongla” cu acest ordin, au modificat Legea 360/2002. Adică, ăștia de se dau în apărători și făuritori ai Legii, au emis mai întâi ordinul 23/2015 și apoi au modificat Legea nr.360/2002 în baza căreia să fie cât-de-cât aplicat (în mintea lor) ordinul 25/2015.
- Legea 319/2006: „Articolul 5 În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles: n) securitate și sănătate în munca – ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă; Articolul 13 În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în munca și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: j) sa angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează sa o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării; Articolul 48 (1) Asiguratorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale. (2) Instituția prevăzută la alin. (1) are atribuții pentru: b) reabilitarea medicală și, după caz, psihologică, precum și compensarea victimelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale;”. Acestea sunt singurele referiri pe care le face Legea 319/2006 referitor la domeniul psihologiei.
- Codul muncii: Articolul 61 Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; Aceasta e singura referir pe care o face Legea Codul Muncii referitor la domeniul psihologiei.
- HG nr.355/2007[3] se referă la examenul medical atât pentru angajare cât și ulterior angajării unei persoane (examen periodic). Iar acest examen medical se efectuează de medicul de medicina muncii. Culmea, MAI-ul NU ARE MEDICI DE MEDICINA MUNCII „ci „medici de unitate” (ce-or mai fi și ăia)! Cică, și „medicii de unitate” sunt tot „polițiști”…hm! Parcă nici Stalin și Hitler n-au avut aâția „polițiști” cât sunt în birourile neoxigenate ale M.A.I. cum are, în prezent, România.
- Singurul temei legal al dispoziției e că „secretarele” tovarășei Carmensita Dan de mai-sus au ca „bază legală”: art.10 din OMAI 149/2016 („Articolul 10 În baza și în executarea ordinelor și instrucțiunilor emise de ministrul afacerilor interne, secretarii de stat și secretarul general emit dispoziții, potrivit art. 1 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare..”) și art.1 alin.(5) din HG nr.416/2007 („(5) În baza şi în executarea ordinelor şi instrucţiunilor emise de ministru, secretarii de stat şi secretarul general emit dispoziţii în domeniul de competenţă, obligatorii pentru toate instituţiile şi structurile ministerului, indiferent de subordonarea acestora, cu respectarea prevederilor legale şi cu avizul secretarului de stat/secretarului general care coordonează structurile vizate.”)
Iar, „cireașa de pe tort” este anexa unde, „secretarele” s-ai gândit că (arătăm doar câteva):
- „ținută neadecvată contextului”… Care-o fi aia? Dacă ești obsedat după femei precum cms. șef Mititelu de la PFR-Iași (și nu numai, din păcate) și te îmbraci în uniformă nicidecum în fustă mini și cămăși străvezii (precum „consiglierele juridice” din M.A.I. care se îmbracă deocheat înainte să se prezinte în fața judecătorilor integrii) înseamnă că nu ai ținuta adecvată… Că „obosește șeful să te dezbrace din priviri”;
- Limbaj indecent… „Șefule, cine dreacu te-a adus în funcția asta, că ești mai prost ca noaptea?” Adică, dacă îi spui „prostului/nesimțitului/ nepregătitului profesional că e prost/nesimțit/neprofesionist” folosești un limbaj indecent. Dar, dacă îi spui unei colege frumoase: „f… cu mine ca să îți meargă bine în M.A.I. și Poliție!”, atunci folosești „un limbaj decent”. Corect?
- dacă te împrumuți de sume de bani lunar ca să „te târăști” de la o leafă la alta, „e un comportament deviant”. În condițiile în care polițiștii „din stradă” și „din frontieră” sunt salarizați tot la nivelul anului 2003 (OG 38/2003, abrogată);
- „Incapacitatea de a rezista unui impuls sau tentații de a efectua un dăunător pentru sine sau pentru alții”… Care ar fi acela? Cumva șeful îți tot dă dispoziții ilegale („ascunde dosarul interlopului, distruge probele interlopului etc., că are pile la Partid și îmi dă mie, șefului, șpagă frumoasă”) și tu, ca polițist, pentru că nu le execuți ba chiar îl și reclami la Parchet/DNA ești un pericol pentru tine, instituție și ceilalți? Exact! Ca drept dovadă, în numărul de marți, vă vom prezenta cazul cms.șef Mititelu de la ITPF Iași care a fost mușamalizat de PFR și MAI (https://www.incisivdeprahova.ro/2018/01/09/exclusiv-atentia-itpf-iasicomportamentul-deviant-al-comisarului-sef-mititelu-vasile/).
Celelalte aspecte din Anexa la dispoziție, le „definiți” dvs., cititorii… nouă, ne este mult-prea jenă de ce au putut emite aceste minți de demnitate publică”.
Așadar, „conducătorii de drept” ai M.A.I. –ul nu fac tot posibilul să scape de psihopații cu epoleți ci vor să scape de cei care deranjează mafia cu epoleți – cu precădere „colegii” din structurile suport (falșii polițiști, cei care fură banii statului prin salarizare și premiere pentru atribuții de poliție inexistente: juridic, resurse umane, financiar-contabil, administrative logistic, control intern). (Sef Departament Investigatii – Alexandru Firicel).
[1] Articolul 24 (5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.
[2] Articolul 33Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.
[3] Contraindicaţii:a) contraindicaţiile sunt relative; ele necesită evaluarea raportului dintre gravitatea bolii şi factorii constitutivi ai condiţiei de muncă şi evaluarea efectuată de către medicul de medicina muncii;b) inaptitudinea psihologică datorată lipsei potenţialului atitudinal şi aptitudinal psihologic profesional reprezintă contraindicaţie pentru ocupaţia/funcţia sau locul de muncă respectivă/respective;c) contraindicaţiile menţionate sunt valabile atât pentru examenul medical la angajare, cât şi pentru examenul medical periodic.
Fișa 140 – examen medical periodic (anual) incumbă și psihologic
Coruptie
UE și China formează noi alianțe, în contextul taxelor vamale impuse de Trump

Politicile comerciale imprevizibile ale președintelui american, Donald Trump, creează noi alianțe, astfel că Uniunea Europeană și China se îndreaptă spre un acord în privința vânzărilor de mașini electrice, comentează publicația germană Handelsblatt.
”Războiul tarifelor instigat de președintele SUA, Donald Trump, împinge țările din întreaga lume spre noi alianțe. Aparent, Uniunea Europeană și China, a doua și a treia cele mai mari economii din lume, vor să coopereze mai strâns și să profite de avantajele oferite de piețele deschise”, notează publicația Handelsblatt.
Potrivit unor surse, Bruxellesul și Beijingul au stabilit să negocieze anularea tarifelor punitive impuse de către Uniunea Europeană importurilor de mașini electrice chineze. Acordul dorit de Europa este mult mai amplu, dar sunt așteptate angajamente ferme. Principalii producători chinezi de mașini electrice ar urma să construiască fabrici și baze industriale în Europa.
”Nu vrem doar să fabrice mașini aici, ci și să colaboreze cu furnizori europeni și să faciliteze transferuri tehnologice”, a declarat un diplomat european, sub protecția anonimatului.
UE se expune riscurilor, dar vrea avansarea relațiilor comerciale cu Beijingul
În negocieri, este explorat un nou compromis. În locul tarifelor punitive, ar urma să fie introdus un preț minim, iar producătorii europeni vor fi protejați de competiția incorectă.
”Sună tentant, dar apar riscuri. Criticii avertizează asupra riscurilor unei capitulări a Uniunii Europene în fața Chinei, după experiența din 2013, când au fost fixate tarife minime pentru panourile solare chinezești și când producătorii chinezi au evitat sistemul”, subliniază revista Handelsblatt.
”Companiile chineze nu au aderat niciodată total la sistemul prețului minim de import. Camera chineză de Comerț a emis certificate prin care prețul era peste cel fixat, dar, în realitate, efectul a fost că 99% din industria europeană de panouri solare a fost distrusă”, afirmă Milan Nitzschke, directorul companiei de energii regenerabile SL Naturenergie.
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, urmează să aibă o întrevedere, la Beijing, cu președintele Chinei, Xi Jinping. Sanchez este unul dintre principalii susținători ai anulării tarifelor vamale impuse mașinilor electrice din China. Germania a avertizat de la început asupra efectelor, în timp ce Franța, Italia și Olanda au susținut impunerea acestora taxe de către UE din cauza subvențiilor acordate de statul chinez.
Statele Unite avertizează UE asupra efectelor apropierii de China
Administrația Donald Trump a avertizat Uniunea Europeană asupra efectelor avansării relațiilor comerciale cu Beijingul și reducerii interacțiunilor cu Statele Unite.
”Uniunea Europeană își face rău singură”, a declarat Scott Bessent, secretarul american al Trezoreriei.
Pedro Sanchez se deplasează în China într-un moment sensibil, marcat de criza taxelor vamale impuse de Administrația SUA și a măsurilor de ripostă.
”Perspectiva optimistă asupra vizitei lui Pedro Sanchez în China este că va stabiliza relațiile Uniunii Europene cu Beijingul și va evita escaladarea tensiunilor din ultimele luni. Dar un acord bilateral, în actuala situație delicată, riscă să afecteze poziția de negociere a Uniunii Europene”, afirmă Agatha Kratz, analist la firma de consultanță Rhodium Group.
”China va trebui să permită mai multe importuri, să oprească discriminarea contra companiilor străine, să accepte să exporte mai puțin spre Europa și să oprească subvențiile. Doar în această situație va putea beneficia Uniunea Europeană de apropierea de China”, subliniază Agatha Kratz.
Foto: Profimedia
Citește și:
UE suspendă riposta la taxele lui Trump, în concordanță cu decizia SUA /Bruxellesul AVERTIZEAZĂ Washingtonul
India dorește semnarea unui acord COMERCIAL cu SUA, pe fondul amânării taxelor vamale, conform unui oficial
Coruptie
Român arestat în Marea Britanie pentru legături cu serviciile rusești. De ce anume este suspectat

Un român a fost arestat în Marea Britanie pentru legături cu serviciile rusești. Acesta este suspectat că a participat la incidentul de anul trecut de lângă Birmingham, când un incendiu a izbucnit la un depozit DHL. Focul pornise de la un incident capcană, mai multe astfel de incidente au avut loc și în Germania, iar un avion DHL s-a prăbușit în Lituania, anul trecut. Britanicii suspectează că în spatele acțiunilor de sabotaj s-ar afla Rusia.
Românul a fost arestat de Poliția Metropolitană din Marea Britanie pe 19 martie, imediat după ce acesta a sosit pe aeroportul din Londra. Reprezentanții Poliției Metropolitane le-a declarant jurnaliștilor că bărbatul a fost arestat sub suspiciunea că a ajutat un serviciu de Informații strain. Reținerea lui are legătură cu incidentul de anul trecut din iulie când un pachet DHL a luat foc la depozitul de lângă Birmingham. Poliția a anunțat atunci că a început o anchetă după suspiciuni privind dispozitive plasate de agenți ai Rusiei în pachet DHL și asta deoarece mai multe astfel de explozii avuseseră loc și în Leipzig, în Germania, în perioada respectivă.
Totul a culminat când un avion DHL s-a prăbușit lângă Vilnius, în Lituania. Avionul DHL pornise de la Leipzig și urma să aterizeze la Vilnius. S-a prăbușit peste un cartier de case, iar o persoană a murit. După incident, ministrul german de Externe a declarat că nu exclude versiunea sabotajului Rusiei. După seria de incidente, mai mulți cetățeni polonezi au fost arestați și acum un român la Londra. Conform datelor Poliției, acesta a fost eliberat sub cauțiune și urmează să se prezinte în instanță, potrivit Știrile Antena 3.
CITEȘTE ȘI:
Coruptie
„Rămâne un trădător, lupul îmbrăcat în oaie”. George Simion a pierdut procesul cu fostul ministru moldovean care l-a acuzat că s-a întâlnit cu agenți ruși

Fostul ministru al Apărării în Republica Moldova, Anatol Şalaru, anunţă că a câştigat procesul pe care George Simion i l-a intentat, în urmă cu aproape trei ani, după ce a spus că liderul AUR s-a întâlnit la Cernăuți cu spioni ai Rusiei.
George Simion, liderul AUR FOTO: Mediafax
„Vreau să vă anunț că am câștigat procesul pe care mi l-a intentat George Simion în Republica Moldova, în urmă cu aproape trei ani! În urmă cu trei ani, în cadrul unui interviu, am făcut o dezvăluire care i-a șocat pe mulți. Am spus că George Simion a fost declarat «persona non grata» în Republica Moldova, după ce organele competente au strâns probe și au observat că Simion desfășura activități ilegale și care subminau statul moldovean”, a anunțat joi, 10 aprilie 2025, Anatol Şalaru, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, SIS informase autoritățile moldovene că George Simion a avut la Cernăuți întâlniri și cu agenți ai Moscovei.
„Afirmațiile mele au fost confirmate și de adjunctul SBU de la acea vreme, de consilierul lui Zelenski, Podoleac, dar și de către fostul premier, Vlad Filat, care a avut acces nemijlocit la dosarul realizat de autorități. George Simion a negat și m-a acționat în instanță. Azi am câștigat! Pentru mine, George Simion rămâne același trădător: lupul îmbrăcat în haine de oaie, care, sub un fals unionism, a încercat să creeze instabilitate în Republica Moldova. I-a păcălit pe mulți. Chiar și pe mine, la un moment dat. Dar, întotdeauna, adevărul iese la iveală”, a mai spus Anatol Şalaru.
Fostul ministru al Apărării din țara vecină îl mai acuză pe George Simion că „nu dorește binele Moldovei”.
„Acțiunile lui, modul în care le-a desfășurat și, nu în ultimul rând, declarațiile împotriva Maiei Sandu din campania de acum 4 ani, când îndemna moldovenii să voteze împotriva acesteia, mi-au arătat că Simion nu dorește cu adevărat binele Moldovei. Astăzi se încheie un proces intentat chiar de Simion împotriva mea, dar întrebările la care trebuie să răspundă acesta rămân: de ce ați acționat așa împotriva Moldovei, domnule deputat? Cine v-a folosit și în ce scop? Cu cine ați bătut palma?”, a mai scris Anatol Şalaru, pe FB.
-
Actualitateacum 2 zile
Sfaturi de la Novakid de Ziua Internațională a Familiei: așa devii un partener de nădejde pentru copilul tău în deprinderea unei limbi străine
-
Economieacum 3 zile
România și India își unesc elitele de business la INRO BUSINESS SUMMIT 2025
-
Uncategorizedacum 2 zile
Tractări Auto Securizate în Timișoara – Servicii Profesionale Non-Stop
-
Tehnologieacum 2 zile
Ce tip de hosting este ideal pentru site-ul tău: Găzduire Web sau Găzduire WordPress?
-
Uncategorizedacum o zi
Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025
-
Comunicateacum 2 zile
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA ANUNȚĂ CÂȘTIGĂTORII CELEI DE-A XX-A EDIȚII A CONCURSULUI DE ARHITECTURĂ PENTRU STUDENȚI, ETAPA LOCALĂ
-
Comunicateacum o zi
Burnoutul nu dispare cu un weekend liber. Iată ce poți face cu adevărat